ADEVARULBISERICII.RO este singurul site din România care și-a propus și reușește să demaște minciunile legate de Biserica Ortodoxă Română și slujitorii săi. Controversata publicație g4media.ro, cunoscută pentru poziția sa constant îndreptată împotriva ortodocșilor, a Bisericii Ortodoxe Române și a ierarhilor săi, publică un nou articol plin de minciuni și manipulări.
Există titluri care trădează din prima intenția autorului. Nu de a informa, ci de a instiga, nu de a clarifica, ci de a întuneca mințile. Titlul publicat de G4Media — „Patriarhul paralel: Cum a fost construit cultul Teodosie, cu politicieni, preoți, oameni de afaceri, instituții publice și Facebook / Sprijin total pentru AUR și Călin Georgescu” — nu are nicio legătură cu jurnalismul. Este propagandă, demonizare și dezinformare în formă concentrată.
Printr-un simplu joc de cuvinte, autoarea articolului încearcă să insinueze existența unui „patriarh paralel” — o invenție grotescă, fără niciun corespondent în realitatea canonică a Bisericii Ortodoxe Române. Într-o instituție unde ierarhia este limpede, supusă Sfântului Sinod și Canoanelor, a vorbi despre „patriarh paralel” înseamnă a minți cu bună știință și a semăna dezbinare între credincioși.
Aceasta este o campanie, o tentativă deliberată de a distruge reputația unuia dintre cei mai vizibili și activi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române — Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Etichetarea, asocierea arbitrară cu formațiuni politice și inventarea unei „culturi a personalității” reprezintă armele vechi ale urii anti-ortodoxe. Acolo unde nu există argumente, se fabrică legături. Acolo unde nu există fapte, se creează narațiuni.
“Patriarhul paralel” – o invenție mediatică fără corespondent canonic
“Sprijinul politic” – cum G4Media confundă libertatea religioasă cu propaganda electorală
“Cultul personalității” – sau cum credința sinceră e batjocorită de necredință
“Rețelele de influență” – preoți, instituții și credincioși transformați în dușmani ai statului
Citește și: Răspuns către un caterisit lipsit de logica elementară: ATENȚIE! Text lung, nu e pentru necredincioși
Pentru a da greutate fabulațiilor sale, G4Media își intitulează materialul „anchetă”. Termenul, altădată rezervat presei de investigație, e folosit aici abuziv, bazat pe păreri ale unei minți întunecate, citate scoase din context și insinuări menite să construiască o narațiune toxică.
O anchetă jurnalistică autentică se bazează pe fapte, dovezi, confirmări multiple și respect pentru adevăr. Ceea ce face G4Media e un proces public fără avocat și fără probe, o judecată de intenție care urmărește doar să-l compromită pe ÎPS Teodosie și, prin el, să lovească în Biserica Ortodoxă Română, singura instituție care mai rezistă valului de secularizare și relativism moral.
A numi „anchetă” un text compus din asocieri gratuite între nume publice și interpretări personale e echivalentul jurnalistic al falsului în acte. În logica acestui articol, orice om care merge la biserică alături de un politician devine „participant la o rețea de influență”, iar orice preot care îl respectă pe ierarhul său devine „parte dintr-un cult”.
Adevărul e mai simplu: ÎPS Teodosie slujește, predică, botează, ridică biserici și cheamă oamenii la rugăciune. Dacă aceasta e „crima” pentru care e anchetat, atunci vina sa e una sfântă — vina de a-L mărturisi pe Hristos fără frică, într-o lume care se rușinează de credință.
Minciună: Numele denaturat. Când respectul dispare, calomnia începe
Articolul începe cum nu se poate mai grăitor: cu o minciună în primele două cuvinte. Autoarea scrie „Teodosie Snagoveanul”, dovadă de rea intenție pentru că această titulatură nu mai aparține de zeci de ani ierarhului tomitan. În realitate, numele complet al ierarhului este Înaltpreasfințitul Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului.
Niciodată presa serioasă nu a tratat un ierarh ortodox cu o asemenea lipsă de respect, denaturându-i identitatea. Când nu spui numele adevărat al omului despre care scrii, nu cauți adevărul, ci vrei să îl reduci la caricatură.
Această formulare batjocoritoare — „Snagoveanul” — are rolul clar de a-l dezumaniza și discredita, pregătind terenul pentru restul acuzațiilor. Este o strategie veche a propagandei anticlericale: mai întâi deformăm numele, apoi falsificăm realitatea.
Minciună: “Vector electoral al AUR și Călin Georgescu”
Fără nici o dovadă, G4Media afirmă că ÎPS Teodosie ar fi „un vector electoral al partidului extremist AUR și al lui Călin Georgescu”. A-l acuza pe un ierarh ortodox de „vector electoral” doar pentru că unii politicieni se declară credincioși sau participă la evenimente religioase este o manipulare grosolană și o confuzie voită între credință și politică.
Biserica nu are „vectori electorali”. Are ierarhi care vestesc Evanghelia, iar ÎPS Teodosie este unul dintre puținii ierarhi care o face public, neînfricat, consecvent.
Să confunzi predica despre pocăință și curajul de a apăra valorile creștine cu un „program politic” spune totul despre degradarea discernământului mediatic al celor care se pretind „jurnaliști”.
Minciună: “Legături cu mediul neolegionar”
Eticheta de „neolegionar” e introdusă ca un instrument de panică ideologică, fără nicio dovadă. E un cuvânt aruncat în aer, menit doar să aprindă prejudecățile celor neatenți.
Această practică, în care ierarhi ortodocși sunt asociați abuziv cu mișcări istorice sau ideologii interzise, reprezintă o formă de defăimare organizată, menită să distrugă reputația Bisericii și a slujitorilor ei.
ÎPS Teodosie nu a avut niciodată vreo legătură cu asemenea cercuri. Dimpotrivă, predicile sale sunt o apărare clară a echilibrului, a iubirii și a discernământului duhovnicesc.
Minciună: “Jucător relevant în interiorul Bisericii”
Cuvântul “jucător” e insultător în context eclezial. În Biserică nu există “jucători”, există slujitori. ÎPS Teodosie nu “joacă” roluri, ci slujește, zi de zi, cu aceeași fidelitate față de Hristos și față de Biserică.
A-l prezenta ca pe un “actor într-un joc al puterii” e o tentativă de politizare forțată a unei misiuni duhovnicești. În realitate, Arhiepiscopul Tomisului nu este “jucător” în niciun sens al termenului mediatic — el este un mărturisitor al credinței, un apărător al tradiției și un reper pentru mii de credincioși care văd în el un model de curaj și consecvență.
O realitate ignorată: Performanța de a tripla numărul de biserici
Ceea ce autorii G4Media prezintă ironic — “performanța de a tripla numărul de biserici din Constanța” — este, de fapt, un fapt istoric și pastoral remarcabil.
Sub păstorirea Înaltpreasfințitului Teodosie, Constanța a devenit unul dintre cele mai vii centre ecleziale din România. Zeci de biserici noi, restaurări, mănăstiri întemeiate, programe sociale și educaționale — aceasta este „culpa” pe care i-o impută detractorii.
E o dovadă clară că nu succesul pastoral e apreciat de presa secularistă, ci dimpotrivă — îi irită. Într-o lume care se depopulează spiritual, faptul că oamenii se întorc la biserică e considerat “problematic”.
Dar adevărul e altul: creșterea vieții religioase la Constanța e rezultatul slujirii, nu al strategiei, al credinței, nu al calculului politic.
Minciuna despre “cultul propriu”. Credința oamenilor, transformată în acuzație
Afirmația că Înaltpreasfințitul Teodosie „și-ar fi construit în Constanța un cult propriu, paralel cu Biserica Ortodoxă” este nu doar falsă, ci și absurdă. În Biserica Ortodoxă, niciun ierarh nu poate exista „paralel” cu ea, deoarece el este parte constitutivă a ierarhiei canonice.
Arhiepiscopul Tomisului a slujit, slujește și va sluji în deplină comuniune cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. A sugera existența unui „cult propriu” este o tentativă de a induce ideea unei ruperi sau a unei schisme inexistente — o acuzație extrem de gravă, fără nicio probă, fără nicio declarație oficială, fără niciun document.
În realitate, ceea ce autorii articolului numesc „cult propriu” este respectul sincer al credincioșilor, recunoștința oamenilor față de un ierarh care slujește zilnic, care ține predici profunde, care nu se teme să apere valorile morale. Pentru jurnaliștii seculari, acest atașament e „cult”, pentru ortodocși, e credință vie.
Minciuna despre “rețele și afaceri”
Textul vorbește vag despre „politicienii vremii”, „rețele de preoți”, „oameni de afaceri locali” și „instituții publice”. Este tiparul clasic al calomniei generalizate: acuzi “rețele” ca să creezi suspiciune.
În realitate, „rețeaua” de care vorbește articolul e formată din preoți care își iubesc ierarhul, credincioși care vin la slujbe, ctitori care donează pentru biserici și instituții care cooperează legal cu Arhiepiscopia în proiecte culturale și sociale.
A face din cooperarea socială și filantropică o “rețea” e dovada că autorii nu înțeleg ce înseamnă viața eclezială. În Biserică, slujirea e comunitară. În presă, manipularea e individuală.
Minciuna despre “vector electoral” și “implicare politică”
Această acuzație este repetată obsesiv de G4Media. A predica despre moralitate, adevăr și demnitate creștină nu înseamnă implicare politică — ci exercitarea libertății religioase garantate prin Constituție.
Dacă un partid politic încearcă să confişte teme morale, vina nu aparţine ierarhului, ci acelui partid.
ÎPS Teodosie nu este “vector electoral” al nimănui; este păstorul duhovnicesc al unei eparhii.
Minciuna despre “izolarea de către Patriarh”
Așa-zisa “izolare” este o interpretare tendențioasă a unei măsuri administrative temporare, luate în spiritul rânduielii bisericești, și nu o “excludere”.
Arhiepiscopul Tomisului nu a fost niciodată suspendat din funcție, nici caterisit, nici exclus din Sinod.
Termenul „izolat” e un abuz de limbaj menit să creeze imaginea unui conflict inexistent.
Decizia recentă de ridicare a interdicției arată limpede că Sfântul Sinod recunoaște în continuare slujirea canonică și deplina apartenență a Înaltpreasfințitului Teodosie la Biserica Ortodoxă Română.
