Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit vineri, 30 ianuarie 2026, un amplu cuvânt de învățătură în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur –, în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală. În predică, Patriarhul a subliniat caracterul vindecător al Bisericii, citând una dintre cele mai cunoscute afirmații ale Sfântului Ioan Gură de Aur: „Biserica este un spital, nu un tribunal”.
O sărbătoare născută din dorința unității
Preafericitul Părinte Daniel a explicat că sărbătoarea comună a Sfinților Trei Ierarhi, rânduită la 30 ianuarie, a apărut pentru a pune capăt disputelor dintre credincioși privind întâietatea unuia dintre marii dascăli ai Bisericii. În secolele XI–XII, în vremea împăratului bizantin Alexie Comnenul, creștinii se împărțiseră în vasilieni, grigorieni și ioanieni, fiecare grup susținând superioritatea unuia dintre sfinți.
Prin arătarea lor comună către Sfântul Ioan al Evhaitelor, ierarhii au mărturisit că nu se află în competiție, ci în comuniune, slujind împreună adevărul despre Sfânta Treime. Astfel a fost instituită prăznuirea comună, ca semn al unității credinței și al complementarității darurilor.
Sfântul Vasile cel Mare – credință și filantropie
În cuvântul său, Patriarhul României a prezentat pe larg viața și lucrarea Sfântului Vasile cel Mare, evidențiind grija sa pentru cei săraci și bolnavi, concretizată în celebrul așezământ filantropic Vasiliada. Prin această lucrare, a arătat ierarhul, Biserica a învățat că propovăduirea Evangheliei trebuie însoțită de faptele milosteniei și de instituții sociale durabile.
Sfântul Grigorie Teologul – apărător al adevărului despre Sfânta Treime
Sfântul Grigorie Teologul a fost prezentat ca marele cuvântător despre Dumnezeu, care, prin celebrele sale cuvântări teologice, a apărat dreapta credință în fața ereziilor. Patriarhul a amintit rolul decisiv al acestuia în refacerea Ortodoxiei la Constantinopol și în formularea învățăturii despre dumnezeirea Duhului Sfânt la Sinodul al II-lea Ecumenic.
Sfântul Ioan Gură de Aur – dascăl al pocăinței și al milosteniei
Despre Sfântul Ioan Gură de Aur, Preafericitul Părinte Daniel a subliniat că a fost un neîntrecut tâlcuitor al Sfintei Scripturi și un mare apărător al săracilor, numit adesea „avocatul săracilor”. În acest context a fost rostit celebrul său îndemn, citat de Patriarh: „Biserica este un spital, nu un tribunal”, adică locul unde omul își vindecă rănile sufletești prin pocăință și iertare.
Dascăli ai Ortodoxiei și ocrotitori ai școlilor teologice
În final, Patriarhul României a arătat că, deși diferiți ca temperament și lucrare, Sfinții Trei Ierarhi au avut aceleași preocupări fundamentale: apărarea credinței ortodoxe, viața de rugăciune, chemarea la pocăință și respectul pentru demnitatea persoanei umane. Pentru aceste motive, ei au fost rânduiți drept ocrotitori spirituali ai școlilor și facultăților de teologie ortodoxă.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vineri, 30 ianuarie 2026, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Astăzi, Biserica noastră îi pomenește pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Acești trei mari dascăli ai Bisericii sunt pomeniți în mod deosebit, fiecare într-o zi diferită. Dar astăzi, 30 ianuarie, îi pomenim împreună.
Mai precis, la 1 ianuarie se face pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, la 25 ianuarie pomenirea Sfântului Grigorie Teologul, iar la 27 ianuarie aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, care este pomenit și la data de 13 noiembrie. Deci, dintre acești trei ierarhi, fiecare are o zi de pomenire distinctă în calendar, iar Sfântul Ioan Gură de Aur are chiar două zile de pomenire, după cum am arătat: 27 ianuarie și 13 noiembrie.
Însă, la sfârșitul veacului al XI-lea și începutul veacului al XII-lea, în timpul împăratului bizantin Alexie Comnenul, care a împărățit între anii 1081–1118, s-a iscat o ceartă între creștini, deoarece existau păreri diferite privind calitățile sau virtuțile fiecăruia dintre cei trei ierarhi.
Unii considerau că cel mai însemnat este Sfântul Vasile, fiind omul faptei, care a ajutat o mulțime de săraci, a înființat numeroase instituții social-filantropice, majoritatea grupate într-un adevărat orășel numit Vasiliada, situat lângă cetatea Cezareea Capadociei. De asemenea, el a scris Regulile mari și Regulile mici pentru viața monahală.
