Credincioși români și de alte naționalități, convertiți la ortodoxie din orașul suedez Lund, l-au sărbătorit pe Sfântul Arhidiacon Ștefan în Parohia Ortodoxă cu hramurile „Sfinții Mucenici și Arhidiaconi Ștefan și Laurențiu” și cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Povățuitoarea tinerilor”.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Ierarhul a evidențiat în cuvântul său iubirea pentru Hristos pe care a avut-o Sfântul Ștefan, a cărui viață a constituit, peste veacuri, un model pentru martirii Bisericii.
„Ștefan este arhetipul tuturor mucenicilor, de la începutul Bisericii și până în zilele noastre, așa cum și martirajul său este tiparul tuturor celor care se jertfesc pentru Mântuitorul Iisus Hristos și dau adevărata și dreapta mărturie pentru adevăr. Mucenicul Ștefan a fost un tânăr curat, inimos, fără pată, fără cusur, dar la inimă a fost asemenea copiilor. Atât de curat a fost, încât, așa cum am auzit și în Apostolul care s-a citit acum la Dumnezeiasca Liturghie, din cartea redactată de Evanghelistul Luca, numită «Faptele Apostolilor», ni se relatează pe larg cum L-a mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos, cum a făcut față judecății nedrepte a iudeilor și cum s-a învrednicit să-L vadă pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos înainte de a primi cununa muceniciei. Toate aceste mărturii ne arată cât de curat, cât de neprihănit, cât de nevinovat a fost acest tânăr. A rămas cu inima de copil, așa cum și bătrânii ajunși la senectute, între care Cuviosul Nicodim, dar și ceilalți despre care aflăm din paginile dumnezeieștii Evanghelii, toți au fost copii la suflet. Tânăr cu vârsta și copil cu inima, s-a învrednicit să-L vadă pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, fiindcă i-a iertat pe cei care l-au condamnat pe nedrept la moarte și l-au zdrobit cu pietre, și s-a rugat pentru ei, așa cum Însuși Mântuitorul Iisus Hristos s-a rugat pe Crucea Răstignirii pentru cei care L-au torturat, pentru cei care L-au chinuit, pentru cei care L-au batjocorit și, în cele din urmă, L-au țintuit pe Cruce, L-au răstignit. Însuși Domnul s-a rugat pentru aceștia Părintelui Ceresc, ca să fie iertați și să nu le socotească Atotmilostivul Dumnezeu acest mare păcat al batjocorii Sale și al uciderii Sale.”, a spus PS Macarie.
La final, copiii și credincioșii care au participat la slujbă au primit daruri din partea ierarhului. Orașul Lund este unul dintre cele mai mari centre universitare din Suedia, unde studiază și mulți tineri din România.


