Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit despre importanța rugăciunii neîncetate, a dobândirii harului lui Dumnezeu și despre provocările spirituale ale lumii contemporane, în predica rostită în ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, joi, 6 august 2026, în biserica mare a Voievodalei Mănăstiri Comana.
Ierarhul a subliniat că Schimbarea la Față a Mântuitorului reprezintă descoperirea slavei dumnezeiești și a scopului ultim al vieții creștine – îndumnezeirea omului prin har.
Schimbarea la Față arată scopul vieții creștine
Preasfinția Sa a explicat că prezența prorocilor Moise și Ilie pe Muntele Taborului arată împlinirea Legii și a prorociilor în persoana lui Hristos, iar lumina care a strălucit din trupul Domnului este lumina necreată despre care au vorbit marii Părinți ai Bisericii.
„Scopul vieții creștine este dobândirea harului lui Dumnezeu. Și, cum a spus și părintele Constantin Silviu, citându-l pe Sfântul Serafim de Sarov, dobândirea Duhului Sfânt este dovada că ne-am mântuit”, a afirmat PS Ambrozie.
Episcopul Giurgiului a amintit și învățătura Sfântului Grigorie Palama despre energiile necreate, prin care Dumnezeu Se face cunoscut oamenilor.
Rugăciunea inimii nu este doar pentru monahi
O parte importantă a cuvântului de învățătură a fost dedicată rugăciunii lui Iisus și tradiției isihaste.
PS Ambrozie a arătat că rugăciunea inimii nu este rezervată exclusiv vieții monahale, ci poate fi practicată și de credincioșii din lume.
„Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că rugăciunea neîncetată, rugăciunea inimii, nu este apanajul doar al călugărilor, ci și mirenii se pot învrednici de această chemare neîncetată a numelui lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
El i-a îndemnat pe credincioși ca, atunci când sunt încercați de gânduri de răzbunare, deznădejde sau tulburare, să cheme neîncetat numele lui Hristos.
„Atunci când avem gânduri necurate, de răzbunare, de apatie, de deznădejde chiar, atunci să chemăm neîncetat numele lui Iisus Hristos și al Maicii Domnului”, a îndemnat Episcopul Giurgiului.
Exemplul marilor părinți ai rugăciunii
În predică, PS Ambrozie a evocat numeroși părinți duhovnicești care au cultivat rugăciunea inimii, între care Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Sofian Boghiu, părintele Adrian Făgețeanu și monahii din mișcarea „Rugul Aprins”.
Ierarhul a amintit și de părintele Ioan Kulîghin, refugiat din Basarabia după Pactul Ribbentrop-Molotov, care a contribuit la răspândirea tradiției rugăciunii inimii în mănăstirile românești.
Totodată, el a evocat experiențele trăite la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, unde l-a cunoscut pe starețul Gheorghe Kapsanis, impresionându-l felul în care acesta rostea neîncetat rugăciunea lui Iisus.
„Am uitat și noi, oamenii Bisericii, să ne mai rugăm”
Referindu-se la starea lumii de astăzi, marcată de războaie, dezastre naturale și nesiguranță, Episcopul Giurgiului a afirmat că răspunsul creștin trebuie să fie întoarcerea la rugăciune.
„Este multă apatie și multă tristețe în lumea ortodoxă, pentru că, de multe ori, am uitat și noi, oamenii Bisericii, să ne mai rugăm”, a spus PS Ambrozie.
El a adăugat că monahii și clericii sunt chemați să fie „stâlpi de foc” ai rugăciunii și să-i încurajeze pe credincioși prin propria lor viață duhovnicească.
„Noi trebuie să fim acei stâlpi de foc care se roagă neîncetat. Noi trebuie să fim acel cărbune aprins pe care l-a văzut prorocul în Vechiul Testament. Noi trebuie să-i încurajăm pe mirenii care vin la mănăstire. Dacă nu suntem în stare să facem aceasta, înseamnă că nu avem rugăciune neîncetată. Înseamnă că ne-am împuținat în credință”, a avertizat ierarhul.
Îndemn la redescoperirea vieții duhovnicești
În încheiere, PS Ambrozie a vorbit despre importanța mănăstirilor ca locuri de rugăciune și despre vocația monahală, amintind că tot mai multe persoane aleg să intre în monahism după ce și-au împlinit responsabilitățile familiale.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să prețuiască viața duhovnicească și să cultive rugăciunea inimii, pe care a numit-o izvor de pace și liniștire sufletească.
