Luni, 8 septembrie, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Mangalia, județul Constanța.
Prima și ultima sărbătoare a anului bisericesc
În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat faptul că Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie, deschide anul bisericesc, iar Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, îl încheie:
„Este o mare purtare de grijă a lui Dumnezeu și o mare înțelepciune faptul că o avem pe Maica Domnului atât la începutul, cât și la sfârșitul anului bisericesc.”
Maica Domnului, prevestită din Vechiul Testament
ÎPS Teodosie a arătat că venirea Fecioarei Maria a fost vestită încă din timpul blestemului rostit asupra șarpelui în Rai și a fost preînchipuită prin mai multe imagini din Vechiul Testament:
„Ea este porumbița care s-a întors după potop, aducând vestea mântuirii; este toiagul lui Aaron care a odrăslit deși era uscat; este cădelnița de aur și sfeșnicul cu șapte lumânări, purtătoare a Sfântului Duh și a darurilor Lui.”
Rugăciunile Sfinților Ioachim și Ana
Arhiepiscopul Tomisului a amintit și despre rugăciunile părinților Maicii Domnului, Ioachim și Ana, care, deși sterpi și înaintați în vârstă, au primit prin vestirea îngerului binecuvântarea de a naște o fiică:
„Au fost aleși doi părinți credincioși, Ioachim și Ana, care s-au rugat necontenit, iar Dumnezeu le-a ridicat ocara nerodirii. Astfel s-a născut Maria, nume ce înseamnă Doamnă și Stăpână.”
Viața în rugăciune necontenită
Ierarhul a subliniat că încă din copilărie, Maica Domnului a trăit în rugăciune și curăție, fiind condusă la templu la vârsta de trei ani și crescând „în înțelepciune și în sfințenie”:
„Ea nu vorbea, ci numai se ruga. Nu avea dialog decât cu Dumnezeu și, în timp ce lucra cu mâinile, în același timp se ruga neîncetat.”
Smerenia care L-a atras pe Fiul lui Dumnezeu
ÎPS Teodosie a arătat că smerenia Maicii Domnului a fost virtutea care L-a atras pe Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze din ea:
„Maica Domnului este mai frumoasă decât îngerii, mai luminoasă decât stelele cerului și mai aleasă decât toată făptura. Smerenia ei a fost podoaba cea mai mare, prin care s-a făcut vrednică să fie Născătoare de Dumnezeu.”
Maica Domnului, Mama noastră a tuturor
În încheiere, ierarhul i-a chemat pe credincioși să rămână aproape de Maica Domnului, care este „Mama noastră a tuturor”:
„Dacă împlinim voia lui Hristos, vom fi fii ai lui Dumnezeu prin har și fii ai Maicii Domnului prin dragostea Fiului ei.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 8 septembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Biserica „Nașterea Maicii Domnului ” din orașul Mangalia, județul Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
”Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!”
Preacucernice părinte protoiereu, preacucernice părinte paroh, preacuvioși părinți, iubiți credincioși,
Suntem astăzi la această mare sărbătoare: începutul anului bisericesc și Nașterea Maicii Domnului, care este prima sărbătoare la început de an bisericesc, pe 8 septembrie. Iar Adormirea Maicii Domnului este ultima sărbătoare a anului bisericesc, pe 15 august.
Este o mare purtare de grijă a lui Dumnezeu și o mare înțelepciune faptul că o avem pe Maica Domnului atât la începutul, cât și la sfârșitul anului bisericesc.
Această zi de sărbătoare a fost mult pregătită. Fecioara Maria a fost prevestită chiar din timpul blestemului rostit asupra șarpelui, care a amăgit-o pe Eva să mănânce din pomul oprit, atunci când Dumnezeu i-a zis șarpelui: „Tu îi vei înțepa călcâiul femeii, dar ea îți va zdrobi capul.”, Dumnezeu, Cel care a dat acest blestem, a văzut de departe pe cea care avea să fie Fecioara aleasă, locaș al Fiului Său. De aceea, Fecioara este binecuvântată din veci, încă de atunci, din clipa în care s-a rostit blestemul, dar a trebuit să treacă 7.000 de ani ca să apară această Fecioară care să zdrobească puterea șarpelui.
Ea este închipuită în Vechiul Testament în multe feluri, frumos rânduite. Este închipuită, în primul rând, de porumbița care s-a întors după potop, când pământul era încă plin de ape, dar au început să apară lăstari la pomi și porumbița a venit la Noe cu o rămurică de măslin roditor, dovadă că apele scăzuseră și oamenii puteau să coboare din corabie.
De asemenea, Fecioara Maria este preînchipuită de toiagul lui Aaron, care a odrăslit, deși era un lemn uscat, semn că închipuia pe Fecioara Maria: ea, din lumea păcatului, dar primind puterea de a-L naște pe Fiul lui Dumnezeu, a odrăslit, dăruindu-I trup și suflet din trupul și sufletul său.
