La praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit luni, 2 februarie 2026, în noua biserică a Parohiei Colibași, din Protopopiatul Hotarele, cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre frumusețea și mărturia comunității, despre așteptarea mântuirii, după chipul Dreptului Simeon și al Prorociței Ana, și despre dăinuirea credinței în fața greutăților.
O „adevărată catedrală”, rodul comunității
PS Ambrozie a mărturisit că revine cu bucurie în comunitatea din Colibași și că este „profund impresionat” de noul lăcaș de cult, pe care l-a numit „o adevărată catedrală”, ridicată prin „eforturi extraordinare ale comunității, ale enoriașilor” și prin slujirea preoților parohiei.
Ierarhul i-a amintit pe părintele Sorin Mihalache și pe părintele Adrian Vlădescu, vorbind despre dorința „arzătoare” a gospodarilor de a-și construi biserica și subliniind că, „de departe”, credincioșii au „cea mai frumoasă biserică din cuprinsul Episcopiei Giurgiului”.
A evidențiat și frumusețea ansamblului artistic: pictura monumentală, de factură neobizantină, realizată de maestrul Valeriu Timofti, precum și stucatura care imită marmura, „atât de natural și firesc”, pe stâlpii care îi reprezintă pe evangheliști.
„După 2.000 de ani, sunteți aici, în așteptare”
Observând prezența numeroasă a credincioșilor vârstnici, PS Ambrozie a legat sărbătoarea de „așteptarea” mântuitoare din Evanghelie. I-a asemănat pe credincioși cu Dreptul Simeon și cu Prorocița Ana, care „așteptau împlinirea făgăduințelor Vechiului Testament”.
„După ce ați crescut copiii, i-ați născut, i-ați educat și, după ce i-ați rostuit la casele lor, v-ați împlinit menirea de părinți, de bunici, de creștini și de buni enoriași. Acum, toate acestea fiind împlinite, începeți să vă gândiți mai mult la întâlnirea cu Dumnezeu”, a spus ierarhul.
În acest cadru, a amintit și de rugăciunea Dreptului Simeon – „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne…”, arătând că o viață trăită în credință, în muncă și în rugăciune se împlinește în pacea întâlnirii cu Dumnezeu.
Munca și rugăciunea, temelia unei vieți așezate
Ierarhul a vorbit despre legătura dintre viața credincioșilor și lucrarea lor de fiecare zi, evocând osteneala din grădini și sere, dar și evlavia către Sfântul Trifon, „cel care ocrotește ogoarele și holdele, le apără de dăunători și de insecte”.
A subliniat că prezența la biserică arată „o aleasă conștiință morală” și o viață „cinstită”, în care credința este păstrată discret, dar statornic: „Veniți la biserică pentru că sunteți drepți. Ați trăit o viață cinstită. V-ați ridicat prin propriile dumneavoastră eforturi materiale. Ați conferit copiilor un statut, o demnitate și un nume bun.”
„Noi ne ținem de credința noastră”
Într-o comparație între realitățile din spațiul occidental și cele din România, PS Ambrozie a vorbit despre închiderea unor biserici în Occident și despre transformarea lor în spații cu altă destinație, în timp ce „la noi, bisericile vechi se restaurează” și „se deschid mănăstiri”.
A amintit, în acest sens, și de o mărturie despre maici „dublu licențiate”, subliniind că sunt „mirese ale lui Hristos” care se roagă pentru țară, iar această continuitate a vieții bisericești rămâne o forță a societății:
„Nu mai sunt multe țări în lume unde să existe atât de multe mănăstiri, atât de multe biserici și atât de mulți clerici, în pofida greutăților materiale și a crizelor de tot felul. Noi ne ținem de credința noastră, ne ducem greutățile și, pentru că Îl avem pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului și pe sfinți…”, a spus ierarhul.
