Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop a fost sărbătorit, pentru prima dată de la canonizare, în localitatea giurgiuveană Drăgănescu, de lângă orașul Mihăilești, acolo unde a pictat mai bine de 15 ani biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un amplu cuvânt de învățătură despre viața, lucrarea și actualitatea duhovnicească a noului sfânt al Ardealului.
Primul hram al Sfântului Arsenie la Drăgănescu
„Ne bucurăm în mod deosebit că, în această zi de pomenire a Părintelui Arsenie Boca, la ziua mutării sale la cele veșnice, ne aflăm la biserica «Sfântul Ierarh Nicolae»”, a spus PS Ambrozie, subliniind că Anul Centenar 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 100 de ani de existență ca Patriarhie, este și anul în care mai mulți teologi și cuvioși au fost trecuți în rândul sfinților, între care și Cuviosul Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Ierarhul a arătat că biserica din Drăgănescu, pictată de Sfântul Arsenie timp de aproape 15 ani, este „o adevărată Biblie în imagini, care stârnește și trezește admirația multora – atât a oamenilor cu educație artistică, dar mai ales a celor preocupați de viața duhovnicească”.
Cu acest prilej, PS Ambrozie a sfințit și așezat în biserică o icoană a Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, oferită parohiei Drăgănescu, și a subliniat că această zi marchează primul hram închinat oficial sfântului la Drăgănescu, în paralel cu proclamarea locală de la Mănăstirea Prislop.
„Mintea strâmbă și lucrul drept îl strâmbă” – apel la discernământ și solidaritate
În cuvântul său, Episcopul Giurgiului a legat exemplul Sfântului Arsenie Boca de provocările prezentului, insistând asupra nevoii de discernământ, credință vie și solidaritate:
„Mă rog lui Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfântului Arsenie, să vă ocrotească, să vă binecuvânteze, să vă dea discernământ, să vă dea gândire limpede și cunoaștere sufletească, un progres spiritual, pentru că spunea părintele că «mintea strâmbă și lucrul drept îl strâmbă» dacă nu avem discernământ. Ori în vremurile acestea grele avem nevoie de dreaptă socoteală, de dreaptă credință și, mai ales, de solidaritate între noi”, a subliniat PS Ambrozie.
Ierarhul a arătat că lupta principală nu este cu „ispitele care vin din lume”, ci cu propriul nostru interior:
„Părintele Arsenie ne spune să fim atenți la noi înșine, pentru că cea mai grea luptă este lupta noastră cu noi înșine. Gândurile acestea, îndoielile pe care le avem în viața de familie, în creșterea copiilor, a nepoților… Foarte multe dintre problemele familiilor de altădată, ca și ale celor de acum, își găsesc răspunsul în scrierile părintelui Arsenie Boca.”
Arsenie Boca, „Biblie vie” și lumină pentru credincioșii din Transilvania
PS Ambrozie a făcut un amplu portret al sfântului, reliefând drumul său de la sărăcia copilăriei la strălucirea duhovnicească și intelectuală ce l-a făcut reper pentru generații:
„A fost un tânăr – deși sărac, un tânăr necăjit –, care a crescut fără părinți și pe care l-a adoptat și l-a crescut Biserica, prin Mitropolitul Nicolae Bălan, mentorul și protectorul său. În adolescență era preocupat de medicină, de artele frumoase, de cunoașterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții. După școala gimnazială și liceu, s-a orientat către Teologie, în Academia «Șaguniană» de la Sibiu.”
Episcopul a amintit că Sfântul Arsenie Boca a fost stareț la Sâmbăta de Sus, de unde a fost alungat de autoritățile comuniste, și apoi s-a retras la mănăstirea părăsită de la Prislop, pe care a reînviat-o ca vatră de spiritualitate românească:
„A devenit un adevărat mărturisitor și luminător al credincioșilor în perioada interbelică și postbelică, luminând efectiv credincioșii din Transilvania atât de mult încercată.”
