Începutul de an l-a adus pe Preasfințitul Părinte Macarie, episcopul ortodox român al Europei de Nord, în mijlocul românilor stabiliți în partea nordică a Peninsulei Iutlanda din Regatul Danemarcei. La Praznicul Tăierii Împrejur cea după trup a Domnului, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni din Tors și i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la slujbă ca, în acest an, să lucreze mai mult virtuțile în viața lor.
„Atotmilostivul Dumnezeu ne-a învrednicit, iată, scump frate și scumpă soră, să intrăm în acest nou an al mântuirii 2025. Așa cum ne îndeamnă îmbunătățitul nostru Părinte Cleopa, cel trecut în rândul sfinților de la Mănăstirea Sihăstria, să încercăm în fiecare an ca patimile noastre să fie înlocuite cu virtuțile. Spunea Sfântul Cuvios Părinte Cleopa să ne eliberăm de patimi, iar acestea să fie înlocuite de virtuți. La fiecare an nou, spunea îmbunătățitul nostru părinte: ‘Frate și soră, să înlocuiești o patimă cu o virtute și vei fi tot mai bun de la an la an, vei fi tot mai desăvârșit de la an la an.’ Aceasta să facem: să înlocuim patimile cu virtuțile, păcatele cu faptele cele bune și să ne umplem de Hristos. Ne dorim ca acest nou an să fie frumos și plin de Hristos. Dacă este plin de Hristos, avem toată bucuria, avem toată pacea, avem toată împlinirea.”
În prezent, în Paraclisul Mănăstirii Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni din Tors, se desfășoară ample lucrări de restaurare.