Tot astfel, Fecioara Maria este închipuită de cădelnița de aur cu care se tămâia în Sfânta Sfintelor; este închipuită și de sfeșnicul cu șapte lumânări, pentru că ea L-a purtat pe Sfântul Duh și a primit darurile Lui, cele pierdute prin păcatul strămoșilor noștri.
Atât de multe închipuiri și pregătiri a făcut Dumnezeu în poporul ales pentru venirea celei care trebuia să se arate „la plinirea vremii”.
De asemenea, au fost aleși și doi părinți credincioși, Ioachim și Ana: unul din neam arhieresc și celălalt din neam împărătesc. Amândoi erau sterpi și temători de Dumnezeu, dar chinuiți de gândul că nu aveau copii, deși toată viața s-au rugat. Când mergeau la templu să aducă jertfă, preoții îi refuzau și le spuneau că sunt nevrednici, pentru că n-au sămânță, n-au copii, deci sunt blestemați.
La templu, Ioachim a zis către Ana: „Mie nu-mi mai vine să merg acasă; mă duc într-o grădină să mă rog, iar tu du-te și tu să te rogi acolo, ca Dumnezeu să ridice ocara de pe sufletul meu, ocara de neîndurat și blestemul din fața mulțimii de la templu.” Și s-a retras acolo și a plâns Ioachim până când a primit vestea că Ana, femeia lui, deși era bătrână și stearpă, va zămisli un fiu la bătrânețile ei.
Ana se ruga în grădină și plângea, privind la păsărele, și zicea: „Doamne, cât de nevrednică sunt și din cauza asta nu am copiii!” Apoi se uita la animale și spunea: „Iată și animalele au sămânță și dau naștere la generații. Iată păsările au cuiburi și prin acele cuiburi își continuă existența. Numai eu sunt blestemată, numai eu nu am copii!” Și a adăugat: „Nu voi mai intra în casa mea până nu-mi vei da un semn că mi-ai ridicat blestemul.”
Și atunci, și Ioachim pe munte, și Ana în grădină au primit vestea prin îngeri că rugăciunile lor au fost ascultate și că vor avea o fiică, pe care o vor dărui Bisericii, și care va fi numită Maria, nume ce înseamnă „Doamnă și Stăpână”.
Astfel a început viața Sfintei Ana, pe care o prăznuim cu evlavie, iar Nașterea Maicii Domnului o prăznuim acum, pe 8 septembrie. Ana a născut pe Maria și s-a bucurat împreună cu toate rudele sale, cu toți vecinii, cu toți credincioșii lui Dumnezeu. Această fiică a fost hărăzită să fie aleasă de Dumnezeu pentru ca din ea să Se nască Fiul Său, trimis din cer pentru mântuirea lumii.
Toate aceste taine dumnezeiești trebuie să le păstrăm cu multă sfințenie. Maica Domnului, cea aleasă, Maria, va crește în vârstă și în înțelepciune. La trei ani va fi dusă la templu.
Aici va sta de vorbă cu îngerii. Ea s-a rugat de la mai puțin de un an când a început să priceapă. Părinții ei se rugau: „Ne rugăm lui Dumnezeu, Stăpânul vieții noastre, și iată, El ne-a ajutat ca tu să te naști, deși noi eram bătrâni și sterpi. Continuă să te rogi, căci ai o chemare de la Dumnezeu.” Și prunca Maria se ruga neîncetat și așa a rămas toată viața ei: rugătoare necontenit.
Maria s-a născut cu păcatul strămoșesc, pentru că s-a zămislit natural, dar păcate personale nu a săvârșit niciodată. Ea a fost cea mai frumoasă, cea mai sfântă și cea mai aleasă dintre toate neamurile. Și pentru că s-a rugat tot timpul, s-a arătat mereu vrednică, iar Dumnezeu a ales-o să fie Maica Fiului Său, căruia I-a dăruit trup și suflet.
Crescând, Maria, după ce a fost adusă la templu la vârsta de trei ani, a intrat chiar în Sfânta Sfintelor, condusă de arhiereul Zaharia. Acesta nu înțelegea taina, dar copila de trei ani i-a spus: „Aici este locul unde trebuie să rămân, căci aici m-a ales Dumnezeu, să mă pregătesc pentru izbăvirea de păcat și de moarte a neamului omenesc.” Zaharia a văzut în jurul ei o lumină, o aureolă, semn al sfințeniei, și a înțeles că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu.
Maria a rămas la templu până la vârsta de 12 ani, dar părinții ei muriseră între timp. Atunci a fost încredințată dreptului Iosif, bătrân, văduv, cu patru copii. Iosif a primit-o în casa lui din Nazaret, fiind ales prin lucrarea Duhului Sfânt să o ocrotească.
În casa lui Iosif, Maria continua să se roage ca la templu, cu aceeași rânduială, cu aceeași necontenită rugăciune. Și deși avea trup omenesc, moștenind păcatul strămoșesc, prin viața ei sfântă s-a rugat asemenea îngerilor, necontenit, cu o curăție și cu o sfințenie nemaiîntâlnite.
Ea nu vorbea, ci numai se ruga. Cuvintele ei erau doar rugăciune. Nu avea dialog decât cu Dumnezeu și, în timp ce lucra cu mâinile, în același timp se ruga neîncetat lui Dumnezeu.
