În seara zilei de vineri, 5 decembrie 2025, la Schitul „Sfântul Nicolae” din municipiul Giurgiu, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit slujba Vecerniei unite cu Litia, în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, și a rostit un amplu cuvânt de învățătură, cu accente puternice asupra milosteniei, vieții duhovnicești și responsabilității față de copiii și tinerii de astăzi.
La slujbă au fost prezenți Înaltpreacuviosul părinte arhimandrit Nicolae, starețul schitului, preoți și diaconi slujitori, părinți consilieri, precum și numeroși credincioși giurgiuveni, iubitori de sfinți și de priveghere.
„Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”
PS Ambrozie și-a început predica plecând de la una dintre fericirile evanghelice, subliniind că milostenia rămâne cheia mântuirii și a vindecării sufletești:
„Fericiți cei milostivi, că aceia vor moșteni pământul.
(…) Am început cuvântul meu cu această maximă din Sfânta Scriptură, una dintre fericiri: «Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui», pentru că astăzi îl sărbătorim, în ceas de vecernie și la priveghere, pe cel mai iubit dintre ierarhi, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, mare făcător de minuni.”
Ierarhul a arătat că cei prezenți nu sunt doar simpli participanți la slujbe, ci credincioși asumați, chemați la o viață lăuntrică serioasă:
„Desigur, dumneavoastră, cei care sunteți credincioși asumați, cei care participați la viața Bisericii, știți că aceasta presupune nu doar participarea la sfintele slujbe, ci și o viață duhovnicească aparte, exprimată și susținută prin lectura Sfinților Părinți, a Filocaliei, a învățăturilor duhovnicești și prin rugăciunile personale… în ceea ce se numește, îndeosebi, pravila.”
Pravila – respirația duhovnicească a monahilor și preoților
Episcopul a explicat pe larg importanța pravilei de rugăciune, atât pentru monahi, cât și pentru preoți și credincioși, arătând că aceasta este izvor de putere în slujire:
„Există o pravilă, o rânduială de rugăciune, de canon pentru călugări. Există o altă pravilă, mult mai amplă și mai bogată, pentru preoții slujitori ai sfintelor altare. (…) De aceea și canonul lor de rugăciune presupune o pravilă aparte. Nici nu poate călugărul să-și ducă viața fără canonul de rugăciune monahală, fără pravila monahală. Nici preotul, la rândul lui, nu poate să săvârșească sfintele dumnezeieștile și de viață făcătoarele Taine (…) fără să aibă canonul și pravila sa de rugăciune.”
PS Ambrozie a descris cu finețe momentul pregătirii preotului pentru Sfânta Liturghie, în „peștera din Betleem” – proscomidia – unde sunt pomeniți credincioșii:
„Preotul se pregătește încă din ajun, singur, acolo, în «peștera din Betleem», care este proscomidia – partea din stânga altarului – și citește toate rugăciunile pentru ajutorul și binecuvântarea credincioșilor pe care îi păstorește.”
Sfântul Nicolae – model de bunătate, milostenie și mărturisire
În continuare, ierarhul a prezentat pe larg chipul Sfântului Ierarh Nicolae, „cel mai iubit dintre ierarhi”, evidențiind îmbinarea dintre marea lui bunătate și dreapta mărturisire a credinței:
„Spre deosebire de marii sfinți ai Bisericii (…) Sfântului Ierarh Nicolae abia dacă îi sunt cunoscute câteva rugăciuni atribuite lui. El nu a teologhisit amplu, nu a dogmatizat, nu ne-a lăsat cărți de cugetare duhovnicească pline de tratate dogmatice, dar a rămas, iată, în conștiința noastră de peste 1700 de ani…”
PS Ambrozie a amintit binecunoscutele fapte de milostenie ale sfântului – punguțele de aur pentru cele trei fete sărace, salvarea marinarilor din furtună –, dar și curajul său la Sinodul I Ecumenic, când l-a înfruntat pe ereticul Arie:
„(…) un eretic – Arie, un preot din Alexandria, decăzut din credință – promova o erezie legată de Mântuitorul Iisus Hristos, spunând că Hristos nu ar fi fost Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Sfântul Ierarh Nicolae, în apărarea adevărului, l-a pălmuit.”
