Miercuri, 11 februarie, după săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură dedicat Sfântului Mucenic Vlasie și Sfintei Împărătese Teodora.
În deschiderea predicii, ierarhul a subliniat că sfinții pomeniți în această zi sunt „atât de luminați, plini de credință și de pildă pentru noi, despre cum să fim următori ai lui Hristos”.
Model de rugăciune și mărturisire: Sfântul Mucenic Vlasie
Înaltpreasfinția Sa a evocat viața Sfântului Mucenic Vlasie, originar din Sevastia Armeniei, arătând că dragostea sa pentru Dumnezeu l-a făcut rugător neîncetat și ierarh iubit de credincioși.
„Cu rugăciunea sa a îmblânzit și fiarele sălbatice (…) și îi vindeca și pe oameni, pentru că avea putere mare în rugăciunea sa, rugându-se neîncetat”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie a relatat cum cei trimiși să-l aducă înaintea împăratului prigonitor au fost mișcați de blândețea și cuvintele sale și au primit credința creștină. În ciuda torturilor aspre, rănile îi erau vindecate prin lucrarea lui Dumnezeu, iar mărturisirea sa a atras la credință pe mulți dintre cei de față.
„Numai prin tăierea capului au putut să-l aducă la starea de mucenicie, care pentru el a fost o bucurie, că sufletul său s-a suit la cer”, a subliniat ierarhul, arătând că sfinții continuă să se roage pentru lume și din Împărăția lui Dumnezeu.
Restaurarea cinstirii icoanelor: Sfânta Împărăteasă Teodora
În continuare, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfânta Împărăteasă Teodora, care a păstrat în taină cinstirea sfintelor icoane în vremea prigoanei iconoclaste.
După moartea împăratului prigonitor, în anul 843, în prima Duminică a Postului Mare, împărăteasa a proclamat solemn că sfintele icoane sunt vrednice de cinstire, readucându-le în biserici și în casele credincioșilor.
„A organizat un pelerinaj în jurul Constantinopolului și toate icoanele au fost puse la locul lor”, a amintit ierarhul, subliniind comuniunea ei cu ierarhia Bisericii și fidelitatea față de dreapta credință.
Chemare la rugăciune și statornicie în credință
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul sfinților pomeniți:
„Să-i pomenim neîncetat pe acești sfinți, care nouă ne aduc mare mijlocire înaintea lui Dumnezeu și ne ajută în toate zilele să fim rugători, să avem dreapta credință, prin care să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ni le dăruiește.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 11 februarie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi noi cinstim, între alți sfinți, doi sfinți atât de luminați, plini de credință și de pildă pentru noi, despre cum să fim următori ai lui Hristos.
Sfântul Mucenic Vlasie era originar din Armenia, din Sevastia Armeniei, și era iubitor de Dumnezeu. De aceea, iubindu-L pe Dumnezeu atât de mult, s-a arătat rugător, iar cei care l-au cunoscut au cerut să le fie și ierarh.
El era modest. La început a mers într-un loc pustiu, unde, cu rugăciunea sa, a îmblânzit și fiarele sălbatice care veneau la el și erau prietenoase. Cu rugăciunea sa vindeca și acele viețuitoare care erau bolnave, dar îi vindeca și pe oameni, pentru că avea putere mare în rugăciunea sa, rugându-se neîncetat.
Pentru că s-a dus vestea despre el și despre cum se roagă, împăratul prigonitor a poruncit să fie adus la el acest mare rugător, Părintele Vlasie. Cei care au venit să-l aducă l-au văzut rugător și blând. S-a purtat cu blândețe cu ei și le-a spus: „Știu că voi împliniți o poruncă, dar n-aș vrea să vă las în întuneric; vreau să vă descopăr adevărata credință.”
Cei trimiși să-l aducă pentru a fi judecat aspru, ascultând cuvintele Sfântului Vlasie, au venit și ei la credința creștină. Au transmis împăratului că ei nu se mai întorc, iar împăratul a trimis pe alții ca să-l aducă la el și să-l pedepsească aspru.
El a vrut să-l ajute și pe împărat și i-a descoperit dreapta credință, dar acesta nu avea urechi de auzit, era crud și voia numai să-l pedepsească. A propovăduit mulțimilor adunate, iar mulți dintre aceia au venit la dreapta credință. Însă, ighemonul care l-a judecat a hotărât că trebuie să fie dat la moarte.
L-au aruncat într-un lac adânc, legându-i o piatră de gât, dar piatra s-a făcut ca o frunză și a ieșit la mal nevătămat. Atunci au hotărât călăii că altă cale nu mai au, pentru că îl bătuseră foarte aspru, fiind plin de răni, însă Îngerul Domnului îi vindeca rănile. Au hotărât cum să scape de acest mărturisitor, pentru că tot mai mulți ascultau de glasul lui, iar numai prin tăierea capului au putut să-l aducă la starea de mucenicie, care pentru el a fost o bucurie, că sufletul său s-a suit la cer, ca să se roage, cum se ruga pe pământ pentru toți, să se roage și în cer, ca să aibă lumină toți cei ce erau în întuneric și doreau să cunoască lumina.
Astăzi o prăznuim și pe împărăteasa Teodora. Ea a fost soția marelui împărat prigonitor al icoanelor. Ea și-a ascuns icoanele și se ruga în taină.
Iar împăratul, până la urmă, a murit, după ce a distrus icoanele, le-a scos din biserici și din case. Dar împărăteasa, după ce a rămas fără soțul ei, așa cum se știe, în anul 843, în prima Duminică a Postului Mare, după ce se ținuse în 842 un Sinod la Niceea, unde se ținuse și Primul Sinod, a proclamat că sfintele icoane sunt cu adevărat vrednice de cinstire.
Împărăteasa a organizat un pelerinaj în jurul Constantinopolului și toate icoanele au fost puse la locul lor.
După ce a petrecut puțină vreme în împărăție, s-a retras la o mănăstire împreună cu cele patru fiice ale sale și a dus o viață aspră și frumoasă. A lăsat hainele scumpe împărătești, s-a îmbrăcat în haină călugărească și era atât de rugătoare.
A trăit mai mulți ani la mănăstire, până în ziua de 11 februarie 867, când și-a dat obștescul sfârșit.
Este pomenită cu cinste și cu bucurie ca o împărăteasă adevărată, care L-a iubit pe Dumnezeu în primul rând, Biserica, fiind în legătură și în comuniune cu ierarhia Bisericii și cu toți creștinii.
Să-i pomenim neîncetat pe acești sfinți, care nouă ne aduc mare mijlocire înaintea lui Dumnezeu și ne ajută în toate zilele să fim rugători, să avem dreapta credință, prin care să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ni le dăruiește.”