Un sfânt „controversat” pentru unii, dar iubit de popor
Preasfințitul Ambrozie nu a ocolit faptul că viața și învățătura Sfântului Arsenie au fost, în timp, aspru contestate de unii:
„A fost o personalitate controversată în epocă – spun unii –, dar și după moartea sa, prezicându-și sfârșitul, a stârnit multe controverse. Cei care nu l-au cunoscut, cei care i-au răstălmăcit învățătura, cei eterodocși, preocupați de teosofie, de misticism înțeles greșit, au încercat să-și promoveze ideologiile prin notorietatea părintelui Arsenie Boca.”
În același timp, ierarhul a subliniat că, tocmai prin seriozitatea cu care Biserica i-a analizat viața și învățătura, canonizarea devine o confirmare clară a sfințeniei lui:
„Persoana sa a fost controversată înainte de canonizare și, din nefericire, chiar și astăzi, după recunoașterea sfințeniei vieții lui, dar toate mărturiile au fost analizate cu multă obiectivitate, fără ură și fără părtinire, în Comisia de Canonizare a Sfântului Sinod. Greu se va mai naște, în acest veac desfrânat și păcătos, un om de talia, de anvergura și de forța spirituală a părintelui Arsenie Boca.”
Minunile de la Prislop și credința poporului
PS Ambrozie a amintit că recunoașterea oficială a sfințeniei lui Arsenie Boca vine după decenii de evlavie populară și nenumărate mărturii de minuni:
„Această canonizare urmează constatării pe care poporul a făcut-o mergând la mormântul părintelui Arsenie Boca, adică minunilor care se petrec acolo, la mănăstire. Mulți s-au convertit datorită scrierilor și cuvintelor sale, iar alții au primit ajutor, vindecări, întoarceri la credință.”
În acest context, ierarhul a amintit și cuvântul simplu, dar plin de putere, al sfântului:
„Părintele, în grai ardelenesc, spunea: «Veniți, măi, la mine după moartea mea, că vă voi ajuta».”
Tomosul de canonizare, citit la Drăgănescu
Momentul liturgic central al zilei a fost prezentarea Tomosului sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, document citit în fața credincioșilor.
Ierarhul a subliniat că ceremonia de la Drăgănescu, în prezența autorităților din Mihăilești și Buturugeni și a numeroșilor pelerini, este „similară proclamării locale care se face astăzi la Prislop, în Țara Hațegului”.
În final, Episcopul Giurgiului a adus un omagiu părintelui paroh Lucian Răzvan Petcu și doamnei preotese Maria Petcu, pentru efortul de a păstra și valorifica moștenirea Sfântului Arsenie la Drăgănescu.
Părintelui paroh i-au fost oferite, ca semn de prețuire, o Sfântă Scriptură, un Liturghier și un Molitfelnic bibliofil, „pentru activitatea pastorală”, iar doamna preoteasă a primit o Psaltire și medalia Ordinului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”:
„Biserica de la Drăgănescu a devenit un reper între locurile de pelerinaj mari din țară și din străinătate. Faceți o jertfă extraordinară aici, să păstrați și să prezervați atât această ctitorie, această pictură minunată, cât mai ales memoria părintelui Sfânt Arsenie Boca. Dumnezeu să vă răsplătească, să vă bucure și să trăiți mulți și fericiți ani alături de cei pe care îi păstoriți, îi îndrumați și îi ocrotiți”, a spus PS Ambrozie.
