Preoții militari sărbătoresc zilele acestea 175 de ani de asistență religioasă în mediul militar. Evenimentele aniversare au început la Sibiu, în Catedrala Mitropolitană, cu o slujbă de Te Deum. Aniversarea face parte din programul convocării anuale a clericilor. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a oficiat slujba de Te Deum în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
”Știm cu toții că Armata Română este cea mai apreciată instituție din statul român pentru că este statornică și are o slujire foarte mult asemănătoare cu slujirea pe care o avem noi, ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe. Să apărăm ceea ce Dumnezeu ne-a dat în păstrare. Să ne rugăm pentru cei ce stau drepți și veghează la liniștea și la păstrarea acelor daruri dumnezeiești. Să ne rugăm pentru cei care sunt puși drept comandanți ai armatelor, să fie scutiți de a da ordin altul decât: lucrați, rugați-vă, cereți de la Dumnezeu liniște, pace și înțelegere între oameni și popoare.”, a spus, la Trinitas TV, ÎPS Laurențiu.
”Armata Română a avut întotdeauna clerici, preoți și ierarhi alături de voievozi, de armatele care s-au luptat pe câmpurile de bătălie pentru acest popor și pentru această țară. Sigur că, în mod instituționalizat, clerul militar funcționează de 175 de ani, dar adevărul acesta, pe care l-am spus mai înainte, n-a putut fi ținut sub obroc nici măcar în timpul comunismului.
În mod instituțional, preoții ortodocși din Transilvania au o istorie mai lungă decât cei 175 de ani, pentru că, fiind sub autoritatea Cezaro-Crăiască de la Viena, preoții ortodocși români au însoțit pe soldații de origine română și de confesiune ortodoxă în războaiele pe care Imperiul Habsburgic le-a purtat în multe locuri din Europa. Și sunt foarte bucuros că un tânăr istoric s-a preocupat de acest lucru și a întocmit o frumoasă teză de doctorat, domnul Gheorghe Abrudan.
Din partea Patriarhului României, episcopul vicar patriarhal i-a oferit preotului militar Nicolae Călugăr, la încheierea activității, ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”. De asemenea, Mitropolitul Ardealului i-a acordat Crucea Șaguniană generalului-maior Valentin Brânzei, directorul Statului Major al Apărării, iar părintelui Ciprian Ioniță, consilier patriarhal, ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”.
”Este o onoare pentru noi să lucrăm împreună. Întotdeauna Biserica și Armata sunt cei doi piloni pe care statul român s-a bazat pentru a-și construi existența și a continua existența lui pe acest pământ. Vă mulțumim pentru sprijinul pe care, prin munca dumneavoastră în cadrul unităților militare, îl aduceți spiritual tuturor colegilor noștri și vă asigurăm de întreaga noastră considerație.”, a spus generalul-maior Valentin Brânzei
Întâlnirea a continuat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, acolo unde profesorul universitar, locotenent-colonel în retragere, Vasile Tabără, a susținut o prelegere despre istoria asistenței religioase în mediul militar.
”Preotul era privit ca un doctor al sufletului și avea obligația să-i cerceteze de trei ori pe săptămână: miercurea să facă sfințirea apei, iar sâmbăta să ne citească Mântuitorul sau Acatistul Născătoarei de Dumnezeu cu canoanele acestea.”, a adăugat Vasile Tabără.
Convocarea anuală a preoților militari din Armata României va continua la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.