Ierarhul a explicat de ce, în icoanele Sfântului Nicolae, sunt zugrăviți Mântuitorul și Maica Domnului deasupra, în colțuri, redându-i semnele arhieriei:
„De aceea, în icoanele Sfântului Ierarh Nicolae sunt zugrăviți Mântuitorul și Maica Domnului în colțurile de sus ale icoanei (…) dându-i Evanghelia și semnele arhierești.”
Părintele arhimandrit Nicolae – „primul la slujbă, primul în slujire”
PS Ambrozie a făcut o frumoasă paralelă între alegerea Sfântului Nicolae ca episcop în Mira Lichiei și râvna părintelui arhimandrit Nicolae, starețul schitului, pe care l-a numit „cel mai harnic dintre călugării noștri”:
„S-au gândit pe cine să aleagă în Mira Lichiei (…) Și au zis: «Care va veni primul la slujbă dimineața, acela este omul lui Dumnezeu.» Și l-au ales pe Nicolae.
(…) L-au ales pe Nicolae, cum și noi l-am ales pe părintele Nicolae, pentru că dânsul este primul la slujbă, primul în slujire. Este cel mai harnic dintre călugării noștri, din mănăstirile noastre…”
Preasfinția Sa a subliniat și impactul duhovnicesc al unui astfel de slujitor asupra credincioșilor din Giurgiu:
„Foarte multe personalități din orașul nostru au un respect aparte față de părintele Nicolae. Și știți de ce? Pentru că se împlinește un cuvânt care spune: «Apropie-te tu de Dumnezeu și mulți se vor apropia de tine.»”
Despre bunătate, neuroștiință și vindecarea prin iertare
Un segment amplu al predicii a fost dedicat legăturii dintre păcat, moștenire, sănătate și neuroștiință, PS Ambrozie arătând cum bunătatea, milostenia și iertarea pot vindeca adânc sufletul și chiar trupul:
„Omul care este bun se vindecă de multe boli. Omul care este bun și are bucuria aceasta de a dărui trăiește mulți ani și are o stare de bine și de sănătate extraordinară. Pe când omul care este zgârcit și plin de răutate ajunge într-o stare de-a dreptul maladivă.”
Ierarhul a amintit și mărturii din perioada comunistă, evocând viața părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, a lui Marcel Petrișor și întâlnirile dramatice dintre foști torționari și cei torturați, subliniind forța iertării și tragedia răutății neînfrânate.
„Suntem, acum, în al douăsprezecelea ceas. Trebuie să veniți la biserică”
Finalul predicii a fost unul profetic și mobilizator, PS Ambrozie avertizând asupra crizei morale și spirituale în care se află societatea, vorbind despre păcatul avortului, despre ideologiile care relativizează identitatea de gen și despre pericolul expunerii copiilor la conținuturi nepotrivite.
În acest context, cuvintele-cheie ale serii au fost:
„Suntem, acum, în al douăsprezecelea ceas. Trebuie să veniți la biserică. Dați credință copiilor dumneavoastră. Aduceți-i de mici, ca pe porumbei, cu «pliscul deschis», și împărtășiți-i.
Copiii care vor veni după noi, dacă nu vor avea credință, nu vor putea supraviețui într-o lume nebună, cu ideologii în care fiecare își poate «alege sexul».”
Ierarhul a arătat că unele state occidentale au început să conștientizeze gravitatea crizei prin măsuri de limitare a accesului minorilor la conținut nociv, dar a insistat că soluția autentică rămâne credința, Biserica și familia creștină.
Chemare la bunătate, milostenie și exemplu personal
În încheiere, PS Ambrozie a chemat pe toți cei prezenți la pocăință, schimbarea vieții și mai ales la exemplu personal în fața copiilor:
„Fiți buni, oameni buni! Bunătatea și milostenia vă vor face iubiți de Dumnezeu și de sfinți, iar sub ocrotirea Maicii Domnului rugăciunile vă vor fi ascultate.
Sfântul Nicolae să vă bucure și să vă ajute pe fiecare! Transmiteți copiilor și nepoților multă sănătate. Să fim sănătoși! Doamne ajută și la mulți ani!”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie în seara zilei de 5 decembrie 2025, la Schitul „Sf. Nicolae” din municipiul Giurgiu, după săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia:
„Fericiți cei milostivi, că aceia vor moșteni pământul.”