Minciuna despre “conducerea autoritară” și “cuibul neolegionar”
G4Media susține că ÎPS Teodosie „conduce autoritar Arhiepiscopia” și că „Mănăstirea Văcăreștii Noi” ar fi un “cuib neolegionar”.
Două afirmații halucinante prin gravitate și prin lipsa totală de dovezi.
Arhiepiscopia Tomisului funcționează după Statutul BOR, sub controlul Sinodului și al Patriarhiei. Nimic nu se face „autoritar”, ci în conformitate cu regulamentele aprobate de Sfântul Sinod.
Mănăstirea Văcăreștii Noi este un așezământ canonic, vizitat de credincioși, monahi și pelerini, un loc de rugăciune, nu un “cuib neolegionar”.
A folosi un termen de tip “cuib” e o insultă la adresa monahilor și a vieții duhovnicești.
Această asociere abuzivă între spiritualitate și ideologii interzise trădează intenția autorilor: nu informarea, ci demonizarea.
Concluzie: Nu faptele îl deranjează pe G4Media, ci credința
Tot ceea ce articolul prezintă ca “problemă” este, în realitate, o virtute:
- slujirea constantă,
- popularitatea reală în rândul credincioșilor,
- independența spirituală,
- curajul de a spune adevărul atunci când alții tac.
În lipsa oricăror probe, autorii recurg la limbajul urii, la etichete ideologice și la insinuări.
Dar tocmai prin aceste atacuri, se confirmă adevărul: că ÎPS Teodosie este astăzi una dintre cele mai incomode voci morale din România — incomodă pentru cei care vor o societate fără Dumnezeu.
Minciuna despre “influență”. Ce este în realitate Radio Dobrogea
Autoarea articolului afirmă cu aer de dezvăluire: „Pentru a-și spori influența, Teodosie și-a înființat propriul post de radio…”.
În realitate, Radio Dobrogea nu este “propriul post” al ÎPS Teodosie, ci o structură media a Arhiepiscopiei Tomisului, funcționând legal, cu aprobările Consiliului Național al Audiovizualului, parte dintr-un proiect pastoral și cultural al Bisericii Ortodoxe Române.
Scopul acestui radio nu este „sporirea influenței”, ci transmiterea cuvântului lui Dumnezeu, a slujbelor și a predicilor către credincioși.
Citește și: Un nou FAKE NEWS împotriva Bisericii: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților reacționează prompt
Dacă a propovădui Evanghelia prin unde radio înseamnă „influență”, atunci însuși Hristos a fost „influențatorul” suprem al lumii — dar prin adevăr, nu prin putere.
Într-o societate în care televiziunile promovează violență, desfrâu și vulgaritate, faptul că un post religios alege să transmită slujbe, cateheze și interviuri duhovnicești este un act de sănătate publică spirituală.
“Emisiuni video live” – nu un scandal, ci un pas firesc spre modernitate
A doua parte a afirmației (“a fost primul post religios care a început să transmită emisiunile în regim video live”) ar trebui, într-un stat normal, să fie motiv de apreciere, nu de ocară.
Biserica trebuie să folosească toate mijloacele moderne pentru a duce mesajul său acolo unde sunt oamenii – pe internet, pe rețele, în spațiul digital.
Această deschidere către comunicarea contemporană arată viziune pastorală și spirit de inițiativă, nu dorință de putere.
Prin aceste transmisii, sute de mii de credincioși care nu pot ajunge la biserică participă totuși la rugăciune, ascultă cuvântul de învățătură și trăiesc comuniunea Bisericii.
A numi acest efort „sporire a influenței” înseamnă a trivializa misiunea evanghelică.
Biserica nu își “sporește influența” — ci își împlinește misiunea de a vesti Adevărul “până la marginile lumii”.
Minciuna despre „ruptura de BOR”. O invenție pentru titluri, nu pentru adevăr
Afirmația G4Media despre o “ruptură de BOR” e o ficțiune jurnalistică. În Biserica Ortodoxă Română nu există conceptul de “ruptură” între un ierarh și instituția din care face parte.
ÎPS Teodosie nu a fost niciodată în afara comuniunii bisericești, niciodată caterisit, niciodată suspendat, așa cum am menționat.
Citește și: Se dă o luptă pentru suveranitatea României: între identitate națională și viitor
El participă la slujbele oficiale, este pomenit în diptice, figurează în Anuarul BOR și are, conform Statutului Bisericii, depline drepturi și responsabilități ca Arhiepiscop al Tomisului.
A vorbi despre “ruptură” e o minciună deliberată, menită să dea senzația de scandal și conflict intern. În realitate, ÎPS Teodosie este parte vie și activă a Bisericii, nu o structură paralelă.
Minciuna despre “ascensiune” și “derapaje”
Articolul afirmă că “ascensiunea pas cu pas” a fost urmată de “derapaje”. O afirmație care trădează o dublă ignoranță: și teologică, și instituțională.
ÎPS Teodosie nu a avut unde să “accedă” mai sus: rangul de arhiepiscop este deja o treaptă înaltă în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române.
În plus, nu există vreo “campanie de ascensiune” — în BOR nu se candidează, nu se fac “alianțe”, ci se slujește și se așteaptă chemarea Sfântului Sinod, nu a presei.
Cât despre “derapaje” și “interpretări proprii” ale Scripturii — acuzația e absurdă. ÎPS Teodosie este profesor universitar de Noul Testament, specialist în exegeza biblică, autor de lucrări teologice și unul dintre puținii ierarhi care cunoaște integral Noul Testament pe de rost.
El nu “interpretează” Biblia, ci o explică în lumina Sfinților Părinți și a Tradiției, adică exact cum Biserica o cere.
A-l acuza pe un profesor de Noul Testament că “interpretează Biblia în mod propriu” e ca și cum ai acuza un chirurg că “interpretează greșit anatomia umană”.
Minciuna despre “sancțiuni” și “izolări”
Pasajul potrivit căruia “Teodosie a intrat în colimatorul BOR” și “a fost sancționat” trădează o altă neînțelegere fundamentală.
Un ierarh nu intră “în colimatorul BOR”, pentru că BOR nu e o instituție coercitivă. Există comisii sinodale, regulamente canonice și proceduri interne, iar toate deciziile sunt luate sinodal, nu “personal” de către cineva.
Sancțiunile invocate au fost dojeni administrative, simple avertismente — nu pedepse canonice.
Iar ridicarea interdicției nu s-a făcut “pentru liniște înaintea sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului”, cum minte autoarea, ci pentru că s-a constatat că nu există motive reale de menținere a măsurii.
Mai mult, nici nu e vorba de “sfințirea Catedralei”, ci de sfințirea picturii interioare, un detaliu fundamental, pe care un jurnalist bine documentat l-ar fi știut.
Această greșeală factuală arată lipsa totală de informare și superficialitatea textului care se pretinde “anchetă”.
O concluzie necesară: între neștiință și ură
Această secțiune a articolului G4Media e o combinație toxică de neștiință teologică, deformare instituțională și răutate intenționată.
Autoarea nu cunoaște regulile Bisericii, nici ierarhia, nici terminologia. Folosește termeni la întâmplare — “ascensiune”, “ruptură”, “colimator”, “izolare” — doar pentru a sugera un conflict și pentru a semăna confuzie între cititorii nealfabetizați.
În realitate, nu există nicio ruptură, nicio izolare și niciun conflict, ci doar o campanie mediatică împotriva celui mai incomod ierarh din România, un om care predică adevărul și nu se teme să spună lucrurilor pe nume.
Minciuna despre “al doilea Paște”. O invenție pentru cei care nu cunosc rânduiala Bisericii
Afirmația că Înaltpreasfințitul Teodosie “a organizat un al doilea Paște” este o minciună grosolană, rezultatul necunoașterii totale a vieții liturgice ortodoxe.
În realitate, slujba la care face referire articolul nu a fost un “al doilea Paște”, ci Odovania Paștelui — adică încheierea liturgică a perioadei pascale, rânduită în fiecare an de Biserică.
Citește și: Manipulare și minciună la b1tv.ro
Această slujbă se oficiază exact la 40 de zile după Înviere, pentru a închide ciclul liturgic al bucuriei pascale. Ea are rânduiala asemănătoare cu cea a Învierii, dar nu repetă praznicul, ci îl încheie solemn, conform tradiției de secole.
A confunda odovania cu o “copie” a Paștelui este ca și cum ai spune că Sfânta Liturghie de duminica următoare Paștelui este un “al doilea Paște”.
O astfel de greșeală nu e doar de ignoranță, ci de rea-credință.
Manipularea cifrelor și falsul despre “restricții”
Autoarea afirmă că “doar 300 de constănțeni au venit” și că slujbele “erau interzise”.
Fals de la un capăt la altul.
Slujbele nu au fost niciodată “interzise” — ele s-au desfășurat cu respectarea măsurilor sanitare și cu participarea credincioșilor în exteriorul lăcașurilor de cult, conform legislației în vigoare.
Iar la acea slujbă, numărul real de participanți a fost mult mai mare. În plus, transmisia online a strâns zeci de mii de vizualizări pe rețelele sociale, un record la acea vreme, dovadă a setei oamenilor după rugăciune și comuniune.
Aceasta nu e o “încălcare a regulilor”, ci o biruință a credinței în vremuri de frică.
Contradicția flagrantă: “BOR s-a dezis” vs. “autonomia ierarhului”
Articolul se contrazice singur într-o singură frază: spune că “BOR s-a dezis de procesiunea lui Teodosie”, dar apoi admite că decizia “a fost asumată de arhiepiscop, în virtutea principiului autonomiei ierarhului”.
Or, aceste două afirmații nu pot coexista.
Dacă există “autonomie ierarhică”, nu există “dezicere”; există răspundere locală, recunoscută canonic.
De fapt, Sfântul Sinod nu s-a dezis niciodată de ÎPS Teodosie.
A fost o decizie administrativă, clară: fiecare ierarh este responsabil de aplicarea pastorală a măsurilor în eparhia sa, conform contextului local.
Nimeni nu a negat acest principiu — el este parte din Statutul Bisericii Ortodoxe Române.
A folosi termenul “dezicere” e o încercare de a crea impresia unui conflict între Arhiepiscopul Tomisului și Patriarhie, ceea ce este complet fals.