Încheindu-și cuvântul, Episcopul Giurgiului a rezumat sensul duhovnicesc al zilei printr-un îndemn:
„Un dar pentru Dumnezeu a fost părintele Arsenie Boca și, cu ale lui sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi. Amin.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie vineri, 28 noiembrie, când Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop a fost sărbătorit, pentru prima dată de la canonizare, în localitatea giurgiuveană Drăgănescu, de lângă orașul Mihăilești, unde a pictat mai bine de 15 ani biserica Sf. Nicolae:
”Ne bucurăm în mod deosebit că, în această zi de pomenire a Părintelui Arsenie Boca, la ziua mutării sale la cele veșnice, ne aflăm la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”. După cum se cunoaște – și cei mai mulți dintre dumneavoastră știu – anul acesta, Anul Centenar 2025, este anul în care Biserica Ortodoxă Română, organizată ca Patriarhie, la cei 100 de ani de existență în această demnitate patriarhală, a trecut în rândul sfinților mai mulți teologi și cuvioși, printre care se numără și Părintele Arsenie Boca, Cuviosul Mărturisitor de la Prislop, cel care, aproape 15 ani, aici, la Drăgănescu, a pictat această minunată biserică, care este ca o adevărată Biblie în imagini, stârnind și trezind admirația multora – atât a oamenilor care au o cultură și o educație artistică, cât mai ales a celor preocupați de viața duhovnicească.
Părintele profesor Nicolae Barbu, de la Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, a venit și a ținut un foarte frumos cuvânt de învățătură, iar toate reperele vieții Cuviosului Mărturisitor Arsenie Boca au fost deja prezentate dumneavoastră, credincioșilor prezenți astăzi, la zi de pomenire și de prăznuire, la primul hram închinat celui care a fost și va rămâne în veșnicie Cuviosul Părinte Arsenie Boca, cel care, vreme de ani buni, a fost stareț la ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu din Țara Făgărașului, la Prislop, și care a devenit un adevărat mărturisitor și luminător al credincioșilor în perioada interbelică și apoi postbelică, după al Doilea Război Mondial, luminând efectiv credincioșii din Transilvania atât de mult încercată.
Este un moment de mare bucurie sufletească pentru cei care l-au cunoscut nemijlocit pe Părintele Arsenie. Vă reamintesc că Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române, ca și celelalte componente ale mass-media bisericești, are foarte multe imagini și mărturii cu persoane octogenare și nonagenare, care l-au cunoscut din copilărie pe Părintele Arsenie Boca, nemijlocit. Acele persoane relatează cum l-au cunoscut, cum l-au întâlnit pe Părintele Arsenie Boca, cel care a fost cuviosul mărturisitor. Sunt atât de multe mărturii, dar mai ales atât de multă evlavie… Evlavia de care se bucură în popor Părintele Arsenie Boca.
O personalitate controversată în epocă – spun unii –, dar și după moartea sa, prezicându-și sfârșitul, a stârnit multe controverse. Pentru că, și e bine de știut, în mod deosebit de către elevii seminariști care ne-au bucurat astăzi atât de mult cu cântările duhovnicești, el a fost un tânăr – deși sărac, un tânăr necăjit –, care a crescut fără părinți și pe care l-a adoptat și l-a crescut Biserica, în speță Mitropolitul Nicolae Bălan, care a fost mentorul și protectorul lui, că el, în vremea adolescenței, era preocupat de medicină, de artele frumoase, de cunoașterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții – cum spunea frumos, în Filocalie, Sfântul de acum Dumitru Stăniloae. În perioada tinereții a umblat potrivit cuvintelor Scripturii, care spun: „Cel ce vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească.”
După ce a făcut școala gimnazială și liceul, s-a orientat către Teologie, în Academia „Șaguniană” de la Sibiu. Foarte multe personalități duhovnicești l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca. L-au cunoscut în vremea în care era stareț la Sâmbăta de Sus, de unde a fost alungat de autoritățile comuniste, plecând doar cu ceea ce putea lua cu el, și s-a dus la mănăstirea abandonată de la Prislop. Acolo a făcut lucrările care au întemeiat, de fapt, această veche vatră de spiritualitate românească.
Suntem cu toții foarte impresionați de viața părintelui Arsenie Boca, pentru că este unul dintre cei mai mari sfinți contemporani, contemporani nouă, și cei care pot să dea mărturie nemijlocită pentru faptul că l-au cunoscut, dar și cei care s-au bucurat de mijlocirile și de binefacerile sale. Părintele, în grai ardelenesc, vorbea foarte, foarte simplu și spunea: „Veniți, măi, la mine după moartea mea, că vă voi ajuta”.
