Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit duminică, 7 septembrie 2025, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală, o amplă predică în cadrul Sfintei Liturghii dedicate Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.
Crucea – semn al iubirii care biruiește moartea
Patriarhul a explicat că Evanghelia acestei duminici scoate în evidență Crucea ca semn al iubirii jertfelnice a lui Hristos, care învinge păcatul și moartea:
„În Noul Testament, Crucea este altar de jertfă al lui Hristos, armă împotriva diavolului și semnul Fiului Omului care se va arăta pe cer la venirea Sa întru slavă și putere.”
El a făcut trimitere la prefigurările Vechiului Testament – ridicarea șarpelui de aramă de către Moise în pustie, trecerea Mării Roșii sau brațele întinse ale lui Moise în formă de cruce – care arătau taina mântuirii împlinită pe Golgota.
Răstignirea – răspunsul iubirii la ură și violență
Patriarhul Daniel a arătat că Hristos a transformat Crucea din instrument de tortură și ocară într-un semn al mântuirii și al vieții veșnice:
„Crucea Domnului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și de violență. El nu a răspuns la ură cu ură, la răutate cu răutate, ci S-a smerit pe Sine până la moarte, și încă moarte pe Cruce.”
Crucea – armă împotriva demonilor și semn al biruinței
Amintind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că prin Cruce, Hristos „a dezarmat puterile întunericului” și a arătat iubirea Sa iertătoare față de oameni:
„Smerenia și bunătatea Lui îi înfricoșează pe demonii mândri și răi, pentru că ei nu se pot smeri.”
Crucea – prezentă în viața de zi cu zi a creștinului
Patriarhul a evocat tradițiile prin care creștinii își arată evlavia față de Cruce: purtarea ei la gât, însemnarea pâinii înainte de a fi pusă în cuptor, ridicarea crucilor la răscruci, lângă fântâni sau pe morminte.
„Oriunde se vede Sfânta Cruce, aceasta arată cât de mult iubește Dumnezeu lumea și așteaptă răspunsul oamenilor la iubirea Lui milostivă”, a spus Preafericirea Sa.
Îndemn la rugăciune și credință
În încheiere, Patriarhul Daniel a îndemnat credincioșii să-și însemneze viața cu semnul Crucii și să-și întărească rugăciunea și credința:
„Crucea este lumină și binecuvântare pentru mântuirea oamenilor. Din Crucea iubirii milostive a lui Hristos vine bucuria Învierii – ca bucurie sfântă a vieții. De aceea, să mergem mai des la biserică și să ne rugăm mai mult în fața Sfintei Cruci.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim), 7 septembrie 2025, rostită la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, astăzi Biserica noastră prăznuiește Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.
În Evanghelia acestei duminici se arată, în esență, că Sfânta Cruce este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea.
În Vechiul Testament, Patriarhul Iacob i-a binecuvântat în formă de cruce pe Manase și pe Efraim, fiii lui Iosif. Moise a lovit cu toiagul și apa Mării Roșii, pentru ca poporul evreu să treacă prin mare ca pe uscat. Moise a ridicat un șarpe de aramă pe lemn și cine era mușcat de șarpe veninos se vindeca dacă privea șarpele de aramă. Lemnul aruncat în apa amară de la locul numit Mara a îndulcit apa. Moise a ridicat brațele în formă de cruce pentru ca soldații evrei să-i învingă pe soldații regelui Amalec. Iar când Moise obosea, preoții Aaron și Or îl ajutau pe Moise să ridice brațele sus, încât trupul lui să se arate ca o cruce. Semnul „Tau” îi apăra de moarte pe cei însemnați pe frunte cu acest semn. Iar proorocul Isaia zice: „Înălțați un steag peste neamuri sau peste popoare.”
În Noul Testament, Crucea este altar de jertfă al lui Hristos, armă împotriva diavolului, semnul Fiului Omului care se va arăta pe cer la venirea Sa întru slavă și puterea lui Dumnezeu, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni, capitolul 1, versetul 18.
Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face o legătură între șarpele care a fost înălțat de către Moise în pustie și înălțarea pe cruce a Domnului Iisus Hristos. Se știe că, în timp ce poporul evreu eliberat din Egipt traversa pustia, mulți oameni mureau fiindcă erau mușcați de șerpi veninoși. Atunci, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să înalțe pe lemn un șarpe de aramă. Oricine privea la șarpele de aramă înălțat în pustie se vindeca. Această vindecare miraculoasă a oamenilor mușcați de șerpi era o preînchipuire a Crucii Domnului Iisus Hristos.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Vezi legătura dintre acea preînchipuire și adevăr? Acolo, iudeii au scăpat de moarte, dar de una trecătoare. Aici, cei care cred scapă de moartea veșnică. Acolo, șarpele atârnat pe lemn a tămăduit mușcăturile șarpelui. Aici, Iisus Cel răstignit a vindecat rănile pricinuite de șarpele inteligibil, de diavolul. Acolo, a fost vindecat cel care a privit cu ochii trupești. Aici, cel care privește cu ochii minții scapă de toate păcatele. Acolo, cel atârnat pe lemn era de aramă, în formă de șarpe închipuit. Aici, trupul Stăpânului, pregătit de către Domnul. Acolo un șarpe i-a mușcat și un șarpe a tămăduit. Tot așa și aici: o moarte a nimicit și o moarte a mântuit.”
În antichitatea politeistă sau păgână, crucea era un instrument de tortură și de ocară pentru răufăcători. Dar Domnul Iisus Hristos a transformat crucea din instrument de ocară și de tortură în simbol al iubirii smerite și de viață făcătoare. Prin ascultarea Sa smerită față de Dumnezeu până la moarte pe cruce, Domnul Iisus Hristos a biruit păcatul neascultării lui Adam și moartea, ca urmare și ca plată a păcatului. Iar prin învierea Sa din morți a arătat slava Crucii ca fiind slava iubirii Sale jertfelnice, sfințitoare și de viață făcătoare.
De aceea cântăm noi în fiecare duminică: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea.”
Transformarea morții lui Hristos în biruința vieții veșnice înseamnă și transformarea Crucii din instrument de tortură și de ocară în semn de mântuire, de biruință și de viață veșnică.
Evanghelia de azi ne spune că „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan, capitolul 3, versetul 16). Însuși Domnul Iisus spune că „n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”
Așadar, înțelegem că Sfânta Cruce ne arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea prin Iisus Hristos. Sfânta Cruce este semnul iubirii nesfârșite și mai presus de înțelegerea omenească a lui Dumnezeu față de oameni. O iubire care respectă libertatea omului, chiar și atunci când omul Îl neagă pe Dumnezeu sau nu-L primește.
Crucea Domnului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și de violență. De fapt, Domnul Iisus Hristos a fost răstignit pe Cruce ca urmare a invidiei, a urii și a violenței mai-marilor cărturarilor și fariseilor, care Îl invidiau și Îl urau pe Iisus tocmai pentru că mulțimile Îl iubeau mai mult pe El decât pe ei, credeau în Iisus și Îl urmau.
La răstignirea Domnului Iisus Hristos au participat și păgânii, adică soldații romani care ocupaseră Țara Sfântă și se aflau sub autoritatea procuratorului Ponțiu Pilat. Dar atât de mare a fost iubirea smerită și jertfelnică a Domnului Iisus, încât El nu a răspuns la ură cu ură, la răutate cu răutate, la violență cu violență, ci S-a smerit pe Sine și a răbdat umilința și suferința până la moarte, și încă moarte pe cruce, destinată tâlharilor sau răufăcătorilor, așa cum ne arată Epistola către Filipeni, capitolul 2.
Ca Dumnezeu atotputernic, Iisus Hristos putea oricând să nimicească pe vrăjmașii Săi, dar nu a răspuns la violență cu violență, ci S-a rugat Tatălui ceresc, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.”