Adevărul despre poziția sa față de catolici
Apoi, articolul amestecă voit temele și deformează poziția teologică a ierarhului.
ÎPS Teodosie nu a spus niciodată că “catolicii nu sunt creștini”, ci doar a subliniat o realitate teologică incontestabilă:
Biserica Romano-Catolică nu primește Sfânta Lumină din Ierusalim la Paștele său, deoarece urmează un alt calendar și o altă tradiție liturgică.
Aceasta nu e o “radicalizare”, ci o constatare dogmatică, bazată pe diferențele canonice și liturgice apărute după Marea Schismă din 1054.
Adevărata dezinformare este cea a autoarei, care confundă unitatea credinței creștine cu unitatea eclezială, două lucruri complet distincte din perspectivă teologică.
Când necunoașterea devine instrument de manipulare
Această secțiune a articolului G4Media arată clar două lucruri:
- Că autoarea nu cunoaște rânduiala liturgică ortodoxă, dar pretinde să o interpreteze;
- Că faptele sunt răstălmăcite intenționat pentru a picta imaginea unui ierarh “izolat, radical, sfidător” — când în realitate este vorba despre un păstor care a împlinit slujba după toate rânduielile canonice și cu dragoste pentru poporul său.
Minciuna despre “radicalismul” credinței. Când adevărul devine inconvenient pentru cei care nu cred
A-l numi pe Înaltpreasfințitul Teodosie “una dintre cele mai radicale figuri din BOR” doar pentru că afirmă un adevăr teologic elementar — acela că Sfânta Lumină se pogoară doar la ortodocși — este o dovadă de neînțelegere și manipulare.
Aceasta nu e o “opinie personală” a Arhiepiscopului Tomisului, ci o realitate confirmată anual, de peste un mileniu, în mod public, în fața lumii întregi, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
În Sâmbăta Mare, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, nu papa de la Roma și nici un reprezentant al altor confesiuni, intră singur în Mormântul Domnului și iese cu Lumina care aprinde lumânările celor prezenți — o minune recunoscută de Bisericile Ortodoxe, dar și de reprezentanți catolici sau musulmani prezenți acolo ca martori.
Nici Patriarhul Daniel, nici Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, nici un alt ierarh ortodox nu au contrazis vreodată acest adevăr. Dimpotrivă, toată Ortodoxia mărturisește că Sfânta Lumină se pogoară doar în altarul Ortodoxiei.
A-l numi “radical” pe un ierarh care repetă ceea ce toți credincioșii ortodocși știu și mărturisesc înseamnă a transforma adevărul dogmatic într-un delict de opinie.
Minciuna teologică: “Ortodoxismul și catolicismul sunt curente”
Aceasta este una dintre cele mai jenante erori din întreg articolul.
Ortodoxia și Catolicismul nu sunt curente religioase, ci Biserici istorice.
Curentele sunt fenomene ideologice sau mișcări secundare (cum ar fi protestantismul, pietismul, modernismul teologic).
Ortodoxia nu e un “curent”, e Biserica nedespărțită a primului mileniu creștin, care a păstrat integral Tradiția, Canoanele și dogmele stabilite de Sinoadele Ecumenice.
A scrie că “ortodoxismul și catolicismul s-au rupt în două curente” e o dovadă că autoarea nu are nicio minimă pregătire teologică și confundă terminologia religioasă cu cea sociologică.
Într-o publicație serioasă, asemenea greșeli nu ar trece nici măcar de un redactor de cu studii medii.
Adevărul mărturisit: unitatea credinței, nu confuzia dogmelor
Ortodoxia nu neagă faptul că și catolicii sunt creștini — ci afirmă că unitatea deplină a credinței presupune și unitatea dogmelor, a cultului și a harului.
A sărbători Învierea în date diferite, după calendare diferite, nu este o chestiune “de opinie”, ci de tradiție și canonicitate.
ÎPS Teodosie a spus doar că nu se poate prăznui împreună Paștele atâta vreme cât Bisericile nu sunt în comuniune deplină.
Aceasta nu e o “declarație radicală”, ci respectarea exactă a canonului 7 apostolic și a deciziilor sinodale.
Concluzie: Ignoranța nu poate fi scuză pentru dezinformare
Afirmațiile G4Media despre “radicalismul” Înaltpreasfințitului Teodosie și despre “curentele” în care ar fi fost împărțit creștinismul sunt ridicole și ofensatoare pentru oricine are o minimă cultură religioasă.
Ele dezvăluie nu doar lipsa de informare, ci un dispreț programatic față de teologia ortodoxă.
Autoarea nu știe, dar scrie; nu înțelege, dar acuză; nu cercetează, dar condamnă.
Adevărul este simplu: ÎPS Teodosie nu a făcut decât să mărturisească credința ortodoxă așa cum o mărturisește întreaga Biserică de două mii de ani.
Iar pentru jurnaliștii care confundă dogma cu “radicalismul”, răspunsul e același de două milenii:
“Adevărul nu se schimbă pentru că lumea s-a schimbat. Adevărul este Hristos.”
Minciuna despre “declarațiile discriminatorii”. Când teologia devine ținta corectitudinii politice
G4Media afirmă că ÎPS Teodosie ar fi făcut “declarații discriminatorii” despre fumători, despre femei sau despre viața conjugală.
Această acuzație se bazează pe fragmente rupte din context, interpretate ideologic, nu teologic.
În realitate, Înaltpreasfințitul Teodosie nu a spus niciodată nimic care să contrazică învățăturile Sfinților Părinți, dogmele Bisericii sau morala creștină.
Ceea ce autoarea numește “declarații discriminatorii” sunt, de fapt, învățături morale, rostite de Hristos, de Apostoli și de Părinții Bisericii de-a lungul a două milenii.
Ortodoxia nu se schimbă după trenduri. Ea vorbește despre păcat și virtute, despre pocăință și slăbiciune omenească, nu pentru a condamna, ci pentru a vindeca.
Cine stabilește ce e “discriminatoriu”? Un jurnalist sau legea?
Autoarea își arogă rolul de judecător moral și etic, afirmând că predicile Arhiepiscopului ar fi “discriminatorii”.
Însă, în România, niciun organism al statului, nici CNCD, nici instanțele civile, nici Patriarhia Română nu au calificat vreodată vreo afirmație a ÎPS Teodosie ca fiind discriminatorie.
Așadar, vorbim despre o părere subiectivă, nu despre o realitate juridică sau morală.
În logica acestei autoare, a spune că fumatul e păcat ar fi “stigmatizare”, iar a aminti că bărbatul și femeia au roluri complementare în căsnicie ar fi “abuz de gen”.
Dar Biserica nu e un ONG și nici un talk-show politic. Ea transmite o morală eternă, nu una negociabilă.
Minciuna despre “femei păcătoase” și “slăbiciuni”
Afirmațiile atribuite Înaltpreasfințitului Teodosie despre “femeile păcătoase” sau “slăbiciunile femeilor” sunt scoase din contextul duhovnicesc.
În limbajul teologic, termenii “păcat” și “slăbiciune” nu sunt insulte, ci diagnostice spirituale universale, valabile pentru toți oamenii, nu doar pentru femei.
Scriptura spune limpede:
“Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3, 23).
A reduce o predică despre firea omenească la o acuzație de “misoginism” e dovada lipsei de cultură teologică și de bună-credință.
ÎPS Teodosie a vorbit întotdeauna despre demnitatea femeii creștine, despre Maica Domnului ca model suprem al feminității sfinte și despre rolul femeii în mântuirea lumii.
Dar pentru o presă care vede “discriminare” acolo unde există doar adevăr moral, totul devine pretext de scandal.
Între dogmă și ideologie
Ceea ce pentru Biserică e morală, pentru lumea secularizată e “discurs de ură”.
Ceea ce pentru un ierarh e cateheză, pentru un așa-zis jurnalist e “declarație discriminatorie”.
Diferența dintre ele e simplă: una se bazează pe adevărul neschimbat al Evangheliei, cealaltă pe relativismul și emoția ideologică.
A-l acuza pe ÎPS Teodosie de “discriminare” pentru că predică Evanghelia este ca și cum l-ai acuza pe medic că discriminează bolnavii pentru că le spune diagnosticul.
Adevărul nu ofensează — el doar luminează.
Iar presa care nu suportă lumina rămâne captivă întunericului propriilor prejudecăți.
Minciuna despre “opoziția față de dialogul cu catolicii”
Afirmația că Înaltpreasfințitul Teodosie „se opune re-apropierii dintre catolici și ortodocși” este falsă și tendențioasă.
În nenumărate intervenții publice, interviuri și predici, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre nevoia unei unități creștine autentice, dar bazate pe adevărul de credință, nu pe compromisuri diplomatice.
ÎPS Teodosie nu s-a opus niciodată dialogului frățesc cu Biserica Romano-Catolică.
Dimpotrivă, el a spus deschis că își dorește unitatea deplină, însă aceasta nu poate fi obținută prin negocieri formale, ci prin întoarcerea tuturor la dreapta credință, adică la Ortodoxie, Biserica nedespărțită a primului mileniu creștin.
Așadar, ierarhul nu se “opune”, ci mărturisește Adevărul, lucru pe care presa secularizată nu-l poate înțelege: unitatea nu se face în numele toleranței, ci în numele lui Hristos.
Minciuna despre “apropierea de Biserica Rusă”
Această formulare este o etichetă politică, nu o informație factuală.
A-l acuza pe ÎPS Teodosie că este “apropiat de Biserica Rusă” doar pentru că are o poziție teologică fermă, comună întregii Ortodoxii, este o formă de intimidare ideologică.
Poziția sa nu e “rusească”, e ortodoxă.
Toți ierarhii Bisericilor Ortodoxe locale — de la Constantinopol la Ierusalim, de la Atena la București — afirmă aceleași adevăruri de credință.
Nu poți eticheta un ierarh drept “pro-rus” doar pentru că respectă dogma comună a celor șapte Sinoade Ecumenice.
De altfel, ÎPS Teodosie a vorbit mereu despre unitatea în Duhul Adevărului, nu despre alianțe politice.
El a condamnat violența, războiul, dezbinarea, și a chemat mereu la pace și rugăciune pentru toate popoarele.
A-l asocia cu un stat străin doar pentru a-l discredita este o manevră murdară, care nu are nicio bază teologică și nicio probă concretă.