După cum se cunoaște, autoritățile au fost deranjate de faima, de notorietatea acestui călugăr care impresiona nu doar cu prezența sa, cu statura sa, cu chipul său angelic — așa cum mărturisesc cei care l-au cunoscut — dar mai ales prin erudiția sa și prin cuvântul cu putere multă. Sunt încă mărturii, și slavă Domnului că există, pentru că ne întăresc în credință: cât de mulți pelerini veneau din Țara Hațegului, din Munții Făgărașului, ca să-l vadă și să-l audă pe părintele.
În vremurile acelea, mijloacele de deplasare erau limitate. Oamenii veneau pe cărări de munte, necăjiți, cu sacii de spate ardelenești, veneau la mănăstire și dormeau prin pădure, prin satele din Lisa și din împrejurimi, doar ca să-l audă pe acest mare părinte duhovnicesc predicând.
A fost o somitate, și spuneam mai devreme că a fost o persoană controversată, pentru că cei care nu l-au cunoscut, cei care i-au răstălmăcit învățătura, cei eterodocși, preocupați de steinerism, de teosofie, de misticism înțeles greșit, au încercat să-și întemeieze și să-și promoveze ideologiile prin notorietatea părintelui Arsenie Boca.
Sigur, persoana sa a fost controversată înainte de canonizare și, din nefericire, chiar și astăzi, după recunoașterea sfințeniei vieții lui, după dezbateri îndelungate la Comisia de Canonizare a Sfântului Sinod, unde s-au adunat foarte multe mărturii, iar cei din sinodul de la Sibiu — în speță Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu Streza — alături de profesorii de la Sibiu, au dat foarte multe mărturii despre părintele Arsenie, pentru că faima lui din școala teologică de la Sibiu îl preceda și întotdeauna a trecut dincolo de munți.
Toate aceste mărturii au fost analizate cu multă obiectivitate, fără ură și fără părtinire, deși au fost foarte mulți contestatari — din nefericire, cum sunt și astăzi, dar lucrul acesta a fost îngăduit, pentru că, vedeți dumneavoastră, se spune că cine își începe viața și trăiește doar în certitudini și în siguranță, sfârșește de multe ori lamentabil. Iar cel care începe cu îndoiala, cu meditația, cu întrebarea existențială, ajunge să-și pună întrebări și, de multe ori, știința sprijină credința.
Dacă în vechime se spunea că „credința este încredințarea celor nevăzute”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, astăzi oamenii de știință și de cultură, academicienii, precum Sorin Mihalache și mulți alții, afirmă că dintre cărțile atribuite părintelui Arsenie Boca — traduse în limba engleză în Statele Unite — mulți s-au convertit datorită cuvintelor sale, susținute și de argumente medicale legate de genetică și ereditate.
Foarte multe mărturii există la televiziunea Trinitas a Patriarhiei: oameni care s-au convertit datorită scrierilor părintelui Arsenie. Multe dintre cărțile puse cândva în seama sa au fost analizate de teologi de marcă și de unii ierarhi, cum este Preasfințitul Daniel Stoenescu, colegul nostru de doctorat la Salonic; părintele Stoenescu l-a cunoscut foarte bine pe părintele și a scris foarte multe cărți despre el.
Faptul că toate cărțile puse în seama părintelui Arsenie Boca au fost analizate, că toată viața aceasta, cumva fascinantă, s-a împletit cu atâtea mărturii, că s-au consemnat și s-au brodat în jurul lui atâtea minuni — care până astăzi îi fac pe mulți să caute doar minunile, și nu sensul cuvintelor și al picturii sale — toate acestea arată cât de mult a ajutat părintele credința, cât de mult a luminat și cât de mult a îndreptat sufletele oamenilor către Dumnezeu.
