Predică amplă despre criza demografică, familie, educație și credință, rostită de PS Ambrozie la Rusalii, în biserica din Bolintin Deal
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Rusalii sau Cinzecime, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mucenic Manuil” din Bolintin Deal. Cu acest prilej, ierarhul a rostit o predică deosebit de amplă și intensă, abordând teme sociale, culturale și religioase de maximă actualitate.
Criza demografică, o dramă națională
„Nu se mai nasc copii în România. Tinerii se căsătoresc târziu. Trăiesc în concubinaj și nu mai fac copii. Este o tragedie pentru țară – din punct de vedere demografic, dar și social. Pentru că, nefiind tinerii în țară, nu mai pot plăti pensiile bătrânilor, care au plătit CAS-urile la vremea lor”, a avertizat PS Ambrozie.
În predica sa, ierarhul a adus în discuție un studiu al profesorului Vasile Ghețău, demograf cu experiență la ONU, care susține că anual părăsesc România aproximativ 240.000 de persoane: „Înmulțiți cu patru ani și vedeți cam câți români au plecat. Copiii lor, deja la a treia generație, nu mai vorbesc românește. Singura ancoră rămasă este Biserica.”
Avertisment față de pericolele ideologiilor contemporane
Preasfințitul Ambrozie a atras atenția asupra impactului negativ al curentelor ideologice moderne, în special asupra tinerilor: „Trăim într-o lume secularizată, în care ideologiile progresiste, aparent inofensive, distrug sufletele și verticalitatea tinerilor. Familia este redefinită într-un mod nefiresc. Cum să faci paradă cu lucruri care nu țin de familie în niciun fel? Familia înseamnă bărbat și femeie.”
Ierarhul a făcut referire și la recenta paradă LGBT organizată la București, exprimându-și îngrijorarea față de promovarea acestor idei în spațiul public: „Cum să adopți copii dintr-o astfel de însoțire, când Dumnezeu nu ți-a dat darul procreării?”
Apel la implicarea Bisericii în educația și catehizarea tinerilor
Episcopul Giurgiului a criticat superficialitatea cu care este tratată cateheza în multe comunități și a cerut implicare reală din partea clerului: „Viața bisericească nu se reduce la două-trei tabere pe an. Preoții cu vocație trebuie să se implice în formarea tinerilor. Biserica nu este doar a vârstnicilor, ci și a tinerilor, iar aceștia trebuie să simtă că aparțin unei comunități vii.”
Criticând poziția teologului Radu Preda, PS Ambrozie a spus: „Sunt mulți care doar arată ce nu merge, dar nu vin să pună umărul. Îi așteptăm să vadă ce înseamnă să păstorești o comunitate reală, cu probleme complexe.”
Modelul preotului familist și valoarea credinței în formarea copiilor
Episcopul a lăudat exemplul părintelui Ionuț Niță, tată a șapte copii, și a subliniat valoarea unei familii numeroase și unite: „Câtă bucurie poate fi într-o astfel de familie! Faci unul și îl ții legat de fusta mamei, iar când scapă, devine bezmetic.”
„Trebuie să le dăm copiilor credință. Dacă vor avea credință, vor rezista în orice societate, românească sau occidentală. Dacă nu, vor fi pierduți. Faceți lucruri pentru copii și Dumnezeu vă va răsplăti”, a spus ierarhul în finalul predicii.
Recunoștință pentru comunitatea din Bolintin Deal
PS Ambrozie a adus elogii comunității din Bolintin Deal, preoților și edilului local: „Aveți una dintre cele mai frumoase biserici din județ, vizibilă de pe autostradă. Sunteți oameni gospodari. Ați ridicat un centru pastoral care trebuie folosit pentru activități cu tinerii. Faceți conferințe, întâlniri, arătați-le că aparțin Bisericii.”
La finalul slujbei, ierarhul a oferit daruri simbolice preoților și autorităților locale, îndemnând întreaga comunitate la unitate, solidaritate și implicare în viața bisericii.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie în data de 8 iunie 2025, în Duminica a VIII-a după Paști, la Pogorârea Sfântului Duh, în ziua Rusaliilor sau Cinzecimii, în biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Mc. Manuil din Bolintin Deal:
Iubiți credincioși și credincioase, ne bucurăm în mod deosebit că, la această mare sărbătoare a coborârii Duhului Sfânt, numită și a Rusaliilor, Duminica cea mare, un al doilea Paști, suntem aici, la biserica dumneavoastră din Bolintinu. Ne bucurăm să fim prezenți alături de dumneavoastră, pentru că față de preoții care ostenesc aici, la Bolintin, eu am o recunoștință și o admirație aparte, începând cu părintele Mugurel Popescu, care a semănat aici, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune: „Unul a semănat, altul a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.” Și aici, de la Deal, a venit la Bolintin-Deal părintele Florin Pisculungeanu, care este și secretarul Protopopiatului Bolintin și care, de când a venit aici, alături de părintele Anania Avraam, au făcut lucruri foarte, foarte frumoase.