Adevăr și manipulare: două limbi care nu se întâlnesc
Pentru lumea secularizată, “dialogul” înseamnă compromis; pentru Biserică, dialogul înseamnă mărturisire.
ÎPS Teodosie nu refuză dialogul — refuză trădarea dogmei.
El nu se “apropie” de Rusia — se apropie de Hristos, pe calea Sfinților Părinți.
Autoarea confundă fidelitatea canonică cu geopolitica, credința cu diplomația și Ortodoxia cu ideologia.
Aceasta e cea mai gravă formă de manipulare: a evalua ierarhia Bisericii prin lentila intereselor politice.
Ortodoxia nu se “aliniază”. Ea se mărturisește
Adevărul Bisericii nu are naționalitate.
Ortodoxia nu e “rusească”, “românească” sau “grecească” — este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.
Cine îl acuză pe ÎPS Teodosie de “apropiere de Rusia” doar pentru că păstrează dogma ortodoxă arată, de fapt, că nu înțelege ce înseamnă universalitatea credinței.
Iar Înaltpreasfințitul Teodosie rămâne astăzi o voce care nu se supune trendurilor ideologice, ci adevărului revelat al lui Hristos, pe care îl rostește limpede, fără frică și fără compromisuri.
Minciuna despre “reprezentarea în instanță de către Diana Șoșoacă”
Afirmația potrivit căreia Înaltpreasfințitul Teodosie ar fi fost “reprezentat în instanță de avocata Diana Șoșoacă” este pur și simplu falsă.
În realitate, ÎPS Teodosie nu a fost niciodată apărat în instanță de Diana Șoșoacă. Aceasta a declarat public, la momentul respectiv, că „este gata să-l apere” în cazul amenzilor primite în timpul pandemiei, dar nu a fost împuternicită și nu a participat la niciun termen de judecată în numele Arhiepiscopului Tomisului.
Confuzia – voit întreținută – urmărește un scop politic: să lege numele Înaltpreasfințitului de imaginea unei persoane controversate și de un partid care la acea vreme nici nu exista.
Partidul SOS a fost înființat ulterior, mult după perioada respectivă, astfel încât asocierea dintre ierarh și o formațiune politică este nu doar mincinoasă, ci și cronologic imposibilă.
Manipularea prin asociere: tehnica clasică a presei militante
Aceasta este una dintre cele mai vechi tehnici de manipulare: dacă nu poți găsi fapte, inventezi legături.
G4Media nu prezintă niciun document, nicio procură, nicio hotărâre judecătorească, nici măcar un comunicat oficial care să ateste reprezentarea juridică a ÎPS Teodosie de către dna Șoșoacă.
Totul se bazează pe „a spus”, „ar fi”, „s-ar fi oferit” — adică pe nimic.
În dreptul canonic și civil, reprezentarea în instanță se face prin împuternicire scrisă, nu prin declarații la televizor.
Or, un asemenea document nu există.
Prin urmare, afirmația G4Media nu e o informație, ci o speculație calomnioasă, construită pentru a induce publicului o falsă conexiune politică între un ierarh al Bisericii și un partid naționalist, pentru a-l compromite.
Falsul prin insinuare, arma preferată a urii anticreștine
Această “informație” e o piesă clasică de propagandă prin insinuare: nu se afirmă direct, dar se sugerează pentru a compromite.
E o tehnică ieftină, dar eficientă atunci când publicul nu verifică.
Însă adevărul e limpede:
- ÎPS Teodosie nu a fost apărat de Diana Șoșoacă;
- Partidul SOS nici nu exista.
Ceea ce G4Media numește “anchetă” e, în realitate, o construcție de zvonuri, o formă de gazetărie militantă care își hrănește ura față de Biserică din propria ignoranță.
Minciuna despre „trecerile politice” – o ficțiune inventată din ură, nu din fapte
Afirmația că „după plecarea grupării Mazăre–Constantinescu, arhiepiscopul Tomisului a schimbat social-democrații cu AUR, apoi cu SOS” este o aberatie jurnalistică, o construcție fără probe, fără citate, fără documente, fără logică.
În primul rând, un ierarh al Bisericii nu „trece” de la un partid la altul, pentru simplul motiv că nu a fost niciodată membru al vreunui partid.
ÎPS Teodosie nu a fost, nu este și nu va fi niciodată implicat politic.
El slujește tuturor, indiferent de opțiunea lor electorală, pentru că Biserica este a tuturor oamenilor, nu a unei formațiuni politice.
A-l acuza de „alianțe politice” este echivalent cu a acuza un medic că e „filo-partid” pentru că tratează pacienți cu opinii diferite.
Lipsa totală de logică și de cronologie
Afirmația autoarei se prăbușește chiar sub greutatea propriilor contradicții:
În perioada „Mazăre–Constantinescu”, ÎPS Teodosie nu a fost parte din niciun proiect politic, ci a slujit în Constanța, exact ca și acum.
AUR nu exista la momentul plecării acelui tandem politic, iar SOS nu era înființat la momentul la care se pretinde „trecerea”.
Așadar, G4Media plasează evenimente care nu s-au suprapus niciodată, transformând timpul istoric într-o ficțiune ideologică.
Aceasta e o dovadă clară de rea-credință și manipulare, nu o eroare de documentare.
Manipularea prin asociere și invenția “transferurilor”
Formula “a schimbat PSD cu AUR” e o tehnică de insinuare politică.
Autoarea nu poate demonstra nimic concret, așa că fabrică o imagine: aceea a unui ierarh care „jonglează” între partide, ca și cum ar fi un actor politic.
În realitate, ÎPS Teodosie i-a primit cu aceeași binecuvântare și pe primari PSD, și pe miniștri liberali, și pe reprezentanți ai altor partide, atunci când aceștia au participat la slujbe sau la evenimente religioase.
Biserica îi primește pe toți.
Numai presa militantă împarte oamenii în “ai noștri” și “ai lor”.
Minciuna despre “trecerea la SOS”
Afirmația că „după ruperea politică a Dianei Șoșoacă de George Simion, Teodosie a trecut de la AUR la SOS” e nu doar falsă, ci și calomnioasă.
ÎPS Teodosie nu “trece” de la nimic la nimic.
Niciun comunicat oficial, niciun gest public, nici măcar o simplă frază rostită vreodată nu susține această invenție.
Aici vedem limpede tehnica intoxicării: se repetă o minciună până când devine “informație”.
Aceasta nu e presă. E propagandă politică anticreștină, camuflată sub eticheta “anchetă”.
Adevărul: slujire, nu afiliere
ÎPS Teodosie slujește la fel tuturor credincioșilor: celor săraci, celor bogați, celor de stânga, de dreapta, sau fără niciun interes politic.
A-l acuza de „partizanat” doar pentru că nu tace atunci când credința e atacată înseamnă a cere Bisericii să devină complice la minciună.
Nu Teodosie s-a apropiat de partide — ci partidele, uneori, au încercat să se apropie de imaginea morală a unui ierarh respectat de popor.
Asta nu înseamnă alianță, ci invidie și instrumentalizare mediatică.
Când nu mai pot inventa păcate teologice, inventează păcate politice
De la “patriarh paralel” la “pro-rus” și “membru AUR”, G4Media a epuizat tot arsenalul calomniilor posibile.
Dar realitatea e simplă: ÎPS Teodosie nu face politică, ci misiune.
Iar această misiune deranjează o lume care ar vrea o Biserică tăcută, obedientă, decorativă.
Din păcate pentru detractori, există încă ierarhi care nu se pleacă după vântul ideologic.
Și tocmai de aceea sunt vânați, denigrați și mințiți public.
Pentru că adevărul doare, iar ÎPS Teodosie spune adevărul fără frică.
Falsul despre „sprijinul pentru Călin Georgescu și neolegionari”
Afirmația că Înaltpreasfințitul Teodosie „a trecut la sprijin pentru Călin Georgescu și neolegionari” este complet falsă și lipsită de orice probă concretă.
A vorbi despre „neolegionari” în acest context este o etichetă aruncată în aer pentru a speria cititorul, fără definiție, fără nume, fără dovezi.
A-l acuza pe un ierarh ortodox de „sprijin pentru neolegionari” doar pentru că predică despre neam, credință și demnitate e o formă de calomnie ideologică.
Credința în Dumnezeu și dragostea de țară nu sunt extremism, ci valori fundamentale ale identității românești.
Falsul despre „uriașa susținere politică” în Dobrogea și Suceava
Afirmația că „susținerea lui Teodosie a devenit uriașă în Dobrogea” și că ar fi influențat „procentele politice” este o deformare intenționată a realității.
Biserica nu votează, iar clerul nu îndeamnă la vot politic. Prezența oamenilor la slujbă sau atașamentul lor față de ierarh nu are nicio legătură cu rezultatele electorale.
A confunda credința cu votul e o lipsă totală de discernământ.
Când G4Media afirmă că “puzderia de biserici și mănăstiri din Tulcea – Neamț – Suceava” ar fi cauza rezultatelor electorale, se practică o stigmatizare a religiei.
Bisericile nu sunt sedii de partid, ci locuri de rugăciune.
Mănăstirile nu manipulează voturi, ci mântuiesc suflete.
A sugera că „aripa nereformată a BOR” influențează alegerile este o insultă la adresa întregului cler românesc, care respectă rânduielile și slujește fără a face politică.
Falsul despre „mesaje similare propagandei ruse”
Aceasta este o acuzație gravă, dar fără nicio probă.
Înaltpreasfințitul Teodosie nu a rostit niciodată cuvinte care să justifice războiul, violența sau dictatura.
Declarațiile sale au avut un sens duhovnicesc, nu politic.
Când a spus că Putin „nu este chiar așa negru cum se prezintă”, nu a negat crimele de război, ci a amintit nevoia de rugăciune și de împăcare între popoare, într-o perioadă de ură și divizare.
A vorbi despre „om al împăcării” nu înseamnă a-l susține pe un conducător politic, ci a chema lumea la pace, așa cum face Biserica dintotdeauna.
În același interviu pentru Le Figaro, ÎPS Teodosie a spus limpede că se roagă pentru pace, că nu aprobă violența și că iubirea trebuie să înlocuiască ura.
Aceste cuvinte, scoase din context și rearanjate, au fost transformate de presă în „apologie”.
Adevărul e exact invers: Arhiepiscopul a chemat la împăcare, nu la justificare.
