De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit la biserica din Letca Nouă, îndemnând credincioșii la mărturisire, la sprijinirea școlii și la apărarea identității creștin-ortodoxe în fața „prefacerilor globale” care afectează familia și educația. „Asistăm la niște prefaceri globale… care lovesc identitatea noastră de popor creștin-ortodox, născut din Evanghelie. Și o fac într-un mod foarte perfid”, a subliniat ierarhul.
Așezământ al Maicii: „Izvor de întărire pentru cei credincioși”
„Ne bucurăm… la această mare sărbătoare… la Letca Nouă, întemeiat de Mitropolitul Nifon Rusăilă”, a spus Preasfințitul, evocând multele mărturii de minuni păstrate încă „din vremea în care director al Seminarului Teologic era părintele profesor Edmond Popa”.
„Maica Domnului de la Letca… este izvor de întărire pentru cei credincioși”, a adăugat ierarhul, amintind că pricesnele și evlavia populară „izvorăsc dintr-un cult de preavenerare și preacinstire”.
Memoria persecuțiilor și icoana Prodromița
Preasfințitul Ambrozie a rememorat anii de slujire la Schitul Darvari și trauma Decretului 410/1959, când „multe mănăstiri și schituri au fost închise”, iar monahi „au murit de inimă rea”.
Din dragoste pentru icoanele Maicii Domnului, în metocul athonit din Capitală a fost adusă copie a icoanei Prodromița: „Când am readus-o la Schitul Darvari, a început să facă minuni.”
Ierarhul a amintit și de marii nevoitori români din Sfântul Munte Athos – între care părintele Petroniu Tănase și părintele Dionisie Ignat.
„Icoanele plâng”: discernământ în vremuri tulburi
„Trăim vremuri în care icoanele Maicii Domnului plâng”, a spus ierarhul, evocând răspunsul Patriarhului Daniel: „Plâng icoanele pentru că noi ne-am făcut de plâns… nu mai plângem noi pentru păcatele noastre.”
Preasfințitul a chemat la întoarcere și rugăciune, menționând că „pământul țării e sfânt” prin osemintele mărturisitorilor și ale părinților noștri.
Educația, familia și școala: „Copiii sunt sensul existenței noastre”
„E nevoie de familie, școală și Biserică împreună”, a subliniat Preasfințitul, semnalând inechități și măsuri care „lovesc persoanele vulnerabile”. A oferit exemplul comunității locale unde copiii „nu ar rezista fără o ciorbă caldă”, prin grija părintelui profesor Mihai Țarăș.
Ierarhul a avertizat asupra demotivării tinerilor față de studii și cariere didactice, povestind dialoguri cu liceeni care „nu mai văd rostul bacalaureatului”, și a reamintit cuvântul lui Spiru Haret: „Cum arată învățământul de astăzi, așa va arăta societatea de mâine.”
Apel: „Este vremea mărturisirii”
„Este vremea să ne mărturisim credința”, a spus Preasfințitul Ambrozie, denunțând presiunile care „cenzurează discursul preotului și al ierarhului” și tendințele de eliminare a binecuvântării de la deschiderea anului școlar: „Copiii au nevoie să fie motivați, să audă un „bravo”, să primească binecuvântare.”
Daruri pentru comunitate și chemare la rugăciune
Ierarhul a oferit pentru centrul educațional din parohie icoana Sf. Paisie Aghioritul și un set de mânecuțe – „semnul slujirii” –, precum și daruri pentru doamna preoteasă.
„Rămâneți în Biserică și răspândiți binele. Rugați-vă pentru cei ce vă vatămă; faceți bine celor ce vă urăsc… Duhul să nu-l stingeți”, a îndemnat Preasfințitul, încheind cu rugăciune pentru pace și ocrotirea țării.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită în ziua de 8 septembrie 2025, de sărbătoare „Naşterea Maicii Domnului”, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit la biserica din localitatea Letca Nouă:
”Ne bucurăm în mod deosebit că la această mare sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului ne aflăm într-un așezământ al Maicii Domnului, aici, la Letca Nouă, întemeiat de Mitropolitul Nifon Rusăilă, mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române, suntem împreună cu credincioșii care o preacinstesc pe Maica Domnului, credincioși care au fost martorii nenumăratelor minuni care s-au petrecut aici, în acest așezământ. Încă din vremea în care director al Seminarului Teologic era părintele profesor Edmond Popa – pe care l-am și rugat, de altfel, să dea mărturia sa – aceste minuni au ajuns cunoscute nu doar în Episcopia noastră, ci în întreaga țară.
