În Duminica I după Rusalii, numită și Duminica Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit și a rostit un cuvânt de învățătură la Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din localitatea Tăuții de Sus, Protopopiatul Baia Mare.
În predica sa, ierarhul a explicat semnificația acestei sărbători, subliniind că sfinții sunt „rodiri ale Duhului Sfânt” și exemple vii ale lucrării harului lui Dumnezeu în lume. Totodată, Preasfinția Sa a atras atenția asupra fenomenului secularizării, pe care l-a descris drept una dintre cele mai mari provocări ale omului contemporan.
Sfinții sunt rodiri ale Duhului Sfânt
Preasfințitul Părinte Iustin a arătat că Duminica Tuturor Sfinților a fost așezată imediat după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt deoarece sfințenia este rezultatul lucrării Duhului Sfânt în viața oamenilor:
„De ce Sfinții Părinți ai Bisericii au hotărât ca prima duminică după Rusalii să fie consacrată tuturor sfinților? Pentru că sfinții sunt rodiri ale Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este Cel care este Domnul de viață Făcător sau Dătător. Duhul Sfânt este Duhul Adevărului. Duhul Sfânt este pretutindeni și pe toate le împlinește.”
Ierarhul a explicat că Biserica nu reprezintă doar un locaș de cult, ci Trupul tainic al lui Hristos, alcătuit din toți cei botezați în numele Sfintei Treimi:
„În viața fiecăruia dintre cei botezați, Duhul Sfânt lucrează, luminează, vindecă sau tămăduiește, înalță și sfințește și transformă omul din om de lut sau de pământ în om ceresc, om duhovnicesc, om îmbrăcat în har și lumină.”
Sfințenia este posibilă pentru fiecare om
În continuarea cuvântului său, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a subliniat că sfințenia nu este rezervată doar marilor asceți sau făcătorilor de minuni, ci reprezintă chemarea fiecărui creștin:
„Este posibilă sfințenia de la orice nivel. De la orice nivel este posibilă sfințenia. Condiția principală pentru sfințenie nu este să fii făcător de minuni și să nu mănânci decât o dată pe zi, să te retragi în pustiu și să petreci departe de lume. Sfinții sunt și printre noi.”
Ierarhul a evidențiat că temelia sfințeniei este dreapta credință, mărturisirea acesteia și trăirea conformă cu Evanghelia:
„Să avem dreaptă mărturisire, dreaptă viețuire, conformă cu credința pe care o mărturisim. Să fie și viața pe măsura credinței. Sfinții au fost una cu Evanghelia.”
Aproape două sute de sfinți români au fost canonizați după 1990
Preasfințitul Părinte Iustin a amintit și de eforturile recente ale Bisericii Ortodoxe Române de a pune în lumină sfinții din neamul românesc:
„Dumnezeu a luminat Sfântul Sinod să trecem în calendar, din anii ’90 încoace, aproape două sute de sfinți români.”
În acest context, ierarhul a evidențiat și rolul femeilor în viața Bisericii, amintind de recentele canonizări ale unor femei cu viață sfântă și de exemplele oferite de familiile sfinților din primele veacuri creștine.
„Ne secularizăm. Ce înseamnă secularizare? Deșertare de sacru”
Unul dintre cele mai puternice momente ale predicii a fost reflecția asupra secularizării și a pericolului îndepărtării omului de Dumnezeu:
„Sfinții de mâine vor fi oamenii normali de astăzi, pentru că lumea este cum este. Din păcate, se degradează gândirea, firea, ne secularizăm. Ce înseamnă secularizare? Deșertare de sacru, de sfințenie, de har, de lumină.”
Episcopul Maramureșului și Sătmarului a explicat că omul care își pierde legătura cu Dumnezeu riscă să se reducă exclusiv la dimensiunea materială a existenței:
„Omul devine în întregime material. Așa cum au vrut comuniștii să creeze omul nou. Dar omul nou l-a creat Hristos, Adam Cel Nou. Omul nou este omul restaurat.”
