În Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post, închinată Sfintei Maria Egipteanca, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a rostit un cuvânt de învățătură de o remarcabilă densitate teologică și actualitate socială, în Noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu, în prezența numeroaselor oficialități locale, județene și centrale.
Predica ierarhului s-a constituit într-un veritabil panegiric duhovnicesc, în care viața Sfintei Maria Egipteanca a fost așezată drept oglindă a conștiinței contemporane, iar întrebările acestei mari sfinte au fost aduse cu forță în inima lumii de astăzi, ca un apel la trezire, responsabilitate și întoarcere autentică la Dumnezeu.
Sfânta Maria Egipteanca – icoană a pocăinței și măsură a adevărului duhovnicesc
În deschiderea cuvântului, PS Ambrozie a subliniat caracterul profund personal al acestei duminici, evocând momentul instalării sale la Giurgiu, în urmă cu două decenii, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, mentorul și părintele său duhovnicesc. În această cheie, Sfânta Maria Egipteanca devine pentru ierarh nu doar un model abstract, ci un reper viu, o măsură continuă a viețuirii în Hristos.
„Sfânta Maria Egipteanca, pentru mine, este un simbol. Pentru mine, ca monah, este un simbol de la care am învățat și de la care învăț continuu. Și cred că, pentru fiecare dintre noi, este, prin excelență, un exemplu de căință, de regret pentru păcatele pe care le-a făcut înainte să-L cunoască pe Dumnezeu”, a mărturisit PS Ambrozie.
În această lumină, întâlnirea dintre Sfântul Zosima și Sfânta Maria Egipteanca a fost interpretată ca o pedagogie dumnezeiască a smereniei, o lecție adresată tuturor celor care, în virtutea formării, a poziției sau a experienței, pot aluneca în iluzia autosuficienței.
„Există și riscul, deloc de neglijat, să credem că suntem cei mai buni, cei mai înțelepți, cei mai jertfelnici, cei mai luminați și că deținem sensul multor lucruri din acest univers atât de mare”, a avertizat ierarhul, arătând că Dumnezeu descoperă întotdeauna măsuri mai înalte ale sfințeniei decât cele pe care omul le poate bănui.
Întrebările Sfintei Maria Egipteanca – conștiința lumii de astăzi
Punctul central al predicii l-a constituit actualizarea întrebărilor fundamentale pe care Sfânta Maria Egipteanca le adresează lui Zosima, întrebări care, în interpretarea episcopului Giurgiului, străbat veacurile și ating direct realitatea prezentului.
„Cum trăiesc creștinii astăzi în lume? Ce fac împărații lumii, adică liderii, conducătorii, personalitățile globale? Cum este Biserica astăzi?”, a rostit PS Ambrozie, subliniind că aceste interogații reprezintă un veritabil examen de conștiință colectiv.
Într-o formulare de o forță retorică aparte, ierarhul a reluat întrebarea într-o cheie contemporană, care a marcat întreaga predică:
„Ne întrebăm cum trăiesc creștinii astăzi? Ce fac «împărații lumii», cu ghilimelele de rigoare, preaputernicii lideri și conducători de astăzi?”, a spus PS Ambrozie, invitând la o reflecție sinceră asupra responsabilității publice și personale.
O critică lucidă a societății contemporane
Discursul episcopului Giurgiului a căpătat accente critice ferme, analizând starea societății actuale, caracterizată, în opinia sa, prin superficialitate, confuzie doctrinară și proliferarea unor pseudo-valori care deturnează conștiința omului contemporan.
„Cum conduc astăzi «împărații lumii»? Își dau seama că această autoritate vine doar de la Dumnezeu sau cred că este o conjunctură politică?”, a întrebat ierarhul, sugerând că exercitarea puterii fără conștiință morală devine sursă de dezechilibru social.
În același context, PS Ambrozie a formulat una dintre cele mai tranșante afirmații ale predicii:
„Singura care mai oferă ceva societății astăzi este Biserica. În rest, nu mai vorbim de doctrine politice, pentru că nimeni nu mai vorbește despre ele”, a subliniat episcopul, evidențiind rolul esențial al Bisericii în menținerea echilibrului spiritual și moral al comunității.
Mărturisire personală și pedagogia smereniei
Predica a fost marcată și de o profundă dimensiune autobiografică, PS Ambrozie evocând începuturile slujirii sale la Giurgiu și transformarea interioară pe care Dumnezeu a lucrat-o în timp.
„Eram purtat de entuziasmul și de ambițiile unui ierarh tânăr… Aveam sentimentul că nu există altul asemenea mie. Însă Dumnezeu m-a învățat smerenia”, a mărturisit ierarhul, subliniind că întâlnirea cu preoții și credincioșii din eparhie a devenit o școală a autenticității duhovnicești.
Această experiență a fost pusă în paralel cu itinerariul Sfântului Zosima, evidențiind modul în care Dumnezeu lucrează prin oameni pentru a corecta și a desăvârși.
Biserica – spațiu al jertfei și al reconstrucției sociale
Într-un amplu segment al cuvântului, episcopul Giurgiului a evidențiat rolul concret al Bisericii în societate, prin lucrarea preoților, a monahilor și a comunităților parohiale.
Ierarhul a vorbit despre jertfa slujitorilor Bisericii, despre implicarea lor în viața socială, educațională și caritabilă și despre contribuția reală la formarea și susținerea comunităților.
„Dacă nu ar exista această jertfă a preoților și a oamenilor Bisericii, implicați în acțiuni sociale și concrete, este greu de spus ce ar mai putea oferi societății de astăzi”, a afirmat PS Ambrozie.
Totodată, el a subliniat că Biserica nu funcționează ca o instituție rigidă, ci ca o realitate vie, dinamică, alcătuită din cler și credincioși, uniți într-o conștiință comună.
Chemare la responsabilitate și la întoarcere către Dumnezeu
În final, PS Ambrozie a adresat un apel direct atât credincioșilor, cât și celor aflați în funcții publice, subliniind caracterul trecător al demnităților și responsabilitatea pe care acestea o implică.
„Faceți bine cât ține de dumneavoastră, domnilor. Aveți privilegiul de a fi în funcții de conducere și puteți face mult bine”, a îndemnat ierarhul.
În același timp, el a reamintit că sensul profund al vieții creștine rămâne jertfa și dăruirea pentru celălalt:
„Menirea creștinului este aceea de a aduce bucurie celor din jurul său”, a concluzionat PS Ambrozie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, duminică, 29 martie 2026, în Duminica a V-a din Postul Mare (numită a Sf. Maria Egipteanca), când Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie în Noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu, în prezenţa numeroaselor oficialităţi locale, judeţene şi centrale:
”Ne bucurăm în mod deosebit că, în această duminică, a cincea din Sfântul și Marele Post, ne aflăm împreună cu părinții arhimandriți, consilieri, cu părinții slujitori de la parohii și, nu în ultimul rând, cu dumneavoastră, în această nouă Catedrală Episcopală din Giurgiu, ridicată în proximitatea Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, purtătorul de biruință, ocrotitorul cetății Giurgiului.
Duminica aceasta a Sfintei Maria Egipteanca, a cincea din Postul Mare, pentru mine personal are o însemnătate aparte, pentru că în această duminică, acum 20 de ani, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, care mi-a fost mentor, părinte duhovnicesc, ocrotitor și învățător, a venit și m-a instalat aici, canonic și statutar, la Giurgiu, în episcopia pe care Sfântul Sinod a înființat-o aici.
Sfânta Maria Egipteanca, pentru mine, este un simbol. Pentru mine, ca monah, ca și călugăr, este un simbol de la care am învățat și de la care învăț continuu. Și cred că, pentru fiecare dintre noi, Sfânta Maria Egipteanca este, prin excelență, un exemplu de căință, de regret pentru păcatele pe care le-a făcut înainte să-L cunoască pe Dumnezeu, înainte să o cunoască pe Maica Domnului.
Astăzi dimineață, la „Universul credinței”, pe TVR1, am urmărit un foarte frumos interviu pe care starețul Mănăstirii Comana, arhimandritul dr. Mihail Muscariu, l-a acordat emisiunii „Viața spirituală”, vorbind despre Sfânta Maria Egipteanca. Am reținut de acolo două idei importante, pe seama cărora se pot dezvolta numeroase învățături duhovnicești, teologice și pastorale.
Ne amintim din viața Sfintei Maria Egipteanca, care este pictată în pridvorul bisericilor, alături de Sfântul Zosima – cel care a spovedit-o, cel care i-a aflat și i-a relatat viața, cel care a împărtășit-o după cei 40 de ani de nevoință aspră în pustia Iordanului.
Ne aducem aminte de faptul că Zosima, un monah învățat și un adevărat trăitor, era influențat de teologia părinților alexandrini, de nevoințele părinților care au alcătuit Patericul, de părinții din Nitria și de cei din pustia Egiptului, din deșertul de sus al Egiptului. Din toate aceste învățături s-a împărtășit, precum și din învățăturile înalte ale părinților alexandrini.
Știm că acest Zosima era un om foarte învățat și un om încercat. Și, în aceste virtuți pe care fiecare dintre noi, plecând de la virtuțile teologale – credința, nădejdea și dragostea –, încercăm să ni le dezvoltăm într-o viață duhovnicească autentică, există riscul ca, punând început bun viețuirii noastre creștine, să credem că suntem mai buni decât ceilalți. Există și riscul, deloc de neglijat, să credem că suntem cei mai buni, cei mai înțelepți, cei mai jertfelnici, cei mai luminați și că deținem sensul multor lucruri din acest univers atât de mare.
Așa s-a întâmplat și cu Zosima, iar Dumnezeu i-a dat o lecție. I-a revelat faptul că în pustie trăiește o astfel de persoană duhovnicească, care, înainte, a avut o viață de desfrâu, așa cum a fost consemnată, din gură în gură, povestea acestei sfinte fiind transmisă de la Zosima și de la călugării care erau impresionați, mai ales în Postul Mare, vorbind despre jertfa acestei femei extraordinare.
Sfântul Zosima a cunoscut-o în pustie pe această femeie, cu care Dumnezeu avea un plan de mântuire. Ea nu ajunge întâmplător în cetatea Ierusalimului, tânăra desfrânată din cetatea Alexandriei, cea mare a Egiptului, un oraș extraordinar atât în perioada antichității timpurii, cât și târzii. Chiar și astăzi, Alexandria Egiptului este un oraș înfloritor, chiar dacă Marea Bibliotecă din Alexandria nu mai există, fiind distrusă. Trebuie spus că acolo Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi își are reședința, într-un context dominat de Biserica coptă, de tradiția monofizită și de lumea islamică arabă.