Maica Domnului de la Letca, asemenea multor icoane din centrele de pelerinaj din țara noastră – și lista poate fi foarte lungă a icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – este izvor de întărire pentru cei credincioși. Este încurajator pentru noi, cei care suntem fii și fiice ai Maicii Domnului, să vedem că Maica Domnului ne ocrotește ca o adevărată mamă, că ne ascultă plângerile atunci când, cum spune o pricesnă, „îi spui durerea” și recapeți noi puteri. Toate aceste cântări, numite pricesne ale Maicii Domnului, izvorăsc și ele dintr-un cult de preavenerare și preacinstire.
Când eram călugăr și stareț la Schitul Darvari din Capitală, am adus o icoană a Maicii Domnului care se pierduse în 1959, când, prin decretul comunist 410, foarte multe dintre mănăstiri și schituri au fost închise, iar monahii care nu îndeplineau anumite criterii au fost alungați din mănăstiri. Printre ei s-au numărat și părintele Arsenie Boca, Mitropolitul vrednic de pomenire Antonie Plămădeală și alții. La Schitul Darvari – care era metoc al Muntelui Athos, al Mănăstirii românești Prodromu, de unde s-au sfințit părinți și au fost canonizați, precum părintele Petroniu Tănase sau părintele Dionisie Ignat de la Colciu, alături de mulți alți părinți români nevoitori în Sfântul Munte – exista un metoc athonit în Capitală.
Mănăstirea Prodromu este singura mănăstire românească din Muntele Athos, în fapt un schit, pentru că statutul Sfântului Munte și legiuirile Bisericii Constantinopolitane nu permiteau un număr mai mare de mănăstiri decât cele recunoscute oficial. Noi, românii, am avut doar un schit, dar un schit plin de părinți nevoitori, rugători, unii dintre ei trecând și prin temniță grea, dar care au devenit luminători pentru pelerinii ce mergeau la Athos.
Acești mari părinți aveau în Schitul Darvari din Capitală un metoc și, din dragoste pentru icoanele Maicii Domnului, au adus o copie a icoanei Prodromița. În vremea persecuțiilor din perioada comunistă, decretul 410 din 1959 i-a obligat pe călugări, în frunte cu starețul Simeon Ciumadru, mare învățat, de origine machedon, să se refugieze la Mănăstirea Cernica. Acolo li s-au ars cărțile de slujbă în curtea mănăstirii, li s-au luat icoanele, iar mulți dintre călugări au murit de inimă rea, unii în urma unor atacuri de cord. Aceștia s-au sfârșit la Mănăstirea Cernica și sunt îngropați în cimitirul mare, lângă biserica Sfântului Lazăr.
Vreau să vă spun că acea icoană care s-a pierdut împreună cu multe alte lucruri sfinte ale schitului am regăsit-o, după ani de zile de rugăciune. Știam de existența ei, pictată de un părinte din Sfântul Munte Athos, cu numele Luca, asemenea pictorului de la Nicula. Acea icoană minunată, în clipa în care am readus-o la Schitul Darvari, a început să facă minuni.
Am reușit să restaurăm chiliile, să refacem schitul și, cei care mergeți, știți cât de frumos este Schitul Darvari din Capitală – o bijuterie arhitectonică în miniatură, de mare frumusețe. Rânduielile de acolo, puse de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, le-am păstrat, ținând în același timp legătura cu părinții de pe Sfântul Munte Athos.
Felul acesta de a ne raporta la părinții care au fost luminători și povățuitori de suflete ne-a făcut să cunoaștem mai bine viața Bisericii, să cunoaștem faptul că facem parte dintr-o Biserică mărturisitoare, care a creat sfinți și mucenici, dascăli ai rugăciunii, așa cum a fost dintotdeauna Biserica Vlahilor, Biserica românilor din provinciile românești, în Țara Românească și în Moldova.
Suntem plini de emoție și de bucurie pentru că vedem că Maica Domnului plânge în mănăstiri și se luminează icoana Prodromița de la Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe Muntele Sfânt, din Grădina Maicii Domnului. Atunci când tineri îmbrățișează viața monahală, ea se luminează. Ea împărtășește multă lumină și multă bucurie. În vreme de tristețe, de necazuri și de vești rele, icoana se întristează.