Preasfinția Sa a avertizat că abandonarea vieții duhovnicești înseamnă pierderea harului și a luminii dumnezeiești:
„Și dacă îngăduim să ne secularizăm, să ne deșertăm de har, de lumină și de sfințenie, devenim pământ. Trebuie să rămânem lumină.”
Chemare la mărturisirea credinței
În încheiere, PS Iustin i-a îndemnat pe credincioși să rămână statornici în credință, să își mărturisească public apartenența la Hristos și să urmeze exemplul sfinților:
„Să avem dreaptă credință, dreaptă mărturisire, dreaptă viețuire și, desigur, dreaptă făptuire. Să ne ajute Dumnezeu să le împlinim pe toate.”
Ierarhul a încurajat, de asemenea, folosirea responsabilă a tehnologiei moderne, arătând că internetul poate deveni un instrument folositor pentru aprofundarea credinței prin accesul la viețile sfinților, rugăciuni și texte duhovnicești.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, din Duminica I-a după Rusalii, rostit la Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din localitatea Tăuții de Sus, Protopopiatul Baia Mare:
„Prima Duminică după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt se numește Duminica Tuturor Sfinților. De ce se numește așa? Pentru că sunt pomeniți în această duminică toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți, în mod generic.
De ce Sfinții Părinți ai Bisericii au hotărât ca prima duminică după Rusalii să fie consacrată tuturor sfinților? Pentru că sfinții sunt rodiri ale Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt este Cel care este Domnul de viață Făcător sau Dătător. Duhul Sfânt este Duhul Adevărului. Duhul Sfânt este pretutindeni și pe toate le împlinește.
De aceea, pogorârea Duhului Sfânt, la cincizeci de zile după Înviere și la zece zile după Înălțare, a statornicit Biserica și a așezat-o în lume ca Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Să ne înțelegem! Nu vorbim de biserică drept locaș de cult sau clădire. Vorbim despre Biserică, Trupul tainic al Domnului, din care fac parte toți cei botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Sfântul Apostol Pavel spune lămurit: „Voi sunteți Biserica Dumnezeului Celui Viu și trupurile voastre sunt temple ale Duhului Sfânt.”
În viața fiecăruia dintre cei botezați, Duhul Sfânt lucrează, luminează, vindecă sau tămăduiește, înalță și sfințește și transformă omul din om de lut sau de pământ în om ceresc, om duhovnicesc, om îmbrăcat în har și lumină. Până la urmă, fiecare dintre noi suntem țărână, lumină și har. Suntem făcuți din pământ, dar avem în noi scânteia dumnezeiască, adică sufletul, care este lumină. El este cel ce dă frumusețe și măreție omului. Și fiecare om, așa cum este starea sufletului său, se prezintă ca lumină în lume, apoi, harul este adăugat ca lucrare dumnezeiască.
Harul lui Dumnezeu se dă fiecăruia dintre noi la Botez, iar persoanele consacrate care slujesc, care sunt luate din popor, asemenea Sfinților Apostoli chemați de Hristos, primesc încă o dată har la sfințire sau la hirotonie. Și atunci se rostește o formulă pe care dumneavoastră o auziți, că o rostim cu glas tare când săvârșim Taina Hirotoniei sau când hirotonim un tânăr teolog întru diacon și apoi întru preot.
Episcopul sfințitor pune acest veșmânt, care se numește omofor, pe capul celui care stă în genunchi în colțul drept al Sfintei Mese. De ce în colțul drept al Sfintei Mese? Pentru că acolo, la slujba de sfințire, este așezată icoana cu chipul Sfântului Evanghelist Ioan. Și de ce a Sfântului Evanghelist Ioan? Pentru că el a fost fidel până la capăt Mântuitorului și nu s-a despărțit de El. Ceilalți apostoli au fost slabi, s-au temut și au fugit. Ioan a rămas la Cruce cu Maica Domnului și Mântuitorul i-a încredințat-o pe Maica Domnului.
Și atunci, ce semnificație teologică are hirotonia în colțul drept, unde este chipul Sfântului Evanghelist Ioan?
