Miercuri, 21 mai 2025, de sărbătoarea Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială din orașul Mihăilești, înconjurat de un sobor de preoți și în prezența autorităților locale și a numeroși credincioși.
În cuvântul rostit după slujbă, ierarhul a evidențiat importanța modelului creștin oferit de cei doi mari sfinți împărați, dar și lucrarea jertfelnică a preoților și a credincioșilor din parohie în edificarea unei noi catedrale în Mihăilești.
„Liderul trebuie să-și iubească poporul, să știe să se lase sfătuit”
PS Ambrozie a subliniat că viața și lucrarea Sfântului Împărat Constantin reprezintă un model de conducere bazată pe dragoste, discernământ și credință:
„Liderul trebuie să aibă o anumită distincție. Să-și iubească poporul, așa cum a făcut Împăratul Constantin cel Mare, să știe să se lase sfătuit, să nu plece urechea la sfaturile greșite. Trebuie să aibă acel dar de a deosebi duhurile. Și atunci va face toate lucrurile în perspectiva iubirii față de cei încredințați lui”, a spus ierarhul.
Preasfințitul Ambrozie a avertizat totodată asupra pericolului pierderii vocației și al lipsei de coerență între vorbă și faptă:
„Rar mai vezi astăzi o persoană ale cărei fapte și vorbe să fie în concordanță. Partidele se schimbă, doctrina dispare, iar noi și Biserica încercăm să reamintim că suntem trecători și că valorile nu se negociază.”
Catedrala închinată Acoperământului Maicii Domnului, un act reparatoriu pentru comunitate
Episcopul Giurgiului a vorbit cu emoție despre proiectul noii catedrale ce se ridică în orașul Mihăilești, închinată Acoperământului Maicii Domnului, loc unde vor fi pomeniți și cei ale căror morminte au fost acoperite de apele lacului:
„Această catedrală este un act reparatoriu. Vor fi pomeniți toți cei care au fost mutați din casele lor, ai căror morminte nu au mai putut fi translatate. Este un proiect pentru care ne rugăm cu nădejde și pe care l-am încredințat unor preoți vrednici și distinși.”
În mod special, ierarhul l-a felicitat pe părintele Gabriel Sebastian Chirculeanu, parohul comunității și consilier eparhial, despre care a spus:
„Este cel mai distins dintre preoții distinși, cu o delicatețe și sensibilitate aparte, un dogmatist de excepție, cu o conștiință misionară și o cultură universală.”
Valori, vocație, continuitate
PS Ambrozie a reamintit în contextul Anului Centenar al Patriarhiei Române jertfele înaintașilor Bisericii în timpul regimurilor totalitare și a îndemnat la asumarea conștientă a unei vieți de credință și implicare socială:
„Au fost ierarhi scoși din scaune, preoți în temnițe, părinți trecuți în rândul sfinților. Dar Biserica a mers înainte și merge și astăzi. Și preoții noștri, bine pregătiți, fac lucruri extraordinare pentru societate. Din păcate, nu sunt întotdeauna văzuți sau apreciați.”
Recunoștință pentru preoți și familiile lor
Ierarhul a mulțumit preoților prezenți, între care părintele Cristian Țârdea, părintele Răzvan Adrian Nicolae Petcu, părintele Eugen Țârdea și părintele Constantin Mihăiță, amintind și de elevii seminariști prezenți la slujbă – fiii unor preoți din eparhie.
„Mă uit la copiii lor care cresc frumos. Ieri erau mici, îi luam cu mine la mănăstiri. Azi sunt seminariști, slujitori, viitori dascăli de cuget și simțire românească.”
În semn de recunoștință, PS Ambrozie a oferit părintelui Chirculeanu o medalie jubiliară a celor 100 de ani de patriarhat și un tricolor pentru noua catedrală, amintind că „Biserica este calea, adevărul și viața. Și nu putem rătăci”.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, miercuri, 21 mai, în ziua de prăznuire a „Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena” după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Mihăilești din estul județului Giurgiu:
”Ne bucurăm în mod deosebit că, la această mare sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu apostolii, ocrotitorii bisericii din orașul Mihăilești, ne aflăm împreună cu autoritățile orașului, cu notabilitățile orașului, cu credincioșii de aici, din oraș, și, în sobor, împreună cu părinții și consilierii de la Centrul Eparhial, cu cei doi părinți arhimandriți, la sărbătoarea parohiei.
Părintele consilier Eduard Dumitrache ne-a vorbit foarte frumos, în stilul caracteristic al dânsului, extrem de ancorat în realitățile cotidiene, cu care nu doar preoții, nu doar comunitățile parohiale, ci și societatea în ansamblul ei, instituțiile însele, se confruntă.