Alții spuneau că cel mai mare dintre cei trei este Sfântul Grigorie Teologul, fiul episcopului Grigorie de Nazianz, deoarece cunoștea toată știința și cultura vremii sale și avea cea mai clară gândire teologică despre Sfânta Treime. De aceea este numit Cuvântător de Dumnezeu sau Teologul.
Iar alții spuneau că mai mare decât aceștia doi este Sfântul Ioan Gură de Aur, deoarece era un neîntrecut tâlcuitor al Sfintei Scripturi, un vestit predicator și un mare dascăl al pocăinței și al îndreptării oamenilor.
Astfel, credincioșii s-au dezbinat în trei cete: vasilieni, grigorieni și ioanieni, care se certau între ei. Pentru a opri această dezbinare, Sfinții Trei Ierarhi s-au arătat pe rând și apoi toți trei deodată Sfântului Ioan al Evhaitelor, mitropolitul locului, căruia i-au spus: „Vezi, între noi nu este vrajbă, nu este dezbinare, ci toți trei suntem una înaintea Preasfintei Treimi, pe Care o lăudăm și Căreia ne închinăm. Iar învățătura despre Sfânta Treime a fost apărată de toți cei trei ierarhi pentru care voi vă certați astăzi”.
Apoi i-au spus să adune credincioșii și să le spună că se va rândui o sărbătoare comună, ca toți acești trei ierarhi, care sunt pomeniți la date diferite potrivit calendarului, să fie cinstiți și într-o sărbătoare comună. Dreptcredinciosul Ioan al Evhaitelor a făcut ceea ce i-au spus Sfinții Trei Ierarhi și a rânduit slujba lor comună. De atunci, avem în fiecare an, la 30 ianuarie, sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Prin această lucrare inspirată de Sfinții Trei Ierarhi, Biserica a ajuns la concluzia că sfinții nu se concurează între ei, ci se completează și se află în comuniune de iubire înaintea Preasfintei Treimi. Ei au lucrat cu harul Preasfintei Treimi și au vestit lumii, fiecare în parte, Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 și a trecut la Domnul în anul 379, trăind doar 49 de ani. S-a născut în Cezareea Capadociei. Părinții lui se numeau Vasile și Emilia, iar el a fost un tânăr iubitor de carte. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și apoi la Atena, unde se afla cea mai înaltă școală a vremii sale. Aici s-a împrietenit cu un alt capadocian, Sfântul Grigorie Teologul, fiul episcopului Grigorie de Nazianz.
Sfântul Vasile cel Mare a fost un bun orator și un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, mai ales al Cărții Facerii, în lucrarea sa numită „Hexaemeronul”, adică explicarea celor șase zile ale Creației, precum și prin tâlcuirile la Cartea Psalmilor. El a vizitat mănăstirile din Egipt și Siria și a scris reguli pentru viața monahală, numite Regulile mari și Regulile mici, alcătuite exclusiv pe baza textelor din Sfânta Scriptură, fiind și astăzi populare.
Sfântul Vasile cel Mare a scris și o carte despre Duhul Sfânt, pentru a combate erezia lui Macedonie, care nega dumnezeirea Sfântului Duh, și o carte ”Contra lui Eunomie”, pentru a apăra credința ortodoxă despre Sfânta Treime. El a întemeiat o mănăstire în Capadocia, pe un teren aflat în proprietatea sa, aproape de râul Iris, unde a viețuit în rugăciune și asceză.
Pe lângă viața duhovnicească, Sfântul Vasile cel Mare a avut o mare grijă față de săraci, bolnavi, bătrâni și călători, organizând pentru ei un mare așezământ filantropic lângă Cezareea Capadociei, numit Vasiliada. De la acest așezământ filantropic, Biserica a învățat că predicarea Evangheliei lui Hristos trebuie însoțită de faptele milosteniei, nu doar individual și sporadic, ci și prin instituții permanente.
De asemenea, de la Sfântul Vasile cel Mare avem frumoasele rugăciuni ale Anaforalei din Sfânta Liturghie care îi poartă numele și care se săvârșește de zece ori pe an.