În încheiere, PS Ambrozie a arătat că anul 2026, „care urmează anului centenar al împlinirii a 100 de ani de Patriarhat”, este închinat „familiei creștine” și „femeilor creștine”, exprimând nădejdea ca, la vremea rânduită, să aibă loc și târnosirea bisericii din Colibași: „Dumnezeu să vi-l întoarcă sfințit, consacrat, spre mântuirea dumneavoastră și a familiilor dumneavoastră.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, luni, 2 februarie 2026, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit Întâmpinarea Domnului, în noua biserică a Parohiei Colibaşi, cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfinții Ap. Petru și Pavel:
”Iubiți credincioși, iubiți credincioase,
Mă bucur în mod deosebit că, la acest mare praznic împărătesc, unul dintre cele 12 mari praznice împărătești, ne aflăm în Parohia Colibași, din Protopopiatul Hotarele, rugându-ne împreună cu credincioșii de aici, din localitate.
Vă mărturisesc că, ori de câte ori vin în această comunitate, sunt profund impresionat de măreția acestei adevărate catedrale, una dintre cele mai frumoase biserici ridicate în vremea păstoririi smereniei noastre, prin eforturi extraordinare ale comunității, ale enoriașilor și, nu în ultimul rând, ale preoților păstori de suflete, părintele Sorin Mihalache și părintele Adrian Vlădescu.
Am amintiri foarte frumoase de acum aproape 20 de ani, când am venit aici și am cunoscut greutățile inerente ale unei comunități, legate de schimbările de preoți – cei care s-au pensionat, cei care au venit –, părintele Mihai Pârvu, dar mai ales de dorința arzătoare a gospodarilor de aici, oameni harnici și darnici, care și-au construit propria biserică.
Trebuie să fiți bucuroși, ca să nu spun chiar mândri, că aveți, de departe, cea mai frumoasă biserică din cuprinsul Episcopiei Giurgiului, de Dumnezeu păzită. Rămâne bucuria aceasta: că dumneavoastră și copiii dumneavoastră veniți în această frumoasă biserică, pictată de pictorul bisericesc, maestrul Valeriu Timofti, într-o pictură monumentală, de factură neobizantină, iar stucatura care imită marmura, atât de natural și firesc, îmbracă cei patru stâlpi care îi reprezintă pe evangheliști.
Totul este într-o armonie și o măiestrie extraordinară: proporțiile, culorile, catapeteasma – totul este foarte, foarte frumos, și vă felicit pentru acest lucru.
Văd în biserică oameni vârstnici, seniori, cum le spunem noi astăzi, domni și doamne îmbrăcate cuviincios, asemenea maicilor din mănăstiri. Fiecare dintre dumneavoastră poartă haine cernite, care arată dorul după cei care nu mai sunt, după cei care au trecut în țara de dincolo de veac a lui Nichifor Crainic.
Părintele Sorin Mihalache, fiu al familiei Mihalache, o familie respectată aici, în localitate, vă cunoaște pe toți, fiind născut și crescut aici. Îi cunoaște și pe cei de dinainte, pe cei pe care îi pomeniți, care nu mai sunt, dar care s-au mutat în veșnicie. Vă știe grijile, preocupările fiecăruia dintre dumneavoastră, atât ale doamnelor, cât și ale domnilor consilieri.
Astăzi, la această mare sărbătoare, de o însemnătate aparte pentru viața Bisericii, cu sensuri profunde pentru mântuirea noastră, părintele consilier Eduard Dumitrache, de la Puțu Greci, parohie învecinată, ne-a adresat și v-a adresat, cu precădere dumneavoastră, un frumos cuvânt de învățătură, la care nu știu dacă am mai putea adăuga ceva.
Însă, m-am gândit în timpul Sfintei Liturghii – și am reușit să mă interiorizez, ajutat de frumusețea acestui ansamblu arhitectonic al bisericii – că și dumneavoastră, astăzi, după 2.000 de ani, sunteți aici, în biserică, în așteptare. Dar ce fel de așteptare?
