În Duminica a III-a din Post, a Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica Parohiei Bălășoieni, comuna Ogrezeni, Protopopiatul Bolintin, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Un cuvânt de mângâiere pentru familia îndoliată
Preasfințitul Părinte Ambrozie a transmis un cuvânt de binecuvântare și de îmbărbătare comunității din Bălășoieni, care și-a condus în ajun pe ultimul drum pe Jean Jipa, fiu al satului și fost primar al comunei Ogrezeni timp de 16 ani.
„Ne-am dorit ca, în această Duminică a Sfintei și de viață Făcătoarei Cruci, să venim în comunitatea dumneavoastră, ca să aducem cuvânt de binecuvântare și de îmbărbătare pentru enoriașii acestei comunități, care ieri și-au condus pe ultimul drum pe fiul satului, pe domnul Jean Jipa, un om cu totul și cu totul deosebit,” a spus ierarhul.
„Tinerii au însoțit cortegiul funerar cu decență rar întâlnită”
Preasfinția Sa a evocat emoția profundă trăită la înmormântarea domnului Jean Jipa și a subliniat solidaritatea exemplară a comunității.
„Domnul Jean Jipa a fost atât de iubit, atât de îndrăgit în comunitate, nu doar pentru că era fiu al satului, nu doar pentru că a avut o copilărie necăjită, crescând fără părinți, ci și pentru recunoștința pe care consătenii și prietenii, dar mai ales tinerii, au arătat-o în ziua înmormântării, când au însoțit cortegiul funerar pe toate străzile din localitate, într-o bună cuviință și cu o decență rar întâlnită”, a precizat Preasfințitul Ambrozie.
Lecția păstoririi preoților de altădată
Ierarhul a amintit și de părintele Ștefan Pârvu, unul dintre slujitorii de seamă ai acestei parohii. „Mi-am dat seama de faptul că această comunitate de la Bălășoieni a fost păstorită de preoți vrednici, cum a fost părintele Ștefan Pârvu, care pe mulți dintre dumneavoastră v-a spovedit, v-a îndrumat, v-a căsătorit, v-a botezat copiii, v-a dezlegat păcatele în numele Domnului nostru Iisus Hristos”, a adăugat Preasfințitul Ambrozie.
„Țara are viitor dacă tinerii rămân ancorați în valorile Bisericii”
Preasfinția Sa a îndemnat la păstrarea spiritului de comuniune și la formarea tinerei generații în jurul valorilor autentice.
„Țara are viitor când văd asemenea tineri frumoși și demni la Bălășoieni! Acești copii sunt dovada că rădăcinile acestei comunități sunt puternice și bine înfipte în credința ortodoxă. Dacă acești tineri vor ajunge în funcții-cheie, vor fi sarea pământului și aluatul care va dospi frământătura acestei națiuni”, a mărturisit Preasfințitul Ambrozie.
Daruri pentru parohie
La final, ierarhul a oferit parohiei mai multe daruri, printre care o agendă comemorativă pentru anul centenar, monografia Mănăstirii Comana și un Liturghier cu semnătura Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
„În vremurile acestea trebuie să fim alături unii de alții. Preotul, activitatea lui nu se rezumă doar la biserică. Biserica înseamnă sufletele dumneavoastră, familiile dumneavoastră și toți acești tineri minunați”, a concluzionat Preasfințitul Ambrozie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris cuvântul pe care PS Ambrozie l-a rostit în Duminica Sfintei Cruci la Bălășoieni:
”Iubiți credincioși, credincioase,
Ne-am dorit ca, în această Duminică a Sfintei și de viață Făcătoarei Cruci, să venim în comunitatea dumneavoastră, în Parohia dumneavoastră, în satul Bălășoieni, ca să aducem cuvânt de binecuvântare și de îmbărbătare pentru enoriașii acestei comunități, care ieri și-au condus pe ultimul drum pe fiul satului, pe domnul Jean Jipa, un om cu totul și cu totul deosebit, fiu al comunității, care vreme de 16 ani a fost edilul acestei comune, Ogrezeni.
Le spuneam și părinților diaconi și preoților de la episcopie despre emoțiile pe care le-am trăit ieri, de faptul că domnul Jipa Jean a fost atât de iubit, atât de îndrăgit în comunitate, nu doar pentru că era fiu al satului, nu doar pentru că a avut o copilărie necăjită, nefericită, crescând fără părinți, fiind crescut, ca și Sfântul Ioan Iacob, de bunica sa. Am fost impresionat de recunoștința pe care consătenii și prietenii, dar în mod deosebit tinerii, au arătat-o prin faptul că au însoțit cortegiul funerar pe toate străzile din localitate, într-o bună cuviință și cu o decență rar întâlnită.
Mi-am dat seama de faptul că această comunitate de la Bălășoieni a fost păstorită de preoți vrednici, cum a fost părintele Ștefan Pârvu, care pe mulți dintre dumneavoastră v-a spovedit, v-a îndrumat, v-a căsătorit, v-a botezat copiii, v-a dezlegat păcatele în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Îmi amintesc de parcă a fost ieri, aici la Bălășoieni, slujba de înmormântare, și aceeași decență, aceeași reculegere, aceeași bună-cuviință aveau fiii duhovnicești ai părintelui Ștefan Pârvu, când i-au strigat în biserică: „Părinte, s-o iei peste pădure, ca să ajungi în localitate, la Bucșani.”
Am fost impresionat, pentru că, după moartea părintelui, aici am adus un diacon de-al nostru care avea o voce extraordinară și care, pentru calitățile sale vocale, dar și intelectuale, pastorale, a plecat în Statele Unite împreună cu doamna preoteasă, dar nu s-au acomodat acolo. Din motive binecuvântate, având și copiii, s-au întors înapoi acasă. Dar, în perioada în care părintele Florin Cheaga a lipsit, cine s-a preocupat de biserică și de construcțiile de aici? Domnul primar Jean Jipa.
Mărturia aceasta mi-a dat-o părintele Alexandru Ștefan, celălalt preot care a venit după revenirea părintelui Cheaga din Statele Unite și promovarea dânsului în Capitală, pentru că dânsul este unul dintre cântăreții bisericești – e un performer, pot să spun – și face parte, părinte profesor, din Cantus Domini.
Părintele Cheaga plecând atunci, a rămas un vid și nu știam pe cine să aducem aici. Comunitatea era foarte tulburată: pe de-o parte de plecarea părintelui, pe de altă parte de venirea unui tânăr preot pe care nu-l cunoșteau. Au fost momente dificile pentru comunitate, că se vedeau ca o turmă fără de păstor, enoriașii de la Bălășoieni fiind obișnuiți cu preoți statornici, cum a fost părintele Pârvu, părintele Ștefan, care le era mai mult decât un preot – le era un adevărat părinte, un adevărat tată.
Ori momentele acelea au fost depășite datorită înțelepciunii și tactului domnului primar Jean Jipa.
Astăzi vin cu multă bucurie în parohie pentru că, după plecarea, e adevărat, foarte repede, a tinerilor preoți, a părintelui Cheaga și, în cele din urmă, a părintelui Alexandru Ștefan, care vă iubește foarte mult și care ieri a primit fotografiile și filmările și s-a bucurat să vadă, prin intermediul telefonului, prin intermediul aplicației de video, să-și vadă consilierii de altădată, să vadă pe doamnele care l-au ocrotit ca pe un copil, pentru că copil era când a venit cu doamna preoteasă Camelia și l-ați găzduit aici, în casă, și îi îngrijați ca pe propriii dumneavoastră copii.
Noi, oamenii, avem un prost obicei: nu ne arătăm recunoștința în viață față de persoanele care ne-au născut, care ne-au crescut, care au făcut sacrificii. Și, măcar în ultimul ceas, atunci când ei nu mai sunt pe pământ fizic alături de noi, măcar atunci să ne arătăm prețuirea și recunoștința noastră. Lucrul acesta este valabil nu doar pentru domnul Jean Jipa, fiu al satului și edil vreme de 16 ani, dar și pentru părinții noștri care nu mai sunt alături de noi. Un alt teolog mare, academicianul Nichifor Crainic, a scris întrebându-se oarecum retoric: „Unde sunt cei care nu mai sunt?”. Și tot el le răspunde: „S-au ascuns în lumina Celui de nepătruns”.
Ei s-au ascuns în lumina Celui de nepătruns, Care este Creatorul. Cu trupurile sunt în mormânt, dar sufletele sunt la Dumnezeu.
Am însoțit cortegiul și pe consilieri, și pe toți tinerii prezenți la înmormântare și am văzut că nu s-a întâmplat cum, de obicei, după slujirea și prohodirea cuiva, toată lumea se grăbește să plece. Ori, toți, în bună decență și cuviință, au mers și au asistat la înhumarea domnului Jean Jipa. Lucrul acela m-a făcut să rămân și la urmă, să merg în casa domnului primar – fostului primar de acum, fratele nostru adormit în Domnul, cu nădejdea învierii – Jean Jipa și să văd atât de mulți tineri care au organizat, care au împărțit pachetele în memoria defunctului, în curtea primarului, care a fost un om extraordinar de gospodar. Erau ca la ei acasă: copii frumoși, copii decenți, care își arătau, fără să-i manevreze cineva sau, cum se spune acum urât, să-i manipuleze cineva, să-i amăgească, să le facă daruri, eu știu, să-i cheme prin rețele și așa mai departe – ei au venit acolo și îi făceau o bună pomenire, cu multă bună-cuviință și cu o implicare extraordinară.
Eu lucrul acesta – și credeți-mă că vă fac această mărturisire nu ca să fac un compliment cuiva, dar lecția trebuie totuși învățată – sunt de 25 de ani episcop, cu aceste însemne episcopale, niciodată, dar niciodată, în acești 25 de ani în care am hirotonit sute și mii de preoți, am sfințit sute de biserici și mănăstiri, am mers și am instalat episcopi în străinătate până în Statele Unite și Australia – da, pe continent ce să mai spun –, n-am văzut niciodată atât de multă bună-cuviință și decență. Și meritul acesta este al preoților de altădată care v-au născut în Hristos, care, asemenea Sfântului Apostol Pavel, spunea: „Deși bărbat fiind, sufăr durerile nașterii, bărbat fiind, până când Hristos va lua chip în voi.”
Ori, în dumneavoastră, în cei de la Bălășoieni, de la Hobaia și de la Ogrezeni, Hristos a luat chip în voi datorită zelului pastoral aparte, datorită credinței preoților care au venit, datorită bunilor dumneavoastră părinți, moși și strămoși, care v-au ridicat această minunată catedrală pe care domnul Jean Jipa a împodobit-o, a înfrumusețat-o și a construit aici – și vedeți și acest centru din curte de care părintele îmi vorbea, părintele profesor Florin Badea mi-a vorbit adeseori. M-am bucurat că l-ați primit la fel de frumos, după atâtea încercări, și de care eu sunt vinovat într-un fel, că nu am găsit formula mai repede.
Ca toți enoriașii, când aveți un preot, vă atașați de el ca de propriul copil. L-am admirat pe părintele și pe doamna preoteasă foarte, foarte mult și am zis: „Domnule, dacă părintele este și gospodar – că inteligent este, a făcut teologia la Sibiu, o școală foarte bună, cu tradiții încă din vremea Sfântului Andrei Șaguna, acum termină a doua facultate, în istorie – întrebat pe părintele: trei copii, școală, a doua facultate, gospodărie, gospodărie; ăștia mici s-au făcut mari, copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari și bucurii mari.”
Așa încât am venit astăzi să-l încurajez pe părintele, să-i spun că noi îl prețuim foarte mult și să-i mulțumim și pentru felul în care a organizat seriile de priveghi pentru domnul Jean Jipa. Să mă revăd cu dumneavoastră, că a trecut o veșnicie de ieri până astăzi – cred că mi-am făcut foarte, foarte mulți prieteni, nu doar fii duhovnicești. Îmi sunt dragi copiii ăștia de aici, de mor de dragul lor, și am vrut să fim alături de dumneavoastră.
