Izvorul Tămăduirii coincide și cu un moment aniversar din viața Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, care a primit hirotonia întru arhiereu la această sărbătoare, în anul 2008.
Evenimentul a fost marcat de ierarh prin rugăciune în biserica Parohiei Românești „Sfinții Trei Ierarhi” din Uppsala, Suedia, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
”Împreună cu Maica Domnului, a cărei icoană — Povățuitoarea copiilor și Alăptătoarea de la Țibleș — se cinstește în acest sfânt lăcaș, sunt câțiva sfinți care ocrotesc comunitatea noastră euharistică.
Pe de o parte, sfinții dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, dimpreună cu sfinții mucenici vikingi care s-au jertfit în această străveche cetate, primind cununa muceniciei: Eric Pelerinul și Ulfrid, care îi povățuiesc pe scandinavii convertiți la Ortodoxie, alcătuind filiala ortodoxă suedeză a acestei comunități euharistice.
Pe de altă parte, îi cinstim pe ierarhii păstori ai Țării Românești, în frunte cu mitropoliții, dascăli și învățători, pomenindu-i cu recunoștință pe toți cei care au dat și dau bună și dreaptă mărturie în această străveche cetate.
Îl pomenim cu recunoștință, în rugăciunile noastre neîncetat aici la Uppsala, pe vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel care, alături de alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, într-o zi de prăznuire a Izvorului Tămăduirii, în Vinerea Luminată, în urmă cu 17 ani, prin punerea dumnezeieștii Evanghelii și a mâinilor sale, alături de ceilalți ierarhi, pe creștetul meu, în taina hirotoniei arhierești, m-a chemat la această slujire jertfelnică.”, a spus PS Macarie.
Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit și slujba de sfințire a apei, iar la final a oferit daruri copiilor de la școala parohială.
Ierarhul va sluji duminică în Biserica Paraclis Episcopal din Oslo, Norvegia.