Falsul despre „sancțiunea BOR”
Afirmația că „Teodosie a fost sancționat de BOR pentru apologia dictatorului Vladimir Putin” este falsă.
Patriarhia Română nu a emis nicio hotărâre de sancționare, nici o decizie sinodală, nici o mustrare oficială pe acest subiect.
Ceea ce a existat a fost o clarificare administrativă privind contextul interviului și modul în care presa a interpretat acele declarații.
ÎPS Teodosie nu a fost sancționat, ci a continuat să slujească și să facă parte din Sfântul Sinod.
Transformarea unei proceduri de clarificare într-o “pedeapsă” este un abuz jurnalistic, menit să creeze senzația de conflict între ierarh și Biserică.
Falsul despre „turul doi” și “anularea alegerilor”
Afirmația că interviul ar fi avut loc „după anularea alegerilor prezidențiale în care Călin Georgescu a ajuns în turul doi” este eronată cronologic și fără temei.
Alegerile prezidențiale din 2024 nu au fost finalizate în forma descrisă, iar Călin Georgescu nu a ajuns în niciun tur doi.
Aceasta este o invenție jurnalistică menită să ofere o tentă dramatică și să justifice o falsă „legătură politică” între ierarh și un candidat.
Falsul despre „trimisul lui Dumnezeu”
Declarația potrivit căreia ÎPS Teodosie ar fi spus despre Călin Georgescu că este “trimis al lui Dumnezeu” a fost scoasă din context.
În realitate, afirmația era o formulă de politețe duhovnicească, folosită de ierarhi atunci când vorbesc despre oricine care luptă, în cuvinte, pentru morală, familie și adevăr.
A spune „este trimis al lui Dumnezeu” nu înseamnă canonizare politică, ci recunoașterea faptului că fiecare om are o misiune în lume, dacă se străduiește să facă bine.
Această expresie a fost răstălmăcită intenționat pentru a crea senzația de „susținere electorală”.
De la fapte la ficțiune
G4Media nu mai face jurnalism, ci literatură de propagandă.
Totul este construit pe zvonuri, interpretări, confuzii cronologice și citate trunchiate.
Sprijin politic: inexistent.
Sancțiuni canonice: inexistente.
Apologie a violenței: niciodată rostită.
Legături cu Rusia: fabricate prin etichete.
Adevărul este simplu:
Înaltpreasfințitul Teodosie predică pacea, apără credința și cheamă oamenii la rugăciune.
Iar pentru cei care trăiesc din scandal, tocmai această liniște duhovnicească devine insuportabilă.
Falsul prin scoatere din context: cuvintele din Le Figaro
Declarația:
„Este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un credincios, nepot și strănepot de preot, care apără valorile creștine și se interesează de viața de zi cu zi a românilor… Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu.”
Aceste cuvinte, rostite într-un interviu acordat unui ziar francez, nu conțin nimic politic și nimic care să justifice acuzațiile de „extremism” sau „apologie”.
Contextul real:
Interviul a fost o discuție despre valorile creștine și nevoia de oameni care să le apere public.
În decembrie 2024, Călin Georgescu era perceput în spațiul public drept o figură morală, nu un politician asociat cu mișcări radicale.
ÎPS Teodosie a vorbit despre credința și echilibrul unui om, nu despre programul său politic.
Cuvintele „om al lui Dumnezeu” și „trimis al lui Dumnezeu” sunt formule de limbaj bisericesc folosite frecvent pentru a desemna o persoană care caută binele, nu o canonizare sau un mandat politic.
Adevărul despre intenția ierarhului
Prin acel răspuns, Înaltpreasfințitul Teodosie nu a susținut un candidat, ci a transmis un mesaj de speranță: că România are nevoie de oameni credincioși, de lideri morali, nu de ideologi.
A vorbit ca păstor, nu ca analist politic.
Nimic din citat nu contravine credinței, bunului-simț sau legii.
El a descris un om ca pe un român credincios, cu rădăcini preoțești, și a spus limpede că „există oameni care i se opun, dar majoritatea credincioșilor mei împărtășesc aprecierea”.
Aceasta e o mărturisire despre percepția comunității, nu o îndrumare electorală.
Minciuna presei: confundarea binecuvântării cu propaganda
Jurnaliștii care au transformat această declarație într-un „act politic” au comis o răstălmăcire deliberată.
În tradiția ortodoxă, a binecuvânta pe cineva, a-l numi „om al lui Dumnezeu” sau „trimis al lui Dumnezeu” înseamnă a-l încuraja spre bine, nu a-l investi cu vreo autoritate.
Biserica binecuvântează conducători, medici, soldați, profesori și părinți — nu pentru că le aprobă politica, ci pentru că vede în ei chipul lui Dumnezeu.
Prin urmare, această declarație este un exemplu de discurs pastoral, nu politic.
A-l condamna pentru asemenea cuvinte înseamnă a condamna însuși limbajul Bisericii.
Adevărul nu poate fi incriminat
Într-o lume care și-a pierdut reperele, până și cuvintele despre credință devin suspecte.
Ceea ce Înaltpreasfințitul Teodosie a spus în acel interviu nu e “propagandă”, ci mărturisire: că omul care apără valorile creștine și rămâne echilibrat merită respect, nu batjocură.
Adevărul e simplu: în decembrie 2024, Arhiepiscopul Tomisului a rostit un cuvânt de omenie despre un român credincios.
Peste luni, alții au transformat acel cuvânt într-o acuzație.
Aceasta nu mai e presă — este procesul public al binelui.
Denumirea „cuib de la Văcărești” — etichetă propagandistică, nu realitate factuală
Când o publicație folosește expresia „cuib” combinată cu termeni precum „neolegionari” sau „extremiști de dreapta”, face un salt de la relatare la imputare. „Cuib” sugerează un loc de conspirație, subteran, ascuns — camuflând astfel acuzația ca pe ceva negativ înainte de a dovedi faptele.
Dacă ar exista legături reale cu mișcări legionare, acestea ar trebui să fie demonstrabile: acte, relatări credibile, documente interne sau declarații ale persoanelor implicate. În lipsa lor, „cuib” rămâne o metaforă calomnioasă. De altfel, organele statului ar fi acționat, dacă ar fi ceva ilegal.
Starețul mănăstirii — dezicere publică
Starețul Mănăstirii Văcăreștii Noi s-a „dezis de orice legătură cu legionarii”.
A spune că documentarul Info Sud-Est „a arătat influența lui Teodosie în expansiunea extremismului și neolegionarismului” în Dobrogea este o formulare cu multe ambiguități și multe păreri jurnalistice, decât probe factuale.
Lipsa proporționalității și exigenței jurnalistice
O presă serioasă care ridică acuzații atât de grave trebuie să îndeplinească condiții stricte:
- să prezinte surse verificabile
- să dea dreptul la replică starețului, mănăstirii sau Arhiepiscopiei
- să compare declarații și documente oficiale
- să evite termeni părtinitori care influențează cititorul înainte de a fi prezentate dovezile
În cazul de față, G4Media / documentarul menționat omit aceste etape. Ele sar direct la concluzie: „cuib extremist”. Aceasta este jurnalism de acuzație, nu de informare.
Acuzația nu stă pe picioare
Nu există dovezi credibile că mănăstirea Văcărești ar fi „cuib de legionari”.
Starețul neagă orice legătură, ceea ce infirmă acuzația din rădăcină.
Termenii utilizați sunt propagandistici, nu analitici.
Prin urmare, acuzația este nefondată, bazată pe presupuneri și retorică polemică, nu pe fapte verificabile.
Falsul despre „scorul AUR în Dobrogea”
Afirmația că „în Dobrogea păstorită de Teodosie, AUR a obținut cele mai mari procente” este manipulatoare și lipsită de orice fundament logic.
Atribuirea unor rezultate electorale unui ierarh al Bisericii este o insultă la adresa libertății de conștiință a alegătorilor și o deturnare a realității.
ÎPS Teodosie nu candidează, nu votează în public, nu face campanie și nu are legătură cu procentele niciunui partid.
În aceeași logică absurdă, ar trebui să spunem că acolo unde sunt spitale mai multe, avem oameni mai sănătoși, sau acolo unde sunt școli, avem oameni mai deștepți. Realitatea ne-ar contrazice.
Biserica nu dirijează voturi; ea formează conștiințe, iar votul rămâne un act personal.
Legătura dintre rezultatele unui partid și prezența unui ierarh ortodox este o speculație politică lipsită de orice probă.
Dobrogea are profil electoral propriu, cu factori sociali, economici și demografici documentați — nu spirituali.
Falsul despre „complexul monahal ridicat pentru sine”
Se afirmă că „Teodosie și-a construit la Văcărești un complex monahal”.
Fals.
Arhiepiscopul Tomisului nu și-a construit nimic pentru sine, ci a sprijinit — așa cum face orice ierarh — întemeierea unei mănăstiri ortodoxe pentru credincioși.
Ridicarea unui așezământ monahal pe teren privat nu este o ilegalitate, ci o practică firească și frecventă în întreaga țară.
Când Biserica nu deține teren în zonă, acesta este oferit de un donator sau de o familie ctitoră — exact cum s-a făcut de secole.
Prin urmare, faptul că terenul aparține medicului Ștefan Mindea, un om credincios care a sprijinit lucrarea duhovnicească, nu înseamnă nimic suspect.
Dimpotrivă: este dovada unei colaborări firești între mireni și Biserică.
Falsul despre „hirotonia medicului Ștefan Mindea”
A afirma că „Teodosie l-a făcut preot” ca pe un reproș este ridicol și trădează neștiința autorilor.
A hirotoni preoți este una dintre principalele atribuții canonice ale oricărui episcop.
Dacă un om credincios, cu viață morală și vocație duhovnicească, devine preot, este un fapt de bucurie, nu o crimă.
Doctorul Ștefan Mindea este un medic de renume internațional, cu studii și carieră în SUA, revenit în țară din dorința de a sluji oamenii.
A-l transforma într-un „personaj controversat” doar pentru că a fost hirotonit e o formă de batjocorire a valorilor.
Falsul despre „figurile legionare din mozaic”
Afirmația că „pe pereții așezământului de la Văcărești sunt bătute în mozaic figuri legionare” este o minciună sfruntată.
Niciun reportaj foto, niciun document video verificabil, niciun comunicat oficial nu confirmă existența vreunei icoane, fresce sau reprezentări de tip legionar în mănăstirea de la Văcărești.
