În duminica de după Nașterea Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Helsingborg, Regatul Suediei.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a arătat că este important să căutăm să ne apropiem de Dumnezeu.
”Aceasta este marea prăznuire de după Crăciun, iată, în această duminică în care iarăși am colindat și ne-am bucurat duhovnicește și ne dorim să colindăm pe cale cu Mântuitorul Iisus Hristos și să fim alături de El și în Betleem, dar și la templu, peste 40 de zile, la Întâmpinarea Sa, și în libertate, și în prigoană, și în țară, dar și în pribegie.
Iată, suntem și în țară, dar suntem și în pribegie, așa cum El Însuși a fost în țara Sa, dar a fost și în Egipt, împlinindu-se astfel profețiile.
Așadar, să fim cu Domnul neîncetat, preaiubiții mei. Am citit pericopa evanghelică despre fuga în Egipt. Iată, Dumnezeu a fugit din fața lui Irod. Fiul lui Dumnezeu a fugit din fața regelui Irod, îngăduindu-l, dar și noi să fugim asemenea Lui din fața tiranilor nevăzuți care caută să ne piardă.
Dar cel mai important este, preaiubiții mei, să nu fugim de Dumnezeu, ci să fim împreună cu El pururea, aici, în biserică, și pretutindeni. Aici, în biserică, Îl primim deplin în Sfânta Împărtășanie, apoi Îl purtăm în inimă; devenim cu toții purtători de Hristos sau, cum se spune în limba greacă, hristofori.”, a spus, la Trinitas TV, PS Macarie.
La final, copiii au primit mai multe daruri din partea ierarhului, iar tinerii din cadrul Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” au cântat colinde.


