Duminică, 28 septembrie 2025, în Duminica a XVIII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească în noua biserică de lemn din Bâcu (Protopopiatul Bolintin, jud. Giurgiu), unde a fost sfințită catapeteasma lăcașului. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că viața creștină autentică se întemeiază pe ascultarea poruncilor și pe trăirea sfaturilor evanghelice.
„Biserica este un factor de pace socială”
„N-am putea să trăim o viață pretins creștină fără a împlini poruncile bisericești, sfaturile evanghelice, care îi vizează deopotrivă pe călugări și pe mireni”, a spus PS Ambrozie, arătând că Biserica nu oferă doar nădejdea mântuirii, ci și stabilitate socială, sprijin moral, spiritual și adesea psihologic pentru toate vârstele.
Un „sanctuar” împodobit cu sfinte moaște și icoane
Ierarhul a evidențiat râvna părintelui Sergiu Iulian Tomescu, consilier eparhial, în împodobirea bisericii cu numeroase părticele de sfinte moaște și cu icoane de mare frumusețe, la loc de cinste fiind icoana Sfântului Ierarh Nectarie al Pentapolei, „mare făcător de minuni și vindecător de cancer”. „Aici, locuitorii din Bâcu și din împrejurimi vin, se roagă, își deschid sufletul, își varsă nădejdile și suferințele înaintea acestor martori ai lui Hristos”, a mărturisit ierarhul.
Tâlcuirea Evangheliei: ascultarea care aduce belșug
Pornind de la Evanghelia pescuirii minunate, PS Ambrozie a arătat că minunea „se naște din ascultarea de cuvântul Mântuitorului după osteneală”: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Simbolul peștelui (Ichthys) rămâne o mărturie a credinței dintâi și un îndemn la misiune stăruitoare pentru cler și credincioși.
Despre Taina Spovedaniei și lucrarea preotului
„Preotul nu este psiholog; el are puterea de a dezlega păcatele”, a subliniat PS Ambrozie, amintind cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur despre demnitatea preoției: „În Taina Spovedaniei lucrează harul lui Dumnezeu; penitentul aduce pocăință, iar duhovnicul primește înțelepciune pentru a-l ridica pe cel căzut.” Preotul este „pescar de oameni” care ostenește o viață ca să aducă un suflet la Hristos.
Recunoștință pentru ostenitori și chemare la mărturie
Ierarhul a mulțumit colaboratorilor și ctitorilor, subliniind că în „Anul Centenar” al Patriarhiei Române Biserica își arată dinamica mărturisitoare prin preoți harnici, monahi și mireni devotați. „Să rămânem în Biserică; ea ne oferă certitudinea vieții veșnice. Dumneavoastră sunteți familia noastră, a preoților și a călugărilor”, a spus PS Ambrozie.
Invitație la marele eveniment al toamnei
La final, Preasfințitul a anunțat pregătirile de la Patriarhie pentru Centenarul Patriarhatului și a adresat invitația ca, pe 26 octombrie, credincioșii să participe la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, „singurul proiect de țară de după 1990 realizat în pace, care exprimă identitatea noastră de popor creștin”.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie la data de 28 septembrie 2025, în Duminica a XVIII-a după Rusalii, în noua biserică de lemn din Bâcu, Protopopiatul Bolintin, județul Giurgiu, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, când a fost sfințită catapeteasma acestui sfânt lăcaș:
”Suntem cu toții martori la un eveniment cu totul și cu totul deosebit pentru viața Bisericii, pentru Episcopia Giurgiului, dar în mod special pentru comunitatea de aici, din Bâcu, pentru bisericile care s-au ridicat și în care slujesc vrednici lucrători în via Domnului.
