Catedrala Mitropolitană din Iași, supranumită „Maica bisericilor moldave”, și-a sărbătorit, la 2 februarie, hramul istoric – praznicul Întâmpinării Domnului Iisus Hristos. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Sărbătoarea a fost marcată și de celebrarea Zilei Tineretului Ortodox, moment de bucurie pentru voluntarii asociațiilor de tineret, care au oferit răspunsurile liturgice.
În cuvântul său, după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a subliniat importanța unei gândiri curate și a unui suflet sincer, îndemnând tinerii să rămână statornici în adevăr și bunătate:
„Dumnezeu vrea să vadă în noi oameni care gândesc drept, care gândesc limpede, oameni care au un gând care să fie binecuvântat de Dumnezeu și în care Dumnezeu să sălășluiască. Osebiți-vă de astfel de gândire care nu-i după Dumnezeu. Și dacă lumea spune că așa trebuie să trăim, dacă nu dai din coate ca să ajungi în față, nu ești bine văzut și nu ajungi nicăieri, noi să spunem: „Nu vreau să fiu așa! Nu vreau să gândesc așa!
Domnul ne învață că trebuie să gândim altfel, că este important cel de lângă noi și eu să mă las pe locul doi și trei. Că, atunci când este atâta confuzie în lumea aceasta, trebuie să vină și cineva care să gândească limpede.
Osebiți-vă, fiți altfel, gândiți altfel, trăiți altfel, gândiți mai sănătos! Tot Sfântul Apostol Pavel spune: Gândul acesta să fie întru voi care era și în Hristos Iisus. Noi, creștinii, suntem chemați să avem gândul pe care-l are Dumnezeu, să ne osebim de cum gândește lumea care nu-L cunoaște pe Dumnezeu.”
Ierarhul a continuat, îndemnând tinerii să răspundă răului cu bunătate și să fie martori ai adevărului, chiar și în fața minciunii și vicleniei din societate:
„Dumnezeu m-a învățat ca la răutate să răspund cu bunătate, că iubirea va câștiga! Nu în minciună trebuie să trăiești, și atunci când toți mint în jurul meu, să am curajul să spun adevărul. Și dacă oamenii se poartă în jurul meu cu vicleșug, pentru că sărmanii, din păcate, așa au fost învățați să poată să supraviețuiască, eu să aleg să fiu sincer cu mine, cu alții și cu Dumnezeu.
Ieșiți din mijlocul unei lumi care nu-L iubește pe Dumnezeu, care nu-L ascultă pe Dumnezeu și care nu-L urmează pe Dumnezeu. Dar cum să ieșim? Fizic să ieșim, să ne izolăm, să ne ducem în munți, să ne ducem în pustie? Și asta este o chemare doar pentru anumiți oameni.
Nu lăsați să vi se fure libertatea, prețuiți-o de dragul lui Dumnezeu! Gândiți frumos, gândiți curat, ca să arătați că prin frumusețe și prin curăție se poate birui urâțenia, minciuna și necurăția lumii.”
Preasfințitul Damaschin Dorneanul a încheiat îndrumarea sa adresând tinerilor un apel la căutarea virtuților și a lucrurilor cu adevărat importante:
„Dacă sunteți cu Dumnezeu, gândul la aceasta să vă fie, la cele care sunt adevărate, la cele care sunt de cinste, la cele ce sunt drepte, la cele care sunt curate, la toate care sunt vrednice de iubit, la orice virtute și la orice laudă.
Să ieși din mijlocul celor care nu gândesc drept, curat și întru adevăr. Să facem aceasta de dragul lui Dumnezeu, ca Duhul Sfânt să se sălășluiască în inimile noastre.”
Sărbătoarea de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost un prilej de întărire duhovnicească atât pentru tineri, cât și pentru toți credincioșii prezenți, care au primit îndemnuri pentru o viață trăită în lumină, sinceritate și credință.