Înaltpreacuvioase părinte arhimandrit Nicolae, preacucernici părinți, părinți consilieri, părinți diaconi, iubiți credincioși,
Ne bucurăm că, în această seară, la Vecernia cea Mare, ne aflăm împreună cu preacucerniciile voastre și cu credincioșii noștri râvnitori, iubitori de sfinți, iubitori de privegheri, iubitori de binecuvântări cerești.
Am început cuvântul meu cu această maximă din Sfânta Scriptură, una dintre fericiri: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”, pentru că astăzi îl sărbătorim, în ceas de vecernie și la priveghere, pe cel mai iubit dintre ierarhi, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, mare făcător de minuni.
Desigur, dumneavoastră, cei care sunteți credincioși asumați, cei care participați la viața Bisericii, știți că aceasta presupune nu doar participarea la sfintele slujbe, ci și o viață duhovnicească aparte, exprimată și susținută prin lectura Sfinților Părinți, a Filocaliei, a învățăturilor duhovnicești și prin rugăciunile personale pe care le facem fiecare dintre noi în ceea ce se numește, îndeosebi, pravila.
Există o pravilă, o rânduială de rugăciune, de canon pentru călugări. Există o altă pravilă, mult mai amplă și mai bogată, pentru preoții slujitori ai sfintelor altare. Și există, desigur, un canon de rugăciune de pravilă pe care monahii, călugării și călugărițele trebuie să-l împlinească, pentru că ei au această viață departe de lume, nu au greutățile pe care dumneavoastră, familiștii, cei din lume, le aveți – legate de creșterea și educarea copiilor, având o viață socială activă, nicidecum una contemplativă, așa cum își doresc călugării să aibă. De aceea și canonul lor de rugăciune presupune o pravilă aparte. Nici nu poate călugărul să-și ducă viața fără canonul de rugăciune monahală, fără pravila monahală. Nici preotul, la rândul lui, nu poate să săvârșească sfintele dumnezeieștile și de viață făcătoarele Taine, slujba de prefacere, fără să aibă canonul și pravila sa de rugăciune.
Toate acestea dau putere călugărilor și, în mod deosebit, preoților care se înveșmântează, care rostesc rugăciuni ale proscomidiei, care își pun mânecuțele – semn al slujirii – care își pun patrafirul, pe care sunt așezați de multe ori ciucurii ce simbolizează sufletele credincioșilor care atârnă, cumva, de păstorirea preotului.
Preotul se pregătește încă din ajun, singur, acolo, în „peștera din Betleem”, care este proscomidia – partea din stânga altarului – și citește toate rugăciunile pentru ajutorul și binecuvântarea credincioșilor pe care îi păstorește.
Îl pomenim astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, care este foarte iubit și foarte popular. Spre deosebire de marii sfinți ai Bisericii care au lăsat o teologie înaltă, care au dogmatizat, care ne-au învățat și ne-au luminat – precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, ori mai târziu Sfântul Simeon Noul Teolog, Simeon Metafrastul și alți mari teologi –, Sfântului Ierarh Nicolae abia dacă îi sunt cunoscute câteva rugăciuni atribuite lui.
El nu a teologhisit amplu, nu a dogmatizat, nu ne-a lăsat cărți de cugetare duhovnicească pline de tratate dogmatice, dar a rămas, iată, în conștiința noastră de peste 1700 de ani, ani pe care îi comemorăm astăzi în întreaga lume ortodoxă, dar și în lumea catolică și chiar în lumea protestantă de mai târziu.
El a participat la Primul Sfânt Sinod Ecumenic, vestit în toată lumea, iar în vremea sa a făcut foarte multe fapte bune, fapte de milostenie de care ne amintim: bănuții și pungile de aur pe care le arunca noaptea pentru a salva de la prostituție trei fete sărace, pe care însuși tatăl lor voia să le vândă; marinarii pe care i-a salvat aflați în primejdie de moarte pe mare.
Însă, este și cel care, atunci când credința dreaptă ortodoxă s-a aflat în mare primejdie, pentru că un eretic – Arie, un preot din Alexandria, decăzut din credință – promova o erezie legată de Mântuitorul Iisus Hristos, spunând că Hristos nu ar fi fost Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Sfântul Ierarh Nicolae, în apărarea adevărului, l-a pălmuit.