Să știți că pământul acesta al Maicii Domnului este binecuvântat, întâi de toate, pentru că adăpostește încă semințe de mărturisitori, de sfinți, de oameni care au fost uciși, au fost încarcerați și ale căror oseminte au rămas în pământul țării. De aceea, Bartolomeu Anania spunea că pământul țării e sfânt pentru că adăpostește osemintele sfinților mărturisitori, dar și ale părinților noștri care ne-au născut și ne-au crescut.
Trăim în vremuri în care icoanele Maicii Domnului plâng. La o întrebare tranșantă pusă întâistătătorului Bisericii noastre – cred că pe vremea când era Mitropolit al Moldovei –, Preafericitul Părinte Daniel, fiind întrebat de ce plâng icoanele, a răspuns profund teologic și pastoral deopotrivă. A zis: „Plâng icoanele pentru că noi ne-am făcut de plâns, pentru că nu mai plângem noi, oamenii, pentru păcatele noastre, pentru greșelile noastre.”
Trăim vremuri grele, de încercare, și vedem că, pe măsură ce trece vremea și se scurg anii vieții noastre, mentalitățile se schimbă foarte mult, politicile se schimbă și ele și dacă avem cuget ortodox cu adevărat, ar trebui să analizăm ceea ce se întâmplă și în țara noastră, în societatea românească, cu privire la drepturile pe care le-a câștigat poporul după anii ’89, anii ’90 și în anii care au urmat, ani de cercetare, de analiză, de căutare a identității pierdute. Între acestea se numără și dreptul clerului de a face parte din instituțiile de stat, de a avea ore de religie, de a ne catehiza și crește copiii.
Pe măsură ce anii au trecut, noi asistăm la niște prefaceri globale care, dacă le-am analiza fiecare prin prisma noastră – de părinți, de dascăli, de profesori –, am vedea că ele lovesc identitatea noastră de popor creștin-ortodox, născut din Evanghelie. Și o fac într-un mod foarte perfid.
Sigur că multe dintre măsurile de austeritate luate de către instituțiile statului român încearcă să aducă România, din perspectiva instituțiilor europene, într-o nouă categorie de rating și de credibilitate pentru investiții. Dar aceste măsuri au tulburat foarte mult societatea românească, pentru că lovesc, prin legi și hotărâri, taman în categoriile și persoanele vulnerabile. Și nu mă refer doar la persoanele care au nevoie de asistență medicală – care până mai ieri erau coasigurate prin soțul care lucra, dar acum trebuie să plătească 24 de milioane anual doar ca să meargă la medicul de familie, fără investigații suplimentare.
Li s-a luat dreptul și călugărilor care au muncit prin mănăstiri, care au pregătit trapezele pentru pelerini, care au ostenit toată viața și nu au fost angajați. Au făcut o muncă de slugă, dar în smerenie și credință, socotind că și aduc astfel partea lor de jertfă, și nu au fost angajați niciodată. Lor li s-a luat dreptul la asistență medicală. Am întâlnit o călugăriță bătrână care a avut o viață de înaltă nevoință și de sacrificiu și mi-a spus: „Părinte, trebuie să mă duc să-mi fac RMN-uri și CT-uri. Eu sunt bătrână, sunt bolnavă. Cine îmi va plăti mie aceste investigații speciale? De unde voi strânge eu banii aceștia? O viața întreagă am slujit mănăstirea, schitul, am stat în ascultare. Acum cine mă va ajuta?”
Eu mă gândesc profund și la cei care au cotizat cinstit, corect, dar care se îndoiesc că vor mai avea pensii mâine, fie într-un pilon, fie în altul. Dar, peste toate, mă gândesc – și cred că și dumneavoastră sunteți în asentiment cu mine – că mai mult decât viețile noastre, decât grija de mâine pentru noi înșine sau pentru seniori, este grija pentru copii. Pentru că pentru ei trăim. Ei sunt sensul existenței noastre.
Ori, în clipa în care s-a lovit în cea mai importantă categorie socială – aceea a profesorilor, a dascălilor –, bulversându-i și derutându-i, directorul de la seminar încearcă să găsească formule după noile normative emise de Ministerul Educației, pentru ca profesorii care și-au luat titularizarea să aibă catedră și încă două ore suplimentare. Și pentru că nu fac apologia grevelor – fiindcă sunt instituții, printre care și Biserica, și Armata, și Poliția Română, și Jandarmeria, și altele, la care aș adăuga și învățământul românesc –, cred că acestea nu ar trebui să intre în grevă. Dar dacă drepturile lor nu sunt doar încălcate, ci constrânse și aplicate cu metode prea abrupte și prea dure, vedem cum lovesc acestea în însăși deschiderea școlii.