Revenind la tema convertirii Sfintei Maria Egipteanca, spuneam că sunt două idei importante.
Prima este că Dumnezeu, Care nu pierde pe nimeni și Care ne însoțește în existențele noastre, de multe ori limitate, în viețile noastre adesea complicate, ne arată că întotdeauna, alături de noi, în mijlocul nostru, în societate, sunt oameni mai importanți decât noi, mai virtuoși, mai luminați. Aceasta este o primă idee de la care ar trebui să plecăm fiecare dintre noi, mai ales în perioada aceasta a Postului Mare.
A doua idee, și cred că cea mai importantă, este faptul că Sfânta Maria Egipteanca, trăind în Duhul lui Dumnezeu în pustie, atunci când l-a întâlnit pe Zosima, i-a pus întrebări esențiale: „Cum trăiesc creștinii astăzi? Ce fac împărații lumii? Cum este Biserica? Merg creștinii la biserică?”
Sigur, traducerile sunt diferite și nuanțate, într-o vreme în care cuvintele se transmiteau fie oral, fie pe papirus, înainte de apariția hârtiei, dar ideile rămân fundamentale și pot fi actualizate.
Cum trăiesc creștinii astăzi în lume? Ce fac împărații lumii, adică liderii, conducătorii, personalitățile globale? Cum este Biserica astăzi?
Această a doua idee este fundamentală și reprezintă o întrebare de mare actualitate, pe care fiecare și-o pune, poate în taină, în sinea sa, dacă este sincer.
Ne întrebăm cum trăiesc creștinii astăzi?
Ce fac „împărații lumii”, cu ghilimelele de rigoare, preaputernicii lideri și conducători de astăzi?
Cum este Biserica, care este formată nu doar din ierarhie, din ierarhi, din preoți, ci și din credincioși, care sunt „aminul” Bisericii? Avem acea conștiință că suntem fii ai Învierii, că aparținem unei Biserici aflate într-o dinamică proprie, care încearcă să dea răspuns vieții societăților în ansamblul lor și fiecărei societăți în parte?
Ce fac conducătorii lumii de astăzi? Întreba Maria Egipteanca, în sensul că, dacă este lider, dacă este conducător, dacă este un păstor duhovnicesc, face ceea ce trebuie? De aceea spun că se poate glosa pe întrebările pe care i le-a pus sfânta, trăind departe de lume, de politic, de societate. După 40 de ani, cu siguranță că în societatea Alexandriei se vor fi petrecut schimbări majore de conducere, de politici, chiar în vremea la care ne referim, dar, făcând racordarea, aducând în actualitate, ne întrebăm cum trăiesc creștinii astăzi: venind la biserică doar duminica, recurgând la surogatele pe care o societate consumistă le livrează, recurgând la ideologiile și la teozofiile, la lucrurile care nu au substanță, nu au esență și care sunt plăcute auzului, ne încântă pe noi, ne derutează pe noi și pe copiii dumneavoastră.
Cum conduc astăzi „împărații lumii”? Cum sunt ei? Își dau seama că această autoritate vine doar de la Dumnezeu sau cred că este o conjunctură politică, cu totul și cu totul întâmplătoare, ca un lider să ajungă într-o astfel de poziție, de a cărei vocație, viață și atitudine depind binele comun sau binele lumii în ansamblul ei?
Cum trăiesc creștinii de astăzi? Cum este Biserica? Ne întrebăm astăzi. Există o atitudine față de Biserică care nu este una conservatoare. De multe ori uităm de părinții Patericului, de Lavsaicon, de toată filosofia pe care asceții pustiei, trăind în comuniune directă, nemijlocită cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt, au pus bazele acestei gândiri și, prin credința lor, au combătut filosofiile eretice, care aduceau prejudicii nu doar societății.
Să ne gândim, de pildă, că Socrate a fost condamnat să bea cucută pentru ideile liberale pe care le promova în societatea ateniană. Câți dintre cei de astăzi, care promovează pornografia, ideologiile acestea, teozofia, rătăcirile acestei lumi, ar trebui să fie condamnați, metaforic vorbind, de către societate?
Cine ne mai vorbește astăzi despre doctrina credinței, despre ortodoxia credinței?
Cuvântul „doctrină” este un cuvânt care nu suportă adnotări sau ajustări de circumstanță. Este un termen atât de exact și de concis, încât a fost preluat și de partidele politice, care vorbesc despre propriile doctrine.
Cum trăiește lumea astăzi? Ce fac conducătorii lumii? Unde sunt doctrinele autentice, care pleacă de la ideile umaniste ale Revoluției Franceze, ale acelor transformări care au pus în centrul atenției omul, binele lui și dezvoltarea lui?
Se vede cât de actuale sunt ideile simple ale Sfintei Maria Egipteanca și cât ar avea de învățat fiecare dintre cei care se cred mai presus decât ceilalți, începând chiar cu noi, clericii și ierarhii.
Referindu-mă la mine, pot spune că, atunci când am venit tânăr episcop la Giurgiu, adus de mentorul meu, Patriarhul Teoctist, eram purtat de entuziasmul și de ambițiile unui ierarh tânăr, format în țară și în străinătate, cu doctorat, cu diplome, vicar patriarhal pentru relații externe și comunități. Aveam sentimentul că nu există altul asemenea mie.