Diaconii, preoții și episcopii n-au voie să se despartă de Hristos sau să se lepede de El, chiar cu prețul vieții. Arhiereul, când depune mărturisirea de credință înainte de hirotonie, citește o mărturisire mult mai cutremurătoare decât cea pe care o fac preoții la hirotonie. La preoți este mai scurtă, pe o pagină. Ei, preoții, făgăduiesc să propovăduiască credința neîmpuținată, neadăugată, neschimbată și să slujească poporul lui Dumnezeu, să-l sfințească, să-l boteze, să-l lumineze și să-l conducă pe calea mântuirii.
Episcopul, arhiereul, spune la un moment dat:
„Dacă va fi nevoie pentru apărarea dreptei credințe, a Bisericii și a poporului lui Dumnezeu, voi jertfi însăși viața mea.”
Adică acceptă martiriul, își dă viața.
Și așa s-a întâmplat în istoria Bisericii.
Pe acești mari sfinți ai lui Dumnezeu, rodiri ale Duhului Sfânt, îi cinstim astăzi. Sunt mulți. În calendar sunt trecute câteva mii. Știți, calendarul de perete este de un metru pe nouăzeci de centimetri. Este o coală pe care sunt trecuți atât de mulți sfinți. În unele zile sunt câte doi-trei, în alte zile unul. Acum sunt și sfinții din neamul nostru, pe care îi vom cinsti duminica următoare, în Duminica Sfinților Români.
Și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înțelept să fie trecuți cu culoare albastră, pentru a fi identificați mai ușor. Și din anii ’90 s-au canonizat aproape două sute de sfinți.
Noi aveam un complex, așa suntem noi românii în toate domeniile, aveam un complex de smerenie. Am cinstit sfinții grecilor, sfinții universali, sfinții latini, sfinții răsăriteni, sfinții occidentali, pentru că în primul mileniu au fost împreună Apusul cu Răsăritul. Am cinstit sfinții slavi și am avut prea puțini sfinți de-ai noștri în calendar. Nu pentru că n-am fi avut, dar noi am întârziat. Și Dumnezeu a luminat Sfântul Sinod să trecem în calendar, din anii ’90 încoace, aproape două sute de sfinți români.
Ultima dată, șaisprezece femei cu viață sfântă, pentru că am canonizat mai mult bărbați. Dar pe bărbați i-au făcut femeile, până la urmă. Și femeile sunt mame și sunt tot atât de sfinte ca și bărbații.
În familia Sfântului Vasile cel Mare sunt opt sfinți: bunica, Macrina cea Bătrână; sora, Macrina cea Tânără; Emilia, mama Sfântului Vasile; tatăl Sfântului Vasile, care a fost preot; Sfântul Grigorie de Nyssa, episcop; Sfântul Petru al Sevastiei și încă un monah. Opt sfinți într-o familie! Aceea a fost o familie mare, cu lucrare sfântă. Acolo Duhul Sfânt a lucrat în chip desăvârșit. Și când? În vremea când încă erau frământări mari, în ceea ce se numește „veacul de aur al Bisericii”, secolul al IV-lea, când au trăit acești mari sfinți: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul de Nazianz.
De ce se numește așa?
Pentru că au fost multe frământări și s-a cristalizat credința. S-a alcătuit Simbolul de credință în anii 325 și 381, la primele două Sinoade Ecumenice. Și acești Sfinți Părinți au fost prezenți și au fost luminați de Duhul Sfânt să ne alcătuiască îndreptarul credinței noastre, pe care îl rostim cu voce tare și astăzi. Eu pornesc Crezul, dar îi las pe credincioși să se audă ei. Și îl rostiți atât de frumos la catedrală, îl știu foarte bine. Dar peste tot unde ne ducem, credincioșii știu Crezul și îl rostesc toți împreună, cu glas tare. Este puternică această rugăciune, această mărturisire de credință.