Se spune că nu ar mai trebui să se facă festivități de deschidere a școlilor. Eu citesc aceasta într-o cheie simplă: să nu mai vină preotul la deschiderea anului școlar, să nu mai binecuvânteze copiii, să nu mai fie puși în valoare. Pentru că o deschidere și o festivitate școlară, indiferent de nivel, nu înseamnă festivism, ci copiii au nevoie să fie motivați, să vadă că toată lumea le spune „bravo”, că se face o deschidere pentru ei, că preotul îi binecuvântează.
Lucrurile acestea, care acum au fost îngrădite ca nicicând altădată, vor avea efecte pe termen lung.
Ieri, în liniștea chiliei mele, ascultam un podcast făcut de profesorul Moisescu împreună cu ministrul actual al Educației. El a aruncat o întrebare care ne preocupă pe toți și în care ne-am regăsit. Cumva, salariile mici ale profesorilor, încălcarea drepturilor lor pe care și le-au câștigat într-un stat de drept, unde prin Constituție educația este gratuită și trebuie protejată, pun problema: nu cumva calitatea de profesor nu o să mai fie atrăgătoare?
Aceasta a fost întrebarea profesorului Moisescu, el însuși fiind profesor. Și am stat și am extrapolat, și m-am gândit: într-adevăr, salariile sunt mici, a fi dascăl – știți foarte bine cât de greu este și ce înseamnă. Sunteți unii dintre domniile voastre, dintre frățiile voastre, dascăli. Dați lecții propriilor copii și știți cât de greu este procesul acesta de educație, de formare a unui om, de creștere a lui în conștiință, cu dragoste de neam, de patrie, de strămoși, de cultul sfinților și de respect față de părinți, față de înaintași. Și într-adevăr, prin aceste măsuri educaționale se lovește la temelia fundamentului. Asta este realitatea.
Întrebarea era retorică, dar a fi profesor astăzi nu mai este atât de tentant. Conduceam eu mașina și mă duceam spre mănăstire cu ajutoare și am luat tineri la autostop. I-am întrebat: „Și, te lupți să iei bacalaureatul?” Unul mi-a zis: „Nu, nu merită. M-am angajat la o firmă de betoane din proximitatea Mănăstirii Comana, am bani, și pentru ce să mai învăț atât? Cine angajează o diplomă de BAC?”
Patriarhul spune în aceeași idee că tinerii de astăzi doresc câștiguri imediate, facile, ușoare. Cunosc foarte bine un profesor care a urcat toate aceste trepte ale titularizării, a luat primul loc pe județul Prahova la examenul de titularizare și, la un liceu din Câmpina, le-a spus elevilor lui: „Uite, dacă trecem și de hopul ăsta cu BAC-ul, cu examenele, poate într-o zi veți ajunge profesori.” Și toți au început să râdă. El i-a întrebat: „Îmi scapă ceva?” Iar ei i-au răspuns: „Profesore, ce salariu ai? De unde te îmbraci? Ți-am văzut mașina în curtea liceului…”
Nu poți să nu oferi un anumit statut profesorului, pentru că a fi profesor este o vocație. Pentru o meserie poate te pregătești, te reorientezi în șase luni, într-un an, poți să faci o meserie modestă sau să muncești în străinătate. Dar a fi profesor presupune ani de studiu: te formezi încă din liceu, urmează anii de universitate. Și atunci, dacă învățământul românesc nu este încurajat, ci dimpotrivă sancționat, dacă copiilor li se taie bursele, noi pentru ce am mai trăit și pentru ce am muncit? Mâine-poimâine, învățământul va cădea în derizoriu.
Se vorbește de egalitate de șanse între copiii care vin de la țară și cei care vin din mediul urban. Dar, în urma examenelor, nu este o egalitate de șanse. Ce șanse au copiii de la Letca? Unii vin din comunități foarte sărace, unii de etnie, și dacă aici nu ar mânca o ciorbă caldă din osteneala părintelui profesor Mihai Țarăș – care le dă zilnic hrană, îi duce în tabere, la munte sau la mare – acești copii nu ar rezista. Acest exemplu, care poate îl stânjenește pe părintele Mihai Țarăș, poate fi extins și la alte comunități.
