Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, a rostit duminică, 3 mai, un cuvânt de învățătură în Parohia „Sfânta Treime” din Călărași, Republica Moldova, în care a subliniat importanța milosteniei, a răbdării și a pocăinței, pornind de la Evanghelia vindecării slăbănogului de la Vitezda.
În debutul predicii, ierarhul a arătat că participarea la Sfânta Liturghie trebuie să fie, înainte de toate, un prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, chiar și pentru cele pe care oamenii nu le conștientizează.
Ajutorul aproapelui, o datorie uitată
În tâlcuirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Nectarie a evidențiat drama slăbănogului care a așteptat 38 de ani vindecarea, fără să aibă pe cineva care să-l ajute să intre în apă, arătând că această situație reflectă adesea realitatea vieții de astăzi.
„Oamenii ar trebui să-i ajute pe oameni când au putere și posibilitate, dar, din diferite motive, omul se ia cu grijile vieții lui și uită de durerea, de suferința și de faptul că are putere să ajute pe aproapele său. Atunci intervine Domnul, în mod neașteptat, și-l vindecă pe acest om”, a spus ierarhul.
Episcopul vicar a subliniat că Dumnezeu lucrează acolo unde lipsește ajutorul omenesc, însă această intervenție nu anulează responsabilitatea fiecăruia de a fi aproapele celui aflat în suferință.
Răbdarea și credința, calea vindecării
Pornind de la exemplul slăbănogului, ierarhul a evidențiat valoarea răbdării și a nădejdii, arătând că omul bolnav nu și-a pierdut credința, deși a așteptat aproape patru decenii.
„Treizeci și opt de ani a așteptat până să fie vindecat și nu și-a pierdut speranța, nu și-a pierdut nădejdea, nu și-a pierdut încrederea că Dumnezeu, într-o zi, poate și el să fie vindecat”, a spus PS Nectarie.
Totodată, acesta a subliniat că vindecarea adusă de Hristos nu este doar trupească, ci și sufletească, chemând la o schimbare a vieții: „Ia-ți patul tău și, de acum, să nu mai greșești”.
Pocăința, „leacul cel mai minunat”
În continuarea predicii, ierarhul a explicat că suferința este adesea legată de viața spirituală a omului, iar vindecarea deplină presupune întoarcerea la Dumnezeu.
„Pocăința este cea care aduce leacul cel mai minunat și harul cel mai binecuvântat, pentru ca omul să se vindece și să se tămăduiască”, a arătat Episcopul vicar.
Acesta a făcut o paralelă între medicina trupească și cea sufletească, subliniind că, așa cum tratamentul trebuie urmat pentru a produce efecte, tot astfel viața duhovnicească presupune efort concret: rugăciune, post, milostenie și spovedanie.
Rugăciunea, ascultată după voia lui Dumnezeu
În final, Preasfințitul Nectarie a oferit credincioșilor un exemplu din viața monahală, vorbind despre un călugăr care s-a rugat Sfântului Mare Mucenic Pantelimon pentru vindecare, dar a primit răspunsul că suferința îi este de folos pentru mântuire.
Ierarhul a explicat că Dumnezeu ascultă rugăciunea fiecăruia, însă răspunsul vine întotdeauna în acord cu voia Sa și cu ceea ce este cu adevărat folositor pentru om.
„Mai important este să fii în pacea lui Dumnezeu, în binecuvântarea lui Dumnezeu, decât să fii sănătos și tulburat”, a concluzionat Episcopul vicar.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, duminică, 3 mai, în Parohia „Sfânta Treime” din Călărași, Republica Moldova:
„Hristos a înviat!
Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
De fiecare dată când venim la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, când venim la biserică, în primul rând trebuie să aducem mulțumire lui Dumnezeu. Aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile și lucrurile bune și minunate care se întâmplă în viața noastră.
Trebuie să aducem mulțumire lui Dumnezeu și pentru faptul că primim multe daruri de la Dumnezeu, fără nici măcar să conștientizăm acest lucru.
În primul rând, primim darul sănătății, care este un dar minunat, și faptul că Dumnezeu ne-a mai dat încă o zi și încă o zi, fiecare zi aducând slavă și cinstire lui Dumnezeu și fiecare zi aducând, pentru fiecare dintre noi, mulțumire pentru darurile pe care Domnul le revarsă peste noi, dar și pentru faptul că ne-a mai dat încă o zi ca să aducem și pocăință înaintea lui Dumnezeu pentru greșelile noastre, pe care le săvârșim sau pe care le-am săvârșit.