Este bine ca, în acest an omagial, la împlinirea celor 100 de ani de când Biserica Ortodoxă Română – Maica neamului românesc, așa cum o numea dulce Mihai Eminescu – a fost ridicată la rangul de Patriarhie, să ne consolidăm credința nu doar clericii și credincioșii, ci și notabilitățile, autoritățile locale, județene și chiar autoritățile centrale și de stat.
Cu atât mai mult cu cât îl prăznuim pe Sfântul Împărat și pe mama sa, pe Sfântul Împărat Constantin și pe mama sa, Elena, pe care Biserica i-a considerat întocmai cu apostolii pentru ceea ce au făcut ei pentru lumea întreagă – în speță pentru creștinătate – într-o perioadă extrem de dificilă, de războaie, de hegemonii, cum, dacă îmi este permis să spun, făcând un arc bimilenar peste veacuri, peste ani, este și lumea de astăzi.
Ar fi bine să învățăm că liderul trebuie să aibă o anumită distincție. Liderul trebuie să-și iubească poporul, așa cum a făcut Împăratul Constantin cel Mare, să știe să se lase sfătuit, să nu plece urechea la sfaturile care, de multe ori, pot fi greșite. Trebuie să aibă acel discernământ – darul de a deosebi duhurile. Acesta este un dar deosebit, acela al discernământului, al deosebirii duhului.
Dacă ar fi să amintim doar faptul că, fiind bolnav, pe patul de moarte, chiar Împăratul Constantin a fost sfătuit să facă pruncucidere, să ucidă prunci și să facă o baie în sângele acelor prunci nevinovați și când și-a dat seama de această mare înșelătorie a fost consternat. Nu putea să priceapă lucrul acesta.
Se întâmplă de multe ori ca liderii mari să fie sfătuiți greșit – ca să nu spun prost – dar cel care are conștiința că puterea pe care o are, efemeră, temporară, este de la Dumnezeu și că Dumnezeu are un plan cu el, atunci va face toate lucrurile în perspectiva iubirii supușilor, în speță a poporului și a celor care îi sunt în subordine.
Nu știu dacă, chiar și atunci când vedem oameni mari că au căzut, că și-au pierdut popularitatea, că și-au pierdut credibilitatea, învățăm ceva – atât noi, cei care suntem clerici, păstori de suflete, cât și persoanele publice, oamenii politici.
Zilele trecute – aseară, de fapt – venind de la Patriarhie, de la Privegherea hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena, unde am participat la sinodul mitropolitan, în acest An Centenar, când câțiva dintre părinții monahi, foarte bine pregătiți, cu studii în țară și în străinătate, cu școli doctorale, academice, au fost ridicați la rangul de arhimandrit datorită vredniciilor lor și pregătirii lor misionare, pastorale, între care se numără și părintele Nicolae Matei, de la Schitul „Sfântul Nicolae” din Giurgiu, căruia Sfântul Sinod, împreună cu ceilalți părinți și în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, i-a acordat acest rang de arhimandrit pentru cumințenia sa, pentru statornicia sa, pentru așezarea sa…
Anul acesta centenar al Bisericii Ortodoxe Române este un an în care au fost canonizate 16 personalități – părinți duhovnicești, mărturisitori, profesori de teologie – care au fost trecuți în rândul sfinților, alcătuindu-se slujbe în cinstea lor, dar și rânduindu-se date de prăznuire pentru fiecare în parte.
Este un an încărcat de simbolism, în care nu doar clericii trebuie să aprofundeze credința și viața bisericească, ci să-și dea seama că, în acești 100 de ani de existență ca Patriarhie, Biserica Ortodoxă Română a trecut prin perioade grele – după Primul Război Mondial, în perioada interbelică, apoi confiscarea alegerilor din 1947, respectiv 1948, când comuniștii au venit la putere, ca să nu mai vorbim de dictaturi: de mișcarea legionară, de dictatura carlistă, de oameni luminați care au sfârșit în temnițe, cum a fost Iuliu Maniu, și așa mai departe.
Spuneam că aseară, venind de la Patriarhie, l-am ascultat pe marele Corneliu Coposu, urmărind câteva emisiuni care s-au păstrat în arhiva Radiodifuziunii Române, și eram impresionat de faptul că omul acesta, care a făcut peste 17 ani de temniță grea, întotdeauna își acorda discursurile și ideile sale doctrinare cu faptele sale. Ori astăzi, din nefericire, nu mai vedem dascăli – dacă ar fi să-l cităm pe Antonie Plămădeală, marele mitropolit al Ardealului – dascăl de cuget și de simțire românească. Partidele se schimbă, doctrină nici nu mai poate fi vorba și așa mai departe. Rar mai vezi o notabilitate, o persoană care să fie credibilă, ale cărei fapte și vorbe să fie în concordanță.
