Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a transmis un apel către cler și credincioși în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 28 septembrie 2025 în Republica Moldova, scrie mitropolia.md.
Apel la responsabilitate civică și libertate de alegere
Mitropolitul subliniază importanța participării conștiente la scrutin, îndemnându-i pe toți cetățenii să-și exercite dreptul la vot „liber, fiind conduși doar de convingerile lor și de felul cum doresc să vadă viitorul Republicii Moldova”.
„Concurența electorală presupune viziuni diferite ale candidaților, un lucru firesc într-o societate liberă, atâta timp cât aceste viziuni nu contravin legilor civile și bisericești”, se arată în mesaj.
Clerul, avertizat să nu se lase manipulat
ÎPS Vladimir a atras atenția asupra încercărilor de implicare a preoților în campanii electorale:
„Amvonul este loc exclusiv pentru răspândirea Cuvântului Evangheliei și niciun alt îndemn sau mesaj, care ar putea dezbina și tulbura societatea, nu trebuie să răsune de acolo.”
Mitropolitul a amintit că preotul, prin jurământul de la hirotonie, „are chemarea de a-I uni pe toți prin vestirea mântuirii în Hristos, fără a ține seama de viziunile politice”.
Mesaj către credincioși
Credincioșii sunt îndemnați „să nu se lase ademeniți de promisiuni și daruri necinstite, ci să urmeze glasul conștiinței și al credinței, nu doar în ziua alegerilor, ci în fiecare clipă a vieții”.
Mitropolia reamintește că Biserica este „factor de consolidare al societății, care se roagă și lucrează pentru propășirea țării și a poporului drept-credincios”.
Zi decisivă pentru viitorul țării
„Cu siguranță, data de 28 septembrie 2025 va intra în istoria Republicii Moldova ca o zi foarte importantă pentru viitorul nostru. Vă îndemnăm să chibzuiți cu luare aminte și să vă rugați Domnului, pentru a face o alegere înțeleaptă, astfel încât această zi să fie una de unitate și nu de dezbinare”, se mai arată în apelul Mitropolitului Vladimir.
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral al ÎPS Vladimir:
”Apelul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, către plinătatea Bisericii Ortodoxe din Moldova, în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți întru Hristos frați și surori!
Pentru Republica Moldova, data de 28 septembrie 2025 este ziua unui important exercițiu democratic – când urmează să ne alegem liber și conștient legiuitorii țării pentru următorii patru ani. În această ordine de idei, este important ca fiecare dintre noi, cleric sau mirean, să-și poată exprima voința civică liber, fiind condus doar de convingerile sale și de felul cum dorește să vadă viitorul Republicii Moldova.
„Așa cum este firesc într-o societate liberă, concurența electorală presupune viziuni diferite ale candidaților – un lucru normal, în virtutea pluralismului de opinie, atâta timp cât aceste viziuni sunt sincere și nu contravin legilor civile și bisericești.
Cu toate acestea, nu sunt puține cazurile când se încearcă influențarea electoratului prin mijloace care nu respectă principiile libertății de alegere, iar acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât în aceste manevre se încearcă atragerea slujitorilor Bisericii.
În această situație, reamintim tuturor că Amvonul este loc exclusiv pentru răspândirea Cuvântului Evangheliei și niciun alt îndemn sau mesaj, care ar putea dezbina și tulbura societatea, nu trebuie să răsune de acolo. Preotul, indiferent de rangul său, prin jurământului dat la hirotonire, are chemarea de a-I uni pe toți, prin vestirea mântuirii întru Hristos, fără a ține seama de viziunile politice ale celor care intră în Casa Domnului.
Astfel, în virtutea Concepției Sociale a Bisericii Ortodoxe, facem apel către clerul Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove de a nu se lăsa manipulat și implicat în jocuri politice, să se abțină de la propagandă politică și să îndemne enoriașii să-și exercite dreptul la vot în mod liber și conștient, știind că participă la făurirea viitorului țării noastre.
Astfel, reafirmăm poziția Bisericii Ortodoxe din Moldova ca factor de consolidare al societății, care se roagă și lucrează necontenit pentru propășirea țării și a poporului drept-credincios.
Iubiți creștini,
Cu siguranță, data de 28 septembrie 2025 va intra în istoria Republicii Moldova ca o zi foarte importantă pentru viitorul nostru. De aceea vă îndemnăm să chibzuiți cu luare aminte și să vă rugați cu nădejde Domnului ca să ne povățuiască pe toți și pe fiecare în parte, pentru a face o alegere înțeleaptă, astfel încât această zi să fie una de unitate și nu de dezbinare.
Pentru ca acest lucru să se împlinească, îi îndemnăm pe toți – slujitori și mireni – să nu se lase ademeniți de promisiuni și daruri necinstite, ci să urmeze glasul conștiinței și alcredinței nu doar în ziua alegerilor dar și în fiecare clipă a vieții.
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
Cu arhierești binecuvântări,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE”