În prima Duminică a Postului Mare, PS Nectarie de Bogdania, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, a rostit o impresionantă predică duhovnicească, subliniind importanța pocăinței, rugăciunii și smereniei în această activitate de nevoință sufletească.
Postul – calea către Înviere
Preasfințitul Părinte a explicat că Postul Mare, care durează patruzeci de zile, până la Duminica Floriilor, este urmat de un post și mai aspru în Săptămâna Patimilor, însoțit de slujbe cu încărcătură spirituală deosebită. „Aceasta este o muncă în care fiecare dintre noi trebuie să-I ceară Domnului, în primul rând, iertarea păcatelor. Spune Sfântul Isaac Sirul: «Pentru greșelile și neputințele noastre, nimeni nu este de vină, ci nu înșine.»”
Pocăința și smerenia – cheile apropierii de Dumnezeu
În cuvântul său, PS Nectarie a subliniat că pocăința este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu mai mult decât cele mai mari virtuți ale omului, dacă este însoțită de smerenie. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că, în fiecare zi, Dumnezeu binecuvântează lumea cu oameni buni, dar când întâlnește un om smerit, Îl binecuvântează îndoit.
„Smerenia înseamnă să te vezi pe tine nevrednic și păcătos. În această perioadă a Postului Mare, slujbele sunt mai lungi, mai ales la mănăstiri, dar și în parohii. În prima săptămână a postului se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, o rugăciune de pocăință și de smerenie care nu aduce înainte pildele oamenilor din Vechiul și Noul Testament. Unii dintre aceștia s-au pocăit și au primit mila și iertarea lui Dumnezeu, alții nu s-au mai îndreptat.”
Rugăciunea, arma creștinului în lupta cu ispitele
PS Nectarie a îndemnat credincioșii să se roage neîncetat, amintind Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care ajută la curățirea sufletului. „Domnul nostru Iisus Hristos spune: «Căutați la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.» Noi toți ne dorim această odihnă sufletească, dar să nu uităm că diavolul nu doarme, nu ia permis niciodată. El caută mereu să nu abată de la calea cea dreaptă.”
În acest context, PS Nectarie a relatat un episod cutremurător din viața părintelui Proclu, un pustnic care, în timpul unui post aspru, a avut un vis în care i sa arătat o masă la care ședea Domnul Iisus Hristos împreună cu apostolii. Însă, când sa însemnat cu semnul Sfintei Cruci, toată vedenia sa risipit, iar cei de față s-au transformat în demoni, încercând să-l ucidă. Părintele a strigat către Maica Domnului, iar în acel moment sa trezit, descoperind că hainele îi erau sfâșiate, iar trupul îi era plin de vânătăi. „Demonii nu dorm, dar pentru omul smerit, care cere ajutorul lui Dumnezeu, ei se depărtează. Mare putere este în smerenie!”
Îndemn la slujbe și rugăciuni pentru cei adormiți
Preasfințitul Părinte ia îndemnat pe credincioși să participe la slujbele din perioada Postului Mare și să se roage pentru cei adormiți: „Cei adormiți așteaptă de la noi o lumânare, o rugăciune, o Liturghie, căci s-au arătat sfinților prin Liturghii. Noi, preoții, trebuie să fim cei dintâi care arătăm smerenie, căci dacă oamenii văd la noi acest exemplu, vor urma și ei această cale.”
În final, PS Nectarie a încheiat predica cu un îndemn la iertare și unitate: „În această activitate, să nu cerem unii altora, căci fără iertare nu există post, nu există rugăciune, nu există. Dumnezeu ne dăruiește tuturor harul Său, dar nu trebuie să lucrăm ridicarea, învierea și mântuirea sufletului nostru.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Nectarie de Bogdania:
”Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Ne-a ajutat bunul Dumnezeu și Maica Domnului să ajungem înaintea Sfântului și Marelui Post al Paștelui. De ce este sfânt acest post? Pentru că ne îndreaptă pe fiecare dintre noi către Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Postul acesta durează patruzeci de zile, până la Duminica Floriilor, dar din aceste zile se scad sărbătoarea Bunei Vestiri și Duminica Floriilor. Astfel, rămân patruzeci de zile, așa cum spun dumnezeieștii părinți. După acestea, se adaugă încă un post mai aspru, mai ostenitor, în Săptămâna Patimilor, când slujbele devin mai lungi și au o încărcătură duhovnicească mai mare. De la intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim întru slavă, suntem conduși zi de zi spre marea Sa Pătimire, spre Răstignirea și Învierea Sa.
Aceasta este o perioadă în care fiecare dintre noi trebuie să-I ceară Domnului, în primul rând, iertarea păcatelor. Spune Sfântul Isaac Sirul: „Pentru greșelile și neputințele noastre, nimeni nu este de vină, ci noi înșine.”
De aceea, Sfinții Părinți ne învață că pocăința este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, mai mult decât cele mai mari virtuți pe care le poate săvârși omul. Și aceasta pentru că, atunci când pocăința este făcută cu smerenie, Dumnezeu se îndură de om. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că, în fiecare zi, Dumnezeu binecuvântează lumea cu oameni buni, dar atunci când întâlnește un om smerit, Îl binecuvântează îndoit.
Cât de mare este pocăința încununată cu smerenie! Iar smerenia înseamnă să te vezi pe tine nevrednic și păcătos.
În această perioadă a Postului Mare, slujbele sunt mai lungi, mai ales la mănăstiri, dar și în parohii. În prima săptămână a postului se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, o rugăciune întreagă de pocăință și de smerenie, care ne aduce înainte pildele oamenilor din Vechiul și Noul Testament. Unii dintre aceștia s-au pocăit și au primit mila și iertarea lui Dumnezeu, alții, din păcate, nu s-au mai îndreptat.
În această perioadă a Postului Mare, noi toți – episcopi, preoți, diaconi și credincioși – trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu. De aceea, avem în această perioadă o rugăciune atât de minunată, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.
Aceasta este o rugăciune puternică, prin care cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de patimile care ne stăpânesc de cele mai multe ori.
Părinții bătrâni de la Mănăstirea Putna îndemnau monahii ca, ori de câte ori intră în biserică, să rostească această rugăciune, „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe și al iubirii de stăpânire, nu mi-l da mie!”, pentru că ajută la curățirea sufletului.
Noi, preoții, îi îndemnăm pe oameni să se apropie de Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Căutați la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.”
Noi toți ne dorim această odihnă sufletească, dar să nu uităm că diavolul nu doarme, nu ia concediu niciodată. El caută mereu să ne abată de la calea cea dreaptă.
În perioada Postului Mare, un părinte cu viață sfântă, părintele Proclu, obișnuia să postească de duminică seara, după ce stătea de sec, până sâmbătă dimineața, când se spovedea și se împărtășea. Era ca un pustnic în chilia sa, iar preotul duhovnic venea special pentru a-l spovedi și a-l împărtăși.
Într-un an, în timpul acestui început de post, aproape de ziua de vineri spre sâmbătă, părintele a avut un vis cutremurător. Se făcea că se afla într-o încăpere mare, iar în mijlocul acelei încăperi era o masă mare, la care Domnul nostru Iisus Hristos ședea împreună cu cei 12 Apostoli – șase de-o parte, șase de alta. Mulțime de ucenici aduceau mâncare la această masă, iar părintele observa toate acestea, fiind cuprins de o foame puternică, după șapte zile de post aspru și rugăciune.
Unul dintre cei care duceau bolurile cu mâncare pe masă s-a întors către el și i-a spus:
– De ce te uiți așa? Închină-te Domnului nostru Iisus Hristos!
Atunci părintele Proclu s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a rostit:
– Dumnezeu este în cer și pe pământ!
În clipa aceea, toată vedenia s-a risipit – Domnul Hristos și Apostolii au dispărut, iar cei aflați la masă s-au transformat în demoni. Unul dintre ei a strigat:
– Vai, am fost descoperit! Haideți pe el, să-l omorâm!
Toți au tăbărât asupra părintelui, încercând să-l lovească, iar unul dintre ei a cerut să fie adusă o sapină, un instrument folosit în pădure, pentru a-l străpunge.
Simțind primejdia, părintele Proclu a strigat cu putere:
– Maica Domnului, nu mă lăsa!
În acel moment, s-a trezit din somn, dar hainele îi erau sfâșiate, iar trupul îi era plin de vânătăi de la loviturile primite în vedenie.
Această întâmplare ne arată că demonii nu dorm, dar omul smerit, care cere ajutorul lui Dumnezeu, primește mare putere și ocrotire.
„Ce înseamnă să fii smerit?”
Părintele Proclu spunea că smerenia înseamnă să îți ceri iertare chiar și atunci când ai dreptate. Noi, preoții, episcopii, slujitorii sfintelor altare, trebuie să fim cei dintâi care arătăm smerenie, pentru că, dacă oamenii văd la noi acest exemplu, vor urma și ei această cale.