S-a născut în perioada Imperiului Austro-Ungar, iar în vremea aceea Biserica Greco-Catolică a fost desființată de către autoritățile comuniste, autorități care au trimis și clerici, și ierarhi în temnițe și în închisori, intelectuali de seamă, în mod deosebit pe liderii politici ai vremii — pe Brătieni și pe mulți alții. Aproape toți au sfârșit în închisori.
Între ei s-au numărat și Antonie Plămădeală, ucenicul Sfântului Arsenie Boca, părintele Manolache, Sfântul Dometie de la Râmeț și mulți, mulți alți clerici de seamă: Liviu Galaction de la Cluj sau Ilarion Felea.
Părintele Arsenie a ajutat foarte mult credința, iar teologia aceasta înaltă, care vorbește despre adevăruri dincolo de fire — numite metafizice — le-a sprijinit cu știința și cu erudiția sa. Este greu de citit și este și mai greu de înțeles.
Însă, în lumea aceasta a oamenilor simpli de altădată, dar foarte credincioși, cuvintele părintelui au rămas ca un ecou. De pildă, le spunea bărbaților să nu aibă legături trupești cu soția atunci când este însărcinată, iar femeilor care făceau avorturi le spunea să nască toți copiii, „ca să se mântuiască”. Adică toate acele cuvinte simple pe care le spunea fiecăruia.
Foarte mulți veneau aici, la Drăgănescu, fără să știe de părintele, iar el le spunea lucruri prevestitoare, care îi vizau personal: viața lor, problemele lor, durerile lor. Printre aceștia se numără și parohul de astăzi, părintele profesor doctor Lucian Răzvan Petcu, care l-a cunoscut aici, fiind adus de preoteasa Maria Petcu, soția părintelui.
Eu l-am cunoscut, ca mulți dintre dumneavoastră, din lecturi și din mărturisirile ardelenilor care veneau. Dar, în studiile mele de doctorat, a trebuit să umblu prin bibliotecile mari ale mănăstirilor. La Sâmbăta de Sus, în ctitoria regretatului Mitropolit Antonie Plămădeală — care a fost frate de mănăstire și călugăr la Prislop cu părintele Dometie Manolache, ambii fiind alungați de Securitate — am găsit documente în Biblioteca Mănăstirii Brâncoveanu, semnate de părintele Arsenie Boca.
Mai important decât manuscrisele legate de Filocalie, de coperțile pe care părintele le-a gândit și de însemnările păstrate la Mănăstirea Brâncoveanu, a fost însă un document pe care eu însumi l-am văzut: o scrisoare scrisă de mână de vrednicul de pomenire patriarhul Iustinian Marina, care a fost protectorul său — ca, de altfel, protectorul multor teologi mari, ortodocși și greco-catolici deopotrivă, alungați, opriți de la slujire și trimiși în închisori. Patriarhul Iustinian a gândit pentru ei locuri în mănăstiri, pentru călugări și călugărițe care au fost dați afară din mănăstiri prin vestitul Decret 410 din 1959. De asemenea, a gândit și locuri de muncă pentru acești clerici — repet, printre care se aflau și greco-catolici, oameni însemnați, cunoscători de carte aleasă — angajându-i la Institutul Biblic și de Misiune al Patriarhiei Române.
Ei bine, am găsit în biblioteca Sfântului Sinod un document semnat de părintele — astăzi Sfântul Arsenie Boca — datat la 1 octombrie 1948. Vă reamintesc că atunci s-au desființat multe mănăstiri, iar obștile au fost înjumătățite; călugării și călugărițele au fost alungați din mănăstiri pe anumite criterii stabilite de miliția de atunci, cum era numită Securitatea.