Însă, Dumnezeu, aducându-mă aici, la Giurgiu, în duminica Sfintei Maria Egipteanca, m-a învățat smerenia. M-a trimis să cunosc preoții din Giurgiu, așa cum Zosima a fost trimis la Sfânta Maria Egipteanca, și am descoperit preoți mai virtuoși decât mine, care trăiau credința cu autenticitate, care se raportau la ierarhii de altădată și care împlineau ceea ce știau.
În acești 20 de ani, am învățat foarte multe de la confrații mei în slujire, de la preoți, și păstrez în minte toate povețele Patriarhului Teoctist, care a știut să formeze ierarhi tineri, să-i trimită la școală și să-i învețe ce înseamnă patrimoniul acesta extraordinar al Bisericii, zestrea ei duhovnicească, sfințenia și puterea ei mărturisitoare, chiar și în perioada grea a comunismului.
Această dinamică a Bisericii, care răspunde provocărilor societății, ereziilor, nebuniilor, falsurilor și ideologiilor, se realizează printr-o biserică dinamică, ai cărei membri suntem toți: cler și credincioși.
Avem o Catedrală Națională. Avem tineri teologi, fete și băieți, formați în școli și universități, cu vocație misionară și jertfelnică. În Biserică nu vorbim despre profesii, ci despre vocație, despre dăruire.
Dacă nu ar exista această jertfă a preoților și a oamenilor Bisericii, implicați în acțiuni sociale și concrete, este greu de spus ce ar mai putea oferi societății de astăzi, dominată de consum și superficialitate.
Spre deosebire de Sfânta Maria Egipteanca, care își punea întrebări esențiale despre lume și despre Dumnezeu, noi ne punem adesea întrebări într-o logică răsturnată: ce suntem noi, ce merităm noi, ce ar trebui să ne ofere societatea, înainte ca noi să oferim ceva prin jertfă și vocație.
De aceea, sărbătoarea Sfintei Maria Egipteanca ne reamintește că noi, clericii, suntem, înainte de toate, slujitorii tuturor. Suntem chemați să ne facem tuturor toate, pentru a-i câștiga pe toți.
Le mulțumesc fraților în slujire, părinților din aparatul administrativ al Episcopiei. Le mulțumesc preoților de la parohii, preoteselor, autorităților județene și locale, parlamentarilor, domnului primar Adrian Anghelescu, domnului viceprimar Ionel Muscalu, domnilor de la Consiliul Județean, domnului președinte Toma Petcu, domnului vicepreședinte Marian Dobre și domnului Silviu Dumitrescu.
Pomelnicul recunoștinței noastre este mult mai amplu.
Le mulțumesc preoților de la parohii, preoteselor, autorităților județene și locale, parlamentarilor, domnului primar Adrian Anghelescu, domnului viceprimar Ionel Muscalu, prietenul nostru, domnilor de la Consiliul Județean, domnului președinte Toma Petcu, care este alături de preoții din întregul cuprins al Episcopiei, domnului vicepreședinte Dobre, domnului Silviu Dumitrescu. Pomelnicul acesta al recunoștinței noastre, al clerului, este mult mai amplu. Vă mulțumim, domnilor.
Îi mulțumesc domnului ministru doctor Ciprian Olinici, care a venit astăzi la această zi importantă pentru noi, pentru Episcopie. Îi mulțumesc pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru a cumpăra un sediu bancar dezafectat, unde astăzi funcționează un centru educațional pentru copii și tineret, unde și noi, Episcopia, putem să punem umărul alături de primărie, de instituțiile publice ale orașului, ale județului și chiar ale țării.
Singura care mai oferă ceva societății astăzi este Biserica. În rest, nu mai vorbim de doctrine politice, pentru că nimeni nu mai vorbește despre ele, nici măcar oamenii politici.
Vorbim de pseudo-doctrine, de pseudoatitudini politice și așa mai departe, dar noi trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu, să mergem mai departe și să ne rugăm. Atâta timp cât dumneavoastră veniți la biserică, cât sunteți conștiințe civice și educaționale, cât nașteți și creșteți copiii și îi oferiți societății, jertfindu-i pe acest altar al nebuniilor, al teozofiilor și al pseudoștiințelor, asemenea lui Avraam odinioară pe fiul său, cred totuși că ceea ce s-a semănat în suflețelele lor, împărtășindu-i și educându-i, așa cum ne-au educat și pe noi părinții noștri, va rodi.
Vedeți, noi ne-am născut și am crescut în familii simple. Nu am avut majordom în casă, nu am avut ordonanță militară în casă, nu am avut nici valeți, cum sunt cei de pe aplicațiile telefonice. Am crescut în cultura pe care părinții noștri ne-au oferit-o. Dacă suntem astăzi ceva și dacă există această trufie, această aroganță că am fi ceva, atunci să dovedim că suntem și să facem ceva pentru societate, pentru urbe, pentru țară.
Biserica are puterea de a naște sfinți; a născut sfinți, le-a recunoscut sfințenia, i-a canonizat și ei sunt în calendar. Să nu uităm acele modele care ne-au făcut să fim o nație și un popor suveran, liber și independent. Să vorbim despre oamenii care au promovat cultura, despre oamenii care au scris filosofie, care au formulat doctrine, despre care astăzi se uită.
