Vă pun la inimă să rămâneți neîncetat în corabia Bisericii. Am călătorit la Muntele Athos înainte de Crăciun și am întâlnit un părinte duhovnicesc care mi-a spus așa: „Noi, păcătoșii, trebuie să rămânem în corabie, și e bine să rămânem în corabie, fiindcă cei care par virtuoși și sunt în afara corabiei se îneacă de îndată.”
Biserica este și corabie, este și spital duhovnicesc.
Mi-aduc aminte tot de la Muntele Athos cum, la o priveghere foarte lungă, de toată noaptea, unul dintre părinți a adormit. Iar la masă, după slujbă, un frate a dorit să-l tachineze și i-a spus:
— Am văzut că ai adormit la slujbă!
Și părintele, cu smerenie, dar și cu dragoste, i-a răspuns acestui frate:
— Dragul meu, este mai bine să adormi în corabia lui Noe decât să fii treaz în afara ei!
Corabia lui Noe sau Arca lui Noe a prefigurat Biserica, în care ne aflăm cu toții.
Așadar, scump frate și scumpă soră, Sfinții Trei Ierarhi ne îndeamnă și astăzi să nu ne descurajăm, ci să rămânem în corabia Bisericii. Da, marea acestei lumi este cuprinsă de furtună, valurile sunt uriașe și izbesc cu putere în corabie, dar la cârmă este Mântuitorul nostru!
Să nu ne descurajăm, să nu ne înfricoșăm, să nu ne pierdem credința și nădejdea!
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, preaiubiții mei, cu mare bucurie am revenit în orașul universitar Uppsala, în mica noastră comunitate euharistică, pentru a liturghisi de hram, pentru a-i cinsti pe cei trei mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin icoanele sale – Povățuitoarea Copiilor și Luptătoarea de la Țibleș –, dar și prin toate icoanele izvorâtoare de har care se păstrează aici, atât Maica Domnului, cât și Sfinții ocrotitori și toți ceilalți sfinți ne însoțesc pe calea mântuirii, în urcușul nostru către cer.
Așadar, iată, Sfinții Trei Ierarhi ne sunt aproape! Le cunoaștem viața, dar mai cu seamă le cunoaștem ajutorul prin rugăciunile lor. Și când ne este foarte greu, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, Sfinții Trei Ierarhi și toți ceilalți sfinți pun umărul în purtarea crucii suferinței.
Maica Domnului ne acoperă sub Acoperământul ei alinător. Sfinții Trei Ierarhi ne ocrotesc sub omoforul lor arhieresc. Și toți ceilalți sfinți ne sunt într-ajutor.
Așadar, toți sfinții, împreună cu puterile îngerești, ne sunt alături!
Frate și soră, nu trebuie să ne descurajăm, fiindcă întreaga armată a cerului este cu noi în lupta cea duhovnicească!
Acum vreau să vă pun la inimă faptul că Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur neîncetat spunea: „Dați-mi o generație de mame bune și toate acestea vor schimba fața întregii lumi.”
De ce spunea Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur acest lucru? Fiindcă el însuși a avut o mamă iubitoare și jertfelnică. La doar 20 de ani, mama sa, Antuza, a rămas văduvă, tatăl său, Secundus, general în armată, săvârșindu-se în chip năprasnic. Antuza nu a dorit să se mai căsătorească, ci, așa cum spunea însuși fiul ei, Sfântul Ioan Gură de Aur, „și-a purtat cuptorul cel de foc al văduviei.”
Dar și copilul ei a stat lângă mamă până în ultima clipă, iar după ce aceasta s-a săvârșit, el a intrat în cinul monahal și a devenit pustnic. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Adevărata mamă nu este cea care dă naștere copilului, ci este cea care îi dă o bună creștere.”
