Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a slujit marți, 13 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din județul Constanța, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură în care a îndemnat la întărirea credinței și la trăirea iubirii creștine ca lege a lui Hristos.
Ierarhul a explicat că a venit mai devreme pentru a cinsti ocrotitorul principal al bisericii, Sfântul Antonie cel Mare, prăznuit la 17 ianuarie, întrucât în ziua sărbătorii se va afla în Țara Sfântă. În același context liturgic, ÎPS Teodosie a amintit și pomenirea Sfinților Mucenici străromâni Ermil și Stratonic, prezentând credincioșilor mărturia lor din vremea prigoanei împăratului Liciniu.
Vorbind despre diaconul Ermil și despre Stratonic, mai-marele temniței, Arhiepiscopul Tomisului a subliniat fermitatea lor în credință și jertfa pe care au primit-o pentru Hristos, amintind că cei doi au fost înecați în Dunăre, iar trupurile lor au fost găsite după trei zile și îngropate cu cinste de creștini. Înaltpreasfinția Sa a arătat că exemplul mucenicilor rămâne o chemare la curaj, statornicie și mărturisire, în orice vremuri.
În partea a doua a predicii, ierarhul a vorbit despre viața Sfântului Antonie cel Mare, evidențiind răspunsul lui la chemarea Evangheliei și nevoința duhovnicească prin care a devenit „cel mai mare părinte al pustiei” și apărător al dreptei credințe. ÎPS Teodosie a insistat asupra luptei lăuntrice a sfântului, asupra rugăciunii și a ajutorului dumnezeiesc primit în încercări, arătând că biruința împotriva patimilor nu este rodul voinței omenești singure, ci lucrare împreună cu harul lui Dumnezeu.
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului a îndemnat comunitatea să cultive unitatea și iubirea frățească, ca semn al unei vieți creștine autentice, și a chemat credincioșii să ceară ajutorul sfinților pomeniți: Sfântul Antonie cel Mare, Sfinții Ermil și Stratonic și Sfântul Iacob de Nisibe.
„Rugăm pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, pe Sfinții Ermil și Stratonic, pe Sfântul Iacob de Nisibe să ne dăruiască nouă tuturor bucuria ca, prin rugăciunile lor, să fim și noi mai credincioși, mai aproape de Dumnezeu, mai aproape unii de alții, să ne iubim între noi, pentru că dragostea este cu adevărat împlinirea legii lui Hristos”, a spus ierarhul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 13 ianuarie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din județul Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, preacucernice părinte paroh, iubiți credincioși,
Iată, am poposit mai devreme ca să fiu în această biserică, să anticipez pe ocrotitorul principal al acestei biserici, Sfântul Antonie cel Mare, pe care îl prăznuim pe 17 ianuarie. Dar eu atunci voi fi în Țara Sfântă. De aceea am venit mai înainte pentru a cinsti pe principalul ocrotitor al acestui sfânt lăcaș.
Dar iată, astăzi sunt pomeniți și doi mucenici străromâni, Ermil și Stratonic. Aceștia erau: unul diacon, Ermil, iar Stratonic era mai-marele temniței.
Și iată, în vremea aceea era prigoană. Era împăratul Liciniu, iubitor de idoli, și persecuta foarte aspru pe creștini. Le spunea tuturor celor ai săi, care cinsteau pe idoli: „De veți găsi creștini care nu aduc jertfă zeilor noștri și se închină lui Hristos, puteți să-i omorâți, că nu veți răspunde deloc. Vă faceți datoria ca să păstrăm rânduielile părinților și moșilor și strămoșilor noștri.” Nu știa ce vorbește, era înșelat de cel viclean.
Și iată, mulți creștini au fost omorâți în această perioadă, dar erau și creștini în ascuns. Sigur, Ermil era diacon, dar unde slujea? Într-o biserică sub pământ, că atunci era vremea când nu se putea sluji la arătare, pentru că veneau păgânii și îi luau să-i omoare.
Acest Ermil, rugându-se lui Dumnezeu și învățând și pe alții credința în Dumnezeu, a dus pe mulți păgâni la credința în Hristos. Iată, a fost auzit de niște ostași ai împăratului Liciniu și l-au luat și l-au dus la judecată. Ermil se ruga tot timpul și ruga pe Dumnezeu să-i dea putere să rabde orice chin, dar să-și păstreze credința și să-L mărturisească pe Hristos. Și așa a făcut.