Ne-am bucurat cu ceva timp în urmă de edificarea acestei minunate biserici în stil maramureșean, eveniment la care ați fost cu toții martori, sau cei mai mulți dintre cei care sunteți prezenți astăzi. Însă, peste toate, peste sfințirea bisericii, sunt odoarele acestea de mare preț: sfintele moaște pe care părintele, cu ajutorul duhovnicilor din mănăstiri și al măicuțelor, cei care păstrează candela credinței aprinsă neîncetat și care se roagă pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru unirea tuturor și pentru pacea întregii lumi, le-a așezat aici.
Toate aceste părticele din moaștele sfinților, cărora ne rugăm și despre care spunem întotdeauna la slujba Pavecerniei: „Doamne, dacă n-am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine, știutorul inimilor noastre?”
Biserica aceasta a fost împodobită nu doar cu foarte multe părticele din moaștele sfinților, așezate în racle de mare preț și în icoane, ci și cu foarte multe și frumoase icoane, printre care, la loc de mare cinste, se află icoana Sfântului Ierarh Nectarie al Pentapolei, mare făcător de minuni și vindecător de cancer.
Părintele Sergiu, consilierul Episcopiei noastre, a arătat foarte multă râvnă în verificarea și împodobirea acestei biserici. Dragostea lui față de Sfânta Biserică, împărtășită de familia sa, de fratele său Gheorghe, de confrații în slujire, precum și de măicuțe, a făcut ca această biserică să devină un adevărat sanctuar. Aici, locuitorii din comuna Bâcu, dar nu numai, ci și din împrejurimi, vin și se roagă, își deschid sufletul, reușesc să-și verse nădejdile și suferințele înaintea acestor martori și mărturisitori ai lui Hristos, ai pătimirilor Sale.
De aceea, suntem astăzi foarte bucuroși să-I mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Nectarie pentru această lucrare duhovnicească nemaiîntâlnită în Episcopia noastră.
Episcopia împlinește 20 de ani de când are un aparat administrativ, o adunare eparhială, membri în Adunarea Națională Bisericească și un ierarh în persoana smereniei mele.
Dar toate aceste activități care s-au făcut și care sunt cunoscute, și pe care Biserica Ortodoxă Română, în an de Centenar, le-a făcut cunoscute nu doar în eparhie – ostenelile preoților, ale monahilor, ale stareților –, ci le-a făcut cunoscute în întreaga țară și dincolo de granițele țării, arată lucrarea aceasta pastorală a preoților, care este una extraordinară și care îi încurajează pe credincioși.
Preoții, asemenea Păstorului celui Bun, își pun viața pentru păstoriți.
Biserica este, într-adevăr, un factor de pace socială și oferă nu doar promisiunea vieții celei veșnice, a mântuirii, ci și o stabilitate a societății. Ea dăruiește suport moral și spiritual, dar și psihologic de multe ori, persoanelor – indiferent de vârstă – care se abat de la calea credinței, de la o viață morală.
Prin acest dar extraordinar, Biserica valorifică învățăturile Sfinților Părinți, minunile lor, canonizarea. Iată, în acest An Centenar, încă 16 sfinți împodobesc cerul – în sensul de Rai, de paradis – prin viețile și mărturisirea credinței lor. Toți acești sfinți îi vedem aici, în biserică. Părintele consilier Sergiu Iulian Tomescu i-a adus aici spre mărturie.
Sunt atât de numeroase și de exemplare viețile acestor sfinți, încât fiecare dintre noi putem să luăm pildă din viața fiecărui mărturisitor, din viața fiecărui mucenic, din viața fiecărui nevoitor sau nevoitoare, pentru că și călugărițe vor fi trecute și au fost trecute în calendar.
Imnografii mai noi le-au alcătuit viețile și slujbele, iar Biserica, prin comisia specială, le-a diortosit și le-a tipărit ca să fie de folos, așa cum este și Sfânta Elisabeta, care este prezentată astăzi de o cuvioasă măicuță de la Pasărea, ce a cunoscut-o personal.