Eu, oamenilor politici pe care îi întâlnesc, prietenilor mei, domnului Alexandru, deputatul de Giurgiu, și altora, le ofer cărți de bază, pentru a vedea ce doctrină aveau liderii politici de altădată, ce conștiință aveau, câte lucruri făceau pentru țară.
Domnule ministru Ciprian Olinici, sunt profund recunoscător aparatului ministerului dumneavoastră, colegilor de acolo care ajută și această eparhie, aflată la coada dipticelor. Le sunt recunoscător și pentru sprijinul acordat preoților care vin la minister și solicită ajutorul. Deopotrivă, mulțumesc și autorităților județului, domnului Toma Petcu, Primăriei, consilierilor și oamenilor de bine din această urbe mică.
Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care ni le-a dat: de a avea o nouă catedrală, de a avea mănăstiri, de a avea patru arhimandriți, asemenea celor patru evangheliști, de a avea preoți tineri, de care sunt foarte mândru, cu familii frumoase, jertfelnici, care ridică biserici și, mai ales, zidesc suflete și comunități.
Dacă duhul acesta comunitar din parohii și filii s-ar transmite în societate, cred că societatea ar fi mai bine astăzi. Parohia este, ea însăși, o conștiință, cu consilii și comitete, unde lucrurile sunt bine rânduite. Există o disciplină bisericească pe care ne-am dori să o vedem și în societate.
Atâta timp cât, indiferent de întrebările nerostite pe care le avem, oamenii politici oferă comunităților pe care le reprezintă ceea ce trebuie, acolo unde au fost aleși, cred că există nădejde.
Vă mulțumesc tuturor și pentru acești 20 de ani de împreună-slujire, împreună cu părinții de la parohii. Ne rugăm pentru sănătatea dumneavoastră, pentru familiile dumneavoastră frumoase. Ne rugăm pentru credincioșii care au fost alături de noi.
Mulțumesc și Primăriei Giurgiu că mi-a oferit, după 20 de ani, dreptul de a fi cetățean de onoare al Giurgiului. Sunt cu adevărat onorat. Să fiți sănătoși. Doamne ajută! Să trăiți întru mulți și fericiți ani.
Postul în care ne aflăm, până la slăvita Înviere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este și trebuie să fie pentru fiecare dintre noi o perioadă de bucurie, un răstimp, o călătorie pe care o facem către Hristos. Este un drum pe care îl parcurgem din dragoste, pentru că postul este un timp al dragostei pe care o arătăm Mântuitorului.
Dacă Îi arătăm această dragoste Mântuitorului Hristos, suntem datori să o arătăm și semenilor noștri, pentru că fiecare om este chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu nu poate fi batjocorit, nu poate fi întristat, nu poate fi rănit. De aceea, menirea creștinului este aceea de a aduce bucurie celor din jurul său.
Este adevărat că ceea ce s-a realizat aici, în acești 20 de ani, s-a împlinit doar cu voința și cu ajutorul lui Dumnezeu. Am venit aici ca ierarh tânăr, plin de zel, cu puțină experiență pastorală concretă, pentru că, neavând atribuțiuni de chiriarh, nu înțelegeam pe deplin ce înseamnă această slujire. Niciun preot tânăr, atunci când este numit la parohie, nu cunoaște decât din cărți și din părtășia cu alți preoți.
Am venit cu foarte mult zel și îmi amintesc astăzi că, după instalarea mea la vechea catedrală, slujba de acolo a fost transmisă de cel care astăzi este ministrul Cultelor, domnul secretar de stat, doctor Ciprian Vasile Olinici. Îmi amintesc felul în care, nemeritat, giurgiuvenii m-au primit, desigur și datorită vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu.
Eram obișnuit cu festivități, cu hirotonii de episcop, cu instalări de episcopi, cu delegații în străinătate și la evenimentele mari, chiar globale, la care Patriarhul participa, cum a fost evenimentul din 2004 al integrării României în structurile nord-atlantice. L-am însoțit atunci, alături de oameni importanți ai lumii și ai țării.
Iar la Giurgiu, când am fost instalat, ca într-un gest reflex, am dat să mă urc în mașina Patriarhului Teoctist atunci când acesta pleca, iar dânsul mi-a spus: „Nu, nu, tu rămâi aici.” Cum să rămân aici? Nu ai auzit festivitățile? Se citise deja de către Episcopul Vincențiu gramata, căzuse lumina în vechea catedrală… Și mi-a spus din nou: „Tu rămâi aici.”
A fost foarte greu, pentru că, necunoscând ce înseamnă slujirea de chiriarh, m-am trezit ales aici, așa cum a vrut Adunarea Națională Bisericească. Atunci am început să gândesc proiecte și mă încurajam cu cuvintele Sfântului Calinic de la Cernica, spunând că nu am venit să mă odihnesc în ostenelile altora, ci în ale mele.
Într-adevăr, nu aveam mănăstiri, nu aveam reședințe, posibilități financiare nu existau. Patriarhul ne-a ajutat foarte mult; a făcut demersuri personale pentru a primi o clădire dezafectată, fostul tribunal, în care astăzi funcționează centrul eparhial. Când am ajuns aici, la Giurgiu, am stat la Schitul „Sfântul Ierarh Nicolae”, iar Patriarhul Teoctist mi-a spus: „Rămâi aici, pentru că ești tânăr și mănăstirea te va feri de multe vorbe, de multe rele, de multe ispite.”