Pentru acest fapt a primit pedeapsă de la împăratul Constantin cel Mare, fiind aruncat în temniță și lipsit de semnele arhieriei: engolpionul și crucea, omoforul și patrafirul, pe care arhiereii le poartă până astăzi.
În închisoare plângea, gândindu-se dacă a făcut bine și întrebându-se de ce pătimește acest lucru cumplit, fiind lipsit de semnele slujirii sale și oprit de la arhierie. Iar Maica Domnului i s-a arătat și i le-a redat, adeverind dreptatea sa și mărturisirea adevărului de credință.
De aceea, în icoanele Sfântului Ierarh Nicolae sunt zugrăviți Mântuitorul și Maica Domnului în colțurile de sus ale icoanei Sfântului Nicolae, în dreapta și în stânga, dându-i Evanghelia și semnele arhierești.
Sfântul Ierarh Nicolae este cel care, printr-o minune, ne este cunoscut în viața sa. S-au gândit pe cine să aleagă în Mira Lichiei, un oraș din Asia Mică de astăzi, din Turcia: pe cine să aleagă ca păstor, după moartea unui mare ierarh, predecesorul său. Și au zis: „Care va veni primul la slujbă dimineața, acela este omul lui Dumnezeu. E semn dumnezeiesc. Pe el îl vom alege.” Și l-au ales pe Nicolae.
L-au ales pe Nicolae, cum și noi l-am ales pe părintele Nicolae, pentru că dânsul este primul la slujbă, primul în slujire. Este cel mai harnic dintre călugării noștri, din mănăstirile noastre — puține, unele dintre ele reactivate, altele înființate și păstorite cu multă dăruire de călugări.
Însă părintele Nicolae, asemenea Sfântului Ierarh Nicolae, a fost primul la slujbă aici, la schit. Văd că preoții zâmbesc. S-au adăugat și ei în această slujire minunată, în care „s-a făcut tuturor toate, ca pe toți să-i dobândească”.
Foarte multe personalități din orașul nostru au un respect aparte față de părintele Nicolae. Și știți de ce? Pentru că se împlinește un cuvânt care spune: „Apropie-te tu de Dumnezeu și mulți se vor apropia de tine.”
Omul care trăiește cu adevărat în Hristos este hristocentric și Îl are pe Hristos hrană și băutură și bucurie în Duhul Sfânt, în omul acela se sălășluiește pacea. Iar omul care are pace aduce în jurul lui oameni iubitori de pace, de liniște sufletească, de isihie.
Omul tulburat se vede cu ochiul liber că nu are pacea inimii și încă este luptat de propriile păcate, de propriile păreri despre sine — păreri, din nefericire, de multe ori prea bune — și așa mai departe: lucruri pe care noi ne grăbim să le vedem la ceilalți, întotdeauna la ceilalți, niciodată sau foarte rar, în cel mai bun caz, la noi înșine.
Și atunci, în perioada aceasta a Crăciunului, nu vorbim doar de sfinții mari, ci vorbim mai ales de cel care a făcut bunătate, de cel care a făcut milostenie — prin excelență, Sfântul Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni — căruia Biserica i-a închinat slujbe, imne, paraclise.
Troparul Sfântului Ierarh Nicolae îl arată ca fiind: „Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător al înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale, adevărul lucrurilor”, adică ceea ce ai mărturisit și ai trăit, nu ceea ce ai postulat.
Pentru că există un cuvânt biblic care spune: mare este cel care împlinește învățătura, nu cel care o rostește cu emfază — le-o spune enoriașilor ce trebuie să facă, cum trebuie să postească, cum trebuie să ajuneze, iar el însuși se vede că nu este un ascet și nu trăiește taina aceasta a întrupării lui Hristos în viața și ostenelile sale.
De aceea vedeți că astăzi credincioșii noștri, care au foarte multă cultură teologică, au foarte multe cărți la îndemână și pot urmări emisiuni culturale, educaționale și teologice la nivel academic — la Televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române, la emisiuni radiofonice difuzate pe Radio Trinitas sau chiar la Radio România Actualități, avem cuvântări foarte frumoase. Zilele trecute ascultam din arhivă, la Radio România, predici ale părintelui Cleopa Ilie, înregistrate pe vremea când trăia Valeriu Ionescu, unul dintre reporterii creștini, și îmi aminteam ascultându-l pe părintele cum îi spunea:
„Mânca-te-ar Raiul, măi! Cum te cheamă? Mânca-te-ar Raiul!” – îi spunea lui Valeriu Ionescu.