Mame sfinte și evlavioase au avut și ceilalți doi sfinți ierarhi capadocieni, Vasile cel Mare și Grigorie Teologul. Aceștia au fost prieteni din fragedă vârstă și au studiat împreună la cele mai prestigioase universități ale timpului, în mod deosebit la Atena, unde pilda prieteniei lor creștine și curate rămâne un far călăuzitor pentru toți, dar mai cu seamă pentru tineri. În studenție, Vasile și Grigorie spuneau că „nu cunosc decât doar două căi: Calea Bisericii și Calea Universității.” Aceste două căi le-au bătătorit neîncetat și și-au împodobit sufletele lor tinere cu toate virtuțile.
Și ei, Vasile și Grigorie, au avut două mame sfinte. Pe de o parte, Sfântul Vasile cel Mare a avut-o pe Emilia, pe de alta, Sfântul Grigorie Teologul pe Nona. Mamele Sfinților capadocieni, Emilia și Nona, precum și mama Sfântului Ioan Gură de Aur, Antuza, din Antiohia Siriei, sunt sărbătorite ca sfinte femei mărturisitoare în calendarul Bisericii.
Părinții Sfinților Vasile cel Mare și Grigorie Teologul, Vasile cel Bătrân și Grigorie cel Bătrân, au fost trecuți în rândul Sfinților, așa cum și ceilalți frați și surori ai lor au fost de asemenea canonizați.
Sfântul Grigorie Teologul a mai avut o soră, Gorgonia, și un frate, Cezar (în latină Chesarie, în limba greacă), ambii sfinți.
Sfântul Vasile cel Mare a avut o soră, Macrina cea Tânără, numită astfel pentru a fi deosebită de bunica lor, Macrina cea Bătrână, ambele sfinte.
Alți doi frați ai Sfântului Vasile cel Mare au devenit episcopi: Grigorie al Nisei și Petru al Sevastiei, iar Naucratie s-a făcut pustnic și s-a desăvârșit în această lucrare ascetică.
Așadar, iată trei familii de sfinți pe care Biserica îi cinstește și ne arată faptul că ne mântuim cu toții în familia iubitoare și jertfelnică. Dacă a fost posibil ca toți membrii familiilor acestor sfinți să se desăvârșească și să se sfințească, este posibil și pentru noi, frate și soră.
Mamele acestor sfinți neîncetat le puneau la inimă fiilor ceea ce pun și mamele noastre jertfelnice: să nu se îndepărteze de Biserică, să rămână în corabia Bisericii. Și nu doar că au rămas în corabia Bisericii, ci acești minunați fii au devenit și vâslași ai ei, așa cum îi vedem înfățișați, îmbrăcați în veșmintele arhierești, în acea frumoasă reprezentare a Bisericii sub formă de corabie.
Mântuitorul Iisus Hristos este la cârmă, iar toți Sfinții Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi sunt vâslași pe corabia Bisericii. Aceștia sunt Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, pe care îi prăznuim astăzi, alături de toți Sfinții Părinți ai Bisericii.
Scump frate și scumpă soră, așa cum au fost povățuiți Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, de către mamele lor sfinte, Emilia, Nona și Antuza, să rămână neîncetat în corabia Bisericii, și eu vă pun la inimă să rămâneți neîncetat în corabia Bisericii!
Am călătorit la Muntele Athos înainte de Crăciun și am întâlnit un părinte duhovnicesc care mi-a spus așa: „Noi, păcătoșii, trebuie să rămânem în corabie și e bine să rămânem în corabie, fiindcă cei care par virtuoși și sunt în afara corabiei se îneacă de îndată.”
Biserica este și corabie, este și spital duhovnicesc.
Frate și soră, în vreme de furtună, un vapor era amenințat să se scufunde, iar toți călătorii priveau cu groază în fața morții. Doar o fetiță stătea liniștită într-un ungher și se juca cu păpușa ei.
Văzând-o atât de liniștită, în timp ce vaporul era amenințat de valuri, călătorii au somat-o și i-au spus:
„Cum de stai tu atât de liniștită? Nu vezi că toți vom muri?”
