Părintele Vasile Ioana a oferit, în podcastul „Armonia lu’ Mina”, realizat de Mina Cristiana, o meditație profundă asupra semnificației Liturghiei și a modului în care credincioșii ar trebui să participe cu adevărat la slujbele bisericești.
Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu
„În momentul în care preotul dă binecuvântarea mare: ‘Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh’, în momentul ăla tu intri în Împărăția lui Dumnezeu,” a explicat preotul Vasile Ioana. El a subliniat că Liturghia este „cerul pe pământ,” o experiență care mută mintea și sufletul credincioșilor într-o stare de laudă și preamărire a lui Dumnezeu.
„Noi, în Liturghie, suntem în cer, nu mai suntem pe pământ,” a spus Vasile Ioana, adăugând că participarea autentică la slujbă presupune o desprindere de grijile lumești: „Dacă noi nu ne mutăm cu mintea și rămânem cu gândul la cum s-a îmbrăcat cineva sau ce face altul, greșim profund.”
Vocile copiilor – o binecuvântare, nu o distragere
Vasile Ioana a relatat o întâmplare recentă, când o enoriașă s-a plâns de vocile copiilor în biserică: „O doamnă mi-a spus: ‘Părinte, m-a enervat că auzeam voci de copii.’ Și i-am zis: ‘Doamnă, e grav. E grav că v-a enervat. Ar trebui să vă bucure. Vocile alea de copii sunt viața.’”
El a subliniat importanța copiilor în biserică, văzând în ei viitorul comunității: „Copiii care se împărtășesc acum, peste 20 de ani vor fi puternici. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru vocile lor, chiar și atunci când plâng.”
Totuși, Vasile Ioana a recunoscut că respectul față de ceilalți participanți la slujbă rămâne esențial: „La momentele importante, o mamă care își aude copilul plângând tare îl scoate afară, din respect pentru ceilalți. Dar, în general, vocile de copii sunt bucuria noastră.”
Un apel la trăire autentică
Mesajul lui Vasile Ioana este unul clar: Liturghia trebuie trăită cu inima deschisă și cu mintea concentrată pe Dumnezeu, nu pe distrageri lumești. „Liturghia este jertfa cea vie. Dacă noi rămânem captivi în gânduri și judecăți, ratăm esența acestei experiențe cerești.”