Sfântul Grigorie Teologul s-a născut tot în Capadocia, în localitatea Arianz, lângă Nazianz, în jurul anului 329 sau 330, și a trăit până în anul 390. A fost un tânăr studios, cu deosebite înclinații spre oratorie. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și la Atena, unde a fost coleg și prieten cu Sfântul Vasile cel Mare. Cei doi au înființat o asociație a studenților capadocieni la Atena, pe care au numit-o, într-o latină populară, „fratria”.
Tatăl său, Grigorie, a fost episcop de Nazianz, iar mama sa, Nona, adică „cea de-a noua”. Sfântul Grigorie, fiul, a fost numit Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, deoarece a explicat învățătura apostolică despre Sfânta Treime într-un mod deosebit de clar și, în același timp, foarte profund.
Sfântul Grigorie Teologul a fost, în cele din urmă, hirotonit preot de tatăl său, dar a fugit îndată după hirotonie, pentru că se temea de preoție. Era înfricoșat de măreția și sfințenia Tainei Preoției. De aceea, el a scris o carte despre fuga de preoție.
Totuși, la insistențele tatălui său, el a acceptat să-l ajute pe tatăl său, episcop, în păstorirea Bisericii din Nazianz.
Pe la anul 379, Sfântul Grigorie Teologul a fost chemat la Constantinopol, deoarece în acel oraș ereticii arieni se răspândiseră foarte mult, încât aproape toată cetatea căzuse în erezia ariană, a celor care spuneau că Fiul nu este deoființă cu Tatăl și nu este Dumnezeu veșnic, ci este o creatură.
Atunci, în amfiteatrul unei case particulare a unei familii ortodoxe bogate, a fost organizată o capelă numită Biserica Învierii. Acolo, Sfântul Grigorie Teologul a predicat adesea și a întors aproape pe toți locuitorii orașului, cu excepția unei parohii, de la arianism la Ortodoxie.
În capela numită Biserica Învierii, Sfântul Grigorie a rostit celebrele cuvântări teologice, mai ales primele cinci despre Sfânta Treime. Drept urmare, la 27 noiembrie 380, el a fost ales arhiepiscop al Constantinopolului, iar în anul 381 a prezidat Sinodul al II-lea Ecumenic pentru a respinge erezia lui Macedonie, care nega dumnezeirea Duhului Sfânt.
Adepții lui Macedonie, numiți și pnevmatomahi, care luptau împotriva dumnezeirii Duhului Sfânt, au fost condamnați la Sinodul al II-lea Ecumenic din anul 381, de la Constantinopol, prezidat de Sfântul Grigorie Teologul.
Însă, din cauza unor neînțelegeri între ierarhi, el s-a retras din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului, pentru pacea Bisericii, în anul 381. A fost episcop de Nazianz între anii 382–384, iar apoi s-a retras în satul Arianz, în care s-a născut. Acolo a scris alte scrieri teologice și a compus versuri creștine, el fiind primul autor de versuri creștine teologice.
Sfântul Ioan Gură de Aur este al treilea dintre Sfinții Ierarhi pe care îi sărbătorim astăzi. El s-a născut pe la mijlocul secolului al IV-lea, în anul 344 (sau 354, după alții), și a trecut la Domnul în ziua de 14 septembrie a anului 407.
Părinții săi se numeau Secundus (în limba latină: „cel de-al doilea”) și Antuza (care înseamnă „floare”). Tatăl său a fost ofițer în armata imperială, dar nu a trăit mult după nașterea pruncului Ioan și a trecut la Domnul, iar copilul a fost crescut de mama sa, Antuza.
Sfântul Ioan Gură de Aur a urmat studii temeinice în Antiohia Siriei, la școala oratorului Libaniu, iar după moartea mamei sale, Antuza, s-a retras în munții Antiohiei, unde a trăit câtva timp în viață pustnicească, în post și rugăciune, dar și în citirea Sfintelor Scripturi. Acolo, în pustnicie, a scris celebrul tratat Despre preoție.
Apoi a revenit la Antiohia, unde a fost hirotonit diacon în anul 381 de către episcopul Meletie al Antiohiei și apoi preot în anul 386 de către episcopul Flavian.
Ca preot la Antiohia, el a tâlcuit Evanghelia după Matei, în 90 de omilii, și cele 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel, pe care le-a tâlcuit într-o formă deosebit de atrăgătoare și profundă.
Un teolog biblist protestant spunea că nici dacă Sfântul Apostol Pavel și-ar fi tâlcuit propriile epistole nu le-ar fi tâlcuit mai frumos decât Sfântul Ioan Gură de Aur, ceea ce arată o deosebită apreciere față de modul în care a tâlcuit sau a explicat cele 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel.
