Apărarea trebuie să fie „întotdeauna proporţională cu atacul”, iar atunci când este „disproporţionată” arată o tendinţă de a „domina care merge dincolo de moralitate”, a declarat duminică Papa Francisc, în răspuns la o întrebare despre raidurile aeriene din Liban şi despre conflictul din Orientul Mijlociu.
Suveranul pontif a subliniat că acţiunile întreprinse de „o ţară, oricare ar fi” care foloseşte „forţa” într-un „astfel de mod exagerat” sunt „imorale”.
„În fiecare zi sun la parohia din Gaza. Peste 600 de oameni sunt acolo, în parohie și colegiu, și îmi povestesc despre lucrurile care se întâmplă, inclusiv despre cruzimile care au loc acolo. Ce îmi spui — nu prea am înțeles cum au fost lucrurile (evoluează, n.red.) —, dar apărarea trebuie să fie întotdeauna proporțională cu atacul.
Când există ceva disproporționat, este evidentă o tendință dominatoare care depășește moralitatea. O țară care, cu forțele ei, face aceste lucruri – vorbesc despre orice țară – care face aceste lucruri într-un mod atât de „superlativ”, acestea sunt acțiuni imorale.
Chiar și în război, există moralitate care trebuie protejată. Războiul este imoral, dar regulile războiului indică o anumită moralitate. Dar, când acest lucru nu este respectat, puteți vedea – așa cum spunem în Argentina – „sângele rău” al acestor lucruri.”, a spus Papa Francisc, pentru reporterii care îl însoţeau în avion pe drumul de întoarcere la Roma după o vizită de trei zile în Belgia.