Îndemn la rugăciune și slujbe în perioada Postului Mare
Părintele îndemna credincioșii să facă rugăciuni neîncetate și să participe la slujbele Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se săvârșește în fiecare zi, de la ora 17:00.
„Să se facă slujbe și pentru cei adormiți, dacă se poate, chiar și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pentru că cei adormiți așteaptă de la noi o lumânare, o rugăciune, o Liturghie. S-au arătat Sfinților prin Liturghii.”
Astfel, perioada Postului Mare nu este doar un timp de nevoință trupească, ci mai ales un urcuș duhovnicesc, un prilej de întărire în credință, de apropiere de Dumnezeu și de mijlocire pentru sufletele celor plecați dintre noi.
În perioada Postului Mare, un părinte cu viață sfântă, părintele Proclu, obișnuia să postească de duminică seara, după ce se lăsa de sec, până sâmbătă dimineața, când se spovedea și se împărtășea. Era ca un pustnic în chilia sa, iar preotul duhovnic venea special pentru a-l spovedi și a-l împărtăși.
Și, sigur, într-un început din acesta al Postului Mare, era spre vineri, spre sâmbătă. De acum, visează că se găsea într-o încăpere mare și, la mijlocul acelei încăperi, era Domnul nostru la o masă foarte mare. Era Domnul nostru Iisus Hristos cu cei 12 Apostoli, șase de o parte, șase de altă parte, iar alții, o mulțime de ucenici, mergeau și aduceau mâncare la masa aceasta, la care stătea în mijloc Domnul nostru Iisus Hristos.
Și, la un moment dat, fiind încăperea aceea atât de mare, spune cu un pic de haz: „Mă uitam la blidele de mâncare pe care le aduceau acolo, la masă, pentru că, să zicem, îmi era și foame.” După șapte zile de post și de rugăciune, era a șaptea zi, de duminică până sâmbătă, în care nu luase nici măcar apă, nimic.
Și unul dintre cei care duceau acele boluri cu mâncare pe masă îi spune părintelui Proclu:
– Ce stai și te uiți aici? Închină-te la Domnul nostru Iisus Hristos!
Și atunci el s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a zis:
– Dumnezeu este în cer și pe pământ!
Și cum s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, a dispărut Domnul Hristos de la masa aceea, cu apostolii, și toți s-au transformat în demoni.
Și unul dintre ei a spus:
– Vai, am fost descoperit! Haideți pe el, ca să-l omorâm!
Și au tăbărât asupra lui, inclusiv cei care erau la masă. Dar părintele era de mică statură, avea cam 1,60 m înălțime, și toți au năvălit asupra lui ca să-l omoare.
El s-a făcut ghem, și încăpeau toți să-l lovească. Unul dintre ei a spus:
– Aduceți sapina!
Adică acel instrument folosit la pădure, care are în vârf un spic de fier.
– Cu acela să-l străpungem și să-l omorâm!
Părintele Proclu, auzind primejdia aceea, în clipa aceea a strigat la Maica Domnului și a zis:
– Maica Domnului, nu mă lăsa!
Și cum a spus lucrul acela, s-a trezit din somn.
Dar hainele de pe el erau sfâșiate, iar trupul îi era plin de vânătăi, de la loviturile pe care le primise în vis.
Demonii nu dorm, dar, pentru omul smerit, care cere ajutorul lui Dumnezeu, ei se depărtează. Mare putere este în smerenie! Și ce înseamnă să fii smerit? Înseamnă că, atunci când ai dreptate, să-ți ceri iertare.
Dar noi, preoții, episcopii, trebuie, în primul rând, să arătăm oamenilor că suntem smeriți, pentru că, dacă ei văd la noi lucrul acesta, atunci și ei vor urma această cale.
Părinților, faceți rugăciuni, faceți rugăciuni pentru oameni!
Noi vom săvârși, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, slujba Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul în fiecare zi, de la ora 17:00.
Frățiile voastre, să faceți slujbe în parohii, când timpul vă permite, în funcție de organizarea dumneavoastră. Dar minunat este ca, după slujbă, cât mai mulți oameni să poată participa la această slujbă atât de înălțătoare.