Noi, și Biserica – care ar trebui să fie conștiința trează, conștiința vie a poporului – încercăm să ne aducem întotdeauna aminte de faptul că suntem trecători. Dar este important ca fiecare dintre noi, indiferent de rostul pe care îl avem -era și o scriere foarte frumoasă: „Preotul în lume, în familie și în societate.” -, indiferent de rosturile pe care le avem, familiale sau în societate, trebuie să fim formatori de opinie, să lăsăm generațiilor care vin negreșit din urmă după noi niște valori – valori care ne-au definit viețuirea părinților noștri și chiar martiriul celor care au fost înaintea noastră, fie că vorbim de clerici, de ierarhi – chiar – sau nu, care au fost scoși din scaune, sau au fost trimiși în temnițe, în lagăre, sau chiar au fost, așa cum am văzut de multe ori – și suntem cutremurați de unele mărturii care încă există în arhivele bisericești – cât de greu au fost chinuiți și cât au pătimit la Pitești, la Canalul Dunăre–Marea Neagră sau părinții minunați pe care Biserica i-a trecut în rândul sfinților.
Vedeți, ducem o viață, cumva, într-o tristețe și într-o apatie care ating viețile multora dintre semenii noștri – dintre care unii sunt chiar de-ai noștri – care se duc într-o risipire sufletească, când noi ar trebui să ne întoarcem întotdeauna la valori. Valorile sunt acelea în care au trăit părinții noștri, în care ne-au crescut, în care ne-au educat, și în care am vrea, în pofida ideologiilor, să ne creștem și să ne educăm și noi copiii sau pe fiii și fiicele Bisericii.
Biserica Ortodoxă Română, la ceas sărbătoare, trebuie amintit, are o dimensiune misionară, dar și una socială – pentru că ce să mai vorbim de dimensiunea culturală sau sacramentală. Biserica, în acest An Centenar, are foarte multe centre culturale, educaționale, are foarte multe instituții sociale, caritabile, educaționale, în care preoții de astăzi – care sunt foarte, foarte bine pregătiți și au un zel și o conștiință misionară aparte – fac lucruri extraordinare pentru societate, care, din păcate, nu sunt întotdeauna reflectate la adevărata lor valoare.
Să ne amintim de preoții care au făcut centre și orfelinate, de părintele Nicolae de la Valea Plopului, de părintele Dan, de cei care sunt pe compartimente de „fundraising” pentru a face spitale unde copiii cu boli oncologice să fie tratați.
Așadar, revenind la faptul că suntem de multe ori dezamăgiți – ca să nu spun dezorientați – privind la activitatea dinamică a Bisericii, noi căpătăm din nou o credință și o implicare, fiecare dintre noi, și venim și revenim la Biserică, pentru că Biserica este calea, adevărul și viața. Și nu putem rătăci.
Mă bucur foarte mult că aici, la Mihăilești, în orașul acesta mic, unde a trăit mai bine de 18 ani părintele Arsenie Boca – sfânt, trecut în rândul sfinților – avem preoți harnici, cum este părintele Răzvan Adrian Nicolae Petcu, împreună cu doamna preoteasă. Avem preoții de aici, din împrejurimile Mihăileștilor: frații Țârdea – Cristian și Eugen. Îl avem aici, de la Novaci, pe părintele Eugen Țârdea, dar și pe părintele de la Popești, care sărbătorește astăzi ziua onomastică, părintele Constantin Mihăiță.
Avem însă, aici, la Mihăilești – și de aceea suntem în număr atât de mare astăzi, cu părinții arhimandriți, cu părinții consilieri – un proiect de care suntem tare, tare bucuroși, domnule primar, distinsă doamnă director: catedrala aceasta care se ridică la Mihăilești, în care vor fi pomeniți toți cei care au fost mutați de aici din locuințele lor, însuși cimitirele sau mormintele lor de pe fundul lacului de aici, de la Mihăilești, care n-au putut fi transmutate – aceștia vor fi pomeniți la noua catedrală de la Mihăilești, închinată Acoperământului Maicii Domnului.
Și noi, cei de la Centrul Eparhial, în cei aproape 20 de ani de păstorire la Giurgiu, am căutat cu disperare și cu nădejde, în același timp, un preot care să împlinească această dorință a enoriașilor de la Mihăilești și din satele învecinate – aceea de a ridica și la Mihăilești o catedrală, pentru că fiecare oraș are câte o biserică reprezentativă. Orașul acesta este un oraș nou, după împărțirile administrative care s-au făcut, cu județele noi care s-au creat după Vlașca – județul Giurgiu. Și orașul acesta, iată, va avea o catedrală.