Iar fetița le-a răspuns cu multă seninătate:
„Nu mi-e frică, fiindcă la cârmă este tăticul!”
Fetița era copilul căpitanului de vas.
Așadar, frate și soră, nu ne este frică! Suntem aici, în corabie, iar la cârmă este Tăticul nostru, Părintele nostru, Dumnezeul nostru Cel Atoțiitor.
Important este să rămânem în corabia Bisericii, fiindcă aici suntem la adăpost, iar corabia nu are cum să se scufunde pe valurile învolburate ale mării acestei vieți.
Această corabie a Bisericii traversează valurile mai liniștite sau mai învolburate ale acestei lumi și nu are cum să se scufunde, fiindcă la cârmă este Dumnezeul nostru și Mântuitorul nostru.
Să nu ne fie teamă! Să nu ne descurajăm!
Important este să rămânem aici, în corabie!
Mi-aduc aminte, tot de la Muntele Athos, cum, la o priveghere foarte lungă, de toată noaptea, unul dintre părinți a adormit. Iar la masă, după slujbă, un frate a dorit să-l tachineze și i-a spus:
„Am văzut că ai adormit la slujbă.”
Părintele, cu smerenie, dar și cu dragoste, i-a răspuns acestui frate:
„Dragul meu, este mai bine să adormi în corabia lui Noe decât să fii treaz în afara ei.”
Corabia lui Noe, sau Arca lui Noe, a prefigurat Biserica, în care ne aflăm cu toții.
Așadar, scump frate și scumpă soră, Sfinții Trei Ierarhi ne îndeamnă și astăzi să nu ne descurajăm, ci să rămânem în corabia Bisericii!
Da, marea acestei lumi este cuprinsă de furtună, valurile sunt uriașe și izbesc cu putere în corabie, dar la cârmă este Mântuitorul nostru!
Să nu ne descurajăm, să nu ne înfricoșăm, să nu ne pierdem credința și nădejdea!
Sfinții Părinți ne mai spun un lucru, frate și soră:
O mare care nu este cuprinsă de valuri nu poate fi navigată.
Sigur, valurile pot fi mai line sau mai puternice, mai zbuciumate, dar ele trebuie să fie!
Aceste valuri, frate și soră, sunt ispitele îngăduite de Dumnezeu.
Nu ne mântuim fără ele! Sigur, uneori sunt mari, dar noi cerem ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu și-L rugăm să ne ajute, ca ele să nu fie mai puternice decât noi.
Să ne dea Dumnezeu ajutor și putere ca să putem ieși neîncetat la limanul cel dorit al mântuirii.
Să nu ne descurajăm!
Și acum, la final, fiindcă deseori vă întâlnesc pretutindeni și sunteți necăjiți de unele și de altele, și pentru că trăim în acest zbucium cotidian, ba chiar și în comunitățile și familiile noastre se întâmplă uneori să fim bulversați, să luăm aminte la sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur:
„Gura lumii nu o putem închide niciodată, frate și soră. Dar putem face altceva: să ne astupăm urechile, să ne închidem urechile, ca aceste vorbe rele să nu ajungă prin auz la inima noastră, să o împietrească și să o otrăvească, umplând-o de răutate.”
Așadar, nu putem închide gura lumii niciodată, dar putem închide urechile noastre!
Sfântul Grigorie Teologul adaugă și el:
„E mai bine să te vorbească alții de rău, decât tu însuți să-i vorbești pe ceilalți de rău și să-i judeci.”
Așadar, scump frate și scumpă soră, cu aceste cuvinte pline de curaj și de har ale Sfinților Trei Ierarhi, pe care îi prăznuim astăzi, să călătorim lin, dar sigur, către cer!
Acolo ne așteaptă Sfinții, ca să fim cu ei veșnic, la Liturghia cea cerească!
Amin, amin!”