„Să vă dea Dumnezeu multă bucurie duhovnicească! Să aveți rugăciunea inimii, pentru că avem nevoie de suportul dumneavoastră”, a încheiat Episcopul Giurgiului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, în ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, 6 august 2026, în biserica mare a Voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu:
„Înaltpreacuvioase părinte Mihail, preacuvioase părinte egumen Macarie, preacuvioși părinți, preacucernici părinți, părinți diaconi, iubiți credincioși și credincioase,
Cu ajutorul lui Dumnezeu, și anul acesta, la praznicul Schimbării la Față, ne aflăm în sfânta și voievodala Mănăstire Comana, alături de soborul mănăstirii, de părinții arhidiaconi și de dumneavoastră. Nu în ultimul rând, de dumneavoastră, credincioșii și închinătorii în această sfântă și voievodală mănăstire.
Părintele arhimandrit Mihail mi-a amintit că, în urmă cu 35 de ani, aici, în Sfânta Mănăstire Comana, odată cu redeschiderea mănăstirii, s-a săvârșit prima Sfântă și Dumnezeiască Liturghie.
De aceea, noi avem acest praznic ca pe un al doilea hram, alături de hramul Sfântului Ierarh Nicolae și de hramul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.
Mulțumim și părintelui profesor doctor Silviu Constantin pentru frumosul cuvânt de învățătură rostit la acest mare praznic.
Vă mulțumesc dumneavoastră că ați venit, în pofida căldurii și a vremii caniculare, că ați fost alături de noi, pentru că această sărbătoare este unul dintre cele douăsprezece praznice împărătești, cu semnificații și dimensiuni teologice aparte.
Pe Muntele Taborului, după cum ne-a relatat în lectura sa părintele arhidiacon Nicolae Lupu, au venit prorocul Moise, care este dătătorul Legii și al cărui mormânt nu a fost niciodată cunoscut, din rânduiala lui Dumnezeu, ca nu cumva evreii să cadă în idolatrie. Cel de-al doilea proroc este Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cel care s-a înălțat la cer.
Ei apar alături de Petru, Iacob și Ioan ca să arate că Mântuitorul este împlinirea Legii, împlinirea prorociilor, iar transfigurarea sau Schimbarea Sa la Față, chipul Său fiind ca soarele și veșmintele Sale strălucitoare ca lumina, au arătat starea la care vom ajunge și noi prin îndumnezeire, prin dobândirea harului lui Dumnezeu.
Scopul vieții creștine este dobândirea harului lui Dumnezeu. Și, cum a spus și părintele Constantin Silviu, citându-l pe Sfântul Serafim de Sarov, dobândirea Duhului Sfânt este dovada că ne-am mântuit.
Astăzi ne aducem aminte, desigur, și de Sfântul Grigorie Palama, cel care a teologhisit despre energiile divine, energiile necreate, acele energii care izvorăsc din ființa dumnezeirii.
Dumnezeu nu este cunoscut după ființă, în esența Sa, dar poate fi cunoscut în lume prin acele energii necreate care susțin lumea.
Astăzi trebuie să ne aducem aminte, așadar, despre învățătura privind lumina necreată, despre Hristos, Care este Lumina lumii, și despre rugăciunea neîncetată, rugăciune inimii pe care monahii din toate timpurile și din toate locurile au practicat-o, așa cum ne-a arătat și Sfântul Apostol Pavel, vorbindu-ne despre rugăciunea neîncetată și despre chemarea numelui lui Hristos.
Monahii s-au învrednicit de a chema neîncetat numele lui Iisus Hristos, indiferent unde s-au aflat ei: la Muntele Athos, „Sfetagora”, cum era numit odinioară, în mănăstirile Greciei, la Meteore, în Egipt, în Alexandria, în Antiohia.
Avem foarte mulți părinți care au învățat despre dobândirea luminii dumnezeiești. Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Maxim Mărturisitorul sunt doi dintre marii părinți care au arătat semnificația acestui moment taboric, când s-a auzit glas din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit.”
Părintele Dumitru Stăniloae, un alt sfânt părinte recent canonizat, ne spune, în volumul al VIII-lea din Filocalia, despre rugăciunea neîncetată, rugăciunea inimii, că aceasta nu este apanajul doar al călugărilor, ci și mirenii se pot învrednici de această chemare neîncetată a numelui lui Dumnezeu.
Sigur, există și învățături despre cum să fie chemat numele lui Iisus Hristos, dar, înainte de a chema numele lui Iisus Hristos, trebuie curățită inima.
Chemarea numelui este o lucrare care se dobândește prin deprindere, prin exercițiu continuu, așa cum ne învață și părinții mănăstirii, părintele nostru Macarie Avram, care tot timpul îi îndeamnă pe părinți să rostească rugăciunea inimii.