Noi oferim consolare, noi oferim nădejde. Spun că dacă nu este ajutat învățământul, dacă partea medicală nu este susținută, vedem că nu se mai duc tinerii la medicină, la specializarea medicină de familie. Vor fi carențe, vor rămâne catedre neocupate și nu va mai exista interes pentru a deveni dascăl sau învățător. Pentru că așa sunt vremurile, așa sunt politicile globaliste.
Am să vă spun un lucru, ca să nu rămâneți cu gândul la ceea ce v-am spus. M-a trimis Biserica la doctorat la Salonic, să fac acolo studii de filologie, apoi de istorie și arheologie biblică. După anii ’90, când am descoperit Grecia, la primul pelerinaj la Salonic m-a impresionat un lucru pe care vi-l spun și astăzi. Am văzut copii mici, ținuți de mână de părinți, care abia mergeau, dar alergau spre tine când te vedeau preot în reverendă și îți sărutau mâna.
Am fost foarte impresionat și i-am zis colegului meu de atunci, astăzi episcop la Slatina: „Atâta credință este în Salonic și în Grecia, pentru că e Sfântul Munte.” Și el mi-a răspuns: „Stai liniștit, așa vor crește, dar societatea îi va ajuta să-și piardă credința.” Și când am auzit, am zis: „Ce vorbe sunt astea? Eu sunt plin de bucurie că văd că preoții umblă cu rasa prin oraș, cu preoteasa de braț pe faleza Salonicului, că vin călugări din Sfântul Munte. Era o lume de basm…”
Dar au trecut anii, am terminat doctoratul la Salonic și într-o seară, venind de la Sfântul Munte, am întâlnit același copil – metaforic vorbind – care altădată îți săruta mâna, acum m-a atacat și m-a lovit, zicând: „Tu crezi în Dumnezeu?” Era drogat, era în sevraj. Și m-am gândit: remarca episcopului Sebastian al Slatinei și Romanaților a fost profetică, intuia duhurile și schimbările.
Prin acest exemplu personal vreau să spun: dacă copiii nu vor mai avea educație de mici, dacă societatea nu îi va ajuta, dacă părinții nu le vor apăra drepturile și nu ne vom lupta pentru drepturile copiilor noștri, împotriva acestor nonvalori și influențe care vin din Apus, copiii noștri mâine-poimâine vor fi aceia care vor da în cap pe stradă, care nu își vor mai cinsti strămoșii.
Noi vedem că în familie, în cuibul lor, copiii sunt crescuți frumos, sunt împărtășiți la biserică, cu iconița, și noi nu putem să deschidem un an școlar? Dacă bate clopotul, se spune că preotul i-a deranjat.
El n-a putut să fie prezent pentru că așa au fost normativele, dar a fost prezent astăzi la biserică, pentru că deschiderea anului coincide în mod fericit cu sărbătoarea Maicii Domnului, care este mama noastră, Maica noastră. Și, împreună cu credincioșii noștri buni, ne-am rugat, i-am pomenit la Proscomidie și ne rugăm pentru copiii noștri.
Orele acestea de educație, care sunt prinse în programa școlară, sunt puține, ca și cele de istorie, ca și cele de conduită civică etc. Dar va trebui să veniți – aliații noștri, părinții – alături de profesorii vrednici, de preoții vrednici, alături de dascăli de cuget și simțire românească, cum spunea Antonie Plămădeală, ca să construim o societate mai bună.
Ei să fie mândri de țara aceasta și să nu spună cu durere, când îi vedem olimpici câștigând medalii de aur la discipline extraordinare internaționale, că aleg să plece în străinătate să facă o școală bună, o universitate bună, acolo unde învățământul, într-adevăr, se plătește. Noi am plătit învățământul și îl plătim: cu contribuțiile la stat, cu impozitele care vor crește în ritm amețitor.
Măcar aceasta să fie satisfacția și bucuria noastră, care suntem părinți – și noi, și dumneavoastră –, că fiii noștri vor avea o educație bună, că nu-și vor pierde credința mâine-poimâine, datorită curentelor fluide de LGBT și, mai departe, de non-binar, de toate nebuniile scornite de Satana.