Părinte Sergiu, n-aș vrea să vă pun într-o ipostază delicată, dar trebuie să spun că venirea dumneavoastră în episcopie a însemnat foarte mult pentru confrații dumneavoastră în slujire, nu doar pentru preoții de enorie, ci și pentru părinții monahi. Aveți o dragoste nemaiîntâlnită față de Sfânta Biserică, față de sfinți, față de confrații în slujire, iar lucrul acesta se vede în mod evident prin ridicarea acestei biserici într-un timp atât de scurt.
Împodobirea cu aceste foarte frumoase icoane și cu foarte multe sfinte moaște îi fac geloși, invidioși chiar, pe părinții monahi care sunt prezenți aici: faceți aminte de doctorul Mihail Muscariu de la Comana, părintele Teodor și, desigur, părinții de la parohie.
Sunteți un exemplu de devoțiune, de credință, de dragoste față de Sfânta Biserică și nu trebuie să vă adresăm noi aceste alese mulțumiri. O facem în taina cugetului, dar este evident că ceea ce ați realizat s-a datorat și sprijinului familiei dumneavoastră: al doamnei doctor și preotese Elisabeta, al fiului Iulian – pe care regret că nu-l pot vedea astăzi – și al preoților de aici din protoierie, în frunte cu protopopul de zonă, părintele Ioan Emanuel Stuparu.
Se bucură, așadar, toată comunitatea, se bucură primăria de la Bâcu, se bucură și cei de la Joița, pentru că acest loc nu este o simplă biserică și nu e doar o parohie. Aici este un centru duhovnicesc, pastoral și cultural, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfântului Ierarh Nectarie, veți întemeia și un centru unde se vor desfășura foarte multe activități culturale, educaționale și pastorale. Așa cum ne-ați mărturisit în repetate rânduri la episcopie, aceasta nu este pentru dumneavoastră, pentru familia dumneavoastră, ci pentru toți preoții și pentru păstoriții lor de aici, din zonă.
De aceea, astăzi vă felicităm, în numele colaboratorilor de la Centrul Eparhial, pentru felul în care ați organizat acest eveniment, pentru aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca, care de multe ori a plâns și despre care avem atâtea mărturii. Eu însumi am donat împodobitura cu pietrele prețioase care o înfrumusețează, pentru această icoană atât de frumoasă și unică în Ortodoxia Românească, dar nu numai.
Dumnezeu să vă răsplătească și să vă dea bucuria duhovnicească, bucuria slujirii! Să vă bucurați în mod deosebit de dragostea confraților dumneavoastră, a cuvioaselor măicuțe și a starețelor care vin de pretutindeni. Și, pentru că devoțiunea dumneavoastră, delicatețea care vă caracterizează și distincția, împreună cu toate aceste calități și multe altele, sunt evidente, ele v-au făcut să fiți credibil și în fața familiei ctitorilor, care au donat acest teren și care v-au ajutat. Astăzi le mulțumim și îi pomenim cu recunoștință în rugăciunile noastre.
Este frumos să vedem că, în Anul Centenar, Biserica – aflată în dinamica ei mărturisitoare – are preoți harnici, călugări și călugărițe râvnitori, dar și mireni, acei „aminul Bisericii”, cum îi numea marele teolog Ion Bria, care sunt alături de preoți, alături de monahi și care au o lucrare aparte în societatea românească. Aceasta, în ciuda greutăților materiale, spirituale și a disoluțiilor pe care le vedem în multe instituții, pentru că nu se găsesc soluții și pentru că oamenii au sărăcit – mai întâi de toate – în credință.
Este important ca generațiilor care vin după noi – copii foarte buni, foarte inimoși, foarte devotați, născuți și educați în familii creștine – să le arătăm toate aceste mărturii, pentru ca ei să înțeleagă că Biserica, așa cum spunea Eminescu, cel care și-a dorit Catedrala Mântuirii Neamului (care se va sfinți anul acesta), este Maica duhovnicească a poporului român.