Dacă ar fi doar să amintim, să trecem în revistă faptul că aici, la spitalul de la Bolintin-Deal, s-a ridicat o minunată capelă, un adevărat chivot în incinta spitalului, închinat Sfântului Luca al Crimeii, care este pomenit și el, alături de Sfinții Mucenici Manuel, tot în luna iunie. Aici, la Bolintin, nu este doar o comunitate bine păstorită și gospodărită de domnul Emilian Bănică, pe care îl cunosc de aproape 20 de ani, care a fost și membru în forurile noastre superioare bisericești ale Episcopiei Giurgiului, dar sunt și foarte mulți bolintineni și familii deosebite, la care țin în mod deosebit, pentru faptul că sunt buni familiști, pentru că sunt foarte buni gospodari și, văzând felul în care a evoluat comuna Bolintin-Deal, cu adevărat este „peste vale” în felul în care este gospodărită, administrată, cu case frumoase, cu oameni gospodari, cu meșteri renumiți, de care, sigur, ne-am folosit și noi la Centrul Pastoral „Gavriil Drugănescu”, acolo unde este și sediul Protoieriei Giurgiului.
Suntem legați în mod deosebit și citind istoria pe care părinții de aici, preoții dumneavoastră, părintele Pisculungeanu și părintele Anania, au consemnat-o într-o foarte bogată și documentată monografie a localității Bolintin. Însă, bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât, în această lume secularizată, unde ideologiile pervertesc și derutează nu doar pe cei care au anumite frustrări, anumite prejudecăți legate de credință, de Biserică, dar în mod deosebit pe tineri, care sunt o categorie vulnerabilă.
Și în acest context, în care vedeți manifestările unor societăți progresiste, cum sunt numite ele, care par a fi inofensive și care sunt „updatate” acestui veac, acestui mileniu, ele, în fapt, sunt distrugătoare de suflet. Și mulți dintre tineri pierd verticala, așa cum a spus academicianul Zoe Bușulenga, care a devenit călugăriță și s-a călugărit la Mănăstirea Văratec. Și, ca un antidot la toate aceste schimbări în viața societăților și, în speță, și a societății românești, vedeți că noi avem pe teologii de astăzi, formați în școlile teologice, foarte bine pregătiți, care au nu doar studii de teologie, de litere, de arte, de limbi clasice, dar au și modulele absolvite de psihopedagogie și ei sunt în învățământ.
Este foarte importantă această componentă a vieții noastre educaționale, pe lângă viața spirituală, sigur, și îmbisericirea noastră și consecvența în această linie de a veni la sărbători și în duminici la biserică este foarte importantă. Unde trebuie spus, sigur, noi prindem întotdeauna pe tineri… A ajuns să fie Biserica un loc, un apanaj al persoanelor în vârstă, care vin și se roagă pentru copii și pentru nepoți. La polul opus sunt tinerii, după pubertate și adolescență, visători, pragmatici, exuberanți, mai greu de prins la biserică.
Și atunci, ce facem cu cateheza? Zilele trecute, un teolog, altfel foarte pregătit, dar care, de multe ori, judecă Biserica și pe preoți, el însuși fiind cleric, spunea, între multe enormități, și faptul că în Biserica Ortodoxă Română cateheza se face sporadic. Nu poți să spui că ai grijă de tineretul Bisericii doar când organizezi, o dată, de două ori, de trei ori pe an, niște tabere sau niște întâlniri cu ITO, cu tinerii ortodocși din țară, tabere pe mitropolii și așa mai departe.
Viața bisericească este mult mai amplă și mult mai bogată și mult mai diversificată. Și, din nefericire pentru noi, clerici, indiferent de treapta pe care ne-am afla, nu putem să transmitem toate aceste învățături de credință, sigur, pe care noi le-am asimilat în ani mulți de școală, de seminar, de facultate, master și chiar doctorate, dar cu precădere din viața noastră pastorală, duhovnicească, a clericilor, despre care îmi place să spun că sunt încercați ca o experiență de viață pastorală care depășește orice studii academice, de factură academică.
Experiența, cum și experiența de viață a familiștilor, este mult peste orice instituție culturală, educațională. Vorbim acum de familie, acolo unde copiii se nasc și sunt educați. La polul opus, vedeți că progresismul acesta – și nu l-aș diseca acum și nu l-aș defini, pentru că am merge pe căi neumblate și extrem de… pe nisipuri mișcătoare.
Vedeți că zilele trecute, în prag de Rusalii, chiar ieri, a fost o paradă a celor care au altfel de orientare sexuală și nu înțeleg de ce, după Revoluție încoace, au fost foarte multe organizații ajutate, într-un fel sau altul, de foruri mari – nu, de Soros și de alte personalități să le spunem, care au promovat această libertate, inclusiv libertatea sexuală. Dar nu înțelegem de ce trebuie să faci o paradă cu aceste lucruri nefirești, care nu țin de familie în niciun fel. Cum să reformulezi ideea de familie? Familia înseamnă bărbat și femeie. Familia înseamnă – chiar și o mamă singură cu copii este o familie, chiar și un tată singur cu copii este o familie. Dar în niciun caz o însoțire din aceasta, în diversitatea aceasta a sexualității manifestate în fel și fel de chipuri, nu se poate face o paradă din asta.
Spuneam, încercam să spun că ei n-au mai fost incriminați, aceste persoane n-au mai fost incriminate și că au libertatea, în unele țări unde lucrurile sunt laxe, cumva sunt fluide, ca să spun așa – se pot însoți. Dar ca să ajungi, dintr-o astfel de însoțire, să adopți copii și să crezi ceea ce, prin natura ta, Dumnezeu nu ți-a dat – puterea aceasta, darul acesta al procreerii, pe care l-a dat Dumnezeu doar femeii, doar mamelor… Lucrurile acestea, din păcate, derutează pe tineri, pentru că tinerii, ați văzut, ajung și ei, într-o anumită perioadă, la negație. Și primii pe care se răzbună, din nefericire, la vârsta adolescenței, a pubertății, sunt părinții, în care văd, de multe ori, în mintea lor de copii răsfățați, văd în părinți cei mai mari dușmani, care le confiscă libertatea sau libertățile. Ori, în fapt, părinții – cei care i-au născut și i-au adus pe lume – sunt cei care îi protejează de lucrurile care îi pot vătăma.
Chiar și la nivel mental, dacă stai de vorbă cu tineri astăzi, cu o anumită categorie, vor spune: „Domnule, nu mă deranjează ca cineva să fie altfel, să trăiască altfel. Sunt și concepte: «născut altfel» sau «în acest mod».” Sunt cântece, sunt hituri internaționale care promovează subtil, în subconștientul tinerilor, aceste lucruri.
Revenind acum la componenta aceasta educațională, cred foarte tare că preoții care au o reală vocație trebuie să se implice mai mult în catehizarea tineretului. Care catehizare nu se poate face la biserică. Vedeți că, la biserică, suntem seniori, ca să fie elegant.
Dar spunea teologul acesta, Radu Preda – pentru că de el este vorba – vede numai lucrurile care încă nu merg în Biserică sau care trebuie schimbate. Și, din nefericire, sunt mulți alți teologi, preoți – ca să nu mai spunem formatori de opinie – care arată numai lucrurile greșite din societate, din Biserică, din comunități, dar n-ar veni să pună umărul, în știința lor, în puterea lor de înțelegere, pentru că și ei au avut sau au încă rosturi publice, sunt formatori de opinie și-i urmărește o lume întreagă. Vino alături de noi în Biserică să vezi cum e să păstorești o comunitate – de multe ori – divizată pe criterii politice, pe criterii materiale, pe criterii de familie. Familia–asistăm, astăzi, din nefericire… dacă ar fi doar manifestarea aceasta LGBT și parada Pride din Capitală, ar fi încă puțin. Dar noi, cei care avem pretenția că suntem ortodocși, când ne întâlnim cu neamurile, e o tragedie. Se laudă frații între ei, surorile între ele, cu nepoții, cu copiii, care are mai multă avere. Și, după ce ne-am lăudat fiecare, mai mult și mai bine, începem să-i bârfim pe ăia care nu sunt de față: frați, rude, prieteni, cumnați, fârtați, afini cu afini. După ce i-am terminat pe ăia, luăm vecinii.
Noi suntem niște fini observatori, fiecare dintre noi foarte fini… analiști, psihanaliști, psihologi, pedagogi – vedem numai ce e greșit în curtea ăluilalt, în familia celuilalt. Dar la noi, în suflețel, ce facem noi cu ortodoxia noastră, când ne batem cu pumnii în piept ca și gorilele? Ați văzut cum fac ele? Așa că suntem ortodocși…
În ce se definește ortodoxia noastră? Păi, când te gândești câtă nebunie e în lume, încet-încet începi să te gândești mai serios la ceea ce ai pierdut, la dimensiunea aceasta a vieții spirituale, pe care trebuie s-o avem fiecare dintre noi – nu doar preotul, nu doar călugărul, nu doar starețul sau călugărițele, sau maica doctor care e cu noi. Această monahie, călugăriță, este medic la Giurgiu, are un cabinet unde peste 5.000 de persoane vin la dânsa și alte câteva mii neasigurate medical.
Ortodoxia noastră, în acest mileniu, având atâta teologie, atâtea cărți de studii patristice, având în sprijinul vieții noastre spirituale emisiunile Trinitas – ale televiziunii, ale radioului – avem publicații extrem de multe, avem profesori de teologie, avem seminarii, conferințe… Aici, lângă domnișoara doctor monahia Veronica Dragomir, este un tânăr medic stomatolog, cu vreo două rezidențiate.
Încet-încet, revenind la cateheză, ar trebui să ne adresăm cu precădere tinerilor. Cei care sunteți profesori – cum e părintele Anania Avraam, cum este părintele Niță Ionuț, ca și ceilalți: părintele hirotonit astăzi ori părintele George Rotaru – trebuie să cunoașteți problemele tinerilor și le cunoașteți adiacent, așa, tangențial, prin copiii dumneavoastră care sunt mari de-acuma. Copii mici – cum e vorba aceea – probleme mici, copii mari, probleme mari.
Când crezi că i-ai scăpat din necaz, sunt mai mari și mai liberi și mai libertini, ca părinte, stând acasă, le porți grija. Somnul nu-ți e somn, odihna nu-ți e odihnă. Tot cu mintea la ei. Știți ce-mi place foarte tare? Faptul că ați ridicat aici, la Bolintinul din Deal – și sunteți mult peste Vale, să nu ne audă, dar asta e realitatea – ați ridicat un centru cultural-pastoral, unde puteți să faceți întâlniri cu tineretul, conferințe cu tinerii din ASCOR, din asociațiile creștine ortodoxe, din Liga Studenților Ortodocși. Ca tinerii de astăzi să se simtă că aparțin Bisericii, că aparțin unei comunități, că aparțin unei parohii.
Ca unul care, împreună cu părintele Suparu, ne-am ocupat foarte mult, la nivel de Patriarhie, de comunitățile românești ortodoxe, de episcopii, de parohii, am văzut că, pe continent, ca și dincolo, în Statele Unite, îndepărtarea de țară, pierderea unor tradiții care, în România și în satele încă românești și încă tradiționale, atât cât mai sunt ele, și unde merg la biserică, și unde cuvântul preotului ca păstor de suflete înseamnă ceva – în Occident, pierzând lucrurile de acasă care veneau în mod natural, în mod firesc, și în treacăt fie spus, nu le apreciem ca atare și nu-I mulțumim lui Dumnezeu în fiecare clipă că le avem, că avem o biserică peste drum de casa noastră.
În Occident, fac mile sau sute de kilometri sau mii de kilometri ca să ajungă la o parohie, la o mănăstire. Pentru că copiii lor, născuți – iată – la a doua, a treia generație, nu mai vorbesc românește, pentru că se nasc acolo, în țările respective, cu limbile respective, cu cultura respectivă. Orice salvează familia și pe tinerii români care s-au născut în străinătate – apropo de tineri – este doar ancorarea în activitățile Bisericii: școlile de sâmbătă, de duminică, catehezele – multe purtate în mediul virtual, online – conferințele și așa mai departe. Spovedania, făcută și ea prin aceste tehnologii de ultimă oră: prin telefon, prin video, prin computer.
Trăim vremuri foarte complicate și teologul de astăzi, cel de care am spus, care are modul psihopedagogic, abia dacă face față, într-o școală, într-un liceu, întrebărilor și provocărilor pe care tinerii le pun. Am văzut la Televiziunea Națională, zilele trecute, pe absolvenții unor licee mari din Capitală, unde și copiii părintelui Suparu au absolvit – de la „Sava”, de la „Lazăr” și de la „Caragiale”. Sunt convins că și la Bolintin, aici ca și la vale, sunt mulți copii buni, care, de aici din zonă, Bucureștiul fiindu-le aproape, merg și la școlile bune din București.
Și toți acești copii plini de optimism, în care părinții au investit – olimpici care n-aveau problemă cu BAC-ul sau cu admiterea la facultate… Și atunci mă uitam la copiii ăștia atât de pregătiți… Asta e drama societății noastre: că toți pleacă în străinătate, la școli mai bune, deja prinși în universități celebre și nu se vor mai întoarce.
Vă recomand să vedeți un interviu cu profesorul Vasile Ghețău, care a fost specialist la ONU zeci de ani și e specialist în demografie. Nu mi-am imaginat niciodată că un specialist de la ONU – Organizația Națiunilor Unite –, specialist la nivel internațional, global, pan-global în demografie, poate să spună – cu adevărat, deosebit de statisticile din țară, ale Institutului Național de Statistică – cam câți români pleacă anual din țară. Știți câți pleacă? După profesorul Vasile Ghețău – țineți minte numele acesta, uitați-vă pe net, la o emisiune „Garantat 100%” și veți vedea ce spune această mare personalitate, un mare profesor, un mare român, născut la Cernăuți, când Bucovina de Nord era românească și regele Carol al II-lea mergea acolo – el spune că 240.000 pleacă în fiecare an.
Nouă ni s-a părut: „Vai, dar ce puțin e!” Păi, ia numărați în patru ani, cam câți sunt, ia numărați din patru în patru, înmulțiți și vedeți cam câte milioane au plecat. Acolo s-au născut deja, la a treia generație. Tinerii noștri vor pleca, spune profesorul Ghețău, în străinătate. Populația scade demografic prin îmbătrânire – firesc, natural. Copiii nu se mai căsătoresc. Copiii dumneavoastră, fiii noștri duhovnicești, trăiesc în concubinaj, nu mai fac copii, și atunci e o tragedie pentru țară – din punct de vedere demografic, dar și social. Pentru că, nefiind tinerii în țară, nu mai pot plăti pensiile bătrânilor, care au plătit CAS-urile la vremea lor.
Și atunci, țara – zice profesorul Vasile Ghețău, revin și spun, rețineți acest nume, că e ceva fabulos – drama e că vor veni din Asia de Est, vor veni să lucreze mai mult decât cei 100.000 care au venit guvernamental, vor veni foarte, foarte mulți să lucreze, pentru că nu va mai avea cine să lucreze. Și atunci oamenii ăia care vor veni aici – pentru ei statul, zice profesorul Vasile Ghețău – va trebui să se ocupe de locuințe, să le aducă familia, să le aducă copiii, ceea ce înseamnă protecție socială, școli, dascăli, limbă arabă, eu știu, și alte specializări, lăcașuri de cult, școli…
Nu se mai nasc copii în România. Tinerii se căsătoresc târziu.
Cred că, dacă mi-e permis să spun, și părintele Niță nu se supără pe mine: el e un exemplu de bune practici, cum se spune. Șapte copii, deocamdată, cum spui tu — șapte copii! Câtă bucurie poate să fie într-o astfel de familie! Faci unul și îl protejezi de toate, și „aoleu”, îl ții de fusta mamei, și când scapă — „ăhă!” — e bezmetic și le încearcă pe toate, și suferi ca părinte că nu i-ai născut pe toți.
În fine, vreau să vă spun că mă bucur de centrul pastoral pe care l-ați făcut aici, de faptul că veți împodobi biserica cu pictură, de faptul că domnul primar a fost alături de parohie, de toate activitățile, și că va fi în continuare. Bolintinenii sunt niște oameni minunați, gospodari, și aveți una dintre cele mai frumoase biserici — catedrala de aici, de la Bolintin Deal, care se vede de pe autostradă. De oriunde ai veni — te duci către Pitești, acasă la părintele Piscu, sau vii către București, în partea asta — se vede Biserica Mare de la Bolintin. Și aveți preoți foarte harnici.
Dar și părintele de la Mihai Vodă, la care țin foarte mult, ne-a ajutat la mănăstirea de la Bolintin Vale, unde domnul Ion Roșu a donat toată proprietatea de acolo și s-a făcut o mănăstire și vin cu drag aici.
Oameni buni, este ziua bisericii, este ziua noastră, a celor care formăm Biserica — nu doar preoții, ierarhii și patriarhul. Noi toți formăm Biserica, una sfântă, sobornicească și apostolească. Și este bine să nu veniți la biserică singuri așa, ci să-i mai cicăliți și pe ăștia tineri.
Vă dorim „La mulți ani!”, să fiți sănătoși, să veniți la această biserică și să-i ajutați pe preoți să picteze. Va ieși o biserică minunată, așa cum sunt oamenii de aici. Faceți pentru copii lucrul ăsta, că Dumnezeu nu rămâne dator nimănui, să știți! Faceți pentru copii, și Dumnezeu vă va răsplăti.
Mă uit la părintele Pisclungeanu, cât e de fericit. Și-a măritat fata, pe Ioana, și a măritat-o bine! A luat un bărbat foarte bine. Foarte, foarte bine. Deci, vedeți? E foarte pregătit — la asta m-am referit. A fost și la centrul pastoral de la Durău, a fost și ghid la centrul pastoral, unde e protopopiatul aici, la Florești, la Stoienești, studii de muzică la Universitatea „Ovidius” din Constanța și cred că venirea preacucerniciei sale alături de părinții de aici — de părintele Anania, Anania Avram, de părintele… — va fi un plus pentru comunitate.
O să vă facă agenda părintele Florin, cu părintele Anania, părintele Nicolae Cătălin, ca să începeți activități cu tinerii de aici. Sunteți foarte pregătit și aveți în continuare, ca unul care ați fost profesor și sunteți. Are referințe bune? Cele mai bune! Cele mai bune!
De-aia zic: cât puteți, faceți lucruri și pentru copii, că v-a dat Dumnezeu, domnul primar, bunăstare. Știu că tatăl domniei voastre, domnul senior Bănică, a restaurat Găiseștii și foarte multe biserici medievale de aici, din Giurgiu. Cei care aveți un pic de bunăstare acolo, nu vă mai „poleiți” cu aur — metaforic vorbind — case, vile… Mai faceți și pentru biserică ceva, faceți și pentru sufletul dumneavoastră.
Grele vremuri vin. Și e greu, e foarte greu atunci când îți pierzi credința, când nu mai vii la biserică, când nu mai vii la Dumnezeu. De-aia: veniți la biserică, umpleți bisericile, catehizați copiii! Foarte important: cateheza copiilor! Că, indiferent cât de greu le va fi în societate — în cea românească sau în cea occidentală — dacă vor avea credință, vor rezista. Așa cum și dumneavoastră ați rezistat în vremuri foarte grele, ați ținut de căsnicie, ați crescut copiii, le-ați făcut gospodării. Dacă nu le dați credință, degeaba…
Noi am venit cu câteva daruri pentru domnul primar. În primul și în primul rând, o icoană cu darul episcopului. S-o puneți la cabinet, acolo, să fiți primul donator aici, la pictură. Uite, chiar pe Maica Domnului. Dar e o pictură foarte mare, care acoperă tot sfântul altar.
Aici pentru părintele paroh, că tot i-am vorbit de tineri — să citească și doamna preoteasă, și Ioana, și Andrei, domnul doctor Andrei; pentru preoții de aici: părintele Anania Avram, pentru părintele Ionuț — de care mă tot rog să vină aici, dar nu vrea — aici pentru părintele Rotaru George.
La mulți ani! Să-mi trăiți, să fiți sănătoși, să vă rugați și pentru mine! Mă bucur mult că vă văd. Mi-a fost dor. Transmiteți și părintelui Vasile multă, multă sănătate. Să ne invite și la el, la slujbă, că venim.
Vă mulțumesc tuturor preoților care ați venit astăzi la o sărbătoare așa de mare. Ați lăsat biserica de la Ghionea, de la Mihai Vodă și ați venit astăzi. Vă mulțumim.
Un nou preot — ne rugăm să-l înzestreze Dumnezeu cu multe daruri. Ai luat cea mai delicată fată de aici, pe Ioana noastră. O știu de mică. Sunt convins că îți va fi o soață, îți este un partener de viață minunat. Să fiți sănătoși. La mulți ani!”