Și, în fiecare săptămână, ca un sfat din partea mea și, desigur, și a Înaltpreasfințitului, să se facă slujbe pentru cei adormiți, dacă se poate, și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Pentru că cei adormiți așteaptă și ei de la noi o lumânare, așteaptă de la noi o rugăciune, așteaptă de la noi o Liturghie, căci s-au arătat Sfinților prin Liturghii, preoții scot multe suflete din ea în Sfintele Liturghii, facem și parastase, iar duminica să slujim Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, să spovediți oamenii cu porunca lui Dumnezeu, cu dragoste, pentru că cel care are milă, Dumnezeu îi va face milă. Să-l duceți pe om spre Dumnezeu, nu spre cinstirea noastră, a preoților și episcopilor, ci spre Domnul, căci El este luminătorul, El este mângâietorul, de la El vine toată puterea, de la El vine toată slava, toată cinstea, Lui I se cuvine, nu nouă.
Sigur, noi ne îmbrăcăm acum, în perioada aceasta a Postului Mare, cu haine mai cernite, tocmai ca să arătăm pocăința pe care trebuie să-o facem. Să-i primiți pe oameni cu sufletele așa cum sunt ei, pentru că oamenii, spunea părintele Porfirie, părinte sfânt, de asemenea și el canonizat sfânt, dorea ca o biserică să fie deschisă non-stop, în biserica unde el slujea. De ce? Pentru ca omul, oricând într-o stare de neputință sau de rău, să aibă unde alerga.
Țin minte că la noi, la mănăstire, au venit odată, aveam slujbele de noapte, cam la 11:00 noaptea, duminica, sigur, spre luni, cum aveam noi slujbele, ne-am trezit cu o fată și cu doi tineri, era chinuită, săracă, de duh necurat, vorbea duhul cel rău prin gura ei și nu putea fi stăpânit, așa forță și putere avea. Acești doi tineri ne-au mărturisit că de la discotecă au venit și acolo a prins-o duhul acela. Și sigur a ajuns la noi, la mănăstire. Știa că este slujbă. Noi i-am citit rugăciuni, a fost chemată să se spovedească și, încetul cu încetul, duhul cel rău a părăsit-o.
Sunt cazuri fericite acestea, când duhurile necurate își fac simțită prezența. Dacă ar îngădui Dumnezeu, spune Sfântul Serafim din Sarov, ca diavolul să-și arate puterea pe care o are cu îngăduință de la Dumnezeu, pentru că toată slava, puterea și cinstea sunt ale lui Dumnezeu. Diavolul i-a arătat Sfântului Serafim din Sarov și i-a spus: „Numai cu o unghie aș putea distruge toată lumea aceasta.” Dar nu i se îngăduie de la Dumnezeu. Dumnezeu îl ține doar cât îi îngăduie.
De aceea spun că sunt atât de mulți oameni chinuiți de duhuri, dar nici nu știu că sunt chinuiți de duhurile cele rele. Liniștea lui Dumnezeu, pacea lui Dumnezeu, bucuria lui Dumnezeu și harul lui Dumnezeu să fie peste noi toți! Să petrecem această perioadă a Postului Mare, cum am spus, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, să parcurgem în ascultare, în smerenie, în înfrânare, în rugăciune și toate lucrurile bune pe care le facem, să le facem spre slava lui Dumnezeu.
Noi avem o obișnuință și este o obișnuință minunată. De aceea se numește și Vecernia Iertării. Încă de la sfârșitul slujbei, citeam rugăciune dezlegare, cum am să citesc și acum. Mă bucur că au venit și părinții protopopi, consilieri, împreună cu credincioșii. Citim o rugăciune de dezlegare și apoi unul altuia ne cerem iertare, pentru că noi, ca oameni, toți greșim.
Ce a spus Domnul când a fost prinsă acea femeie în păcat? A fost dusă înaintea Lui și L-au întrebat fariseii și învățătorii: „Învățătorule, ce să facem cu această femeie? Tu le știi pe toate și ești Învățătorul celor drept și bune.” El, care era Învățătorul dragostei și al iertării, dacă ar fi spus: „Iertați-o!”, ar fi spus aceia: „Tu ești călcătorul Legii lui Moise! Moise ne-a zis să pedepsim astfel de oameni care cad în păcat și să fie omorâți cu pietre în afara cetății”. Dacă ar fi zis: „Omorâți-o!”, ar fi spus aceia: „Tu, care ne-ai spus să iertăm și să iubim, nu spui să omorâm?” Cum ar fi dat un răspuns? N-ar fi reușit să iasă cu bine din acest examen. Dar pentru că El este Dumnezeu, era și este Dumnezeu, Iisus Hristos, văzând inimile lor și viclenia lor, ce a spus? „Cine este fără de păcat să ia piatra și să arunce în această femeie și să o omoare!”