A venit înaintea judecătorului și a eghemonului și, când aceștia i-au zis: „Te-am chemat aici să jertfești zeilor noștri, că unii au spus că nu aduci jertfă”, el a răspuns: „N-am cum să aduc jertfă celor pe care îi numiți zei, că nu sunt zei, sunt lucruri de mâini omenești, n-au nici suflet, nici viață. Nu pot să le aduc jertfă. Eu aduc jertfă doar Dumnezeului celui viu, Iisus Hristos, Care a coborât din cer, S-a întrupat și S-a jertfit pentru noi. Și mă mir că sunteți înșelați de aceste minciuni, să aduceți jertfă unor pietre, lemne sau fiare, care sunt doar plăsmuiri omenești.”
Atunci i-au zis: „Dacă nu aduci jertfă, vei fi aspru pedepsit.” Și i-a zis Ermil: „Orice pedeapsă ar trebui să primesc, o primesc cu bucurie, pentru că Îl mărturisesc pe Hristos.”
Și așa l-au hărțuit, l-au pus în temniță, l-au scos din temniță. Și se mirau toți păgânii că era atât de bătut și de chinuit. Și, iată, mai mult oboseau cei ce-l băteau decât suferea cel ce era bătut, pentru că i s-a arătat și un înger, care i-a adus de la Dumnezeu glas: „Rabdă, Ermile, căci cununa vieții tale este pregătită.”
Au auzit aceasta și mulți păgâni și au înțeles că Dumnezeu din cer a vorbit prin îngerii Săi. Și iată, l-au adus, l-au chinuit, l-au bătut în toate felurile și, când era gata să moară, l-au dus în temniță.
Acolo, temnicerul Stratonic, care era și el cunoscător și prieten al lui Ermil, a început să se roage și el ca Ermil să poată răbda. Îl ruga pe Ermil: „Roagă-te pentru mine, dacă trebuie să mărturisesc și eu, și eu voi mărturisi.” Și plângea pentru durerea lui Ermil. Și l-au pârât la împărat că și acesta este creștin. Și atunci l-au luat și l-au bătut și pe el și l-au chinuit.
Pe Ermil l-au pedepsit să fie înecat în Dunăre, dar au vrut să vadă ce va face Stratonic. Stratonic a spus: „Și eu sunt creștin, sunt prietenul lui Ermil. Dacă vreți să-mi faceți și mie ce i-ați făcut lui, eu primesc orice chin și orice suferință, dar nu mă lepăd de Hristos, că vreau să fiu mai departe prieten cu Ermil și în viața cea viitoare, unde ne așteaptă Hristos cu cununa vieții să ne răsplătească.”
Și pe amândoi i-au trimis să fie înecați în Dunăre, iar după trei zile trupurile lor au ajuns la mal. Și, ajungând la mal, creștinii le-au luat și le-au îngropat cu cinste. Și o mireasmă mare era deasupra mormântului lor. Au fost dezgropați și puși la loc de cinste și cinstiți acești sfinți mucenici, care sunt strămoși ai noștri, străromâni.
Dar astăzi voi vorbi puțin și despre Sfântul Antonie cel Mare, pentru că pentru el am venit, dar iată, am avut și sfinții noștri pomeniți astăzi.
Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în localitatea Kome din Egipt. Părinții săi erau credincioși și l-au crescut pe fiul lor în credință, în rugăciune, în dragoste de Dumnezeu. Au murit ambii părinți când Antonie nu avea încă 20 de ani și mai avea și o soră mai mică. Și iată, a rămas o avere mare.
El se ducea mereu la biserică. Ducându-se după moartea părinților săi la biserică, s-a citit Evanghelia cu tânărul bogat, care L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă dacă voiește să aibă viața veșnică. Și, după ce l-a învățat mai multe, i-a zis Iisus: „Dacă voiești să fii desăvârșit, vinde tot ce ai și împarte săracilor, apoi vino și urmează-Mi și vei avea comoară în cer.”
Auzind aceste cuvinte, Antonie le-a luat ca și cum lui îi erau adresate. S-a dus, a vândut tot, a împărțit săracilor, i-a dat sorei sale ceva și a încredințat-o unor rude bune, iar el s-a dus la mănăstire.
Și iată, venind la mănăstire, diavolul i-a adus multe ispite, i-a înfierbântat trupul spre patimi, iar el se lupta tot timpul și se ruga lui Dumnezeu: „Vreau să-Ți slujesc Ție, ce să fac cu aceste lupte?” Diavolul lupta din ce în ce mai mult, dar el nu se lăsa cucerit de plăcerile lumești și de patimile omenești.
