Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a întrunit, marți, în ședință de lucru. În cadrul întâlnirii au fost discutate și analizate subiecte de ordin administrativ, misionar, pastoral, cultural și social-filantropic, care privesc viața bisericească din cuprinsul celor trei eparhii ale Mitropoliei.
Lucrările s-au desfășurat la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cei cinci ierarhi din cuprinsul Mitropoliei au aprobat ridicarea la rangul de mănăstire a mai multor schituri din Episcopia Sălajului și instituirea unor distincții eparhiale.
„De Sfântul Haralambie s-a întrunit sinodul Mitropoliei noastre, Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. Problemele curente pe care le-am avut de discutat le-am trecut în revistă și nădăjduim ca misiunea să meargă bine înainte. De aceea, cuvântul mi-l încep cu ceea ce a spus Sfântul Pavel atunci când se întorcea din a treia călătorie misionară. În Faptele Apostolilor, capitolul 20, versetul 28, spune Sfântul Pavel: «Să luăm aminte la toată turma peste care Dumnezeu ne-a pus episcopi, ca să păstorim turma lui Hristos dată în grija noastră». Lucrul acesta încercăm să-l facem.”, a declarat, la Trinitas TV, ÎPS Andrei.
În cadrul ședinței a fost readusă în discuție și analizată propunerea de canonizare a monahului Nicolae Steinhardt, care și-a petrecut ultima parte a vieții la Mănăstirea Rohia, din județul Maramureș.
„Anul acesta se împlinesc 20 de ani, adică două decenii, de la înființarea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului și, desigur, va fi un moment solemn pentru care Îi mulțumim lui Dumnezeu. De la Episcopia Maramureșului și Sătmarului am readus propunerea de luare în discuție a canonizării părintelui Nicolae de la Rohia, părintele Nicolae Steinhardt. Probabil că va veni un moment când vor fi alese, cu multă grijă, cu evlavie și cu părintească dragoste, nume de personalități creștine, profund creștine, care să reprezinte întreaga ceată a intelectualilor și a oamenilor de cultură creștini, iar printre ei, desigur, se numără părintele Nicolae, care a fost mărturisitor în temnițele comuniste și, în cele din urmă, monah cuvios în Mănăstirea Rohia.”, a declarat PS Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului.
„Un moment de comuniune la Cluj, dar și un timp lucrativ, întrunindu-se Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. Am abordat diverse subiecte cu referire concretă la viața cotidiană din parohii și mănăstiri, precum și la provocările pe care noile realități le aduc Bisericii. Concluziile sunt optimiste, dar, în același timp, socotim că avem nevoie de bună colaborare și de sfătuire, astfel încât lucrurile să funcționeze cât mai firesc.”, a adăugat PS Benedict, episcopul Sălajului.
Sinodul mitropolitan coordonează activitățile comune ale eparhiilor din cadrul Mitropoliei. De asemenea, veghează ca pe cuprinsul acesteia să fie apărate și promovate credința ortodoxă, unitatea liturgică și disciplina canonică a clerului și monahilor, precum și întrajutorarea frățească între eparhii.