Vă pomenim cu recunoștință, în rugăciunile noastre, pe dumneavoastră, pe familia dumneavoastră, pe ctitorii pe care ne bucurăm să-i vedem astăzi aici și pe toți ceilalți care v-au sprijinit aici, la Bâcu și la Joița. Ați făcut o lucrare extraordinară. Activitatea atât de frumoasă desfășurată aici, într-un timp atât de scurt, este asemănătoare unui așezământ monahal. Îi îndemn pe preoții de aici, din comună, să vină la slujbele pe care le săvârșiți peste săptămână și să se implice în această lucrare, care nu face altceva decât să îmbogățească viața Bisericii și să ne întărească în credință.
Pentru noi, preoții și clericii – indiferent de rânduiala de viață, fie că suntem căsătoriți, fie că avem viețuire monahală –, înseamnă foarte mult prezența credincioșilor la biserică și sprijinul lor. Nu doar cel material, pentru că materia rămâne materie, ci mai ales duhul cu care vin ei la biserică, aportul lor și încurajarea pe care ne-o dau nouă în fiecare clipă și în fiecare ceas al vieții noastre.
Iubiți credincioși și credincioase, ne bucurăm în mod deosebit că, în această duminică, ne aflăm în satul Bâcu, la sfințirea catapetesmei acestei minunate biserici, închinată Sfântului Ierarh Nectarie și Sfântului Ciprian al Cartaginei.
Ne bucurăm în mod deosebit, așa cum am spus și în biserică, după sfințirea catapetesmei, de lucrarea pastorală și duhovnicească pe care părintele consilier episcopal Sergiu Iulian o face aici, în localitatea Bâcu, în satele învecinate, la Joița, la Cosoba, la Săbăreni. Dovadă că și primarii acestor localități sunt prezenți astăzi la slujbă.
Era nevoie în această zonă de un așezământ unde credincioșii și credincioasele să poată face un popas duhovnicesc, să se reculeagă, să mediteze și să se gândească la mântuirea sufletului, la rezolvarea problemelor pe care le avem fiecare în viața noastră duhovnicească, în acest parcurs și urcuș către Dumnezeu.
Părintele Sergiu Iulian Tomescu a reușit aici să ridice această minunată biserică, să o împodobească cu icoane de o rară frumusețe. Aici se află foarte multe moaște ale sfinților cunoscuți și consacrați, dar și ale sfinților de curând canonizați, pe care bunii săi prieteni – călugări, călugărițe, preoți, diaconi și mireni – l-au ajutat să zugrăvească icoanele și să împodobească raclele.
Evanghelia de astăzi, despre pescuirea minunată, a fost tâlcuită de consilierul administrativ al episcopiei noastre, părintele profesor Gabriel Chirculeanu, care a adus înaintea ochilor noștri duhovnicești multe îndemnuri.
M-am gândit de multe ori la faptul că Mântuitorul, pe apostolii Săi, i-a numit „pescari de oameni”. „Veniți după Mine”, le-a spus apostolilor Săi, „și vă voi face pescari de oameni.” Unii dintre apostoli erau foarte învățați, cum a fost Sfântul Luca sau Sfântul Apostol Pavel – Luca fiind medic, iar Pavel, Apostolul Neamurilor, un om învățat, crescut în cultura iudaică. Dar erau și apostoli simpli, ca Sfântul Apostol Petru, ca Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, numiți și „fiii tunetului”.
Mântuitorul i-a văzut trăgând din greu, trudindu-se să prindă pește zi și noapte, și, pentru că nu prinseseră nimic, la îndemnul Său le-a poruncit să arunce din nou mrejele. Și, la cuvântul Mântuitorului, au făcut ascultare și au prins o mulțime de pești, încât mrejele stăteau să se rupă.
Este o imagine pastorală, pe care fiecare dintre noi o avem în minte. Privind cu atenție, înțelegem că acolo este vorba de ascultare: ascultarea de cuvântul Mântuitorului, care vine după osteneală, după un efort extraordinar, acela de a pescui și de a răbda.