Despre asta este vorba. Până la urmă, asta au făcut Sfinții Părinți. Ne-au ajutat să avem dreapta credință. Și dreapta credință ce înseamnă? Ce a zis Mântuitorul în Joia Sfintelor Pătimiri? „Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac l-am împlinit.” Se roagă lui Dumnezeu Tatăl cu rugăciunea cea cutremurătoare, mai presus de fire, înainte de Pătimiri.
Zice:
„Lucrul pe care Mi l-ai dat l-am împlinit. Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor. Cei doisprezece pe care Mi i-ai dat erau ai Tăi și Mi i-ai dat Mie”, zice Hristos despre cei doisprezece apostoli. „Și au crezut că de la Tine am venit și că Tu M-ai trimis.”
Deci, în primul rând, Hristos ne-a făcut cunoscut numele Tatălui din ceruri și ne-a învățat că în ceruri nu este un tiran care așteaptă să greșim ca să ne pedepsească, ci este Tatăl nostru Cel din ceruri.
Și ne-a învățat și rugăciunea „Tatăl nostru”.
Și ne-a învățat că Dumnezeu este iubire și că Fiul a venit ca icoană a iubirii Tatălui: „Și atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său L-a dat să moară pentru ea și încă moarte pe cruce.”
Acesta este numele Tatălui nostru Cel din ceruri. Apoi, Iisus este Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu. Această credință au mărturisit-o Sfinții Apostoli. Ei au crezut că este Fiul lui Dumnezeu Cel Viu și au mărturisit aceasta. Și apoi Hristos ne-a învățat că ne va trimite pe Duhul Cel Sfânt. Îl va ruga pe Tatăl să trimită pe Duhul Cel Sfânt peste Sfinții Apostoli și în Biserică, iar El a rămas în Biserică și o conduce la tot adevărul. Duhul Sfânt este Cel care curățește de întinăciuni viața noastră.
Când se face hirotonia, formula este aceasta:
„Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește, hirotonește pe robul lui Dumnezeu…”
întru diacon, sau preot, sau arhiereu.
Aceasta este formula pentru toate hirotoniile.
„Pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește.”
Adică omul obișnuit, teologul, este adus în fața poporului, consacrat sau sfințit și devine persoană sfințită. Și nu îl mai numim domn, ci îl numim părinte. Sigur că prin Ardeal, influențat de limba maghiară, îi zicem și „domn părinte”. Și „domn” este frumos. E bine dacă este și domn, și părinte. Dar i se spune părinte. „Părintele nostru”, zic credincioșii. „Este părintele nostru.” „Popă” este peiorativ. Nu este frumos să zicem „popă”. Se poate spune, este un cuvânt vechi, dar nu este frumos.
Este părintele nostru al tuturor, pentru că el este trimis să se roage pentru noi, să săvârșească Liturghia, să boteze copiii, să cunune tinerii, să înmormânteze pe cei ce pleacă din lumea aceasta, să-i mărturisească, să-i împărtășească, să lege, să dezlege, să povățuiască, să lumineze și să conducă pe calea mântuirii. Aceasta este rânduiala Bisericii și calea prin care putem accede la sfințenie.
Acum, oamenii au impresia că sfinții sunt făcători de minuni. Nu neapărat. Sau că sfinții sunt ca îngerii din ceruri. Nu neapărat. Mulți sfinți din calendar au fost, în timpul vieții lor sau la începutul vieții lor, oameni foarte păcătoși și s-au căit, au abandonat viața de cădere și au încercat să-și schimbe viața, să se transforme din oameni pământești în oameni duhovnicești și apoi în oameni cerești. Și au devenit sfinți.
Este posibilă sfințenia de la orice nivel. De la orice nivel este posibilă sfințenia. Condiția principală pentru sfințenie nu este să fii făcător de minuni și să nu mănânci decât o dată pe zi, să te retragi în pustiu și să petreci departe de lume. Sfinții sunt și printre noi. Și cimitirele sunt pline de sfinți, de aceea sunt locuri sacre și profanarea mormintelor cade sub incidența legii. Pentru că acolo nu sunt cadavre de animale, ci oseminte de oameni care au trăit și au participat la viața Bisericii, au fost botezați, au trăit o viață de mărturisire, au avut o familie, au creat, au crezut, au suferit și au fost fericiți. Acolo este un tezaur, în morminte.