De fiecare dată, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ni se pune înainte câte un text din Sfintele Scripturi. Astăzi ni s-a relatat o minune pe care Domnul nostru Iisus Hristos a înfăptuit-o cu un om slăbănog, care suferea de 38 de ani.
Am mai auzit noi de o minune pe care Domnul a făcut-o cu un slăbănog, care a fost adus împreună cu patul său. Patru oameni au descoperit acoperișul și l-au coborât înaintea Domnului Hristos, ca să-l tămăduiască și să-l vindece.
De data aceasta, minunea se petrece la lacul Vitezda, sau la acele izvoare care, de fiecare dată, ne spune Sfânta Scriptură că, din când în când, un înger se cobora în acest lac și tulbura apa. Iar cel care intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos.
Era o nedreptate pentru omul acesta, care, iată, de 38 de ani aștepta și el să intre în această apă, dar nu putea. Și Domnul Se apropie de el, pentru că, așa spun Părinții: atunci când nu ai om care să te ajute, intervine Dumnezeu, Care sigur te ajută mai bine decât nimeni altul.
Și l-a întrebat: „Vrei să te vindeci?” Și atunci Domnul l-a tămăduit și l-a vindecat. Iar omul acesta și-a luat patul și a mers la casa lui.
Dar era într-o zi de sâmbătă. Sigur, evreii, nici atunci, dar nici acum, trebuie să știți că în ziua de sâmbătă nu fac nimic. Și, cu alte cuvinte, s-au tulburat împotriva lui și au spus: „Cum ai fost vindecat într-o zi de sâmbătă, când nu este permis să faci nimic?”
Domnul le-a răspuns acelora, pentru că El mai vindecase și în zi de sâmbătă. Domnul a spus că, dacă ai un animal acasă și în zi de sâmbătă pătimește, nu sari să-l ajuți? Dar cu atât mai mult pentru un om, care este făptura lui Dumnezeu și care, spune Domnul, a fost chinuit de către satana atâția ani de zile.
Cu alte cuvinte, Domnul vine în ajutorul nostru și în binecuvântarea noastră atunci când nu sunt oameni care să ne ajute.
Oamenii sunt lăsați de la Dumnezeu spre ajutor și spre folos.
Două lucruri importante la Evanghelia de astăzi: spune că un înger se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa. Oare ce trebuință avea un înger să coboare în apa aceea și să tulbure apa?
Dumnezeieștii Părinți spun că în acea apă se găsea lemnul pe care Lot îl udase, ca un canon pe care îl săvârșise din cauza păcatelor lui. Și se spune că acolo se găsea lemnul acesta din care urma să fie făcută Sfânta Cruce, pe care avea să fie răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.
Iar îngerul se cobora în apa aceasta și curăța lemnul acesta. Pentru că, sigur, lemnul se păstrează cel mai bine în apă, știm lucrul acesta, dar se depun și impurități pe lemn. De aceea îngerul, pentru că era un lemn sfânt, pe care Domnul nostru Iisus Hristos avea să-Și dea viața, se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, curățind acest lemn.
Treizeci și opt de ani a stat acest om și a așteptat să fie vindecat, ca și el să poată intra în apă, ca cineva să-și facă milă de el, să-l arunce în apă după ce îngerul Domnului o tulbura, ca și el să fie vindecat. Dar nu s-a găsit omul.
Spuneau Părinții: atunci când nu ai om și te rogi cu credință, și nu-ți pierzi nădejdea, intervine Domnul.
De multe ori, în viața noastră, se întâmplă lucrul acesta. Oamenii ar trebui să-i ajute pe oameni când au putere și posibilitate, dar, din diferite motive, omul se ia cu grijile vieții lui și uită de durerea, de suferința și de faptul că are putere să ajute pe aproapele său.
Atunci intervine Domnul, în mod neașteptat, și-l vindecă pe acest om.
Ce învățăm din această Evanghelie? Treizeci și opt de ani a așteptat până să fie vindecat și nu și-a pierdut speranța, nu și-a pierdut nădejdea, nu și-a pierdut încrederea că Dumnezeu, într-o zi, poate și el să fie vindecat.
Și încă un lucru minunat: Domnul i-a spus, atât slăbănogului care a fost vindecat în casă, cât și acestuia de la lacul Vitezda: „Ia-ți patul tău și, de acum, să nu mai greșești, să nu mai păcătuiești.”
De cele mai multe ori, din cauza păcatelor noastre ne îmbolnăvim. Spune și la Paraclisul Maicii Domnului – îl citim și o rugăm pe Maica Domnului să ne vindece trupește, dar mai ales sufletește – că, din cauza mulțimii păcatelor noastre, ni se îmbolnăvește trupul, dar se îmbolnăvește și sufletul.