Și expresia aceasta „mânca-te-ar Raiul” a rămas și este folosită cu îndrăzneală, dar și cu speranță, de mulți monahi: ce mare binecuvântare să te „mănânce” Raiul, să ai parte de Rai!
Și când a fost întrebat: „Părinte, cum ai trăit în pustie? Cum de nu te-au mâncat animalele? Spune-ne despre viețuire”, el a răspuns:
„Nu pot. Mă opresc Sfinții Părinți care spun: să tacă vorbele tale, să vorbească faptele tale.”
De aceea omul duhovnicesc – pe care îl vedem și de multe ori ne bucurăm de el – are o viață lăuntrică adâncă și nu vorbește mult. Este o fire contemplativă, o fire care se retrage în meditații — și nu doar călugării.
Din fericire, avem mulți preoți cu viață duhovnicească înaltă și foarte mulți credincioși care citesc Filocaliile părintelui Dumitru Stăniloae, puse la îndemână de Sfântul Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, participă la conferințe și congrese, sunt preocupați.
Este încurajator pentru noi, teologi și clerici ai zilelor de astăzi, să vedem că însuși credincioșii ne scot dintr-un anumit tip de rutină atunci când ne lăsăm înșelați ca și clerici, zicând:
„Cunosc teologia: am făcut seminar, am făcut facultate, am făcut master, doctorat.”
Și vin oameni din lume, cu copii, cu greutăți, cu necazuri, și pun întrebări atât de înalte duhovnicește, încât vezi că ei L-au cunoscut pe Dumnezeu concret, așa cum spunea părintele Stăniloae: din întâmplările concrete ale vieții.
Și atunci, dacă preotul nu are viață duhovnicească, nu poate să răspundă.
Am întrebat odată un teolog:
„Explică-mi cum se transmite păcatul strămoșesc generațiilor care vin de la Adam și Eva, protopărinții noștri…”
Cum se transmit generațiilor, rând la rând? Da. De aceea trebuie copilul botezat ca, din cristelniță, în Taina Sfântului Botez, să fie iertat și păcatul strămoșesc. Ce vină are acel copil?
Și atunci mi-a răspuns tehnic, dogmatic, dar sec. Dacă cineva te întreabă astăzi, vei găsi în sprijinul credinței și explicații științifice. Multă vreme se credea că știința intră în contradicție cu credința. Dar, dacă facem o analogie, cum spuneam altădată și încercam într-o meditație să explic, faptul că un cromozom poate să determine genul unui copil când se naște: un cromozom, unul singur, poate să determine sexul unui copil, să fie băiețel sau fetiță. Și mai târziu acest genom, această moștenire genetică, se transmite copiilor de la bunici și de la părinți, așa încât trăsături pe care noi le vedem de multe ori la nepoți sunt mai degrabă ale bunicilor decât ale părinților și așa mai departe, încât te întrebi: de ce are ochii albaștri, dacă părinții au ochii comuni, obișnuiți? Pentru că bunicul sau bunica, sau străbunicul îi avea așa.
Prin urmare, dacă există această moștenire genetică, care la un moment dat poate să fie chiar una bolnavă — dacă părinții au avut anumite păcate, spune părintele Arsenie Boca, dacă mamele au consumat anumite lucruri în perioada sarcinii, dacă tații nu au avut o conștiință înaltă — dacă s-au atins de femeia însărcinată, purtătoare de prunc în pântece, atunci copiii se nasc cu anumite înclinații, zice Sfântul Arsenie Boca: „Sunt atrași din nou spre desfrâu.”
Ați văzut că sunt copii foarte liniștiți și alții foarte porniți, foarte agitați, hiperactivi, cum li se spune astăzi copiilor aceștia, care au o energie aparte. De fapt, este o energie care nu este consumată prin joacă și prin lucruri interactive care să contribuie la formarea deplină a personalității lor. Sunt multe lucruri de spus.
Și la nivelul neuroștiințelor ni se explică faptul că există oameni purtători de boli rare și se nasc copii cu boli autoimune, pe care știința medicală de astăzi, fie ea de laborator sau clinică, nu poate explica pe deplin de ce apar — boli care vin din sângele părinților. Unora nu li se coagulează sângele.
