Miercuri, 28 ianuarie, după Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a rostit o predică amplă despre viața sfinților pomeniți în această zi și despre valoarea duhovnicească a trezviei, a rugăciunii și a pocăinței.
Ierarhul a subliniat că modelul marilor nevoitori ai Bisericii rămâne o chemare vie pentru creștinul de astăzi, într-o lume marcată de ispite, neliniști și slăbirea vieții duhovnicești.
Sfântul Efrem Sirul – lacrimile ca rugăciune vie
În centrul cuvântului său, ÎPS Teodosie a evocat personalitatea Sfântului Efrem Sirul, cunoscut mai ales prin rugăciunea din Postul Mare: „Doamne și Stăpânul vieții mele…”. Ierarhul a amintit că sfântul s-a născut în anul 306, la Nisibe, a crescut în credință sub ocrotirea mamei sale, iar după ce a fost alungat de tatăl său păgân, s-a așezat lângă un părinte duhovnicesc, unde a învățat Scripturile și viața de rugăciune.
„Era isteț la minte, dar era atât de credincios, încât se ruga necontenit și lacrimi curgeau permanent din ochii săi. Ochii săi erau ca două izvoare de lacrimi”, a spus ierarhul, arătând că acest dar al lacrimilor a fost temelia unei vieți de adâncă pocăință și rugăciune.
Sfântul Efrem a fost hirotonit ierodiacon și preot, s-a retras în pustie, unde a continuat nevoința, scriind texte și imnuri care au rămas până astăzi în tezaurul spiritual al Bisericii. Viața sa a fost o jertfă continuă, trăită în dragoste față de Dumnezeu și față de oameni.
Trezvia – scutul sufletului
Pornind de la mărturia vieții Sfântului Efrem, Arhiepiscopul Tomisului a insistat asupra unei teme centrale: trezvia. Ierarhul a arătat că sfântul trăia permanent în rugăciune și în atenție duhovnicească, mărturisind la sfârșitul vieții că nu a vorbit niciodată pe nimeni de rău.
„De aceea vă amintesc mereu că trezvia este cel mai mare scut pe care îl puteți avea împotriva celui viclean și împotriva oricărei nedreptăți, oricărei răutăți. Trezvia înseamnă să rămâi cu Dumnezeu, cu harul Său. Și când rămâi cu harul lui Dumnezeu, ai scutul cel mai puternic”, a subliniat ierarhul.
Sfântul Efrem a fost cunoscut și prețuit de Sfântul Vasile cel Mare, iar la trecerea sa la Domnul, în anul 373, a lăsat un adevărat testament duhovnicesc: chemarea la rugăciune, la statornicie și la bucuria de a rămâne în legătura cu Dumnezeu.
Pilde de pocăință: Sfântul Paladie și Sfântul Cuvios Iacob
În continuarea predicii, ÎPS Teodosie a amintit și viața Sfântului Paladie, pustnic care s-a nevoit în rugăciune și liniște. Acuzat pe nedrept de o crimă, sfântul a cerut ajutorul lui Dumnezeu, iar prin minune, cel ucis a înviat și a arătat adevăratul vinovat. Astfel, Paladie a fost eliberat și și-a continuat viața de nevoință, în rugăciune, jertfă și trezvie.
De asemenea, ierarhul a vorbit despre Sfântul Cuvios Iacob, care, deși a căzut într-o ispită, s-a ridicat printr-o pocăință adâncă. Retras într-o peșteră, s-a rugat cu lacrimi până când Dumnezeu i-a arătat iertarea Sa, confirmată prin minunea aducerii ploii în vreme de secetă, la rugămintea episcopului locului.
Aceste exemple, a arătat ierarhul, sunt mărturii vii ale puterii căinței și ale milei lui Dumnezeu față de omul care se întoarce cu sinceritate la El.
