Aflată de 140 de ani sub ocrotirea mai-marilor voievozi ai oștilor cerești, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gura Humorului, județul Suceava, și-a sărbătorit, sâmbătă, hramul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre reprezentările iconografice ale îngerilor și despre semnificațiile duhovnicești ale acestora:
„Pornind de la Arhanghelul Mihail, cel reprezentat cu sabia în mână, și de la Arhanghelul Gavriil, purtând crinul, cred că este potrivit pentru noi să ne gândim la faptul că, în viețile noastre, nu e ușor, dar este de mare trebuință să ținem împreună fermitatea cu îngăduința, norma cu pogorământul, litera legii cu duhul ei, dreptatea cu mila.
Cum să facem asta, ce e de făcut? Iată întrebarea la care nu știu dacă pot eu să vă dau răspunsul. Mă rog lui Dumnezeu să ne dea fiecăruia un gând, o idee, ca în toate ale noastre, în familie, la școală, la locul de muncă, să ținem împreună acrivia cu pogorământul, dreptatea cu îngăduința, exigența cu atenția la neputințele oamenilor.”
În cadrul slujbei, Preasfințitul Damaschin Dorneanul a hirotonit un preot și un ierodiacon, iar la final a săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii lăcașului de cult trecuți la Domnul.
Părintele paroh a adresat un cuvânt de mulțumire:
„Nu pot decât să mă bucur că într-un număr atât de frumos ați venit astăzi în mijlocul nostru. Consiliul parohial a pregătit câte un pachet spre pomenirea ctitorilor, pentru iertarea păcatelor lor și spre mângâierea dumneavoastră. Mulțumesc tuturor titorilor și binefăcătorilor – unii care nu doresc să fie cunoscuți, dar sprijină mult lucrarea bisericii. Dumnezeu să răsplătească tuturor.”, a spus, la Trinitas TV, părintele paroh Viorel Ilișoi.
Piatra de temelie a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gura Humorului a fost pusă în 1876, iar lăcașul de cult a fost târnosit în 1885.