În acea scrisoare, câteva pagini scrise cu o caligrafie extraordinară, părintele Arsenie Boca — având mandat de la președintele Sfântului Sinod, Patriarhul Iustinian Marina, un mare ierarh și un mare patriarh provenit din rândul clerului de mir, care a iubit foarte mult viața monahală și clerul — răspundea unei solicitări a Sinodului. Patriarhul Iustinian a făcut lucruri extraordinare pentru Biserică, iar faptul că am ieșit din comunism având încă școli de teologie, mănăstiri și schituri, seminarii, facultăți și școală doctorală se datorează în mare parte Patriarhului Iustinian Marina. El, rămas văduv și trecut prin multe încercări, a învățat călugărițele să lucreze, să facă broderii, covoare, meșteșuguri; a înființat cămine pentru personalul clerical, la Mănăstirea Dealu, la Viforâta. Multe dintre covoarele și tapiseriile care sunt astăzi în Palatul Parlamentului sunt lucrate de călugărițele de la mănăstirile mari din Moldova — Agapia și Văratec. Sunt adevărate bijuterii de artă.
Revenind: documentul pe care l-am văzut, semnat la 1 octombrie 1948 de părintele Arsenie Boca, era răspunsul așteptat de Sfântul Sinod, prin Patriarhul Iustinian. Iar părintele fusese trimis de Sinod către mănăstirile și clericii — mai ales călugărițele — din mănăstirile greco-catolice care fuseseră alungate, pentru a le convinge să treacă la Biserica Ortodoxă Română.
În sala Sfântului Sinod există un tablou monumental foarte frumos, care înfățișează venirea la Ortodoxie a greco-catolicilor, după ce Biserica lor a fost desființată și mulți ierarhi ai lor au intrat în închisori.
Trebuie spus, în subsidiar, că și părintele Arsenie Boca — ca mulți ardeleni și clerici ortodocși de astăzi — provenea din familie greco-catolică. Biserica greco-catolică era foarte puternică în Transilvania la vremea aceea.
Ei bine, părintele Arsenie, în loc să-i constrângă pe cei alungați — deși se bucura de notorietate și în rândul clerului greco-catolic și al călugărilor lor — îi încuraja și îi consola. În esență, referatul acela spunea Sfântului Sinod și Patriarhului Iustinian Marina că oamenii aceia erau devastați de tragedia desființării Bisericii și mănăstirilor, și că nu trebuie să se pună presiune pe ei, nici să fie asupriți, ca să fie aduși în Ortodoxie.
El scria limpede că acele persoane — de reală vocație, călugări și călugărițe, cler greco-catolic — nu aveau nicio vină legată de disputele florentine, dogmatice, despre Filioque și alte chestiuni teologice. Scrisoarea părintelui Arsenie Boca este o adevărată lucrare izvorâtă din inima sa mare, din teologia sa profundă. Documentul acesta m-a impresionat foarte mult, pentru că era scris cu patimă duhovnicească.
Și atunci mi-am dat seama cât de mare a fost părintele Arsenie Boca. A trăit 79 de ani. Avem acum o viață oficială a părintelui, aprobată de Sfântul Sinod, cuprinsă în tomosul de canonizare, pe care îl avem aici — iată, îl țin părintele secretar al eparhiei Giurgiului și părintele consilier administrativ Alexandru Ștefan și Lucian Ștefan, cei doi frați. Iar părintele arhimandrit Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana și Exarh, îl va citi astăzi pentru bucuria dumneavoastră, credincioșilor.
Avem bucuria, totodată, în prezența autorităților — a domnului primar de la Mihăilești, Adrian, și a domnului Dumitru de la Buturugeni — și a dumneavoastră, credincioșilor, să sărbătorim, părinte Lucian, primul hram aici, în biserica în care părintele Arsenie a stat 15 ani. Cinsprezece ani a stat aici și a pictat. Nu a putut să predice, nu a putut să slujească Sfânta Liturghie, dar a pictat cu condeiul, iar ceea ce este revelator pentru noi — și, dacă vreți, chiar consolator — este faptul că, de multe ori, așa cum spunea și părintele Arsenie Boca în cuvintele sale simple, dar foarte profunde: „Nouă nu ne e greu cu ispitele care vin din lume, cu semenii noștri. Nouă ne e greu cu noi înșine.”