Această putere a iubirii jertfelnice, care iartă în loc să se răzbune, care biruiește răul săvârșind binele, este iubirea smerită a lui Hristos. Smerenia unită cu răbdarea îndelungă a Domnului Iisus Hristos, arătată pe Cruce, face din Sfânta Cruce armă nebiruită și semn de înfricoșare pentru demoni, deoarece demonii nu se pot smeri. Prin urmare, smerenia și bunătatea lui Iisus îi înfricoșează pe demonii mândri și răi.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Coloseni, spune: „Hristos Domnul a dezbrăcat, adică a dezvăluit, a demascat și a dezarmat puterile întunericului și le-a țintuit pe cruce” (Coloseni, capitolul 2, versetele 14-15).
Cum le-a țintuit pe cruce? Demonii, care i-au îndemnat pe cărturarii răi și pe fariseii invidioși să ceară răstignirea lui Iisus Hristos, au fost biruiți prin smerenia și răbdarea Domnului, pentru că El nu a răspuns la ură cu ură, ci a arătat ascultarea Sa smerită față de Dumnezeu Tatăl și iubirea Sa iertătoare față de oameni.
Sfânta Evanghelie de astăzi spune din nou: „Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
Iubirea aceasta milostivă a lui Dumnezeu, care Îl trimite pe Unicul Său Fiu într-o lume bolnavă de păcat, de ură și de violență, pentru a o vindeca de păcat și de moarte, este iubire mântuitoare și dătătoare de viață. De ce? Pentru că Hristos, Cel ce a murit pe Cruce, a fost fără de păcat. Iar moartea, ca plată și urmare a păcatului neascultării lui Adam, nu a putut să-L stăpânească pe Cel ce era fără de păcat și Care de bună voie S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce.
Astfel, Iisus Cel smerit și ascultător a învins, prin moartea Sa jertfelnică pe Cruce, puterea morții ca pedeapsă a păcatului neascultării lui Adam și a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
De aceea, în noaptea de Paști, preotul înalță cu ambele mâini Sfânta Cruce, în văzul tuturor, adaugă lumânarea de Înviere la ea și spune cu voce tare: „Hristos a înviat!”, iar poporul răspunde: „Adevărat a înviat!”, pentru că Hristos Cel înviat din morți este și Hristos Cel răstignit. Chiar și după Învierea Sa din morți, El poartă în trupul Său semnele Crucii: urmele cuielor din mâini și din picioare, precum și semnul lăsat de lancea care I-a străpuns coasta, ca semne permanente ale iubirii Sale smerite și jertfelnice.
Prin urmare, Crucea este semnul veșnic al iubirii jertfelnice în trupul lui Hristos Cel înviat. Semnele Crucii, deși vindecate, rămân veșnic prezente în trupul înviat și preaslăvit al Domnului Iisus Hristos, ca mărturie a iubirii Sale smerite și jertfelnice, pentru a dărui oamenilor Învierea și slava vieții veșnice.
De aceea, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este proslăvirea iubirii smerite și jertfelnice a lui Hristos Cel răstignit și înviat pentru mântuirea lumii. Astfel, Sfânta Cruce ne învață că Dumnezeu nu prețuiește iubirea posesivă și mândră, ci iubirea smerită și darnică, milostivă, care deschide sufletul omului spre a-L iubi pe Dumnezeu și pe semeni.
Evanghelia de astăzi ne mai spune că „n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.” Deci Domnul Iisus Hristos vine să mântuiască lumea, nu să o osândească. El vine să cheme la mântuire, să vindece pe cei bolnavi, să hrănească pe cei săraci, să călăuzească pe cei rătăciți, să ridice pe cei păcătoși și căzuți. Vine să dăruiască oamenilor viața cea adevărată, adică iubirea smerită și milostivă.