Episcopia a cumpărat un teren pe care l-a donat parohiei și am adus aici doi preoți harnici – unul, deja amintit, părintele Cristian Țârdea – dar parohul este părintele profesor Gabriel Sebastian Chirculeanu. Este cel mai distins dintre preoții distinși, cel mai distins preot, cu o delicatețe și sensibilitate aparte. Nu le-a luat foarte mult timp enoriașilor și autorităților de aici să se apropie de acest preot minunat, care are o distincție aparte, dublată de o conștiință misionară și de o cultură universală – una chiar academică, chiar dacă nu este dovedită prin teze de doctorat. Este un foarte bun dogmatist, un foarte bun coleg la Centrul Eparhial, și prezența dumneavoastră astăzi – a domnului primar, pe care mă bucur să-l salut, a doamnei directoare, a dumneavoastră, credincioșilor – dovedește acest lucru cu prisosință.
Este învederat faptul că părintele a fost iubit și de autoritățile de dinainte, că este iubit și de dumneavoastră, de colegii profesori de la seminar, care au venit astăzi împreună cu părintele director, Edmund Nicolae Popa, și elevii de la seminar. Doi dintre ei sunt chiar copiii preoților: Ștefan, care a cântat Apostolul astăzi, și Andrei Petrache – copii foarte, foarte buni – și este meritul acestor familii de preoți tineri.
Eu vă mărturisesc că, venind aici, în urmă cu 20 de ani, la Giurgiu, căutam cu multă speranță să identific tineri teologi, să văd dacă au reală vocație, dacă pot să pun sarcini pe umerii lor tineri și neîncercați, așa cum și Patriarhul Teoctist a pus, la doar 30 de ani, pe umerii mei. Și am avut șansa să cresc la umbra unui mare bărbat apostolic al Bisericii. Și mă uit cât de frumos au crescut teologii de altădată și astăzi sunt preoți, au ridicat biserici, centre culturale, pastorale. Mă uit la copiii lor care cresc frumos. Mai ieri erau mici. Mergeam cu ei în vizită pe la mănăstiri. Și de aceea am venit astăzi să vă exprim bucuria mea. Am venit cu drag și cu recunoștință, părinte coleg, în anul acesta centenar, pentru că aveți nevoie – atât dumneavoastră, cât și părintele coleg Cristian Țârdea, doamnele preotese, autoritățile – aveți nevoie de încurajare. Și ne-am gândit că, împreună cu colegii de la Centrul Eparhial, să vă oferim în anul acesta un veșmânt frumos cu crucea patriarhală. Astăzi, în numele colaboratorilor de la centru, și pentru că este anul centenar, această medalie jubiliară a celor 100 de ani de patriarhat – cu mare dragoste vă oferim aceasta.
De asemenea, părintele a pregătit aici, pentru biserica-catedrală pe care o ridicați, un tricolor pe care să nu-l bată vântul, să nu se deprecieze, să nu se distrugă. Iar aici este un alt drapel, care este drapelul centenarului. L-am luat și noi de la Patriarhie aseară și am zis să-l aveți astăzi, ca unul care sunteți cel dintâi dintre consilierii Centrului Eparhial. Altfel spus, dânsul este șeful nostru, al tuturor preoților, clericilor, și am venit și noi să-i facem metanie, reverențe, domnule director, domnule primar, consilierului nostru.
Am venit cu multă bucurie astăzi, și părintele Gabriel întotdeauna ne încurajează. Dânsul a făcut parte din forurile înalte bisericești, ca și consilier în Consiliul Național, în Adunarea Națională Bisericească. Dar faptul că ridică o biserică aici, la Mihăilești, ca un act reparatoriu pentru translatarea bisericilor de aici – biserica lui Brâncoveanu, de pe strada Monumentului, unde are sediu protopopul, șeful preoților de aici, părintele Dan Mihale – faptul că se ridică o catedrală unde să veniți cu copiii dumneavoastră frumoși, de la liceu, de aici, unde sunteți profesori, ca și la seminarul din Giurgiu, să-i cununați, să faceți catehezele, să le arătați adevărata istorie, să-i creșteți, ca și ei, mâine-poimâine, să devină, cum am spus deja, dascăli de cuget și de simțire românească.
Le felicităm deopotrivă și pe cele două doamne preotese: pe doamna Țârdea și pe doamna profesoară Gina. Ne bucurăm de numărul mare pe care l-ați făcut astăzi prin prezența dumneavoastră.
Vă felicit pe toți cei care, și pe toate cele care purtați numele Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Să fiți sănătoși, să vă bucurați de tot ceea ce realizați pentru copiii dumneavoastră, pentru familiile dumneavoastră. Să trăiți într-un mulți și fericiți ani.”
