Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, s-a aflat, duminică, în mijlocul comunității românilor ortodocși din capitala Regatului Danemarcei. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Copenhaga și le-a vorbit credincioșilor despre îndemnurile pe care ni le oferă Sfântul Cuvios Ioan Scărarul pentru a lupta împotriva patimilor:
„Mă bucur foarte mult că Dumnezeu S-a milostivit și ne-am adunat împreună în această Duminică a patra a Postului Mare, aici, la Copenhaga, sub Acoperământul alinător al Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria, a cărei icoană, Arătătoarea Căii și Alăptătoarea, ne este alături. Și, așa cum v-am spus și cu alte prilejuri, Sfântul Ioan, prin lucrarea sa duhovnicească – Scara – și prin multele învățături pe care le primim din această carte pe care ne-a lăsat-o Cuviosul Ioan de la Sinai, ne îndeamnă să luptăm cu patimile și să urcăm treaptă cu treaptă spre Împărăția cerurilor.
Și spune Cuviosul Ioan să nu ne lăsăm stăpâniți de patimi, ci să stăpânim noi patimile, înainte ca ele să ne stăpânească pe noi.
Și eu mă bucur de acest lucru, fiindcă, iată, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se săvârșește aici pe durata săptămânii, dar și la celelalte Liturghii de duminică și de sâmbătă, vă spovediți și vă împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, înțelegând că aici, în Biserică, este spitalul duhovnicesc.
Să veniți cu toții la Hristos și să ne plângem cu toții păcatele, fiindcă atunci suntem adevărați: când ne plângem păcatele cu lacrimi de pocăință.”
La final, copiii au primit din partea ierarhului daruri.