Rugăciunea aduce pace. Rugăciunea ne curățește mintea, iar mintea, curățită de patimi, se poate coborî în inimă. Și atunci inima este cea care strigă și rostește chemarea numelui lui Iisus Hristos:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” sau „…păcătoasa!”
Atunci când avem gânduri necurate, de răzbunare, de apatie, de deznădejde chiar, atunci să chemăm neîncetat numele lui Iisus Hristos și al Maicii Domnului. Așa poate va străluci și nouă, după cum ne rugăm în troparul praznicului: „Strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare.”
Lumina aceasta se vede și pe chipurile credincioșilor care participă la Sfânta Liturghie. Lumina aceasta o au monahii îmbunătățiți, călugării și preoții îmbunătățiți, care au pravile de rugăciune și care se raportează altfel la lume.
Omul lumesc le face pe toate cele ale lumii și trăiește într-un cotidian din ce în ce mai complicat.
De aceea este nevoie de părinții rugători, cum sunt părinții din obștea mănăstirii, pe care îi admir și în care îmi pun și eu nădejdea, asemenea dumneavoastră, pentru că se roagă neîncetat. Lucrarea lor este una tainică. Nu o să-i vedeți doar că se plimbă prin curtea mănăstirii sau merg la ascultări cu metanierul lung, de 150 de boabe, după numărul psalmilor, rostind neîncetat rugăciunea.
Așa am văzut la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos, unde este un părinte îmbunătățit, părintele Damaschin, care vorbește românește. L-am văzut și pe starețul de acolo, Dumnezeu să-l odihnească, un mare teolog atenian, părintele Gheorghe Kapsanis.
În urmă cu peste douăzeci de ani am vizitat această mănăstire împreună cu Preasfințitul Varlaam, care, la vremea aceea, era mirean și se numea Vasile Merticaru.
Starețul mergea prin curtea mănăstirii și rostea cu voce tare rugăciunea inimii. M-a impresionat foarte mult. A întrerupt rugăciunea inimii doar atunci când a stat de vorbă cu noi. Era cu noi și starețul Melchisedec de la Putna.
Până la urmă, ce punem noi în locul multelor vorbe? Vorbim, bârfim și judecăm, osândim, iar în loc să ne rugăm, atunci când ne vin în minte multe răutăți, mai bine să chemăm numele lui Iisus. Așa ne vom liniști sufletește. De aceea, dobândirea rugăciunii se numește și isihie, adică liniștire sufletească.
Eu am întâlnit în viața mea oameni care aveau rugăciunea inimii și m-am bucurat să-i cunosc: la Mănăstirea Antim, pe părintele Sofian Boghiu, iar pe părintele Adrian Făgețeanu, care s-a mutat la cele veșnice, l-am întâlnit pe Valea Jiului, la Schitul Locurele, de la Mănăstirea Lainici.
Am cunoscut și părinți care, după raptul Ribbentrop-Molotov, au fost nevoiți să părăsească mănăstirile din Basarabia și mulți dintre ei au venit în țară.
Între acești monahi basarabeni s-a aflat și Ioan Kulîghin, un mare părinte care a venit din mănăstirile rusești și i-a învățat pe părinții de la Cernica, nu că n-ar fi cunoscut și ei această lucrare.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în predicile sale, spune că și la Mănăstirea Cernica, biserica veche are hramul Schimbării la Față și ne aduce aminte că acești părinți se îndeletniceau cu rugăciunea inimii în codrii aceștia ai Vlăsiei.
Însă, acest părinte, Ioan Kulîghin, a venit la Mănăstirea Antim și a făcut parte din ceea ce s-a numit, la vremea aceea, Rugul Aprins, o mișcare care, prin cultură și prin rugăciune, se opunea sistemului comunist opresiv.
Știți că foarte mulți dintre părinții de acolo și dintre mireni au fost arestați. Mihai Rădulescu era unul dintre ei, profesor reputat de limba franceză. L-am avut și noi, în vremea facultății, la Universitate.
Astfel, părinții de acolo, printre care s-a aflat și părintele Benedict Ghiuș, părintele Sofian Boghiu, părintele Daniil Sandu Tudor și mulți alții, au lăsat o moștenire duhovnicească deosebită.
Există și o icoană a Rugului Aprins, pe care o numesc izvorâtoare de rugăciune neîncetată și de bucurie duhovnicească.
Aș vrea ca mănăstirile noastre de astăzi, așa cum sunt ele, cu obști împuținate, cu puțini monahi și puține monahii, iar părinții de acolo și măicuțele, ca și preoții de la parohii, să încerce să rostească neîncetat chemarea numelui lui Iisus Hristos. Așa se spune și în rânduiala călugăriei. Și este bine să citim din când în când, la obște seara, la întâlnirile noastre duhovnicești, rânduiala vieții monahale și rânduiala tunderii în monahism.