Autorii folosesc pluralul „figuri legionare” dar nu oferă nici măcar un singur nume, nicio imagine, nicio sursă.
Asta dovedește intenția clară de a minți prin insinuare.
Falsul despre „starețul promovat de arhimandritul legionar Iustin Pârvu”
Această afirmație este deopotrivă blasfemiatoare și lipsită de cultură teologică.
Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul de la Petru Vodă, nu a fost legionar în sensul politic în care o folosesc jurnaliștii.
El a fost deținut politic în perioada comunistă, închis pentru credință, alături de mii de preoți, intelectuali și studenți care au suferit în închisori.
A-l numi „legionar” doar pentru că a fost condamnat de regimul comunist este o insultă la adresa martirilor neamului românesc.
În același timp, a sugera că starețul de la Văcărești ar fi „promovat” printr-o „linie legionară” este o afirmație fără sens și fără fundament.
Hirotoniile și numirile se fac canonic, prin aprobarea Arhiepiscopiei și a Sfântului Sinod, nu prin „relații ideologice”.
Acolo unde nu pot găsi fapte, fabrică legături
Acest paragraf demonstrează perfect metoda G4Media: amestec de nume, insinuări, asocieri, fără niciun fapt verificabil.
Nici scorurile electorale, nici terenurile, nici mozaicurile, nici biografiile oamenilor nu dovedesc ceea ce se afirmă.
Totul e construit pentru a sugera o rețea imaginară de influență, care nu există decât în mintea celor obsedați de „pericolul ortodoxiei active”.
Adevărul este simplu:
În Dobrogea nu există „cuiburi extremiste”, ci biserici și mănăstiri vii, pline de credincioși.
La Văcărești nu s-a ridicat un „cuib politic”, ci un așezământ de rugăciune și filantropie.
Iar Înaltpreasfințitul Teodosie nu și-a „ridicat pentru sine” nimic, ci pentru Hristos și pentru oameni.
Faptul că slujbele sunt transmise pe Facebook nu e un „instrument de influență”, ci o lucrare misionară
Afirmația că „principalul canal de comunicare al lui Teodosie este pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului” nu dezvăluie nimic ocult.
Arhiepiscopia Tomisului folosește rețelele sociale exact cum o fac toate eparhiile ortodoxe din lume – inclusiv Patriarhia Română, Patriarhia Ecumenică, Arhiepiscopia Atenei, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, sau chiar Vaticanul.
Slujbele transmise online sunt o binecuvântare pentru credincioșii care nu pot ajunge fizic la biserică: bolnavi, bătrâni, români din străinătate.
A le considera „propagandă” este un gest de cinism secularist.
Într-o lume în care platformele digitale sunt pline de violență, imoralitate și ură, faptul că acolo se aude Evanghelia e un câștig, nu o problemă.
Comunitățile online ale credincioșilor nu sunt „rețele de influență”, ci expresia unei credințe vii
G4Media prezintă drept „susținere suspectă” existența unor grupuri de Facebook – ”Alături de Înaltpreasfințitul Teodosie”, ”Arhiereul neobosit”, ”Părintele nostru” – cu zeci de mii de membri.
Dar aceasta e o realitate organică, nu o orchestrare.
În epoca digitală, oamenii credincioși creează spontan comunități virtuale în jurul ierarhilor care îi inspiră, așa cum fanii muzicii se adună în jurul artiștilor lor preferați.
Aici, însă, nu e vorba despre cultul unei persoane, ci despre dragostea și recunoștința față de un ierarh care slujește, predică, construiește și dă curaj.
Faptul că aceste grupuri adună zeci de mii de urmăritori arată sete de cuvânt duhovnicesc, nu manipulare.
Credincioșii nu sunt „troli”, ci oameni reali, cu familii și viață de rugăciune.
3. Popularitatea online nu este „dovadă de radicalizare”, ci mărturie de slujire
Pagina oficială a Arhiepiscopiei Tomisului are peste 239.000 de urmăritori – o cifră mare, dar obținută prin transparență, muncă și misiune constantă.
Postările care depășesc 1.000 de aprecieri arată impactul pozitiv al mesajului creștin.
Nimeni nu cumpără adeziuni, nu forțează distribuiri și nu transformă credința în marketing.
Dacă aceste cifre ar fi ale unui influencer de divertisment, ar fi lăudate.
Dar când apar în context religios, sunt prezentate ca „semne de pericol”.
Asta arată dublul standard mediatic: tot ce ține de credință devine „suspect” pentru că nu se aliniază ideologiei dominante.
Prezența în mediul online este parte a misiunii Bisericii, nu o abatere
Ceea ce autorii articolului consideră „sistem de comunicare” este, de fapt, împlinirea poruncii Mântuitorului:
„Mergând, învățați toate neamurile.” (Matei 28,19)
În secolul XXI, acest „mergând” înseamnă și a merge online: a aduce Lumina lui Hristos pe platformele unde oamenii își petrec cea mai mare parte din viață.
Acolo unde alții răspândesc ură, Arhiepiscopia Tomisului răspândește rugăciune.
Asta nu e manipulare.
E evanghelizare modernă, făcută cu mijloacele timpului nostru.
Falsul privind „complexul monahal de lux”
Afirmația că „beneficiază de un complex monahal de lux” este o deformare a realității.
În realitate, la Dorna-Arini există un așezământ de pelerinaj – un complex de cazare modest, destinat credincioșilor care vizitează mănăstirile din Țara Dornelor și vin la slujbele Arhiepiscopului atunci când acesta slujește acolo.
Clădirile respective nu sunt „de lux”, ci simple, curate și funcționale, așa cum se cuvine unui loc de găzduire pentru pelerini: camere cu baie, sală de mese, paraclis, spațiu pentru odihnă.
Luxul este o etichetă aruncată cu scopul de a trezi invidie și a sugera un contrast fals între „ascetismul Bisericii” și „opulența ierarhilor”.
În realitate, ÎPS Teodosie nu locuiește acolo, ci la reședința oficială din Constanța, așa cum prevede regulamentul bisericesc. Iar acolo nu este niciun lux. Mai mult, din 24 de ore cât are o zi, ÎPS Teodosie stă mai bine de 16 ore în biserici sau pe drumurile ce leagă lăcașurile de cult.
Așezământul din Dorna-Arini este pentru pelerini și turiști, nu „reședință privată”.
Falsul despre „hotelul de cinci etaje”
A vorbi despre „hotel de cinci etaje” e o exagerare intenționată.
Clădirea respectivă este o construcție de tip casă de oaspeți, ridicată pentru cazarea grupurilor de pelerini și a turiștilor religioși care vin în zonă, nu o unitate comercială.
Ea nu funcționează ca hotel cu scop de profit, nu are recepție de tip turistic, nu se promovează comercial și nu este proprietate personală a Arhiepiscopului.
Biserica, în toată lumea ortodoxă – de la Athos la Ierusalim – are case de oaspeți (arhondarice) destinate vizitatorilor.
Așadar, ceea ce G4Media numește „hotel” este de fapt un arhondaric monahal, o tradiție de ospitalitate veche de secole.
Falsul despre „numele schimbat”
Afirmația că „și-a schimbat numele în Macedon Petrescu” este tendențioasă și lipsită de context.
În Biserică, orice monah primește un nume nou la tunderea în monahism.
Este o practică sacră, nu o „schimbare de identitate”.
Macedon este numele primit la botez, iar Teodosie este numele călugăresc, adoptat la intrarea în viața monahală, așa cum fac toți monahii ortodocși.
A sugera că numele „a fost schimbat” ca un act suspect denotă necunoașterea totală a rânduielii monahale.
Biserica nu ascunde nimic: biografia oficială a Înaltpreasfințitului Teodosie este publică, inclusiv numele de botez și cel primit la tunderea în monahism.
Falsul despre „beneficiul personal”
Formularea „beneficiază de un complex de lux” lasă impresia că acel loc este folosit în interes personal, ceea ce este fals.
Așezământul este parte a activității bisericești, nu a vreunei afaceri private.
Toate donațiile, veniturile și administrarea acestor spații sunt gestionate instituțional, prin Arhiepiscopie, conform normelor bisericești și legilor fiscale.
ÎPS Teodosie nu „beneficiază”, ci slujește acolo, uneori temporar, pentru credincioșii din zonă.
A confunda lucrarea pastorală cu un „beneficiu” personal e o altă expresie a răutății și neștiinței.
Minciună prin răstălmăcire și limbaj insinuant
Cuvinte ca „lux”, „hotel”, „beneficiază” și „schimbare de nume” sunt folosite nu pentru a informa, ci pentru a deforma.
În realitate:
Nu există un „complex de lux”, ci un așezământ de pelerini.
Numele nu a fost „schimbat”, ci sfințit prin monahism.
Nu există „beneficiu personal”, ci lucrare pastorală și filantropică.
Așadar, și această secțiune din articolul G4Media se bazează pe aceeași tehnică: insinuare în loc de faptă, senzațional în loc de adevăr, ură în loc de jurnalism.
Falsul despre „triplarea bisericilor” ca instrument politic
Afirmația că „Teodosie și-ar fi sporit puterea prin triplarea numărului de biserici” este o răsturnare perversă a realității.
A construi biserici nu înseamnă „acumulare de putere”, ci slujire și răspuns la nevoile comunității.
La Constanța, sub păstorirea Înaltpreasfințitului Teodosie, s-au ridicat peste 100 de biserici și mănăstiri, într-un județ uriaș, întins pe două eparhii istorice, cu zeci de localități lipsite până atunci de lăcașuri de cult.
Nu e vorba de „expansiune”, ci de normalizare pastorală: acolo unde existau cartiere întregi fără biserică, s-a ridicat una.
Aceasta este misiunea oricărui ierarh: să ducă biserica mai aproape de oameni, nu să administreze statistici demografice.
Falsul despre „puterea în rândul clerului”
A scrie că „Teodosie și-a sporit puterea în rândul clerului” trădează o viziune lumească, nu bisericească.
În Biserică, raportul ierarh–preot nu e de putere, ci de ascultare, respect și slujire comună.
Preoții nu sunt „subordonați” în sens politic, ci colucrători la mântuirea credincioșilor.
Înaltpreasfințitul Teodosie nu „și-a construit o rețea”, ci a întărit o familie duhovnicească.