Nu am ascultat și, ca episcop tânăr, am început să cumpăr proprietăți, să fac credite, chiar și pentru această casă, pe care am găsit-o într-o revistă de imobiliare, la București. Am făcut un credit care m-a vlăguit efectiv; 20 de ani l-am plătit pentru această casă, care astăzi este Mănăstirea „Sfântul Gheorghe”.
Încet-încet, împreună cu preoții noștri, doar cu ei, pentru că autorităților din vremea aceea, ca și multora dintre preoți, le-a luat un timp să mă cunoască, să vadă ce înseamnă ierarhul, m-am zbătut între aceste proiecte și principiile mele, între reținerea preoților și a autorităților, care și-au luat timp să mă analizeze. În acești 20 de ani, au început să-mi acorde încredere, fiecare în parte: primari, prefecți, președinți de consilii județene, care au început să pună umărul alături de preoți și de aparatul administrativ.
Grija mea cea mai mare în acești 20 de ani a fost să nu dezamăgesc preoții și credincioșii. Era grija cu care mă culcam și cu care mă trezeam. Au fost ani în care am dormit doar câteva ore pe noapte, pentru că mă apăsa acest credit pe termen lung, făcut la bancă. După mulți ani de alergări, de eforturi și de relații construite în 25 de ani de slujire, am reușit, cu sprijinul oamenilor care au vibrat pentru Giurgiu, să închidem acest credit.
Apoi am început să facem alte investiții: să cumpărăm conace, clădiri dezafectate, imobile cu istorie, să le punem în valoare și să le redăm cetății. În acești 20 de ani, pot spune cu mâna pe inimă că am sentimentul că nu am făcut nimic personal, că în toate a fost ajutorul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a lucrat întotdeauna prin oameni. A trimis, la vremea potrivită, atunci când roadele erau coapte, oameni care să ne ajute și să ne deschidă calea.
Dacă, la instalarea de acum 20 de ani, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Patriarhul Teoctist ne-a oferit gramata patriarhală, ani mai târziu, în 2010, Întâistătătorul Bisericii, Preafericitul Părinte Daniel, ne-a sfințit vechea Catedrală Episcopală și, într-un fel, și această reședință în care vă aflați astăzi, distinși invitați, domnule ministru.
De asemenea, orfelinatul de la Slobozia, închinat Sfinților Arhangheli, unde sunt găzduite mame victime ale violenței domestice, iar copiii sunt îndrumați de preoteasa Veronica, reprezintă un alt rod al acestor eforturi. În acești ani, încet-încet, au venit lângă noi preoți tineri, iar, cum spunea și vicarul eparhial, arhimandritul doctor Teodor Radu Șerban, împreună cu acești doi călugări, împreună cu dânsul și cu părintele Mihail, am reușit, prin proiecte europene și cu sprijinul Consiliului Județean, să restaurăm Mănăstirea Comana.
Consiliul Județean a considerat că este un monument de valoare națională, cu reverberații istorice, și a gândit un proiect de reabilitare, de care, în acești ani, opt ani sau chiar mai mult, părintele Mihail s-a ocupat. Astăzi avem o mănăstire voievodală, un centru cultural de studii, o bibliotecă de care se ocupă un fost colaborator al Academiei, părintele doctor Constantin Nedelcu.
Au fost ani în care Dumnezeu ne-a arătat că este alături de noi: protoierii noi, preoți hirotoniți, copii de la seminarul teologic pe care i-am cununat, i-am căsătorit, le-am plătit creditele la bancă, le-am cumpărat case. Primăria, încă din vremea regretatului primar Lucian Iliescu, au oferit case sociale, locuințe, apartamente preoților care au adoptat copii – părintelui Vișoiu și altor preoți din oraș – și au înțeles că trebuie să ne sprijine.
Noi ne aflăm astăzi într-o catedrală în a cărei temelie, împreună cu regretatul primar Lucian Iliescu, pe care îl pomenesc neîncetat cu recunoștință, am pus piatra de temelie, alături de Custodele Casei Regale, Majestatea Sa Margareta. Astăzi suntem într-o catedrală și ne bucurăm că orașul nostru, cu atâta istorie, moștenește aceste valori: de la Hereștii lui Miloš Obrenović, la Clejaniul lui Mișa Anastasijević, la luptele de la Stănești, Neajlovul, Sabarul și toate râurile care străbat aceste locuri.
Aceste meleaguri poartă multă istorie, iar noi ne bucurăm că, prin întâlnirile noastre cu oameni de cultură, cu iubitori de carte și de patrie, redescoperim aceste valori. Așa cum spune și grecul, patria este locul în care te-ai născut, trăiești și pentru care te jertfești.
Cuvântul dumneavoastră, părinte arhimandrit doctor Teodor Radu Șerban, este pentru mine copleșitor. Este mult prea mult. Au fost ani în care am stat singur prin toate clădirile pe care le-am achiziționat, lucrând la ele, trăgând curent, apă, reabilitându-le. La conacul Drugănescu am stat și am muncit. În fostul tribunal am stat de asemenea; acolo am văzut chiar boxele acuzaților. Astăzi, acolo se află un fond de carte veche și de icoane de mare valoare.