Iar El, Domnul, ce făcea? Scria pe nisip cu mâna Lui, pentru a vedea păcatele lor, păcatele tuturor. Și ei le vedeau și știau că El știe, că este Dumnezeu. Și au plecat, unul câte unul. Cine este fără de păcat? Nimeni, decât numai Dumnezeu. Noi toți greșim, păcătuim, de aceea avem nevoie de iertare, de dezlegare.
Este minunat lucru să înțeleg că și eu am duhovnic. Eu, când eram la mănăstire, ca stareț de mănăstire, aproape săptămânal mă spovedeam la duhovnic. Rar se întâmpla să nu mă spovedesc, doar când eram plecat. De ce? Pentru că noi, ca preoți, ca slujitori, ca episcopi, trebuie să fim cât mai curați înaintea lui Dumnezeu când slujim Sfânta și dumnezeiasca Liturghie.
Noi nu ne spovedim, preoții, doar în posturi, căci nu suntem mireni. Și mirenii au o viață duhovnicească, uneori, mai intensă decât noi. Pentru că ei postesc, se spovedesc și se împărtășesc mai des. Și se spovedesc înainte. Iar noi, soțiile voastre, nu numai că există duhovnici, dar când sunt anumite greutăți sau lucruri pe care nu le puteți spune, eu, când vă pot primi, vă dezleg de greșelile și păcatele pe care le-ați făcut.
A venit odată o femeie de la Suceava. S-a așezat pe scaunul de spovedanie, pe scaunul din camera unde spovedeam eu. Acolo s-a așezat pe un scaun și atât mi-a zis: „Părinte, vă rog să mă ascultați, să nu-mi spuneți nimic, numai să mă ascultați.” Avea sufletul încărcat de greutăți și nu avea cui să spună.
De ce unii duhovnici sunt duhovnici mari? V-ați întrebat vreodată? De ce unii duhovnici sunt duhovnici mari? Vă spun eu de ce. Duhovnicii aceia sunt mari, cum a fost părintele Cleopa, părintele Paisie, părintele Arsenie, părintele Sofian, părintele Pârvu sau alți părinți cu viața sfântă. De ce aceștia sunt mari? Pentru că atunci când te duceai înaintea lor cu păcatele pe care le aveai, nu simțeai nicio clipă că te judecă pentru păcatele tale.
Dar cine nu te judecă? Cel care este mai prejos de tine. Oamenii aceștia mari, duhovnicii aceștia mari au fost și sunt mari pentru că, atunci când spuneau rugăciunile de împărtășanie – pe care le-am spus de fiecare dată când slujim –, când citești rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare și vezi cât de păcătoși și nevrednici se prezintă înaintea noastră și nu vorbeau atât de filosofic și psihologic.
De aceea, oamenii care mergeau în fața acestor duhovnici, pentru că aceștia lucrau pocăința, simțeau cu ușurință să-și mărturisească toate păcatele.
Dumnezeu să ne ajute, să nu binecuvânteze, să avem o lucrare duhovnicească!
Părinților, să fiți cu puterea lui Dumnezeu și de la Maica lui Dumnezeu! Niciodată nu sunteți singuri. Întotdeauna sunt Dumnezeu și Maica Domnului cu voi, cu soțiile voastre, cu sfințiile voastre. Să vă rugați cu credință, căci mare este puterea lui Dumnezeu!
Să-i învățați și pe oameni să se roage și să știți că sunt oameni care atât de mult se roagă, așa că ne rușinează pe noi, preoții. Sunt bătrâne care acum știu Psaltirea pe de rost. Sunt bătrâne care postesc atât de aspru în toată perioada aceasta a Postului Mare.
Odată a venit un copil, se spovedea cu familia. Și, sigur, eu, după rânduială, după prima săptămână de post, la copii, mai ales până în clasa a opta, le spuneam să postească prima săptămână și ultima săptămână din post.
Și după aceea s-a spovedit în prima săptămână, după ce a postit, îi zic: „Ai binecuvântare să mai mănânci ouă, lapte, brânză.” La care îmi spune, zicându-mi: „Nu, părinte, vreau să țin tot postul.” Și era clasa a șasea! Și vezi bărbați în toată firea care, după o săptămână, gata, s-au sculat, s-au împărtășit și s-a dus postul.
Maica Domnului să ne ajute și să ne binecuvinteze!”