Preoții Arhiepiscopiei Tomisului sunt legați prin hirotonie, nu prin interese.
Cei care privesc prin lentila politică nu pot înțelege că unitatea Bisericii nu se bazează pe control, ci pe credință.
Falsul despre „ajutorul politic” și „catedrala promisă de Mazăre”
Afirmația că „Teodosie, ajutat de liderii PSD Mazăre și Constantinescu, a dat drumul la construcția de biserici” este o încercare de culpabilizare prin asociere.
Da, în perioada aceea, administrația locală a alocat terenuri și a eliberat autorizații pentru biserici – exact cum o fac toate primăriile, indiferent de partid.
Este obligația legală și morală a autorităților să sprijine viața spirituală a comunității.
A construi biserici cu sprijinul primăriei nu e o „alianță”, ci o cooperare instituțională firească.
Primăria construiește școli, grădinițe și biserici — pentru oameni, nu pentru ierarhi.
Iar povestea „catedralei promise de Mazăre” e o legendă urbană reciclată.
Catedrala Tomisului era în proiect de zeci de ani, iar sprijinul public s-a oferit doar la nivel de intenție.
Nimic nu s-a construit „pentru Teodosie”, ci pentru Constanța.
Falsul despre „autorizații și regim de construcții”
Afirmația că „multe biserici au fost ridicate fără să țină cont de regimul de construcții” este lipsită de probe.
Toate lăcașurile de cult se ridică cu binecuvântare arhierească, cu autorizație de la primărie și cu avizul Arhiepiscopiei.
Acolo unde s-au construit provizoriu capele sau paraclise, acestea au fost etape firești în dezvoltarea comunităților locale, urmând ca ulterior să se obțină documentația completă.
Niciun dosar penal, nicio sancțiune, nicio hotărâre judecătorească nu confirmă aceste insinuări.
A vorbi despre „nereguli” fără probe e defăimare, nu jurnalism.
Falsul despre „scăderea populației și creșterea numărului de biserici”
Această comparație e ilogică și blasfemiatoare.
Demografia României scade nu din cauza Bisericii, ci din cauza păcatului și a secularizării: avorturi, destrămarea familiei, destrăbălare morală, emigrație și lipsă de speranță.
Biserica, prin slujbele și predicile sale, este singura instituție care mai vorbește despre naștere, viață și responsabilitate.
Cei care compară „numărul bisericilor” cu „numărul nașterilor” nu înțeleg că Biserica e spital pentru suflet, nu fabrică de demografie.
Ea nu produce statistici, ci mântuire.
Mai multe biserici înseamnă mai multă viață, nu „influență”
Triplarea bisericilor din Dobrogea nu este dovada „puteri”, ci dovada credinței oamenilor.
Fiecare biserică ridicată înseamnă un loc de rugăciune, o cruce în plus pe harta speranței, un copil botezat, o familie cununată, un bătrân condus creștinește.
A-l învinui pe ÎPS Teodosie că a ridicat biserici este ca și cum ai învinui un medic că a construit spitale.
Biserica nu dărâmă, ci zidește.
Și tocmai de aceea, cei care urăsc Biserica se tem cel mai mult de puterea ei de a construi, nu de zidurile în sine, ci de credința vie care le umple.
Falsul prin „surse anonime” – acuzații fără probe, ambalate în aparență de jurnalism
Formularea „circula o justificare” și „potrivit surselor Info Sud-Est și G4Media” este dovada că nu există niciun fapt concret, ci doar bârfe și presupuneri prezentate ca „informații”.
În jurnalismul profesionist, un fapt nu devine real doar pentru că „se spune”.
Adevărul nu se stabilește pe bază de zvonuri, ci pe documente, martori identificați și dovezi verificabile.
Aici nu există nici măcar o fotografie, un contract, o mărturie nominală sau o anchetă a autorităților.
Doar o frază ambiguă: „se spunea că dacă îi plăcea un loc…”.
Aceasta nu e relatare, ci povestire de cafenea.
Falsul despre „terenuri devenite ale sale”
Afirmația că „terenurile deveneau ale sale” este mincinoasă și calomnioasă.
Niciun metru pătrat de teren nu este proprietate personală a Înaltpreasfințitului Teodosie.
Toate terenurile pe care s-au ridicat biserici și mănăstiri aparțin fie Arhiepiscopiei Tomisului, fie parohiilor, fie sponsorilor care le-au donat Bisericii, conform actelor notariale și legilor în vigoare.
A spune că „terenul devenea al său” e o acuzație penală. Dacă ar fi fost adevărată, ar fi trebuit susținută prin probe juridice, nu prin „surse”.
Or, nimeni – nici Curtea de Conturi, nici organele de anchetă, nici Patriarhia Română – nu a găsit vreo neregulă în atribuirea terenurilor pentru construcțiile bisericești din Constanța.
Falsul despre „locurile sfinte alese de Teodosie”
Expresia „dacă îi plăcea un loc și decidea că e sfânt” este o încercare grosolană de ridiculizare a unei realități spirituale: faptul că un ierarh alege locuri pentru așezăminte religioase pe criterii duhovnicești.
În Biserică, alegerea unui loc pentru biserică sau mănăstire se face prin rugăciune, binecuvântare și consultare, nu prin „plăcere personală”.
A numi acest proces „decizie arbitrară” arată dispreț față de însăși lucrarea sacră a ierarhului.
Toate bisericile ridicate în Arhiepiscopia Tomisului au fost avizate canonic și autorizate legal.
Niciuna nu a fost construită prin „impunere”, ci prin cererea comunității și binecuvântarea Arhiepiscopului.
Falsul despre „complicitatea administrației Mazăre-Constantinescu”
Această insinuare politică reia același tipar: se sugerează o „relație de favor” fără dovezi.
Faptul că administrația locală nu „se împotrivea” construirii de biserici nu e o complicitate, ci o datorie legală și morală.
Primăria este obligată să colaboreze cu toate cultele recunoscute – nu „pentru Teodosie”, ci pentru cetățeni.
În plus, la toate construcțiile de biserici există documente urbanistice, autorizații, procese-verbale și acte notariale.
Dacă ar fi fost nereguli, acestea ar fi fost descoperite de instituțiile statului, nu de „sursele” anonime ale unei publicații militante.
Sursele fără dovezi nu sunt surse, ci pretexte pentru minciună
Atunci când presa invocă surse dar nu prezintă probe, nu face informare, ci manipulare.
Acest tip de formulare – „se spunea că”, „surse susțin că”, „potrivit unor apropiați” – e modalitatea preferată de a răspândi calomnii fără răspundere legală.
Adevărul este limpede:
Niciun teren nu este proprietate personală a Înaltpreasfințitului Teodosie.
Toate construcțiile s-au făcut cu documente legale și binecuvântare canonică.
„Sursele” nu sunt altceva decât zvonuri ambalate în ton academic pentru a da credibilitate unei campanii anti-bisericești.
Falsul despre „biserici între case”
Expresia „înghesuit biserici între case” este o figură de stil menită să inducă dezgust, nu o informație.
În orașele mari, unde spațiul urban e limitat, toate confesiunile construiesc biserici pe terenuri disponibile, adesea între blocuri sau locuințe.
Nu există nimic ilegal sau anormal în asta.
Acolo unde trăiesc oameni, trebuie să existe și un loc de rugăciune.
A cere ca bisericile să se ridice doar „în câmp” e o formă de discriminare religioasă.
Mai mult: multe dintre aceste biserici au fost cerute de comunitățile de credincioși din cartiere, care și-au dorit un lăcaș aproape de casă, pentru slujbe, botezuri, cununii și parastase.
Așadar, ÎPS Teodosie nu „înghesuie biserici”, ci răspunde cererilor oamenilor.
Falsul despre „teren privat – practică neuzuală și neacceptată”
Aceasta este o minciună absolută.
În Biserica Ortodoxă Română, ca și în toate bisericile din lume, majoritatea lăcașurilor de cult se construiesc inițial pe terenuri private, oferite de credincioși sau de familii ctitorilor.
Ulterior, aceste terenuri sunt donate oficial Bisericii, prin acte notariale, așa cum prevede legea cultelor.
Este o tradiție multiseculară: toate mănăstirile, de la Putna la Hurezi, au fost ridicate pe terenurile domnitorilor sau boierilor care le-au donat ulterior.
Aceasta este chiar esența ctitoriei: credinciosul oferă o bucată din pământul său pentru slava lui Dumnezeu.
Așadar, a spune că „terenul privat este practică neacceptată” înseamnă a nu cunoaște deloc istoria și canoanele Bisericii.
Între necunoaștere și răutate
G4Media dă dovadă de dezinformare urbană, scrisă fără să se consulte nici legea, nici Biserica, nici bunul-simț.
Realitatea e clară:
- Bisericile se ridică acolo unde sunt credincioși, nu pe harta fanteziilor laice;
- Toate au autorizații și binecuvântări;
- Ridicarea lor pe teren privat este tradiție canonică, nu excepție;
- Iar Arhiepiscopul Teodosie nu „înghesuie”, ci slujește oamenilor care cer o biserică aproape de casă.
A învinui un ierarh pentru că zidește lăcașuri de rugăciune înseamnă a condamna chiar misiunea Bisericii: de a-L aduce pe Hristos în mijlocul lumii, nu la marginea ei.
Falsul despre „rețeaua de preoți obedienți”
Afirmația că „Teodosie și-a pus parohi obedienți și nereformați” este o insultă la adresa clerului și o dovadă de aroganță laică.
Cine stabilește ce înseamnă „obediență”? Presa? Ideologia momentului?
În Biserică, ascultarea față de ierarh nu e servilism, ci virtute canonică.
Preoții nu sunt „rețele”, ci păstori ai comunităților lor, rânduiți potrivit canoanelor.
Iar fidelitatea lor față de Arhiepiscopul Tomisului nu e dovadă de „putere”, ci de unitate și rânduială, exact ceea ce jurnaliștii nu pot înțelege din interiorul unei lumi fără duhovnic.
Falsul despre „influența asupra viitoarelor generații”
A forma generații de teologi nu e „influență”, ci misiune academică și pastorală.
ÎPS Teodosie a întemeiat Facultatea de Teologie și școala doctorală pentru a ridica nivelul pregătirii preoților, nu pentru a-i controla.
A conduce ferm o instituție universitară nu înseamnă „autoritarism”, ci responsabilitate și rigoare.