Județul nostru a înflorit. La întâlniri cu mari ierarhi, eram copleșit când vedeam mulțimea de credincioși care veneau la inaugurări de centre pastorale, la restaurări, sfințiri, deschideri de mănăstiri. Iar când veneam acasă, eram aproape de deznădejde, pentru că nu vedeam sprijin de nicăieri. Trebuia să găsim soluții de supraviețuire, să plătim impozite.
Au fost ani grei, în care am îmbătrânit împreună. Îi întreb pe părinții care și-au crescut copiii cum a fost când i-au dus la altar, când i-au căsătorit, iar ei, după o clipă de gândire, spun: „A fost frumos.” Nimeni nu spune cât de greu a fost. Nu ne-am văitat și nu trebuie să ne văităm. Spuneți întotdeauna că a fost frumos.
La fel pot spune și eu: acești 20 de ani au fost foarte frumoși și trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu și confraților în slujire, care păstoresc cu vrednicie, având ca model pe Sfinții Apostoli. Avem călugări și călugărițe jertfelnici, care au ostenit în mănăstiri: maica Anastasia, maica Teodora, maica Nicolaida de la noul așezământ de la Florești-Stoenești, alături de maica Filofteia Plăcintar. O avem aici, în oraș, pe maica doctor Andreea Veronica Dragomir, apreciată ca medic și ca persoană aleasă și jertfitoare.
Între starețele de frunte se numără maica Cecilia, de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, o ctitorie a unui binefăcător, Ion Roșu, care și-a donat averea pentru ridicarea acestei mănăstiri. Maica Cecilia are multă experiență și o formație solidă; a trecut prin cancer, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin rugăciune la icoana Maicii Domnului de la Letca Nouă, s-a vindecat și este astăzi alături de noi.
Călugării și călugărițele sunt încă puțini, dar munca lor este sprijinită de preoți vrednici, astăzi retrași la pensie, cum este părintele Nicolae Dumitrescu, care ne-a fost mai mult decât un tată în eparhie. A fost protopop, ne-a format și ne-a luminat.
În acești ani, am învățat foarte mult, inclusiv administrație publică. La început nu făceam diferența între Consiliul Județean și consiliul local al primăriei. Am fost nevoit să învăț, să urmăresc viața publică, declarațiile, deciziile.
Mă bucur că Primăria mi-a oferit această distincție, nemeritată, de cetățean de onoare al orașului Giurgiu. Dumnezeu ne-a dăruit oameni valoroși: domnule președinte Toma Petcu, domnule primar, domnule deputat Alexandru, domnule ministru, domnule vicepreședinte Dobre. Chiar dacă suntem un județ mic, suntem într-o zonă metropolitană în dezvoltare, iar autoritățile care au fost alese au ajuns, pe rând, în funcții importante și au contribuit la dezvoltarea județului.
Astăzi orașul și județul nostru s-au dezvoltat considerabil: sunt proiecte pentru spitale, secții oncologice, școli, primari harnici care sunt sprijiniți de domnul președinte Toma Petcu. Și domnia sa mi-a transmis recent cuvinte de apreciere, pe care le primesc cu smerenie, și mă bucur că susțineți parohiile în proiectele lor, alături de primari.
Altădată, acum vreo 25 de ani, când mergeam la Parlamentul țării, cunoșteam parlamentari adevărați, oameni de cultură, precum Gabriel Țepelea, istoric, sau oameni ca Noica, care, fiind la Transporturi, se îngrijea de drumurile către mănăstiri și era secretar al Academiei Române.
Biserica era percepută altfel, ca una care sprijină societatea românească. În anii ’90 și în continuare, prin parohii și prin preoții ei, Biserica a rămas aproape de oameni. Dumneavoastră cunoașteți, uneori poate chiar mai bine decât noi, clericii, ce înseamnă o parohie, ce înseamnă o biserică, ce înseamnă un profesor de religie, o preoteasă, un centru cultural.
Sunt atât de multe proiecte în țara aceasta pe care Biserica le desfășoară sub păstorirea Patriarhului Daniel și a Sfântului Sinod. Viziunea aparține, desigur, conducătorului, dar munca o fac clericii și călugării. Așa cum, în administrația locală, munca nu o face guvernul, ci primarii și consilierii, de care noi încercăm întotdeauna să ne apropiem.
Mi-a plăcut foarte mult, domnule ministru, când primarii țării au venit la Parlament pentru discuții cu Guvernul și când Părintele Patriarh a deschis Catedrala pentru cei veniți din provincii, de la marginea țării. Atunci când au intrat în Catedrala Mântuirii Neamului, la împlinirea veacului, s-au simțit demni, mândri. Iar consecința imediată a fost că, atunci când au ajuns în primăriile lor, au chemat preotul și l-au întrebat: „Părinte, ce mai ai nevoie? Ce mai trebuie la biserică? Cum plătești utilitățile – lumina, gazul? Cine te ajută să îngrijești biserica, să obții titlul de proprietate?”
Este foarte important ca omul politic, așa cum ne spune și Sfânta Maria Egipteanca prin cuvintele ei, care răsună ca un ecou, să înțeleagă că nimeni nu este mai presus de altcineva, că rosturile publice, chiar și cele ecleziale, indiferent de rang, sunt trecătoare.