Noi avem mănăstioare și biserici, și călugări, și preoți care se roagă pentru țară. Dar vedeți că și discursul preotului și al ierarhului trebuie să fie cenzurat, ca să nu fie interpretat. Vedeți că Biserica, astăzi, pentru orice atitudine tranșantă și corectă și îndreptățită până la urmă – că dumneavoastră sunteți copiii noștri, sunteți fiii noștri duhovnicești – poate să fie sancționată, poate să fie pusă la colț pe nedrept.
Este vremea mărturisirii, iubiți credincioși, credincioase și preacucernici părinți! Este vremea să ne mărturisim credința. Indiferent de politicile care ne-au îngrădit dreptul de a ne pomeni eroii, cultul eroilor este unul foarte consistent în Biserica Ortodoxă Română. Și apoi educația – că tot vorbim de ea.
Un aspect foarte sensibil îl spunea Spiru Haret, marele învățat: „Cum arată învățământul de astăzi, așa va arăta societatea de mâine.” Ori Biserica, indiferent de vremuri și de oameni, a fost alături de popor și și-a dat copiii la școală.
Există un sistem de burse paralel cu acesta al Ministerului Educației, unde ierarhi, precum Înaltpreasfințitul Bartolomeu, au dat burse. Poate că milionarii țării ne vor auzi și, când vor vedea că acești copii nu mai au o motivație pentru care să lupte pentru o bursă, își vor aduce aminte… Am văzut copii care luau burse mari de 800, 900, 1000 și ceva de lei și împrumutau părinții de la copii. Copilul spunea: „Am banii mei, am pușculița mea.” Avea o motivație. Acum lipsește motivația și cred că va trebui noi să le găsim motivație copiilor ca să se lupte pentru educație.
Eram bucuros că am venit astăzi la Letca, că părintele Mihai ne-a invitat aici și că tot ceea ce a gândit părintele Edmond, creând un așezământ pe care ulterior l-a transformat într-o mănăstire, s-a împlinit ca odinioară. Știți că Maica Domnului, atunci când a intrat în Sfânta Sfintelor, era ca într-un fel de mănăstire. Și mănăstirea pe care am încercat noi s-o facem la Letca astăzi e mult mai frumoasă, pentru că îi cuprinde și pe copiii părinților pe care îi păstorește părintele, pe copiii satului, unde doamna preoteasă Mihaela completează în mod fericit lucrarea, alături de mulți dintre dumneavoastră, donatori și donatoare, care ați ajutat ca acești copii – ce nu sunt în egalitate de șanse cu ceilalți, care au posibilități și merg la meditații particulare – să poată avea și ei sprijin.
Rămâneți în biserică și răspândiți binele. Rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Faceți bine celor ce vă urăsc. Cum spune Apostolul: „Duhul să nu-l stingeți, profețiile să nu le disprețuiți. Țineți ceea ce este bine și feriți-vă de orice înfățișare a răului. Și întreg trupul și sufletul vostru să se păzească fără de prihană pentru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.” Amin.
Părinte Mihai, doresc să vă ofer astăzi, pentru centru și pentru copiii de aici, icoana unui sfânt pe care îl am la mare evlavie: Sfântul Paisie Aghioritul. Vi-l ofer pentru centru, iar pentru doamna și pentru dumneavoastră, ca semn al slujirii, aduc și un dar: știți de ce are preotul mânecuțele? Sunt semnul slujirii. Vă oferim un set de mânecuțe brodate la Patriarhie, cu chipul Mântuitorului și al Maicii Domnului. Iar pentru doamna preoteasă – un album scos de Alexandra Cristică, muzeograf la Muzeul din Giurgiu, care este nașa tânărului hirotonit de astăzi, nașa de cununie. Părintele l-a adus la altar, părintele Cristică. Asta este pentru dumneavoastră.
Iubiți credincioși, să vă rugați pentru preoții dumneavoastră. Așa ne spun sfinții: „Căutați-i cât încă îi mai aveți.” Vedeți? Sunt atâtea mărturii și noi trebuie să lepădăm păcatul care degrab ne împresoară și să transformați căminele dumneavoastră în adevărate chiliuțe. Să vă rugați neîncetat, pentru că e nevoie de multă rugăciune pentru țară. Războiul e la un pas de noi și suntem îngrijorați. Sunt atâtea pricini de neliniște, dar noi avem cuvântul Scripturii care spune: „Toată grija cea lumească să o lepădăm.”