Sfânta Cruce este lumină și binecuvântare pentru mântuirea oamenilor, deoarece ea este semnul credinței creștine și al comuniunii omului cu Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, biruitor prin iubirea mai tare decât păcatul și moartea. De aceea, creștinul vede în semnul Crucii semnul mântuirii, ca unire a omului cu Sfânta Treime, izvorul vieții și al iubirii veșnice.
Iar când spune: „Doamne, ajută-ne! Doamne, mântuiește-ne! Doamne, miluiește-ne!”, creștinul se însemnează cu Sfânta Cruce, deoarece aceasta este, în același timp, semnul iubirii Preasfintei Treimi pentru lume și al credinței creștinului în Preasfânta Treime.
Din acest motiv, biserica – lăcaș de închinare – este construită în formă de corabie, iar pe turla ei, catarg, se află înălțată Sfânta Cruce, care simbolizează iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru lume, spre a trece pe oameni de la viața pământească vremelnică la viața cerească veșnică, în lumina, pacea și bucuria Preasfintei Treimi.
Sfânta Cruce a lui Hristos se vede pe biserică și în biserică, la margini de drum, pe morminte sau lângă o fântână. Oriunde se vede Sfânta Cruce, aceasta arată cât de mult iubește Dumnezeu lumea și așteaptă răspunsul oamenilor la iubirea Lui milostivă.
Purtăm Crucea cu lănțișor la gât de când suntem botezați. Ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci dimineața când ne trezim din somn, seara când ne culcăm, înainte și după masă. Mamele creștine fac semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor sau înainte de a o tăia după ce a fost scoasă, pentru a ne aminti de Hristos, Cel ce este Pâinea coborâtă din cer.
Iar țăranii români creștini sculptează semnul Sfintei Cruci pe poarta lor, ca să intre prin ea în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfințit prin rugăciune și fapte bune.
Crucea este ridicată la margine de drum sau la răscruce de drumuri ca să ne aducem aminte de Domnul Iisus Hristos, Cel ce a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”
Crucea este ridicată lângă un izvor sau lângă o fântână, ori pe acoperișul fântânii, ca să ne aducem aminte de Hristos, Cel ce a zis: „Cel ce bea din apa pe care o voi da Eu nu va mai înseta în veac.” Această apă este harul lui Hristos, prezent încă de la botez în om, prin lucrarea Sfântului Duh.
Sfânta Cruce se așază și la mormintele celor adormiți în Domnul, pentru a ne aminti că ei au adormit în nădejdea învierii de obște și a vieții veșnice, iar rugăciunea noastră pentru ei este iubire mai tare decât moartea. De aceea îi pomenim în rugăciune, ori săvârșim un parastas în amintirea lor, dăruind de pomană săracilor în numele lor și aducând flori pe mormintele lor sau îngrijind aceste morminte. Crucea de pe mormintele lor ne amintește că ne vom întâlni cu ei în iubirea și lumina Preasfintei Treimi. Cine L-a iubit pe Dumnezeu pe pământ, Îl va iubi și în veșnicie, în ceruri, pentru că și Dumnezeu iubește pe oameni cu iubire veșnică.
În concluzie, iubirea smerită și jertfelnică a Domnului Iisus Hristos în viața noastră este arătată în mod deosebit prin semnul Sfintei Cruci. Această iubire ne cheamă și ne îndeamnă să cinstim cu multă evlavie Sfânta Cruce, să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci când ne rugăm, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să ne ocrotească, să ne dăruiască sănătate, să ne ferească de primejdii, de accidente, de rătăciri, să ne scape de întâmplarea cea rea și să ne păzească de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Cunoscând că din Crucea iubirii milostive a lui Hristos vine bucuria Învierii – ca bucurie sfântă a vieții –, ne vom ruga mai mult în fața Sfintei Cruci.
Vom merge mai des la biserica din parohie sau la mănăstire, deoarece biserica este lăcașul luminii și al harului Sfintei Cruci, al iubirii Preasfintei Treimi, spre mântuirea noastră.
Amin.”