Și după o vreme, văzând că lupta atât de mult, însuși Dumnezeu i-a venit în ajutor și i-a zis: „Antonie, Eu sunt lângă tine, să nu te temi de cel viclean, care te ispitește spre atâtea patimi și atâtea dezmierdări.” Și Antonie L-a întrebat: „Doamne, am stat mult și m-am luptat; unde erai Tu, Doamne, când eu mă luptam cu patimile și cu cel viclean?” Și i-a spus Dumnezeu: „Lângă tine eram și te întăream; de aceea ai putut să scapi de acele ispite și să biruiești.”
Iată, Antonie nu avea conștiința deplină că Dumnezeu l-a făcut biruitor. Credea că a luptat singur. Și acum, când Dumnezeu i-a vorbit și i S-a arătat, credea că abia acum a venit la el. În taină, Dumnezeu l-a ajutat, pentru că el se ruga. Dar atât de crâncenă a fost lupta dată de cel viclean, încât nu mai putea să simtă ajutorul lui Dumnezeu, ci credea că se lupta singur, dar n-a renunțat la luptă.
Și iată, după aceasta, având 35 de ani, s-a dus într-un loc mai pustiu și n-a mâncat douăzeci de ani deloc pâine, ci a mâncat numai buruieni. Și iată, și-a adunat mai mulți ucenici și viața lui era foarte aspră.
A venit vremea prigoanelor împăratului Dioclețian, care a fost cel mai sângeros împărat roman. De aceea, unii au calculat anii numărându-i de la Dioclețian, până când Sfântul nostru Dionisie Exiguul a rânduit era creștină, ca anii să fie numărați de la Hristos. Unii îi numărau de la zidirea Romei, alții de la împăratul Dioclețian.
Și iată, Sfântul Antonie a mers în munte, acolo s-a rugat mult și s-a întâlnit cu mai mulți pustnici. Viața lui a fost atât de frumoasă și pilduitoare. Și el vorbea aievea cu Dumnezeu și cu alți mulți pustnici. Dumnezeu i-a dat multe bucurii duhovnicești și a dat învățături și sfaturi multor părinți. Mulți îl căutau pe Sfântul Antonie să ia învățături de la el.
Și nu numai atât: Sfântul Antonie iubea credința dreaptă. De aceea, în timpul prigoanelor, a venit în Alexandria, capitala Egiptului, și i-a întărit pe creștinii care erau pradă ereziilor. Și iată, acolo Sfântul Antonie le spunea: „Să țineți dreapta credință. Iisus Hristos este Dumnezeu viu și adevărat. Lui să vă închinați, să nu luați aminte la învățăturile greșite; numai ceea ce vă învață Biserica, aceea să țineți.”
Și Sfântul Antonie, astfel, a fost nu numai un pustnic, ci și un mărturisitor al dreptei credințe. De aceea, noi îl cinstim atât de mult. Este cel mai mare părinte al pustiei; de aceea este numit și „Cel Mare”, pentru că este cel mai însemnat părinte al pustiei.
Și iată, aici, în Constanța, părintele Bogdan Moise, împreună cu părintele Iosif — atunci Iosif era diacon — și părintele Antonel, care acum este în America, au venit și au început această biserică. De aceea, le mulțumesc celor ce au făcut această biserică, pentru că este o adevărată catedrală.
Și Sfântul Antonie, cel din pustie, a ajuns să fie atât de cinstit aici, în orașul acesta de la mare, unde vin atâția pelerini, mai ales în timpul verii. De aceea, Sfântul Antonie este mare mijlocitor pentru toți cei ce-i cer ajutorul și se roagă să fie sprijiniți la Dumnezeu prin el.
Și noi să-L rugăm pe Sfântul Antonie să ne fie ajutor nouă tuturor, și pe Sfinții Ermil și Stratonic, de asemenea pe Sfântul Iacob de Nisibe, un sfânt care a făcut multe minuni.
Să ne bucurăm că avem biserici în Constanța și, deși sunt mai mult decât duble față de câte am găsit eu acum douăzeci și patru de ani și ceva, toate bisericile sunt necesare și, în sărbători, sunt pline de credincioși, încât chiar nu au loc credincioșii în biserici.
Rugăm pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, pe Sfinții Ermil și Stratonic, pe Sfântul Iacob de Nisibe să ne dăruiască nouă tuturor bucuria ca, prin rugăciunile lor, să fim și noi mai credincioși, mai aproape de Dumnezeu, mai aproape unii de alții, să ne iubim între noi, pentru că dragostea este cu adevărat împlinirea legii lui Hristos.”