Părintele Arsenie ne spune să fim atenți la noi înșine, pentru că cea mai grea luptă este lupta noastră cu noi înșine. Știți dumneavoastră despre ce vorbim: gândurile acestea, lupta ce vine dinspre gânduri, îndoielile pe care le avem fiecare — în viața de familie, în căsnicie, în creșterea copiilor, în educația nepoților și așa mai departe. Foarte multe dintre problemele pe care familiile de altădată, ca și cele de acum, le-au avut și le au își găsesc răspunsul în scrierile părintelui Arsenie Boca.
Cred că este un sfânt foarte aproape de noi. Și, până la urmă, vă aduceți aminte cuvântul acela legat de faptul că a stârnit foarte multe contradicții, controverse. Chiar și clerici l-au judecat pe părintele Arsenie, care a trăit în Sfântul Munte Athos, la chilia Sfântului Ipatie, unde a cunoscut pe mulți dintre părinții care sunt canonizați astăzi în Sfântul Munte Athos.
Părintele a fost o lumină pentru oameni, și — cum spun profesorii de la Sibiu care l-au cunoscut — greu se va mai naște, în acest veac de acum desfrânat și păcătos, un om de talia, anvergura și forța spirituală a părintelui Arsenie Boca.
Această canonizare urmează constatării pe care poporul a făcut-o mergând la mormântul părintelui Arsenie Boca, adică minunile care se petrec acolo, la mănăstire. Vrednicul de pomenire Episcop Gurie al Devei și Hunedoarei a făcut atât de multe lucruri acolo, pentru mănăstire și pentru călugărițe.
Am vizitat, cu binecuvântarea părintelui paroh, și așezământul de pe „Țărmul cu porumbei” de la Sinaia, unde părintele, din ’85, a construit un schit, iar foarte multe măicuțe cuvioase, foarte bine pregătite, au venit și au stat acolo la schit și până astăzi sunt și păstrează acolo multe dintre tainele părintelui Sfânt Arsenie Boca.
Părintele zice:
„De poți crede – îi spune Mântuitorul – toate sunt cu putință celui ce crede.”
Și omul răspunde:
„Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”
Mare lucru este credința.
Acesta este tomosul sinodal pe care vi-l prezentăm astăzi, când la Prislop – ctitoria și mănăstirea părintelui Arsenie – se face proclamarea care a urmat canonizării din Mitropolia Ardealului de duminica trecută. Avem și o foarte frumoasă icoană a Sfântului Arsenie Boca, mărturisitorul, pe care o așezăm astăzi în biserica de la Drăgănescu.
Ceremonia de astăzi, distinse autorități ale județului, ale comunei Buturugeni și, respectiv, ale orașului Mihăilești, este cumva similară proclamării locale care se face astăzi la Prislop, în Țara Hațegului. Bucuria zilei de astăzi – să-i mulțumim părintelui profesor doctor Lucian Răzvan Petcu, să ne asigurăm pe noi înșine și pe dumneavoastră, pe fiecare în parte, că ortodoxia credinței este păstrată aici, la Drăgănescu, și datorită faptului că părintele Lucian Răzvan Petcu, pe lângă pregătirea tehnică pe care o are – a făcut Facultatea de Fizică de la Măgurele, fizică atomică, ca și părintele Antonie de la Cartojani, colegul său – părintele cunoaște foarte bună carte și tot pietismul acesta, de multe ori deșănțat, pe care îl întâlnim în rândul pseudocredincioșilor noștri, pentru că credincioșii adevărați ascultă de cuvântul Bisericii, de sfatul duhovnicilor, este bine să fie sancționat și să fie îndreptat.
De aceea avem această convingere, cunoscându-l pe părintele, pe doamna preoteasă Maria Petcu, credința lor, cunoscând-o, evlavia lor și, mai ales, cartea bună pe care o stăpânesc, că vor păstra ortodoxia curată și aici, la Drăgănescu, un loc de pelerinaj pe harta spirituală a Bisericii Ortodoxe Române.