De aceea, sfinții pe care îi arată Dumnezeu sau îi descoperă Bisericii sunt vrednici de cinstire. Dar fiecare creștin poartă în el scânteia sfințeniei. Care este condiția ca cineva să fie vrednic să primească cununa sfințeniei? Vedeți că acum ne minunăm că am descoperit între femeile sfinte și între preoții mărturisitori, anul trecut, în 2025, au fost canonizați șaisprezece preoți mărturisitori din timpul comunismului, călugări și preoți de mir, martiri care au murit în temnițele comuniste, mult pătimitori. Iar acum, în 2026, au fost canonizate șaisprezece femei pe care le-au cunoscut contemporanii lor.
Și vă dați seama că la osemintele Sfintei Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea s-a închinat chiar tatăl ei.
Mare minune aceasta!
Tatăl s-a închinat la osemintele fiicei sale.
Ea a avut o suferință complicată, dar a avut o credință puternică și se spune că prin rugăciunile ei făcea minuni și îi ajuta pe oameni. Și cât de puternică era credința ei? Prin suferință!
A avut o boală necruțătoare și s-a stins în suferință, dar a avut lumina Duhului Sfânt și puterea de a duce crucea până la capăt.
Și iată, Biserica, prin Sfântul Sinod, inspirată de Dumnezeu, a trecut-o în rândul sfinților.
Iar tatăl și surorile ei, care sunt în viață, s-au închinat la osemintele ei.
Ne minunăm cum lucrează Dumnezeu în lume.
Și atunci, revenind, care este de fapt condiția ca cineva să poată accede la sfințenie, să devină sfânt? Să aibă dreaptă credință, credința pe care o mărturisim în Crez. Dreaptă mărturisire. Nu numai să știm Crezul, ci să-l și mărturisim public. Și este bine, Părinții Bisericii spun că este bine ca atunci când mergem la culcare să rostim Crezul. Chiar înainte de culcare, chiar și culcați pe pat, să rostim Crezul în fiecare seară. Pentru ca, dacă adormim în somn, să ne găsească mărturisindu-ne credința, să adormim în dreapta credință. Este simplu, pentru că îl știm cu toții. Să-l rostim înainte de culcare. Așa cum rostim Psalmul 50. Ne este drag, pentru că toți suntem păcătoși și rostim Psalmul 50 al regelui David, care a păcătuit și apoi s-a căit. Dar și Crezul să-l rostim în fiecare seară înainte de culcare.
Deci să avem dreaptă mărturisire, dreaptă viețuire, conformă cu credința pe care o mărturisim. Să fie și viața pe măsura credinței. Să vedeți, sfinții au fost una cu Evanghelia, mari sfinți. Sfinții Apostoli, după Pogorârea Duhului Sfânt, n-au ieșit din normă, din canon, din rânduială. Au rămas statornici. Și ei, la rândul lor, au devenit mărturisitori.
În Evanghelia de astăzi, care se citește la această duminică, Mântuitorul spune:
„Pe cel ce va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri.”
Deci cei mai mari sfinți sunt mărturisitorii. Și unul dintre primii sfinți a fost Sfântul Arhidiacon Ștefan. Ștefan, întâiul mucenic și arhidiacon, care a fost ucis cu pietre pentru numele lui Iisus de către cărturari și farisei. Și îi iubește Hristos cel mai mult pe martiri. Ce sunt martirii? Cei care și-au dat viața, cei care au murit pentru credință. Martirii din toate timpurile, inclusiv cei din temnițele comuniste. Martirii din temnițele comuniste, dar și cei din toate timpurile, uciși de tirani, de torționari, de dictatori, de cezari păgâni. Toți sunt mari. Și se așază în Sfânta Masă, la sfințire, moaște din trupurile, din osemintele sfinților martiri. Numai ale martirilor.