Asemenea Dreptului Simeon, asemenea Prorociței Ana, care așteptau împlinirea făgăduințelor Vechiului Testament, că se va naște un Mântuitor din neamul ales al poporului Israel.
Ei bine, văzând că sunteți în mare parte persoane vârstnice, de acum bunici și bunicuțe, m-am gândit că, într-un fel, vă asemănați Dreptului Simeon. Mă gândesc că, având o vârstă înaintată și fiind trecuți prin viață, ce altceva ați mai putea aștepta?
După ce ați crescut copiii, i-ați născut, i-ați educat și, după ce i-ați rostuit la casele lor, v-ați împlinit menirea de părinți, de bunici, de creștini și de buni enoriași. Acum, toate acestea fiind împlinite, începeți să vă gândiți mai mult la întâlnirea cu Dumnezeu.
Pictura aceasta a bătrânului Simeon, care ține în brațe Pruncul, a fascinat atât de mult, încât mari pictori ai Renașterii au reprezentat această imagine. Tradiția Bisericii ne spune că bătrânul Simeon ar fi fost unul dintre cei 72 de învățați care au tradus Septuaginta, din limba ebraică în limba greacă. Sunt două mari cărți ale creștinismului: Septuaginta și Vulgata. Aceasta este tradiția Bisericii, care ne vorbește despre bătrânul Simeon, cel care s-a îndoit de faptul că o fecioară poate zămisli, poate naște și poate rămâne fecioară.
La Giurgiu, acum 20 de ani, când am venit aici, am întâlnit o distinsă doamnă octogenară, care între timp a trecut la Domnul. În timpul vieții, ea a devenit călugăriță și este înmormântată la Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acea doamnă a ținut în casa sa din București maici care studiau medicina. Una dintre ele este astăzi medic la Giurgiu, maica Veronica Andreea Dragomir.
Acea călugăriță, simțind că i se apropie sfârșitul, se întreba mereu cum va fi momentul în care sufletul va ieși din trup, când va fi întâmpinat de îngeri, de Mântuitorul, de Maica Domnului și dus în Împărăția luminii, în veșnicie.
Stăteam și mă gândeam că, într-un fel, și dumneavoastră, cei care vă asemănați Dreptului Simeon, așteptați viața veșnică după o viață plină de greutăți, despre care îmi povestea părintele Mihalache: cum stați prin serele dumneavoastră, prin grădinile dumneavoastră, cum munciți și cum aveți evlavie la Sfântul Trifon, cel care ocrotește ogoarele și holdele, le apără de dăunători și de insecte.
Acest lucru m-a făcut să vă prețuiesc și să vă admir și mai mult. Faptul că veniți la biserică vă trădează, vă dă de gol, arătându-ne nouă, ierarhilor, protopopilor și consilierilor, că sunteți persoane cu o aleasă conștiință morală. Sunteți oameni care, asemenea Dreptului Simeon, sunteți drepți și temători de Dumnezeu. Acestea sunt două dintre caracteristicile sale, așa cum sunt consemnate în Evanghelie: „era drept și temător de Dumnezeu”.
Veniți la biserică pentru că sunteți drepți. Ați trăit o viață cinstită. V-ați ridicat prin propriile dumneavoastră eforturi materiale. Ați conferit copiilor un statut, o demnitate și un nume bun.
Sigur că, la un moment dat, începem să ne gândim – e adevărat, nu foarte des – că și noi, asemenea ctitorului bisericii, care este îngropat pe partea stângă la intrare, pe care l-am cunoscut, atunci când vedea cum se ridică biserica, cum se construiește și se edifică, îi curgeau lacrimile de bucurie bătrânului care a donat acest teren.
Aveți o biserică, o adevărată minunăție, și este bine să aveți convingerea că la biserică nu veniți degeaba, doar din obișnuință, pentru că așa au făcut părinții și bunicii dumneavoastră. Pentru că și dumneavoastră sunteți părinți și bunici, vă gândiți adesea la povețele tatălui și ale mamei, ale bunicilor care v-au ținut de mână și v-au adus la biserică și pe care îi pomeniți în rugăciunile dumneavoastră.