Așa încât, și în casa lui Iosif, rugăciunea nu a încetat niciodată. Vorbea doar cuvintele cele mai trebuincioase cu cei din jur. De aceea, Iosif s-a mirat după Bunavestire, căci nu înțelegea taina: cum o fecioară care nu vorbea cu nimeni, care tot timpul se ruga și trăia retrasă, putea să fie însărcinată? Nu putea să creadă că Maria ar fi fost înșelată de cineva, dar totuși o vedea însărcinată și era tulburat.
Atunci, îngerul Domnului i-a spus lui Iosif: „Nu te teme a o lua pe Maria, logodnica ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” Dacă nu i s-ar fi descoperit prin înger, Maria ar fi fost în primejdie de a fi ucisă cu pietre, pentru că așa era legea: femeile care nășteau în afara logodnei erau socotite desfrânate și osândite la moarte.
Dar planul lui Dumnezeu a fost altul. Precum în Evanghelie, când femeia păcătoasă a fost adusă la Iisus și cărturarii au vrut să o piardă, El a spus: „Cine este fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra.” Și nimeni nu a îndrăznit. Atunci Domnul i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a osândit nimeni?” Ea a răspuns: „Nimeni, Doamne.” Și El i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc; mergi și de acum să nu mai păcătuiești.”
De aceea și noi suntem chemați astăzi să prăznuim Nașterea celei mai înalte făpturi de sub cer. Îngerii se minunează de ea și Solomon a întrebat înțelepțit: „Ce este aceasta?” Ea este cu adevărat mai frumoasă decât îngerii, mai luminoasă decât stelele cerului, mai aleasă decât toți împărații și împărătesele pământului. La ea vor veni să se închine împărații pământului și toți îngerii lui Dumnezeu.
Ea este „norul cel purtător de lumină”, așa cum spun Sfinții Părinți. Ea este chivotul Legii Noului Testament. În Vechiul Testament, Moise a primit tablele Legii și a făcut un chivot de aur în care erau păstrate. Dar adevăratul Chivot este acum Fecioara Maria, care L-a purtat pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei.
Frumusețea ei nu era doar trupească, ci era frumusețea sfințeniei, pentru că nu a greșit nicio poruncă și a păzit toată Legea Domnului. Tatăl se uita la ea și Se bucura, Fiul o privea și Se veselea, iar Duhul Sfânt a coborât la zămislire și a curățit-o de păcatul strămoșesc.
Maica Domnului, deși tânără și firavă la trup, era plină de tărie duhovnicească. Tăria duhovnicească nu se măsoară în înălțime sau în putere trupească, ci în profunzimea inimii. Inima Mariei era plină de curăție și de înțelepciune, iar mintea și inima ei erau unite în rugăciune.
De aceea, nu înceta să se roage și să simtă dragostea lui Dumnezeu. Când îngerul Gavriil a venit și i-a spus: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har!”, ea nu s-a gândit la ea însăși, ci a zis: „Doamne, dacă așa este, să cunosc eu acea fecioară binecuvântată.” Ea se socotea nevrednică, pentru că smerenia era virtutea ei cea mai mare.
Smerenia Maicii Domnului L-a atras pe Fiul lui Dumnezeu. Împreună cu credința, cu rugăciunea, cu dragostea, cu pacea sufletului, cu curajul și cu răbdarea, toate aceste virtuți au împodobit chipul ei și au făcut-o vrednică să fie Maica lui Dumnezeu.
Astfel, când Tatăl privea la căderea omului și la durerea păcatului, Fiul S-a oferit să vină pe pământ și să mântuiască lumea. Această hotărâre s-a luat încă înainte de căderea lui Adam, după căderea lui Lucifer. Și Maica Domnului a fost pregătită din veac să fie vasul ales, cea prin care Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa.
Proorocul Isaia a vestit: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu, și Îi vor pune numele Emanuel” (Isaia 7, 14). Bătrânul Simeon, când a tradus Scriptura în limba greacă, nu putea să creadă această taină și a fost mustrat de Duhul Sfânt. De aceea i s-a spus că nu va muri până nu-L va vedea pe Mesia.
Maica Domnului este și „Masa cea de Taină”, pentru că ea L-a născut pe Hristos, Care este Pâinea vieții. Ea este chivotul cel adevărat și potirul cel de aur, purtătoare de Dumnezeu.
Îngerii, care nu au mamă, văzând frumusețea și smerenia Maicii Domnului, s-au minunat și s-au bucurat de dragostea ei. Ea a devenit și mama lor, pentru că, prin Fiul ei, toată făptura a fost mântuită.
De aceea, noi toți suntem chemați să fim fii ai Maicii Domnului, așa cum ne-a spus ea la nunta din Cana Galileii: „Faceți tot ce vă va spune Fiul meu.” Dacă împlinim voia lui Hristos, vom fi fii ai lui Dumnezeu prin har și fii ai Maicii Domnului prin dragostea Fiului ei.”