Chemarea permanentă la viața cu Dumnezeu
În încheiere, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să nu uite exemplul Sfântului Efrem Sirul, „rugător și vărsător de lacrimi cu mult folos”, și nici rugăciunea sa din Postul Mare, atât de folositoare pentru curățirea sufletului.
Ierarhul a înălțat rugăciune către Bunul Dumnezeu ca sfinții pomeniți — Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Paladie, Sfântul Iacob și Sfânta Muceniță Haris — să fie mijlocitori și ajutători ai vieții creștinilor, întărindu-i în credință, trezvie și statornicie duhovnicească.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 28 ianuarie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși, iată că astăzi prăznuim mai mulți cuvioși părinți, o muceniță și alți mucenici împreună cu ea, toți atât de pilduitori pentru viața noastră, modele de credință, de dragoste, de jertfă pentru noi toți.
Sfântul Efrem Sirul este cunoscut mai ales pentru rugăciunea din Postul Mare pe care o face: „Doamne și Stăpânul vieții mele…”.
Dar trebuie să știți mai multe despre el. S-a născut în anul 306, la Nisibe, și, iată, a crescut în dragostea mamei sale și a Bunului Dumnezeu. Tatăl său, fiind păgân, l-a alungat de acasă. El a mers și s-a sălășluit la un părinte bun, unde a învățat Scripturile, a citit toate scrierile; era isteț la minte, dar era atât de credincios, încât se ruga necontenit și lacrimi curgeau permanent din ochii săi.
Ochii săi erau ca două izvoare de lacrimi. Și, iată, așa trăind, a fost hirotonit ierodiacon și preot și și-a continuat această frumoasă misiune. S-a dus într-un munte, într-un loc pustiu, și acolo își continua rugăciunile, dragostea și jertfele sale; scria poezii frumoase, texte frumoase, care încântau pe mulți. Au început să-l cunoască mulți părinți ai pustiei și, iată, avea acest dar: să plângă mereu.
Acest plâns al său năștea uneori o rugăciune atât de adâncă; de fapt, tot timpul se ruga, și rugăciunea îi dădea inspirație să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu. Și atât de mult a propovăduit, încât îl cunoșteau părinții ai pustiei și erau bucuroși să-l asculte. Și, iată, îi povățuia pe toți și ne-a lăsat niște scrieri atât de frumoase, dar viața lui a fost o jertfă continuă.
De ce a fost o jertfă? Pentru că L-a iubit pe Dumnezeu atât de mult și pe toți oamenii. Deși plângea, el se întrista pentru păcatele sale și mai ales pentru ale celor pe care îi vedea în păcate. El se ruga și plângea pentru toți și avea uneori suspinuri foarte puternice și își continua plânsul.
Și a cunoscut sfârșitul mai dinainte și ne-a spus unora că se apropie sfârșitul său. Și, iată, în anul 373, în această zi de 28 ianuarie, i-a venit sfârșitul. Dar, pentru că le-a spus unora că va pleca din viața aceasta, s-au adunat mulți părinți ai pustiei.
El, la sfârșitul vieții, a mărturisit că niciodată nu a vorbit pe nimeni de rău. Nici nu avea timp: era tot timpul în rugăciune și în trezvie. De aceea vă amintesc mereu că trezvia este cel mai mare scut pe care îl puteți avea împotriva celui viclean și împotriva oricărei nedreptăți, oricărei răutăți. Trezvia înseamnă să rămâi cu Dumnezeu, cu harul Său. Și când rămâi cu harul lui Dumnezeu, ai scutul cel mai puternic.
Așa a fost Sfântul Cuvios Efrem Sirul și a venit mulțime de călugări din toți munții. Sfântul Efrem Sirul a fost cunoscut de Sfântul Vasile cel Mare, care scria atât de frumos despre el. Și, iată, s-a sfârșit cu atâta jale, petrecut de mulți, și le-a dat tuturor un testament: „Rămâneți cu Dumnezeu, nu vă întristați, rugați-vă, țineți legătura cu Dumnezeu și bucuria de a fi cu Dumnezeu vă ține treji”.