Există o mare profesoară la o clinică din Madrid, româncă, care lucrează în cercetare și încearcă să le explice părinților și bunicilor care se tem ca nu cumva copiii sau nepoții lor, dacă bunicii ori străbunicii au avut cancer, anumite tumori sau metastaze, să nu moștenească și ei din gene aceste suferințe. Și iată că știința a ajuns foarte, foarte departe.
Însă, neuroștiința ne arată și următorul lucru: există un teolog foarte mare, Sorin Mihalache, care explică multe lucruri legate de bunătate. Omul care este bun se vindecă de multe boli. Omul care este bun și are bucuria aceasta de a dărui trăiește mulți ani și are o stare de bine și de sănătate extraordinară. Pe când omul care este zgârcit și plin de răutate ajunge într-o stare de-a dreptul maladivă.
Am cunoscut oameni care ar tăia mai degrabă un deget — e ca în parabola aceea:
„Ce îți dorești pentru tine și ce îi dorești dușmanului?”
Zice: „Pentru mine îmi doresc o mână, iar dușmanului să i se taie o mână.”
„Ai grijă ce îi dorești dușmanului tău, că ceea ce îi dorești lui s-ar putea să ți se întoarcă ție de două ori.”
E o parabolă legată de răutatea umană: nu contează să fii tu bine, contează doar să-l vezi pe celălalt mutilat, chinuit.
Omul care gândește rău și care trăiește doar cu amintirea răului ce i s-a făcut, din cauza stresului și supărărilor, ajunge la cancer — o spune știința — dezvoltă tumori și alte boli cumplite.
Pe când omul care trăiește în pace și liniște și ştie să ierte rămâne sănătos sufleteşte şi trupeşte.
Am văzut un documentar impresionant: torționarul s-a întâlnit cu cel pe care îl bătuse cumplit la Pitești. Torționarul Stănescu devenise călugăr la Mănăstirea Petru Vodă și venise acasă să-l vadă pe Tache Rodas, prahovean de-al nostru, ca să îi ceară iertare.
Iar acesta i-a spus:
„Te-ai cam cocoșat de metanii și de bătrânețe.”
Și torționarul devenit călugăr, ucenic al părintelui Iustin Pârvu, Sfântul de la Petru Vodă, povestea că ei, în vremea aceea, nu mai erau oameni capabili să judece rațional. Erau ca niște animale și îi băteau cu bestialitate, fără să simtă emoție, empatie sau milă. Și, ca să supraviețuiască cei care erau închiși la Pitești, la Jilava și în alte închisori, am vorbit cu unii dintre ei. Pe Marcel Petrișor l-am întâlnit la Comana și îmi spunea că atunci când el și părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa erau prigoniți și au făcut ani de închisoare la Jilava, un om din Giurgiu i-a găzduit, i-a miruit și le-a plătit chiria prin București.
Astăzi, acel om, pe care nu l-am cunoscut personal, este pomenit la intrarea în Giurgiu, pe mâna dreaptă — domnul George. Știam acest lucru chiar de la părintele Calciu-Dumitreasa, la Patriarhie, când i-am reeditat cele Șapte cuvinte către tineri.
Știți că acest preot, părintele Calciu-Dumitreasa, a avut curajul, la Seminarul Teologic din București, să țină cuvinte către tineri, lucru pentru care i s-a atras arestarea. Sunt foarte multe lucruri de spus, dar vedeți că și știința, și experiența de viață, și mărturia celor pe care îi întâlnim ne dau dovadă limpede că iertarea și milostenia vindecă.
Sunt oameni care, făcând milostenie și iertând, s-au vindecat de boli în aparență incurabile și au reușit să depășească probleme pe care medicația nu le putea rezolva — prin credință.
Vedeți ce interesant: Sfântul Ierarh Nicolae este exemplu pentru toată lumea, pentru că bunătatea este dincolo de orice hotar confesional. Ori credința trebuie arătată prin fapte, spune Sfântul Apostol Iacob: „Credința fără fapte este moartă.”
În Sfântul Nicolae cred și cei care nu au cultul sfinților, adică protestanții. O lume întreagă este fascinată de Santa Claus, care vine de la numele Nicolaus. Această bunătate inspiră nu doar pe credincioși, ci și pe necredincioși — și pe zgârciți, și pe avari, și pe magnați.