Era o muncă grea, cum de altfel este și astăzi munca pescarilor. Pescuitul, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, ascultam și o predică a lui Sorin Mihalache, un teolog foarte, foarte învățat, spunea că, spre deosebire de vânători, care văd prada, văd vânatul, îl reperează și îl vânează, atunci când arunci mreaja – cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul – pescarul nu vede unde sunt peștii și trebuie să ostenească mult, să pescuiască mult, ca în cele din urmă să-și asigure, prin captura peștilor, traiul de toate zilele.
Îmi amintesc de copilăria mea și cred că fiecare dintre dumneavoastră vă aduceți aminte, atunci când erați copii, că pasiunea cea mai mare era să mergi la râu, la pârâu, ca să prinzi peștișori. În copilăria mea mergeam la râul Doftana și noi, copiii mici, încercam să prindem peștii… Uitam de foame, de sete, ne ardea soarele pe Valea Doftanei, în Prahova, și eram foarte încântați că prindeam un pește mare.
Mai târziu, când am crescut, din rânduiala lui Dumnezeu, mi se pare că am ajuns pescar de oameni, că am împlinit din rânduiala lui Dumnezeu acest cuvânt al Mântuitorului. Și eu, și frații mei care suntem aici, suntem pescari de oameni. Dar cum îi „vânăm”? Că nici noi nu suntem pescari desăvârșiți, dar, drept e, nu avem știința. Și dumneavoastră nu sunteți obiectul prinderii noastre.
Pescuitul acesta presupune multă osteneală. Osteneala aceasta ne aduce bucuria jertfei pe care o facem fiecare dintre noi, în lucrarea noastră pastorală: ca preoți, călugări, ca monahi. Este o trudă continuă, repetată, dar care ne aduce bucurie pentru că facem ascultare de ceea ce ne-a spus Iisus Hristos: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.”
De aceea, atât în Sfânta Scriptură, cât și în iconografie, peștele este un simbol sacru. „Ichthys” în limba greacă înseamnă „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. În creștinism, primul simbol era cel al peștelui. Peștele se găsește și în catacombe, se găsește și în biserici, în bazilicile din Țara Sfântă, acolo unde a avut loc pescuirea minunată.
Trebuie să ne gândim fiecare dintre noi la faptul că atât clericii, cât și călugării, dar mai ales credincioșii trebuie să facem ascultare de cuvintele lui Dumnezeu. Ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu, care se traduc în porunci, ne aduce bucurie și mulțumire sufletească. Aceste porunci și sfaturile biblice sau evanghelice, cum sunt numite, se regăsesc în toate povețele și îndemnurile pe care preoții, duhovnicii de suflete ni le dau nouă, credincioșilor.
Pentru că n-am putea să trăim o viață pretins creștină fără a împlini poruncile bisericești, sfaturile evanghelice, care îi vizează deopotrivă atât pe călugări, cât și pe mireni. Ce e o viață fără repere, fără conduită morală, fără duhovnic care să ne spovedească și să ne spună ce avem de făcut? Duhovnicul este păstorul de suflete și ostenește mult, potrivit cuvântului Scripturii, unde Mântuitorul spune: „Mai am și alte oițe pe care trebuie să le aduc, ca să fie o turmă și un păstor, să le aduc în staulul acesta.”
Preotul, ca un adevărat pescar de oameni, se străduiește toată viața să aducă un suflet la credință. Sunt atât de multe exemple în viața sfinților părinți, în Pateric, în Sinaxar, în care duhovnicul aleargă după un suflet pierdut ca să-l aducă la Hristos, chiar și pe vărsătorul de sânge, chiar și pe ucigașul de oameni. Preotul vrea să-l aducă la Hristos, să-l aducă în Biserică, pentru că Biserica este o „Vitezda”, o scăldătoare duhovnicească, unde, prin pocăință, prin baia lacrimilor de regret și de căință, noi devenim fii și fiice ai lui Hristos, Dumnezeu Cel Preaînalt.