De ce se așază în Sfânta Masă? Ca să săvârșim Liturghia pe osemintele lor.
Creștinii se adunau în fiecare an, la data morții sau a martiriului, în catacombe, la mormintele sfinților, și săvârșeau Sfânta Liturghie. Și așezăm moaște de sfinți, pentru că nu avem părți din trupul Mântuitorului. Hristos a înviat din morți. Dacă am avea trupul Lui în mormânt, atunci n-ar mai fi nici Biserica și nici creștinismul. Hristos a înviat!
Dar martirii sunt deopotrivă cinstiți și sunt asimilați cu Hristos. Și îi iubește cel mai mult. Și atunci, cel ce mărturisește, cel ce va mărturisi până la sfârșit, pentru acela va mărturisi și Hristos. Și mare este mărturisirea.
Și să avem dreaptă făptuire. Dreaptă viețuire și dreaptă făptuire. Iar în rest, lăsăm totul în grija lui Dumnezeu. Eu am spus așa, poate puțin optimist. Dar este real. Sfinții de mâine vor fi oamenii normali de astăzi, pentru că lumea este cum este. Din păcate, se degradează gândirea, firea, ne secularizăm. Ce înseamnă secularizare? Deșertare de sacru, de sfințenie, de har, de lumină. Omul devine în întregime material. Așa cum au vrut comuniștii să creeze omul nou. Dar omul nou l-a creat Hristos, Adam Cel Nou. Omul nou este omul restaurat.
Omul care nu mai moare, iar chiar dacă moare, înviază întru Hristos. Acela este omul nou. Creștinul este omul nou. Și dacă îngăduim să ne secularizăm, să ne deșertăm de har, de lumină și de sfințenie, devenim pământ. Trebuie să rămânem lumină. Și atunci vom fi împreună cu apostolii.
Ce a spus? Ce i-a răspuns Mântuitorul lui Petru?
Ce i-a răspuns?
A zis:
„Doamne, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Cu noi ce va fi?”
Și Mântuitorul i-a răspuns:
„Voi, care ați lăsat toate și Mi-ați urmat, la înnoirea lumii, veți ședea pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.”
Aceasta este cinstea care li s-a rezervat apostolilor. De aceea sunt și reprezentați întotdeauna pe catapeteasmă, cei doisprezece apostoli. După Mântuitorul, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, urmează Sfinții Apostoli și apoi ceilalți sfinți, în ordine.
Deci noi suntem mărturisitori. Să avem dreaptă credință, dreaptă mărturisire, dreaptă viețuire și, desigur, dreaptă făptuire. Iar acum, cât este de dreaptă făptuirea noastră, analizează fiecare. Să ne ajute Dumnezeu să le împlinim pe toate.
Și sfinții pe care îi cinstim astăzi, și a căror viață o putem citi din cărți sau chiar pe rețelele de socializare — partea bună este că îi găsești și acolo —, toate viețile sfinților, rugăciuni, teologie, Biblia, Psaltirea, acatistele și tot ce dorești. Partea luminoasă a internetului este aceasta. Nu-ți trebuie multe cărți. Când te duci undeva, nu porți cărțile cu tine, pentru că te poți ruga și de pe tabletă. Aceasta este partea modernă. Unii cântăreți de la strană, în Occident, sunt mai moderni decât noi. Nu mai folosesc cărțile, ci cântă de pe tabletă. Au acolo toate cântările. Important este să le rostim și să ne împlinim viața cu conștiință creștină.
Să ne sfințim familia, locul unde trăim, calea pe unde călătorim, de acasă până la biserică, în pelerinaj. Și să ne însoțească Îngerul Păzitor și Sfântul Ocrotitor. Și să ne ocrotească Maica Domnului.
Uitați-vă ce icoană frumoasă ați așezat aici. Am sfințit-o astăzi. Maica Domnului, care este de-a pururea rugătoare, însoțitoarea, iubitoarea și ocrotitoarea noastră.
Amin.”