Rezultatul activității sale se vede în sutele de absolvenți care slujesc azi în parohii, nu în vreo „rețea de influență”, ci în lucrarea Bisericii.
Falsul despre „titlul de academician”
Afirmația că „Teodosie semnează ca academician fără să fie membru al Academiei Române” este falsă.
ÎPS Teodosie nu folosește niciodată public acest titlu, deși îl deține onorific din partea unei academii internaționale de teologie din Italia, recunoscută în mediul academic european.
Termenul „academician” nu aparține exclusiv Academiei Române, ci desemnează calitatea de membru al unei academii, indiferent de țară sau domeniu. Dacă s-ar prezenta vreodată ca „academician al Academiei Române”, atunci ar fi în culpă, însă asta nu s-a întâmplat niciodată.
Așadar, acuzația este nefondată și manipulează sensul termenului pentru a crea aparența unei imposturi inexistente.
Falsul despre „afurisiri” și „temeri ale magistraților”
Această afirmație este ridicolă și jignitoare la adresa Bisericii și a sistemului de justiție.
ÎPS Teodosie nu a afurisit pe nimeni, iar asemenea expresii țin de folclor urban, nu de realitate canonică.
A susține că magistrații „se tem de afurisire” e o insultă și pentru cler, și pentru justiție.
Cât despre dosarele penale invocate, toate s-au încheiat cu achitare definitivă sau clasare, fapt care dovedește că acuzațiile au fost nefondate.
Restul sunt doar povești de presă pentru a întreține o imagine falsă de „controversă”.
Falsul despre „presa controlată”
Această frază e o insultă la adresa presei constănțene și o nouă fantezie de laborator ideologic.
Să afirmi că jurnaliștii „nu scriau despre Teodosie” din frică e o minciună sfruntată: s-a scris constant, și critic, și laudativ, pentru că așa funcționează presa liberă.
Iar faptul că unele articole erau pozitive nu ține de „control politic”, ci de respectul firesc față de un ierarh care ridica biserici, hrănea săraci și umplea lăcașurile de credincioși.
Ceea ce G4Media numește „laude” era, de fapt, recunoașterea meritelor.
Cei care azi acuză „presa obedientă” sunt de fapt supărați că nu mai pot manipula opinia publică după bunul lor plac.
Această afirmație este o minciună inventată pentru senzațional.
ÎPS Teodosie nu a declarat niciodată că dorește să devină patriarh — dimpotrivă, a spus public că, dacă Mitropolia Tomisului ar fi reactivată, s-ar retrage pentru a nu fi interpretat greșit.
Demersul privind ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie este o inițiativă istorică și canonică, nu una personală.
Iar a spune că „a fost judecat de Sfântul Sinod” pentru asta este fals — nu a existat niciun dosar sinodal și nicio sancțiune pe această temă.
Totul e doar propagandă ieftină menită să-i lipească eticheta de „răzvrătit”, când de fapt el cere dreptate istorică pentru eparhia Tomisului, una dintre cele mai vechi din lume.
Afirmația că „Patriarhul Daniel i-a redus influența lui Teodosie în 2008” este falsă și ridicolă.
Separarea Eparhiei Tulcii de Arhiepiscopia Tomisului a fost o decizie administrativă firească, luată pentru o mai bună organizare pastorală, nu o „pedeapsă”.
În plus, majoritatea arhiepiscopiilor din țară – precum la Suceava, Alba, Arad, Bacău, Dâmbovița, Vâlcea etc – acoperă un singur județ, exact ca Arhiepiscopia Tomisului. Jurnalista care pretinde că face „anchetă” putea verifica acest lucru cu un singur click pe site-ul Patriarhiei Române.
Când ignoranța e îmbrăcată în ton de investigație, rezultatul e simplu: dezinformare ambalată în pretenții academice.
Falsul despre „relația specială cu Radu Mazăre”
Așa-zisa „colaborare strânsă” dintre ÎPS Teodosie și Radu Mazăre este o poveste construită artificial, care nu rezistă nici logic, nici factual.
Dacă relația ar fi fost „atât de bună”, biserica de la Gară — pe care Mazăre însuși a promis că o va ctitori — ar fi fost demult finalizată.
Dar n-a fost.
Comparațiile biblice invocate de presă sunt extrase din contextul omiletic al predicii din Vinerea Mare, nu declarații politice.
ÎPS Teodosie nu l-a numit niciodată pe Mazăre „sfânt”, ci doar a arătat, în limbaj duhovnicesc, nevoia ca administrația și Biserica să colaboreze pentru binele comunității.
A face dintr-un cuvânt de binecuvântare o „alianță politică” este dovada lipsei de discernământ și a dorinței de scandal.
Falsul despre „influența politică și ferma Nazarcea”
Afirmațiile privind „influența asupra lui Adrian Năstase” și „dorinta de a manipula PSD” sunt pure invenții politice, fără nicio dovadă.
Biserica nu numește lideri de partid, iar un arhiereu nu „aranjează” congrese.
Sunt simple fabulații de campanie, reciclate azi ca „anchetă”.
Cât despre ferma Nazarcea, logica textului se prăbușește singură: dacă ar fi fost „una dintre cele mai valoroase și prolifice”, nu ar fi fost lăsată în paragină.
În realitate, terenul era degradat, neîntreținut de zeci de ani, și Arhiepiscopia a încercat să-l repună în circuit agricol.
Dosarul invocat s-a încheiat cu achitare definitivă – „fapta nu există” – ceea ce dovedește că totul a fost o construcție artificială.
A relua azi o acuzație respinsă de justiție e calomnie în formă continuată.
Falsul despre „sprijinul politic și dosarul penal”
A participa la evenimente publice organizate de autorități locale nu înseamnă „sprijin politic”, ci prezență instituțională — Biserica binecuvântează comunitatea, indiferent cine e primar.
Cât despre dosarul din 2009, Radu Mazăre i-a luat apărarea lui ÎPS Teodosie pentru că știa că acuzațiile sunt fabricate.
Justiția i-a dat dreptate: „fapta nu există”.
Așadar, nu e vorba despre protejarea unui vinovat, ci despre recunoașterea unei nedreptăți.
A invoca azi un dosar încheiat cu achitare definitivă arată rea-credință și manipulare.
Falsul despre „deghizarea în Ștefan cel Mare”
A te îmbrăca în haine de domnitor nu este blasfemie, ci gest simbolic și cultural.
Ștefan cel Mare e o figură istorică și sfântă, dar evocarea lui în manifestări publice nu înseamnă batjocură, ci admirație pentru eroii neamului.
ÎPS Teodosie nu a „aprobat o scenetă”, ci doar a spus firesc că, atâta vreme cât momentul e decent, nu există nimic necuviincios.
Dimpotrivă, e preferabil ca un edil să se inspire din istoria și sfinții țării, nu din modelele lumii degradate.
Falsul despre „derapajul” și comparația cu Sfântul Vasile cel Mare
Numai cine nu știe cine a fost Sfântul Vasile cel Mare poate numi „derapaj” o asemenea comparație.
Vasiliada, întemeiată de Sfântul Vasile în secolul IV, era un complex social pentru săraci, bolnavi și orfani – prima instituție de asistență socială din lume.
ÎPS Teodosie a făcut o paralelă strict filantropică, nu teologică: a arătat că grija pentru cei nevoiași e lăudabilă.
A transforma o apreciere pentru ajutorarea săracilor într-un „derapaj” e dovada că autoarea nu înțelege nici istoria Bisericii, nici sensul milosteniei creștine.
Falsul despre „colaborarea cu Securitatea”
Acest subiect a fost epuizat și închis oficial încă din anii 2000.
CNSAS nu a stabilit niciodată că Înaltpreasfințitul Teodosie a făcut poliție politică, condiția esențială pentru a fi considerat colaborator.
Simplul fapt că un elev de liceu sau student, într-o epocă totalitară, a semnat un formular impus de regim, nu înseamnă colaborare, ci supunere formală într-un context de teroare ideologică.
Declarația de atunci a Arhiepiscopului – „un jurământ de credință față de țară, nu pentru a face rău cuiva” – este onestă și limpede.
Nu există niciun raport semnat de el care să fi vătămat pe cineva.
Nicio persoană nu a fost arestată, sancționată sau anchetată din cauza sa.
A relua acest episod, fără documente și fără context, după două decenii, este răutate profesională, nu „investigație”.
În realitate, ceea ce G4Media numește „colaborare” este doar o umbră inventată pentru a murdări un om al Bisericii, care a fost deja verificat și declarat nevinovat.
Articolul publicat de G4Media nu este o anchetă, ci o colecție de minciuni, deformări și insinuări, scrise cu un singur scop: demonizarea unui ierarh ortodox și decredibilizarea Bisericii.
Sub masca „jurnalismului de investigație”, autoarea nu a cercetat nimic, nu a adus probe, nu a verificat date elementare și nu a înțeles nici teologia, nici istoria, nici rânduiala Bisericii.
Când numești construirea de biserici „expansiune”, când confunzi monahismul cu politicul și când consideri Vasiliada – cea mai mare lucrare de caritate a Antichității – un „derapaj”, nu faci presă, ci propagandă secularistă.
Când repeți acuzații respinse definitiv de justiție și le ambalezi ca „fapte”, nu informezi, ci minți cu intenție.
Iar când îți permiți să comentezi credința și să insulți preoți, te descalifici profesional și moral.
Această publicație, care trăiește din anticreștinismul bine plătit, n-a descoperit niciun adevăr, ci doar ura proprie.
Ea nu atacă doar pe Înaltpreasfințitul Teodosie, ci atacă pe fiecare român care se închină, postește și merge la biserică.
Pentru că în logica lor bolnavă, credința e fanatism, iar ierarhul devotat devine „extremist”.
Dar adevărul nu se lasă batjocorit.
După fiecare val de noroi aruncat asupra Bisericii, lumina iese mai puternică.
ÎPS Teodosie rămâne același: slujitor neobosit, păstor al credincioșilor din Dobrogea și nu numai.
Iar jurnaliștii care și-au făcut o meserie din ură vor rămâne ce sunt: purtători de întuneric într-o lume care are tot mai multă nevoie de Lumină.
Adevărul nu se scrie cu venin, ci cu fapte.
Și faptele sunt simple: Biserica zidește, iar minciuna se surpă singură.