De aceea așa s-a sfârșit Sfântul Efrem Sirul și aceste cuvinte le-a dat ca un testament. De aceea și noi îl cinstim atât de mult și este un părinte al pustiei atât de valoros și pildă pentru toți călugării, dar și pentru toți creștinii, pentru că orice creștin trebuie să rămână cu Dumnezeu. Și, de va primi cineva darul lacrimilor, acesta este darul cel mai de preț.
De aceea Sfântul Efrem a primit acest dar și l-a ținut treaz acest dar, pentru că nu și-a încetat rugăciunea și trezvia niciodată. Să luăm pildă pentru noi, că ne este mare ajutător.
Iată, tot astăzi prăznuim și pe Sfântul Paladie și pe Sfântul Cuvios Iacob.
Paladie a fost și el un om care s-a dus în pustiu ca să rămână cu Hristos în viața cea duhovnicească. A găsit o căsuță mică în pustiu. Acolo s-a sălășluit și se ruga tot timpul. Și, iată, un om bogat a fost ucis acolo, lângă chilia Sfântului Paladie. L-au acuzat pe Paladie că l-a ucis și au venit să-i ceară socoteală. El se ruga cu lacrimi și a zis: „Doamne, arată adevărul. Te rog să-l ajuți pe acest om care a murit. N-are cine să spună adevărul decât el însuși. De aceea Ție toate Îți sunt cu putință. Fă pe acest om să se întoarcă la viață ca să mărturisească adevărul”.
Și mortul a înviat și a arătat pe cel care l-a ucis. Și Sfântul Paladie a fost eliberat și a dus viața mai departe în pustnicie, în jertfire, în rugăciune, în dragoste, în trezvie. Și așa s-a sfârșit.
Și prăznuim și pe Sfântul Cuvios Iacob. Acesta era și el un om al rugăciunii. De aceea voia să-i îndrepte și pe oamenii păcătoși, ca să se întoarcă la Dumnezeu. Și, iată, i-a ieșit în cale o femeie desfrânată. A făcut-o pe aceasta să se căiască de păcatul ei. Ea s-a căit, dar a rămas lângă Iacob și l-a ispitit. Și Iacob — că satana, unde este multă rugăciune și dragoste, acolo este mai activ — a căzut în păcat cu desfrânata aceea.
Dar atât de mult s-a căit și a strigat către Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă să scap de această mustrare, că știu că am păcătuit, dar regret foarte mult; de la virtute am ajuns la păcat”. Și Iacob s-a căit atât de mult, încât a întâlnit în calea lui o peșteră; a rămas în acea peșteră și s-a rugat cu lacrimi tot timpul. Și a zis: „Doamne, numai Tu poți să mă ierți și dă-mi un semn că m-ai iertat”.
Episcopul locului, care se confrunta cu o secetă foarte mare, făcea rugăciuni să plouă și nu ploua. Și a primit veste în vis de la îngeri: „De nu-l vei ruga pe Iacob, care stă într-o peșteră, ca să se roage pentru ploaie, nu va veni ploaie”. Și a venit la acest Iacob și l-a rugat să se roage. Și, cum s-a rugat acest Iacob, a venit ploaia. Dumnezeu i-a trimis îngeri și i-a spus: „Mult te-ai căit, ești iertat, pentru că, de nu erai iertat, rugăciunea ta nu ar fi fost ascultată”.
Iată, vedem pilde de căință, de mărturisire a păcatului. Dar pe Sfântul Efrem Sirul, care a fost constant un rugător și un vărsător de lacrimi cu mult folos, să nu-l uităm niciodată, cum nu putem uita nici rugăciunea sa din Postul cel Mare, atât de frumoasă și atât de folositoare nouă tuturor.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca acești sfinți — Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Paladie, Sfântul Iacob și Sfânta Muceniță Haris, care și-a încheiat viața prin mucenicie — să ne fie nouă mijlocitori și ajutători ai vieții noastre. Amin.”