Apropo de aceasta, părintele nostru exarh, șeful mănăstirilor, arhimandritul doctor Mihail Muscariu, sâmbătă, pe 8 august, la slujba Vecerniei, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Bolintin-Vale, va călugări trei persoane în vârstă, care au avut rosturi însemnate în societate, au avut familie, au avut copii și, către sfârșitul vieții, au făcut un lucru nobil despre care nu vorbim foarte mult.
Avem exemplele soțiilor de domnitori, unele dintre ele trecute în rândul sfinților. Maica Platonida, bunăoară, și-a dat bijuteriile pentru ridicarea Mănăstirii Curtea de Argeș, sfințită în anul 1517 de Patriarhul Ecumenic și de egumenii de la Muntele Athos.
Ele, către sfârșitul vieții, deveneau călugărițe la Mănăstirea Ostrov, de pe Valea Oltului.
Este un lucru nobil și este încurajator să vezi că, după o viață de familie, după ce și-au crescut copiii și i-au educat, oamenii se retrag în mănăstire ca să se roage, pentru că cel mai mare și cel mai important lucru este rugăciunea, frați și surori.
Vedeți ce vremuri grele trăim! Dacă deschizi televizorul, te tulbură toate imaginile și toate lucrurile pe care le vezi că se întâmplă în lume: încălzirea globală, incendiile care nu pot fi stăpânite în Spania, în Franța și, cu precădere, în Grecia, țară ortodoxă apropiată de noi, unde și pompierii români au mers să ajute.
Este multă apatie și multă tristețe în lumea ortodoxă, pentru că, de multe ori, am uitat și noi, oamenii Bisericii, să ne mai rugăm.
Noi ne-am călugărit și am venit în mănăstire foarte tineri, iar alții dintre noi au venit mai târziu. Dar trebuie să știm că suntem chemați să fim acei stâlpi de foc care se roagă neîncetat. Noi trebuie să fim acel cărbune aprins pe care l-a văzut prorocul în Vechiul Testament. Noi trebuie să-i încurajăm pe mirenii care vin la mănăstire. Dacă nu suntem în stare să facem aceasta, înseamnă că nu avem rugăciune neîncetată. Înseamnă că ne-am împuținat în credință.
Dacă nu putem noi și nu stăpânim cuvântul, iar viața noastră nu este una de convingere, cum este a părintelui Macarie, care ne încurajează pe toți, cum este a părintelui Mihail, care trebuie să facă față și problemelor administrative…
Iată, biserica voievodală a intrat într-un proces de restaurare și de consolidare. Schitul Mironești este, tot prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului, restaurat. Părintele nu are doar grija mănăstirii, ci și a celorlalte douăsprezece schituri și mănăstiri din cuprinsul episcopiei.
Pentru că lumea s-a schimbat foarte, foarte tare, trebuie să ne aducem aminte și de sărbătorile nemțene, cu prăznuirea Sfântului Ioan Iacob.
Și noi avem un părinte Ioan Iacob aici. Îi spunem „La mulți ani!”. Astăzi este la Schitul Mironești.
Au început sărbătorile nemțene. Mâine este hramul Sfintei Teodora de la Sihla, iar mulți dintre confrații și surorile noastre, care sunt în concediu, merg în pelerinaj la mănăstirile din Neamț.
Este perioada concediilor și a fraților și surorilor noastre care sunt în Italia, în Spania și în celelalte țări din Occident. Ei vin acasă să-și vadă părinții și merg în această perioadă și la mănăstiri.
Să mergeți cu părintele Mihail. Vă invit să vedeți frumoasa rânduială a tunderii în monahism.
Astăzi nu mai merg la mănăstire foarte multe fete tinere, foarte învățate și foarte școlite. Merg mai ales cele care au o experiență de viață și care își dau seama că, după ce și-au întemeiat familii, și-au născut, educat și crescut copiii, au nevoie de mai multă rugăciune și de mai mult sprijin duhovnicesc.
Să vă dea Dumnezeu multă bucurie duhovnicească! Să aveți rugăciunea inimii, pentru că avem nevoie de suportul dumneavoastră.
Vrem să vă oferim tuturor o revistă frumoasă. În numărul de astăzi sunt articole foarte interesante. Este o revistă pe care Episcopia o sprijină.
Să o citiți acasă, la răcoare, și să vedeți cât de frumoase sunt articolele din întreaga lume ortodoxă.
Doamne ajută și la mulți ani!”


