Pentru a întâmpina cu aleasă bucurie și smerenie praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Protopopiatul Bolintin a organizat joi, 18 decembrie 2025, la Centrul Cultural Pastoral „Gavril Drugănescu”, Concertul tradițional de colinde „DESCHIDE UȘA, CREȘTINE!” – ediția a IX-a.
La eveniment a fost prezent Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, alături de preoți din cuprinsul Protopopiatului Bolintin și de oaspeți de seamă din viața culturală și publică: profesorul universitar Adrian Cioroianu, Octavian Ursulescu, Aneta Matei – deputat, Daniela Bardan – managerul Bibliotecii Județene Giurgiu, precum și Constantin Dumitru, primarul comunei Florești-Stoenești.
Cuvânt de binecuvântare și apreciere pentru colindători
În continuare, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a adresat un cuvânt duhovnicesc de binecuvântare, felicitându-i pe toți colindătorii pentru interpretarea deosebită și pentru efortul de a păstra vie tradiția colindului autentic românesc.
Colindătorii au primit Pastorala prilejuită de Praznicul Nașterii Domnului, calendare pentru anul 2026, iconițe și alese daruri.
„Este un dar pe care ni l-ați făcut în perioada Crăciunului”
În cuvântul său, ierarhul a subliniat importanța întâlnirii dintre Biserică, cultură și comunitate, arătând recunoștință invitaților prezenți:
„Suntem extrem de onorați, noi, cei de la Episcopie, maica stareță a mănăstirii, Nicolaida, părinții protopopi și consilierii, de această frumoasă reuniere, care este un dar în perioada Crăciunului, pe care fiecare dintre domniile voastre ni l-ați făcut”.
Referindu-se la intervențiile invitaților, Preasfințitul Părinte Ambrozie a apreciat în mod special contribuția profesorului Adrian Cioroianu:
„Astăzi ne-a oferit un adevărat regal, un excurs în adâncurile istoriei, în perioada brâncovenilor, pe care a adus-o cu finețe în actualitate”.
Repere culturale și responsabilitatea față de tineri
Ierarhul a atras atenția asupra nevoii de repere solide într-o societate tot mai fragmentată, subliniind rolul educației, al culturii și al discernământului:
„Tinerii de astăzi, pe care îi vedem lipsiți adesea de o informare solidă despre trecutul recent, se află într-o dramă pentru care suntem, într-o anumită măsură, responsabili cu toții”.
În acest context, Preasfințitul Părinte Ambrozie a vorbit despre relația tinerilor cu tehnologia modernă, formulând un îndemn ferm și echilibrat:
„Astăzi, tineretul trebuie să folosească inteligent gadgeturile, inteligența artificială și tot ceea ce ține de tehnologia modernă, dar să aibă și spirit critic. Diakrisis, cum spune limba greacă – capacitatea de a discerne, de a înțelege lucrurile în profunzimea lor”.
Istoria, memoria și adevărul spus pe nume
În cuvântul său amplu, ierarhul a vorbit și despre pericolul nostalgiei necritice față de perioada comunistă, despre confuziile societății contemporane și despre datoria istoricilor și a oamenilor de cultură de a spune adevărul:
„O istorie sinceră a poporului român presupune ca istorici cu nume (…) să spună lucrurile pe nume”.
De asemenea, a evidențiat importanța centrelor culturale și a inițiativelor educaționale derulate de Biserică pentru formarea tinerilor:
„Aveam viziunea că, într-o zi, copiii din Florești (…) vor veni și vor învăța despre istoria lor, despre voievozi, și vor putea, la vremea lor, să promoveze lucruri reale, autentice”.
Colindul, punte între credință și comunitate
Concertul „Deschide ușa, creștine!” a reafirmat rolul colindului ca mărturisire de credință, memorie vie și punte între generații, într-un cadru în care cuvântul duhovnicesc, reflecția culturală și bucuria Nașterii Domnului s-au împletit firesc.