Este un lucru extraordinar să ai sentimentul apartenenței la o Biserică, să fii „îmbisericit” și să nu spui în sinea ta doar că ești fiu al lui Avraam, că ești creștin, că ești ortodox, dar să faci lucruri care nu te arată, nu te învederează ca fiind creștin ortodox, născut din Evanghelie.
Preotul nu este un psiholog sau un psihiatru pe al cărui scaun te așezi confortabil și începi să spui, iar el notează lucrurile, face conexiuni și după o oră spune: „Ți-a expirat timpul, trebuie să plătești.” Preotul este, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, mai presus decât îngerul. Zice el că, dacă ar vedea un înger și un preot, ar da întâietate preotului pentru că el are puterea să dezlege păcatele.
Îmi amintesc o emisiune făcută de un diacon cu un preot la o mănăstire, în care vorbeau despre taina aceasta a spovedaniei. Părintele Coman a făcut o remarcă și i-a spus diaconului: „Părinte, matale poți doar să-ți imaginezi ce înseamnă taina spovedaniei, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează harul lui Dumnezeu. Penitentul își aduce pocăință și regret pentru păcate, iar mie, la probleme care par fără rezolvare, prin harul Lui îmi dă înțelepciunea ca să pot gestiona, să pot să-l ajut pe omul acela.”
Și știți ce se mai întâmplă? Vă divulgăm din Taina Spovedaniei: în clipa în care vine cineva și spune că a ucis, că a făcut avorturi, a desfrânat, a delapidat, a făcut toate răutățile din lume, prin Taina Spovedaniei harul lucrează și în inima preotului duhovnic, care capătă o milă extraordinară, o compasiune pentru cel căzut acolo, îl iartă, îl îmbrățișează, îi dă dezlegare și, cu prețul vieții lui și al preoției lui, el nu poate spune vreodată ce i s-a spus în scaunul spovedaniei. Muncește o viață întreagă preotul ca să-l aducă la Biserică, să-l împace cu Hristos.
Mare este taina aceasta a credinței. „Dumnezeu S-a întrupat, S-a arătat în lume, S-a vestit întru neamuri și S-a înălțat întru slavă.” Ziceau părinții: „Iubiți preoții, ascultați-i cât încă îi mai aveți.” Nu înseamnă că dacă ai un epitrahil de gât și un orar de umăr poți să fii duhovnic încercat. Cuvântul acesta – „a fi încercat” – are conotații extraordinare.
Preotul, prin multă rugăciune, prin post, prin multă asceză și prin implorarea milei lui Dumnezeu, primește sfat și luminare în probleme care par nerezolvabile. El imploră mila lui Dumnezeu ca să-i dea înțelepciune să rezolve astfel de probleme, adică să mântuiască un suflet, să nu-l piardă.
Zicea Hristos: „Din toți câți Mi-au fost dați n-am pierdut decât pe cel care era fiul pierzării, pe Iuda.” Ce ar însemna să ne pregătim noi pentru întâlnirea cu Dumnezeu, lăuntric, ecleziologic, în Biserică și mai ales pentru sfârșitul care va veni pentru fiecare dintre noi?
Și mă gândeam: mintea e moară care mestecă tot timpul gândurile și răutățile pe care i le dai, zic părinții Patericului. De câte ori ne gândim la Dumnezeu? Doar când mergem la Biserică, când e calm, când se sfințește Biserica, catapeteasma? Sau gândul nostru este la Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului și al fiecăruia dintre noi?
Viața noastră ar trebui să fie o evoluție continuă spirituală, nu în sensul darwinist al cuvântului. Se folosește astăzi limbajul: „A evoluat.” Dar la ce a evoluat? În ce a evoluat? Că știm toate lucrurile. „Universul fără margini,” zicea Eminescu, „e la degetul Lui mic.” Știm lucruri, auzim, ne informăm imediat, folosim chatul, avem toate informațiile. Dar despre suflet cine ne vorbește?