A fost predicator timp de 12 ani la Marea Biserică din Antiohia, până în anul 397, când a fost chemat de împăratul Arcadie la Constantinopol și a fost ales arhiepiscop al Constantinopolului, unde a păstorit între 26 februarie 398 și 20 iunie 404.
Însă, la Constantinopol, Sfântul Ioan a criticat patimile și năravurile rele ale celor bogați, ale celor care conduceau atunci imperiul și, în mod deosebit, lăcomia împărătesei Eudoxia, fapt pentru care aceasta a încercat să-l îndepărteze din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului, ceea ce s-a întâmplat în anul 403, la Sinodul de la Stejar, din Calcedon.
Dar, fiindcă a venit un cutremur, populația a considerat că acest cutremur a fost un semn că Sfântul Ioan a fost pedepsit pe nedrept. Sub presiunea populației, împăratul a îngăduit ca Ioan să se întoarcă din exil și a mai păstorit până în anul următor, 404, ca arhiepiscop al Constantinopolului.
Această activitate a lui a continuat un an, iar el a continuat și criticile la adresa familiei imperiale și, mai ales, a combătut luxul și toate comportările păgânești ale împărătesei Eudoxia. De aceea, a fost trimis din nou în exil, către Caucaz, în Armenia, însă, pentru că era vizitat de prietenii săi din Antiohia și din Constantinopol, a fost trimis apoi în exil într-un alt loc.
A trecut la Domnul în exil, în ziua de 14 septembrie a anului 407, pe când se afla în localitatea Comana din Pont, astăzi în Turcia, în provincia Tokat.
Sfântul Ioan Gură de Aur a criticat lăcomia celor bogați și a fost un mare apărător al săracilor. El a fost numit „avocatul săracilor”, pentru că a luat apărarea celor săraci. A predicat milostenia, a înființat spitale și cantine pentru săraci. De asemenea, el a fost un mare dascăl al pocăinței, spunând că Biserica este un spital, nu un tribunal: un loc de pocăință pentru păcate și de iertare a păcatelor. A scris și un important tratat despre educația copiilor, nu doar pentru viața aceasta pământească, ci și pentru viața veșnică, cerească. Astfel îi învață pe părinți să-i deprindă pe copii, de mici, să iubească lucrurile sfinte și netrecătoare, pentru a dobândi viața veșnică.
Deși diferiți ca personalitate, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur au multe asemănări între ei.
Prima asemănare: s-au născut în familii creștine evlavioase și aveau o vastă cultură teologică și profană.
A doua: Sfinții Trei Ierarhi au fost mari apărători ai credinței ortodoxe și ai unității Bisericii în fața ereziilor și a schismelor.
A treia: toți trei au avut o viață duhovnicească profundă de rugăciune și post, precum și o viață liturgică intensă.
A patra: toți trei au chemat pe oameni la pocăință, la viețuire sfântă și la milostenie.
A cincea asemănare: Sfinții Trei Ierarhi au fost și mari apărători ai demnității persoanei umane create după chipul lui Dumnezeu.
A șasea asemănare: Sfinții Trei Ierarhi au avut o sănătate fizică fragilă, dar un suflet foarte puternic, asemenea Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Purtăm comoara aceasta a Duhului Sfânt în vase de lut, ca să se vădească puterea cea covârșitoare că este de la Dumnezeu, și nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).
A șaptea asemănare: Sfinții Trei Ierarhi sunt ocrotitori spirituali ai școlilor de teologie ortodoxă, mai ales ai facultăților de teologie ortodoxă, conform hotărârii Primului Congres al Școlilor Teologice Ortodoxe de la Atena, din anul 1936.
Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur au fost, sunt și vor rămâne mari dascăli și ierarhi ai lumii creștine, învățători ai noștri, dar mai ales rugători ai noștri înaintea Preasfintei Treimi, așa cum se spune și într-un tropar al lor: „Aceștia Preasfintei Treimi pururea se roagă pentru noi”.
Să ne ajute Dumnezeu să simțim rugăciunile lor pentru noi și să le urmăm exemplul, să-i cinstim cu multă evlavie, ca fiind mari învățători ai Ortodoxiei. În acest sens se spune că cine nu este în acord cu învățătura lor se află pe cale rătăcită. Ei sunt criteriu de referință pentru ortodoxia credinței, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire.
Amin.”