La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie a mulțumit tuturor celor prezenți, urându-le sărbători binecuvântate, cu pace, discernământ și bucurie duhovnicească.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris integral cuvântul rostit de PS Ambrozie:
”Suntem extrem de onorați, noi, cei de la Episcopie, maica stareță a mănăstirii, Nicolaida, părinții protopopi și consilierii, de această frumoasă reuniere, care este un dar în perioada Crăciunului, pe care fiecare dintre domniile voastre ni l-ați făcut.
Despre fiecare vorbitor aș putea spune multe lucruri frumoase, începând cu domnul profesor universitar Adrian Cioroianu, pe care am avut bucuria să-l întâlnesc. Cred că și eu, ca și dumneavoastră, confrații mei preoți, îl urmăriți în cele „Cinci minute de istorie”. Astăzi ne-a oferit un adevărat regal, un excurs în adâncurile istoriei, în perioada brâncovenilor, pe care a adus-o cu finețe în actualitate.
Îi urmărim și lansările de carte, dar suntem timizi atunci când îl vedem la Gaudeamus: stăm cumva în umbră, ascultăm ce spune și ne lăsăm provocați la meditație. Îi mulțumim pentru cuvântul pe care ni l-a adresat astăzi și îl invităm să revină la noi, mai ales că este un prieten al nostru. Avem foarte mulți prieteni comuni, inclusiv fețe bisericești, precum părintele Iustin Dragomir, care la Suceava, la Rădăuți a ridicat cel mai mare centru de copii din Europa, iar acum, la Ivești, a construit cel mai mare cămin de bătrâni din țară. Sunt multe cunoștințe comune, mulți prieteni, și vă mulțumim pentru prietenie și pentru prezența de astăzi. Inspirat a fost și domnul primar că v-a invitat pe toți.
Domnul profesor universitar doctor Octavian — am scris în carte, să știți, nu v-am omis titlurile academice, pentru că sunt dobândite pe drept: profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Compozitorilor. Îndemnurile domniei voastre și aprecierile făcute, în primul rând, la adresa celor care au cântat astăzi, dar și la adresa domnului primar, care nu este un primar „cu cântec”, ci un primar cu ureche muzicală, care face lucruri frumoase pentru comunitate — inclusiv la sărbătoarea Floriilor — ne-au bucurat mult. Este un prieten apropiat, cu care avem multe proiecte împreună.
Ne-ați ridicat, cumva, mingea la fileu, pentru că domnul profesor Adrian Cioroianu este un spirit foarte fin și foarte atent. Dincolo de faptul că este istoric, a fost și om politic, cu responsabilități în Ministerul Afacerilor Externe, dar este atent și la aspectele socioculturale și, mai ales, educaționale ale tineretului de astăzi.
Mult discutata chestiune a predării literaturii române după anumite manuale — dacă să începem cu cronicarii, care sunt piatra fundamentală, piatra din capul unghiului, sau să mergem direct către scriitorii moderni, premiați și multipremiați — rămâne deschisă. Vedeți că această societate, atât de dezbinată, atomizată și polarizată, caută încă repere.
Tinerii de astăzi, pe care îi vedem lipsiți adesea de o informare solidă despre trecutul recent, se află într-o dramă pentru care suntem, într-o anumită măsură, responsabili cu toții: dumneavoastră, oamenii de artă și de cultură, cei care diriguiesc destinele țării, într-o societate polarizată și divizată, uneori chiar alimentată, cu ghilimelele de rigoare, în această stare. Se stârnește confuzie în mințile tinerilor, pentru că unii devin nostalgici față de perioada comunistă, spunând, în câteva fraze, cât de bine era atunci: aveau case de la ICRAL, concedii la munte și la mare, fabrici, uzine, combinate, cămine de nefamiliști etc.
Sunt nostalgii care se întâlnesc, știți bine, după 25 ianuarie și plâng. Sigur că ați știut să faceți lucruri bune în acea vreme, când nu se puteau face multe. Ați promovat cântecul românesc în festivaluri care aveau greutate — nu cânta oricine și oriunde: erau festivalurile de la Mamaia și altele asemenea.
Oameni ca dumneavoastră au știut să facă lucrurile bine și să le ducă mai departe. Astăzi, tineretul trebuie să folosească inteligent gadgeturile, inteligența artificială și tot ceea ce ține de tehnologia modernă, dar să aibă și spirit critic. Diakrisis, cum spune limba greacă — capacitatea de a discerne, de a înțelege lucrurile în profunzimea lor.
