Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Sectorul administrativ-bisericesc, a anunțat scoaterea la concurs a mai multor posturi neclericale vacante, cu perioade diferite de candidare în luna septembrie 2025.
Posturile disponibile sunt:
- inspector eparhial responsabil cu activitățile cu tineretul, în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul (2–12 septembrie);
- lucrător gestionar, conducător auto (permis categoria B, experiență min. 2 ani), contabil (studii superioare economice, experiență în contabilitate), croitor și broder, la Serviciul colportaj (1–30 septembrie);
- muncitor calificat la Fabrica de lumânări „Făclia Sfinților Români” (1–30 septembrie, activitate ce presupune efort fizic susținut);
- îngrijitor la Centrul cultural-social „Iustin Patriarhul” (1–30 septembrie);
- îngrijitor la Parohia Dudești Cioplea I, Protopopiatul Sector 3 Capitală (1–15 septembrie);
- cântăreț bisericesc la Parohia Progresul II, Protopopiatul Sector 2 Capitală (1–30 septembrie);
- magaziner la Cancelaria Protopopiatului Urlați (1–30 septembrie);
- îngrijitor la Parohia Militari II, Protopopiatul Sector 6 Capitală (1–30 septembrie).
Toți candidații trebuie să fie fii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar pentru posturile din Capitală se solicită domiciliul stabil în București.