„Cum sunt împărații astăzi?”, întreba Sfânta Maria Egipteanca. Cum conduc? Cum sunt conducătorii? Prin impozite și paraimpozite aduc suferință în rândul oamenilor? Este o întrebare care ne preocupă pe toți.
Faceți bine cât ține de dumneavoastră, domnilor. Aveți privilegiul de a fi în funcții de conducere și puteți face mult bine Bisericii. Iar acest bine se răsfrânge asupra credincioșilor noștri.
Domnului ministru Ciprian Olinici vreau să-i mulțumesc pentru prietenie. A făcut lucruri importante aici, la Giurgiu. Ministerul, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, prin persoana sa, ne-a ajutat să cumpărăm un fost sediu bancar, unde astăzi desfășurăm activități pentru tineri și copii – fostul sediu Banc Post, unde odinioară veneați să ridicați alocațiile.
Domnul ministru ne-a sprijinit și în acoperirea costurilor de întreținere ale acestui centru, care sunt foarte mari. Iar astăzi nu a venit cu mâna goală și îi mulțumesc pentru acest lucru: ne-a oferit 200.000 de euro pentru a continua pictura.
Știm însă că această sumă nu este suficientă. În anul 2026 trebuie să sfințim această catedrală, mai ales că este anul dedicat familiei. Dacă și Consiliul Județean ne va sprijini în continuare, poate vom reuși să finalizăm lucrările. Sunt multe de făcut: treptele, lucrările exterioare, finisajele, pentru ca în acest an să oferim comunității giurgiuvene o biserică frumoasă, unde să vă cununați copiii și să vă bucurați de această lucrare.
O familie din oraș ne-a ajutat foarte mult, familia Petru și Eva Constantinescu. Catapeteasma aceasta, poleită, este de o frumusețe deosebită. Împreună cu preoții – părintele Valentin, fost consilier administrativ, părintele Stroe, părintele de la catedrală, tânăr profesor – continuăm acest proiect.
Mă bucur de prietenia autorităților, pe care le respect și le prețuiesc foarte mult.
Dacă construim, domnule deputat, domnule președinte Toma, dacă ajutăm preoții de la parohii, centrele culturale – iată, Patriarhia a gândit acum un proiect pentru câteva mii de copii, aproximativ 6.000, proiectul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, pentru a-i sprijini și a-i școlariza, inclusiv în zona rezidențială a Bucureștiului – vedem cât de mult se poate face.
Am văzut astăzi, în centrul „Sfânta Tecla”, ce a reușit să realizeze un preot într-o zonă dificilă: un centru pentru mame însărcinate, pentru oameni bolnavi, pentru studenți. Un singur om a construit acolo, impresionat de ceea ce face Biserica astăzi.
Ar fi bine ca oamenii politici să vină mai des la biserică și să ne sprijine, pentru că noi îi pomenim pe mai-marii orașelor și satelor, pe fiecare în parte, cu recunoștință, știind că nu există stăpânire și putere decât de la Dumnezeu. Această conștiință trebuie să fie vie.
Vă mulțumesc, domnule primar, domnule viceprimar, domnule Silviu Dumitrescu, pentru această nobilă distincție, care mă obligă și mai mult pe mai departe, acum, când, încet-încet, voi intra în al 21-lea an de episcopat aici, la Giurgiu.
Nici nu știți, iubiți credincioși, cât de mult mă bucur de prietenia și de sprijinul constant al autorităților de stat, județene și locale, de întâlnirea cu fiecare dintre dumneavoastră, cu administratorii publici ai județului și ai orașului, dar mai ales cu credincioșii.
Mi-am pus familia în care m-am născut pe ultimul loc. Nu mă întâlnesc aproape deloc cu ei. Merg în pelerinaje cu preoții mei, cu călugării și călugărițele și cu copiii lor. Mulți dintre copiii care aleargă astăzi prin catedrală sunt botezați de mine, iar părinții lor au fost cununați de noi.
Ne bucurăm de toate activitățile pe care preoții le desfășoară în mănăstiri: părinții arhimandriți Teodor, Mihail, Macarie și Nicolae, dar și de ceea ce realizează părinții din administrația episcopală și preoții de la parohii, cu multă experiență, între care îi amintesc pe părintele Nicolae Dumitrescu și pe Mihai Podaru, consilierul nostru, cel care ne mai îndreaptă, într-un mod foarte înțelept.
Primesc nu doar laude, ci și mustrări atunci când este nevoie, pentru că nimeni nu este fără greșeală.
Domnule primar Adrian Anghelescu, domnule viceprimar Ionel Muscalu, ne-ați ajutat foarte mult: prin terenul oferit în zona portuară, prin sprijinul acordat pentru terenul din proximitatea centrului educațional pe care dorim să-l extindem, prin disponibilitatea de a ne oferi clădirea fostei tipografii. Toate aceste clădiri, realizate împreună cu factorii administrativi, reprezintă un patrimoniu pe care încercăm să-l valorificăm.
Vă mulțumim foarte mult pentru acest sprijin.
Vă mulțumesc tuturor pentru că mi-ați făcut această zi de sărbătoare prin prezența dumneavoastră. Să fim sănătoși! La mulți ani!”