Vedeți că nu numai ei sunt, să folosesc un cuvânt neacademic, cumva confuzați. Iertați-mi expresia aceasta neacademică, dar și noi, cei maturi și seniorii, încă ne punem întrebări referitoare la starea societății, a lumii în general, în ansamblul ei, și a societății românești în special. Ne îndreptăm către gânditori foarte premiați, ale căror cărți sunt citite pe scară largă — Noah, de pildă, scriitorul evreu care scrie extraordinar, cu o forță a verbului remarcabilă. Toată lumea îl citește. Alții se duc, încet-încet, în această perioadă, către progresism, cel pe care l-ați citat ieri, alaltăieri, la un proiect european al Bisericii, împreună cu Patriarhia. Se vorbea mult despre acest progresism și era, cumva, pus în slăvi.
O fi bun și progresismul acesta, dar depinde în ce cheie îl văd tinerii de astăzi. Pentru că, vedeți, unii dintre noi suntem nostalgici, alții am trăit în comunism, alții au supraviețuit și au ieșit din comunism, alții au murit în temnițe și în închisori, în deportări.
Și eu am făcut armata, ca și domniile voastre, seniorii, și mi s-au deschis ochii la nivelul conducerii militare, pentru că făcusem o școală de artă și știam să scriu cu penița Rotring, să fac hărți. Am stat lângă generalul Zeca, de la Constanța, kilometrul 4-5. Făceam ordinul de zi pe unitate, scriam documente și am văzut militari de carieră cu pieptul plin de insigne și decorații meritorii.
Într-o dimineață, pe platou, i s-a prezentat garda de onoare generalului Vasile Milea. L-am cunoscut personal și, ulterior, citind — apropo de îndemnul domniei voastre — am descoperit că istoria militară a poporului român și multe alte cărți importante îl au ca semnatar, în articole de specialitate, și pe Vasile Milea. Un mare om, un mare bărbat.
Putem glosa mult și vorbi despre starea societății de astăzi. La Târgul Gaudeamus, o tânără domnișoară și-a lansat o carte — Daria Gușă — și, când am văzut cât de bine vorbește despre teme legate de geopolitică, am zis: „Cum se poate ca un copil atât de tânăr să vorbească atât de bine, tehnic, documentat?”. Dar lansarea cărții și cuvântul ei au fost precedate de Adrian Severin, care a făcut un excurs în politică și în istorie, așa cum doar domnul profesor doctor Adrian Cioroianu știe să facă în acele deja prea puține „Cinci minute de istorie”.
Și o să mai spun ceva apăsat, pentru că este bine să mărturisim lucrurile acestea aici. Suntem într-un centru cultural pe care Biserica l-a achiziționat. Am stat trei ani de zile în acest subsol și aveam viziunea că, într-o zi, copiii din Florești, care sunt foarte buni, vor veni și vor învăța despre istoria lor, despre voievozi, și vor putea, la vremea lor, să promoveze lucruri reale, autentice.
O istorie sinceră a poporului român presupune ca istorici cu nume, pe care îi precede faima, notorietatea și rosturile pe care le-au avut și le au încă în societate — slavă Domnului — să spună lucrurile pe nume. Altfel, copiii, ca și cei de astăzi, care se gândesc la bunicii nostalgici și la ideea că „era mai bine atunci”, ajung să creadă că românul este mereu impozitat, mereu împins înapoi, mereu tras înapoi ca racul.
Ei trebuie să fie demni să știe. Uitați-vă la târgurile de carte: mă uit la anumite edituri și văd multă literatură pentru copii, anglo-saxonă, americană, europeană, în care copiii nu înțeleg nimic despre acele personaje. Sunt făcute pentru copii semidocți. Ori copiii noștri sunt extrem de inteligenți. Cei din Florești-Stoenești, din Palanca — toți intră la „Sava”, la „Lazăr”, la liceele mari din Capitală.
Vă mulțumesc că ați venit.
Doamne ajută!
La mulți ani!
Să aveți sărbători frumoase!”


