Imediat după desfășurarea alegerilor legislative din Moldova, Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a trimis la Chișinău pe Preasfințitul Petru (Pruteanu), Episcop de Caffa și vicar pentru Europa Occidentală al Patriarhiei Ruse. Acesta a fost primit marți de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, la Reședința Mitropolitană din capitala Republicii Moldova, potrivit anunțului Mitropoliei Chișinăului.
Cine este episcopul trimis de Moscova
Preasfințitul Petru (Pruteanu) s-a născut la 15 decembrie 1979, în localitatea Corlăteni, lângă municipiul Bălți. A absolvit Facultatea de Teologie din Iași (2001), iar studiile doctorale le-a urmat la Moscova și Kiev, unde și-a susținut teza de doctorat în 2006.
A fost viețuitor al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, unde a fost călugărit în 2002. În Eparhia de Edineț și Briceni a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah în 2003. Între 2004 și 2011 a predat Liturgica la Facultatea de Teologie din Edineț și la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova.
În 2011-2012 a urmat cercetări în Muntele Athos și la Universitatea din Thessaloniki, iar din 2012 a fost trimis preot în Portugalia, în jurisdicția Patriarhiei Moscovei.
Este autor al unor lucrări importante de liturgică, între care „Liturghia ortodoxă: istorie și actualitate” și „Sfântul Maslu și alte slujbe de vindecare: istorie și actualitate”, publicate la Editura Sophia din București.
Contextul vizitei
Vizita episcopului trimis de Patriarhul Kirill are loc într-un moment politic și religios sensibil pentru Republica Moldova, fiind prima deplasare oficială de acest rang după alegeri. Prezența sa la Chișinău transmite un semnal clar al atenției Patriarhiei Moscovei față de evoluțiile din spațiul moldav și consolidarea legăturilor cu Mitropolia subordonată canonic Moscovei, condusă de Mitropolitul Vladimir.