Din păcate, l-au transformat pe Sfântul Ierarh Nicolae într-un Moș Crăciun dolofan, folosit pentru promovarea brandurilor și pentru reclamă — un personaj lipsit de sacralitate, creat doar ca să vândă, să facă promoții și PR.
Dacă am aborda teologic această chestiune, am avea o mare surpriză: bunătatea are o substanță profund teologică. În Mira Lichiei, cred și turcii de astăzi, se povestește în viața Sfântului Nicolae despre un turc care avea multă avere și se temea să nu i se fure. S-a dus la Constantinopol și a cumpărat o icoană a Sfântului Nicolae, cu candelă aprinsă și untdelemn.
Nu mai închidea ușa casei sale, iar oamenii se mirau. Un vecin i-a spus:
„Ești nebun? Sunt atâția hoți.”
După câteva zile, acel vecin chiar a început să fure din casă. Turcul a zis:
„Ia să-l pun eu pe prietenul meu la încercare.”
Și când vecinul a încercat să fure icoana Sfântului Nicolae, a rămas lipit de ea până a venit stăpânul și l-a găsit legat de icoană.
În perioada stalinistă s-a întâmplat o întâmplare asemănătoare, prezentată într-un film rusesc: o fată destrăbălată, aflată la o petrecere, a dansat cu icoana Sfântului Nicolae și a făcut gesturi necuviincioase, iar a rămas lipită de icoană — vie, respirând, mișcându-și ochii, dar nemișcată. A venit securitatea, a cercetat cazul, a încercat să ascundă minunea, dar nu au putut, pentru că vestea s-a răspândit și oamenii veneau de pretutindeni să vadă minunea Sfântului Ierarh Nicolae.
Revin și spun: bunătatea nu ține doar de credință, dar credința trebuie arătată prin fapte. Cum spune un cuvânt:
„Vorbește-mi despre Dumnezeu și ți-L voi arăta pe Dumnezeu din faptele mele.”
Hristos S-a jertfit pentru noi, ca să facă o lume mai bună. Și dacă cei care conduc lumea ar vrea cu adevărat, războaiele s-ar opri într-o singură zi. Dar egoismul, mândria și înșelarea fac ca oamenii nevinovați și copiii nevinovați să moară.
Prin Africa se fac experimente prin care femeile își pierd fertilitatea, copii sunt afectați — și multe alte nenorociri. Suntem la mila lui Dumnezeu. Uneori mila ne mai lovește de sărbători și ne aducem aminte de cei care nu au o pâine pe masă.
Suntem cu toții vinovați de starea în care a ajuns societatea: milioane de copii au fost avortați, se fac avorturi și astăzi, pentru că „este modern”. Suntem vinovați și trebuie să ne rugăm pentru păcatele noastre.
Suntem acum în al doisprezecelea ceas. Trebuie să veniți la biserică. Dați credință copiilor dumneavoastră. Aduceți-i de mici, ca pe porumbei, cu „pliscul deschis”, și împărtășiți-i.
Copiii care vor veni după noi, dacă nu vor avea credință, nu vor putea supraviețui într-o lume nebună, cu ideologii în care fiecare își poate „alege sexul”.
Țări care și-au dat seama că nu mai au viitor, deși au PIB mare și resurse — de pildă în Danemarca — au adoptat legi prin care până la 16 ani copiii să nu mai aibă acces la lucruri nepotrivite vârstei, ca să nu fie obsedați de sexualitate. În Australia s-a făcut la fel și se vorbește despre un proiect și în România, în ceasul al doisprezecelea, ca să ne protejăm copiii de lucruri care le chinuie sufletul și le vatămă curăția.
Și atunci să ne întrebăm: Am trăit bine? Am fost exemplu pentru copii sau i-am smintit și i-am lăsat să se ducă în voia lor?
Fiți buni, oameni buni! Bunătatea și milostenia vă vor face iubiți de Dumnezeu și de sfinți, iar sub ocrotirea Maicii Domnului rugăciunile vă vor fi ascultate.
Sfântul Nicolae să vă bucure și să vă ajute pe fiecare! Transmiteți copiilor și nepoților multă sănătate. Să fim sănătoși! Doamne ajută și la mulți ani!”