Astăzi vrem să-i oferim părintelui, care s-a chinuit atât de mult și a restaurat această minunată biserică în care părintele Arsenie Boca, cuviosul mărturisitor, s-a ostenit și ne-a lăsat o adevărată capelă Sixtină – cum o numește episcopul Daniel Stoenescu – să-i mulțumim pentru zbaterile sale, pentru eforturile sale. Vă amintiți, cei mai în vârstă dintre dumneavoastră, care sunteți fii duhovnicești, cât de afectată, cât de deteriorată era biserica și ne era teamă că structura bisericii, afectată, acoperișul, zidurile ar putea să pună în pericol și pictura aceasta unică și reprezentativă pentru viața, pentru gândirea și pentru jertfa de sine a părintelui Sfânt Arsenie Boca.
Părintele, pentru toate zbaterile sale, pentru restaurarea picturii de aici – cu cei mai buni pictori acreditați, autorizați de Patriarhia Română – a primit de la Părintele Patriarh cea mai înaltă distincție: Crucea Patriarhală. Și pentru că ne aflăm în Anul Centenar, venim și noi cu câteva ediții bibliofile, legate în piele, care să se potrivească cu albul din Crucea Patriarhală: o Sfântă Scriptură, care este cartea de temelie, pentru dumneavoastră ca preoți slujitori, un Liturghier și, desigur, și un Molitfelnic foarte frumos, pentru activitatea dumneavoastră pastorală.
Așa cum ați pregătit pentru soborul de astăzi, o bederniță cu chipul Sfântului prăznuit astăzi, ctitor la Biserica Sfântului Nicolae de la Drăgănescu.
Aici este doamna preoteasă Mărioara, îngerul păzitor al părintelui, care l-a adus pe părintele, în vremea studenției, aici, la Drăgănescu, ca să-l cunoască pe părintele duhovnic Arsenie Boca. Îi oferim Psaltirea – cartea de căpătâi – tot așa, ca să nu se deosebească de cărțile frumoase.
Iar pe părintele Nicolae Barbu o să-l rog să îi prindă medalia aceasta a Ordinului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pe rever doamnei preotese. Să vă rugați și pentru noi, doamnă preoteasă.
Dânsa este mama multor copii de la Seminar. Au fost profesori la Seminar, i-a îmbrăcat, i-a încălțat, le-a dat burse. Vă mulțumim pentru primirea frumoasă.
Dumneavoastră ați pregătit și pentru autoritățile prezente astăzi câte o icoană cu Sfântul…
O zi foarte frumoasă, preacucernice părinte. O zi de mare, mare bucurie. Vă mulțumim, deși cuvintele noastre nu sunt îndeajuns de relevante pentru toată activitatea pe care ați făcut-o aici, la Drăgănescu, pentru activitățile frumoase, pentru felul în care știți să îndrumați, să spovediți.
Sunt foarte multe interviuri pe care Patriarhia Română, prin televiziune, prin componentele sale, prin ziarul Lumina, le promovează, emisiuni cu părintele Răzvan Lucian Petcu.
Biserica de la Drăgănescu a devenit un reper între locurile de pelerinaj mari din țară și din străinătate. Faceți o jertfă extraordinară aici, să păstrați, să prezervați atât această ctitorie, această pictură minunată, cât mai ales memoria părintelui Sfânt Arsenie Boca.
Dumnezeu să vă răsplătească, să vă bucure și să trăiți mulți și fericiți ani alături de cei pe care îi păstoriți, îi îndrumați și îi ocrotiți.
Mulțumim, părinte profesor. Sfântul ne ocrotește și mă rog lui Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfântului Arsenie, să vă ocrotească, să vă binecuvânteze, să vă dea discernământ, să vă dea gândire limpede și cunoaștere sufletească, un progres spiritual, pentru că spunea părintele că „mintea strâmbă și lucrul drept îl strâmbă” dacă nu avem discernământ. Ori în vremurile acestea grele avem nevoie de dreaptă socoteală, de dreaptă credință și, mai ales, de solidaritate între noi.
Un dar pentru Dumnezeu a fost părintele Arsenie Boca și, cu ale lui sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi. Amin.”