Vă rog să transmiteți încercatei familii, doamnei Nicoleta, lui Mirel, lui Dores și domnului Sandu, să transmiteți toate gândurile mele bune, că n-au rămas singuri – vă au pe dumneavoastră, înainte de toate: rude, prieteni, îl au pe preotul satului, pe doamna preoteasă și ne au și pe noi, care, chiar dacă suntem departe, am rămas cu sufletul la Bălășoieni. Sunt foarte atașat și îmi place comuna aceasta de mor. Îl felicit pe părintele și vreau să-i oferim din partea noastră câteva daruri, pentru că este Anul Centenar. Vrem să-i oferim această agendă, ca în Anul Centenar să-și planifice toate evenimentele didactice și pastorale. Vrem să-i oferim, de asemenea, pentru că este istoric, monografia Mănăstirii Comana, pentru că, împreună cu părintele stareț, poate să facă multe lucruri. Și îl aștept la noul centru din Giurgiu, unde este un centru educațional închinat Sfântului Gheorghe. Vă invităm și pe dumneavoastră, cu copiii de la Malul Spart, să ne vizitați acolo, că avem multe lucruri să-i învățăm pe copii: istoria adevărată a României.
Și semnul slujirii dumneavoastră este acest Liturghier din partea părintelui Patriarh, cu binecuvântarea și cu semnătura sa.
În vremurile astea nefericite trebuie să fim alături unii de ceilalți. Preotul, activitatea lui nu se rezumă doar la biserică. Copiii ăștia trebuie să vină în biserică, să se bucure de biserica pe care le-au făcut-o strămoșii. Și biserica nu înseamnă doar această clădire – înseamnă aceste conștiințe, exemplele care sunteți dumneavoastră pentru copiii aceștia.
Vreau să vă spun că ieri am avut o bucurie enormă, văzând oamenii aceștia minunați, tinerii la Bălășoieni, și îi spuneam consilierului care și-a propus să scrie o carte despre ce a văzut ieri, lui Eduard Dumitrache, că țara, văzând așa comunitatea asta de la Ogrezeni, de la Bălășoieni și tinerii frumoși de ieri, eu cred că țara are viitor.
E adevărat că copiii ăștia nu știu despre arta compromisului, că n-au trăit prin comunism să vadă cât de greu este, așa ca dumneavoastră, seniorii. Dar, unu-doi din zece sau zece din o sută, dacă ajung în funcții-cheie, aceia sunt sarea sau aluatul care dospește toată frământătura.
Uite, de pildă, la Bolintin, e o profesoară, Milica Dan. Și acea bucovineancă a venit la Bolintin, îmi povestea că a venit aici din Bucovina și medita pe bani copiii la matematică. Și cei cu dare de mână plăteau, pentru că era foarte bună ca profesoară, intrau toți la facultăți. Odată a venit un copil mic la ea, o fetiță de vreo 12-13 ani, și i-a zis: „Doamnă, nu mă meditați și pe mine, că sunt copil necăjit și nu am bani să vă plătesc.” Și fata a zis: „Milică, păi tata e în pușcărie și vreau și eu să învăț carte.” Și i-a zis: „Hai cu mama, hai aici cu toți copiii.”
Și a meditat-o. O să vedeți că, zice, „fă binele, aruncă-l în mare și el se întoarce”. Și, având cei trei copii, Milica Dan mi-a povestit la hram, că mergem la părintele Mina de Buna Vestire – a fost și el aici – că fetele se măritau, trebuia să facă un credit pentru una dintre fete, care a scris și o carte – Monografia Bolintinului, Mănăstirii de la Malul Spart, unde predați și lângă care mănăstire aveți și casa. Și s-a dus la bancă cu fata, cu Gabriela Dan, să ia credit. Era extrem de complicat, extrem de greu, fata nu avea dosarul eligibil și fata de la casă a înlesnit tot și a făcut totul posibil și i-a aprobat creditul. Zice: „Domnișoară, dar cine ești tu?” „Sunt fata aia săracă pe care ați meditat-o gratis, al cărei tată a fost în pușcărie și sunt directoare de bancă.” A început să plângă profesoara Milica. Și vedeți? Vedeți? „Fă binele, aruncă-l în mare!”
A ocrotit un copil necăjit, cum a fost și Jean, de a crescut cu bunica sa.
Să fiți sănătoși, să vă bucure Maica Domnului și să rămâneți așa cum v-am cunoscut: alături de preotul dumneavoastră vrednic și de doamna preoteasă.
Doamne ajută!”