Ce fel de inteligență ne vorbește despre suflet, despre mântuire? Cine? De multe ori e dureros să vezi că preotul, duhovnicul, ca și călugării și călugărițele, sunt glasul celui care strigă în pustiu: „Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui.” Fraților, noi vom da seama de sufletele credincioșilor.
În tradiție se spune că sunt suflete de care preotul va da seama și nu putem să ne găsim liniște sufletească atunci când vedem că oamenii nu mai vin la Biserică, deși au atâtea informații, au televiziunea Trinitas, radioul Trinitas, indiferent unde călătoresc, au un gadget lângă ei și pot vedea lucruri. Dar oamenii caută mai mult gluma, showbizul, și nu informații că s-au canonizat sfinții Sofian Boghiu sau Ilie Lăcătușu.
Sfințim biserica unde a adormit în Domnul la Cucuruzu în luna octombrie și preoteasa de acolo, Mădălina Cojocariu, și-a vândut toate lucrurile personale, toate bijuteriile ca odinioară doamna Despina, ca să poată să restaureze biserica. A pictat-o, a restaurat-o și părintele Patriarh i-a dat distincția cea mai înaltă a Anului Centenar.
Să rămânem în Biserică, pentru că Biserica ne oferă certitudinea vieții celei veșnice, a mântuirii. Dumneavoastră sunteți familia noastră, a preoților și a călugărilor. Ce ne-am face noi fără dumneavoastră la sfintele slujbe, fără ajutorul dumneavoastră?
Știți, de multe ori – nu vreau să greșesc – dar de multe ori când vin oamenii la mănăstire la Comana, aud de la ei sfaturi și cuvinte de nădejde, de îmbărbătare pe care nu le aud de la preoți și de la călugări. Avem credincioși foarte buni care citesc la Psaltire, care se roagă, care aleargă pe la mănăstire și pomenesc pomelnicul familiei și au o conștiință eclezială.
Să aveți o toamnă frumoasă! Avem bucuria ca, alături de noi, să avem înalte oficialități, pe lângă, sigur, fiii și fiicele care sunt primarii de aici din satele învecinate, secretari de stat, doamne și domni. Și mai ales îl avem pe ministrul nostru alături cu domnul doctor Ciprian Vasile Olinici, care a ajutat mult aici, pe părintele Sergiu. Vrem să vă oferim astăzi, pentru că știm că aveți evlavie, icoana Maicii Domnului de la Neamț.
Să fiți sănătoși cu toții. Dumnezeu să vă ocrotească, să vă dea parte numai de bucurii duhovnicești, să vă asculte și să vă împlinească rugăciunile dumneavoastră și ale familiilor dumneavoastră. Vă dorim o toamnă frumoasă ca ziua de astăzi, plină de binecuvântări.
Noi, mâine și poimâine, vom fi la Sfânta Patriarhie, toți ierarhii, în frunte cu întâistătătorul Bisericii noastre, pregătind marele eveniment din Anul Centenar – 100 de ani de patriarhat – care culminează cu sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, singurul proiect de țară de după 1990 realizat în pace, care vă reprezintă și care exprimă identitatea noastră de popor creștin, născut din Evanghelie.
Părintele Patriarh, prin ierarhi, prin consilieri, prin preoți, prin stareți și starețe, vă invită în 26 octombrie, pe Dealul Arsenalului, acolo unde s-a construit Catedrala Mântuirii Neamului, închinată cultului eroilor și Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Să nu lipsiți la acest eveniment, căci este unul care nu se petrece nici la 100 de ani, ci poate la un mileniu odată – sfințirea unei catedrale atât de frumoase, în care sunt pomeniți eroii neamului și în care să ne rugăm împreună.
Pentru că sunteți fii și fiice ai Bisericii, veniți să vă împărtășiți de bucuria acestui moment istoric.
La mulți ani, oameni buni! Să fiți sănătoși! Sfântul Nectarie să vă ajute, să vă ocrotească. Amin.”