Iar când veți pleca din această lume, asemenea Dreptului Simeon, veți putea spune fără teamă, fără ezitare și fără îndoială:
„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel.”
Faptul că împletiți munca cu rugăciunea, că veniți la biserică, iată, într-o zi din timpul săptămânii, chiar dacă este zi de mare sărbătoare, și că ați umplut cu prezența dumneavoastră această minunată biserică din Colibași, spune foarte mult despre comunitatea de aici.
Cred că despre această localitate, despre oamenii de aici, despre cei mai tineri, despre oamenii de carte și de cultură, ar trebui scrisă o monografie a comunei Colibași, pentru că aici au trăit, trăiesc și vor trăi oameni harnici și gospodari, care și-au transformat colibele de altădată în case frumoase, bine rânduite.
Aveți ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Colibașul, dar o aveți și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, foarte cinstită în această zonă a Protoieriei. Iar acestei minunate biserici – ce spun biserică, unei adevărate catedrale de la Colibași – atunci când lucrările vor fi desăvârșite, îi vom oferi cel mai frumos hram: Întâmpinarea Domnului.
Pentru că doar aici, la Colibași, vedem oameni care, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, Îl întâmpină pe Mântuitorul, se roagă pentru familii, pentru tineri și pentru copii.
Altfel, dacă nu ați avea această conștiință, pe care o purtați discret și cu demnitate, viața ar fi lipsită de sens, asemenea vieții oamenilor triști și apatici. Ascultam zilele trecute la Trinitas TV o emisiune în care un istoric devenit cleric spunea că, în Occident, bisericile se închid și sunt transformate în localuri, restaurante, baruri sau hoteluri.
La noi, în schimb, bisericile vechi se restaurează. Nădăjduim ca și biserica veche din această localitate să fie restaurată. La noi se deschid mănăstiri. Aseară târziu am urmărit o emisiune despre Mănăstirea Dragomirna, din ținutul Sucevei, unde toate maicile erau dublu licențiate.
Au terminat ingineria, au terminat Conservatorul, diferite profile și specialități – niște mirese ale lui Hristos care se îndeletnicesc cu rugăciunea și se roagă pentru țară. Nu mai sunt multe țări în lume unde să existe atât de multe mănăstiri, atât de multe biserici și atât de mulți clerici, în pofida greutăților materiale și a crizelor de tot felul.
Noi ne ținem de credința noastră, ne ducem greutățile și, pentru că Îl avem pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului și pe sfinți, trebuie ca, în zilele de peste săptămână, în măsura în care timpul și oboseala nu ne copleșesc, să urmărim emisiunile Trinitas – televiziunea, radioul, publicația Lumina – pentru a afla că anul 2026, care urmează anului centenar al împlinirii a 100 de ani de Patriarhat, este închinat familiei creștine, femeilor creștine, femeilor sfinte care au născut voievozi, au născut domnitori și care sunt cuprinse în calendar.
Anul acesta ne va oferi prilejul și nouă, celor din Episcopie, să sfințim biserici. Nădăjduim ca și aici, la Colibași, să târnosim biserica și acest dar al dumneavoastră adus lui Dumnezeu. Dumnezeu să vi-l întoarcă sfințit, consacrat, spre mântuirea dumneavoastră și a familiilor dumneavoastră.
Îi admir foarte mult pe preoții dumneavoastră, cu precădere pe părintele paroh, pentru că, atunci când vin să primească din mâinile ierarhului Sfânta Împărtășanie, mă uit la mâinile preoților și văd că sunt bătătorite, muncite, pentru că și ei muncesc alături de familiile lor, asemenea dumneavoastră, fiecare în parte.
Vă mulțumim pentru primirea frumoasă. Să ne trăim, să fim sănătoși. Doamne ajută! Numai bine!”