Ce este de făcut? Nimic altceva decât să aducem pocăință înaintea lui Dumnezeu.
Și atât acelui slăbănog care a fost vindecat în casă, cât și acestuia, Domnul le spune: „Ia-ți patul tău și mergi la casa ta.”
De ce? Ca să nu uite niciodată, spun Părinții, locul unde a pătimit și a suferit. Și din cauza cui a pătimit și a suferit? Din cauza păcatului.
De aceea, Domnul Hristos, în momentul în care vindecă și tămăduiește, nu vrea să vindece doar trupul, ci, după ce a vindecat trupul, vrea să vindece și sufletul, spunându-i să nu mai greșească, să nu mai păcătuiască.
Și adeseori noi, când pătimim de diferite neputințe ale trupului, mergem la doctor, plătim consultația, primim rețeta după ce am fost consultați. Dar nimeni nu se vindecă doar pentru faptul că a mers la doctor și că a primit medicamentele; trebuie să le și ia.
Pentru ca să înțelegem că și în viața duhovnicească nimeni nu se poate vindeca doar venind la Dumnezeu și spunând: „Doamne, am greșit.” Este nevoie și de medicament, este nevoie și de leac. Pocăința este cea care aduce leacul cel mai minunat și harul cel mai binecuvântat, pentru ca omul să se vindece și să se tămăduiască.
Metaniile, rugăciunile, postirile, milosteniile nu fac altceva decât să ajute omul să se vindece atunci când a greșit, când a păcătuit, când s-a îmbolnăvit.
Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să ne binecuvânteze și pe noi cu harul Său și cu binecuvântarea Sa și atunci când cerem ajutorul lui Dumnezeu și ni se pare că nu suntem ascultați, să înțelegem următorul lucru.
Vă spun o întâmplare. Era un părinte în Muntele Athos. Se ruga cu multă credință la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, care, știm cu toții, este unul dintre doctorii fără de arginți, adică acei sfinți care, dacă le ceri ajutorul, te ajută, te vindecă, te tămăduiesc. Chilia în care slujea și biserica unde se ruga erau închinate Sfântului Pantelimon.
Călugărul acesta pătimea de ceva timp și s-a rugat cu multe lacrimi să fie vindecat. După un timp, i s-a arătat Sfântul Pantelimon și i-a spus: „Să știi că rugăciunea ta, de când mi-ai încredințat-o, am dus-o îndată înaintea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu mi-a spus să-ți spun că este mai de folos pentru tine să pătimești și să rămâi în această stare decât să te vindeci și să uiți de Dumnezeu și de credință.”
Când a primit acest răspuns, s-a încredințat că rugăciunea lui este ascultată.
Pentru că noi, când pătimim și suferim, în mintea noastră vrăjmașul lucrează foarte ușor și spune: „Dumnezeu nu te ascultă.”
Dumnezeu ascultă pe tot omul care își pleacă genunchii înaintea Lui. Îl ascultă pe tot omul. Dar nu întotdeauna ceea ce cerem ne este de folos și este binecuvântat de Dumnezeu.
De aceea, orice lucru când îl cerem, să spunem: „Doamne, cum binecuvântezi Tu! Cum este voia Ta!”
Mai important este să fii în pacea lui Dumnezeu, în binecuvântarea lui Dumnezeu, decât să fii sănătos și tulburat, necăjit, împrăștiat și plin de durere și de suferință.
Bunul Dumnezeu să ne ajute și să ne binecuvânteze. Să avem și noi răbdarea acestui slăbănog, care 38 de ani a așteptat să fie vindecat de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos.
Să avem și noi mijlocirile sfinților, ale celor care sunt doctori fără de arginți. Să ne rugăm sfinților care tămăduiesc pe oameni. Să ne rugăm Maicii Domnului să ne acopere cu sfântul ei acoperământ, pPentru că, dacă suntem sub acoperământul Maicii Domnului, harul lui Dumnezeu este peste noi, binecuvântarea lui Dumnezeu este peste noi, iar sufletul nostru petrece în liniște, în pace și într-o lucrare duhovnicească plăcută lui Dumnezeu.
Să aducem slavă și mulțumire lui Dumnezeu Celui închinat în Sfânta Treime: Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, pentru toate lucrurile minunate și binecuvântate din viața noastră, dar și pentru bolile și suferințele noastre, pe care Dumnezeu știe pentru ce le rânduiește, căci mai important este ca sufletul să fie liniștit și împăcat cu Dumnezeu decât să primim o vindecare care nu aduce pace în sufletul nostru.
Să ne binecuvânteze Bunul Dumnezeu pe toți cu harul Său și cu puterea Sa.
Amin.”
