Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a rostit un cuvânt amplu și cu accente sociale, joi, 23 aprilie, la Catedrala Episcopală din Giurgiu, cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cel de-al doilea ocrotitor al lăcașului de cult.
Recunoștință pentru istoria și identitatea locului
Ierarhul a subliniat importanța spirituală și istorică a Catedralei Episcopale, amintind vizita Patriarhului Daniel și rolul acesteia ca simbol al orașului Giurgiu.
„Ne aflăm la Catedrala Istorică din Giurgiu, care, în urmă cu 15 ani, a primit vizita Preafericitului Părinte Daniel (…), care a resfințit această biserică și i-a dăruit acest mare hram al înaltului protectorat spiritual”, a spus episcopul.
De asemenea, PS Ambrozie a evidențiat tradiția creștină și identitatea profund religioasă a poporului român, arătând că evlavia față de Sfântul Gheorghe are rădăcini istorice solide.
Rolul clerului și al comunității
În predica sa, ierarhul a insistat asupra muncii din teritoriu și a rolului esențial al preoților în viața Bisericii.
„Greul, ardoarea și năduful zilei le duc preoții. Munca este a lor, a celor din teritoriu”, a afirmat acesta, subliniind că realizările eparhiei sunt rodul unei lucrări comune.
Totodată, PS Ambrozie a evidențiat colaborarea dintre Biserică și autorități, precum și implicarea în proiecte sociale și comunitare, inclusiv preluarea unui cămin dezafectat sub coordonarea Mănăstirii Comana.
Sfântul Gheorghe – model de curaj și credință
Evocând viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, episcopul a arătat că acesta rămâne un model de demnitate și mărturisire a credinței în fața persecuțiilor.
„Te voi sluji ca împărat în toate cele pământești, dar nu pot să mă închin altui Dumnezeu decât lui Iisus Hristos”, a amintit ierarhul, referindu-se la mărturisirea sfântului în fața împăratului Dioclețian.
Mesaj social: demnitate și responsabilitate
Un punct central al predicii a fost apelul la respectarea demnității poporului român și la o judecată echilibrată a trecutului și prezentului.
„Nu merită acest popor să fie pus pe coji de nucă pentru păcate pe care nu le-a făcut”, a afirmat PS Ambrozie, referindu-se la tendințele de culpabilizare colectivă și la contestarea unor figuri istorice.
Ierarhul a atras atenția asupra contextului actual, marcat de confuzie și polarizare, subliniind că adevăratele valori se construiesc pe temelii solide.
„Nimic din ceea ce s-a construit fără temelie puternică nu a rezistat. Hristos ne spune să luăm aminte pe ce zidim: pe piatră sau pe nisip”, a explicat acesta.
Îndemn la credință și unitate
În încheiere, Episcopul Giurgiului a îndemnat credincioșii să rămână aproape de Biserică și să păstreze credința ca reper fundamental.
„Suntem un popor credincios, un popor religios. Să rămânem aproape de Biserică – este foarte important”, a transmis ierarhul.
PS Ambrozie a adresat, totodată, urări tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe și tuturor giurgiuvenilor, îndemnându-i la unitate, responsabilitate și nădejde.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica pe care PS Ambrozie a rostit-o joi, 23 aprilie, la Catedrala Episcopală din Giurgiu, care şi-a sărbătorit cel de-al doilea ocrotitor:
„Hristos a înviat!
Mă bucur în mod deosebit că, și la această mare sărbătoare a municipiului nostru, reședință de județ, ne aflăm la Catedrala Istorică din Giurgiu, care, în urmă cu 15 ani, a primit vizita Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa a resfințit această biserică, simbol al orașului nostru, și a dăruit acest mare hram al înaltului protectorat spiritual al unuia dintre cei mai mari sfinți și apărători ai credinței ortodoxe, ai credinței strămoșești.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt militar care se bucură de o recunoaștere extraordinară în țări vechi, cu tradiții creștine puternice, culturi născute din jertfa și misionarismul apostolilor și al încreștinătorilor de neamuri. Au primit creștinismul din regiuni și zone considerate, odinioară, barbare. Și iată că, astăzi, îl au ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Noi, românii, ne raportăm întotdeauna la tradiții; este în firea noastră, în identitatea noastră. Cei mai mulți dintre cei care s-au ocupat de istoria orașului Giurgiu, precum reputatul profesor, scriitor și cercetător, fiu al orașului, Felician Croitoru, care promovează pretutindeni – în muzeele dunărene și nu numai – Giurgiu și realitățile sale istorice, arată, pe baza unor documente vechi de cercetare, că genovezii ar fi adus aici cultul acestui mare sfânt, protector al Genovei, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Acest lucru este consemnat și pe pisania de marmură aflată pe partea dreaptă, la intrarea în vechea noastră catedrală, dragă nouă, o adevărată „mamă” a bisericilor din județ.
Retrăiesc și acum, cu multă emoție, văzând imaginile, impactul vizitei pastoral-duhovnicești pe care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a făcut-o aici.
Mulțumim pe această cale Preafericirii Sale, care este zugrăvit aici atât de frumos în biserică, alături de predecesorul său, Patriarhul Teoctist, mentorul meu, cel care a înființat, la finele anului 2000, împreună cu notabilitățile județului și ale urbei noastre, eparhia în care eu, prin rânduiala lui Dumnezeu și cu sprijinul unor confrați buni credincioși, preocupați de destinele județului și ale eparhiei, am fost susținut și încurajat în cei peste 20 de ani de păstorire la Giurgiu.
Sunt extrem de recunoscător celor care m-au încurajat în acești ani, oameni cu determinare și cu dragoste față de urbe, pentru tot ceea ce am realizat împreună cu enoriașii și credincioșii din orașul și județul nostru. Realizările despre care vorbește adeseori domnul președinte Toma Petcu, căruia îi sunt recunoscător pentru cuvintele sale de încurajare, sunt, de fapt, rodul unei munci comune. Spun adesea că aceste aprecieri sunt nemeritate, pentru că tot ceea ce am realizat am făcut împreună cu clerul pe care îl păstoresc.
Clerul este adevărata forță, pe care o consider confrate în slujire, chiar dacă slujirea noastră, ca ierarhi sau stareți – la Comana, Sfântul Ioan Rusul, la Sfântul Nicolae din Bolintin Vale și în alte locuri – are o altă formă, de natură pastorală, misionară și educațională, ne place să credem. Însă, greul, ardoarea și năduful zilei, cu ghilimelele de rigoare, le duc preoții. Munca este a lor, a celor din teritoriu. Dacă îmi este permisă această analogie, munca nu este a celor de la conducere, din București, ci a celor din teritoriu – lucru care, uneori, ar trebui reamintit. Pare că, de multe ori, cei care fac munca, sunt cantitate neglijabilă. Se întâmplă adesea ca cei care muncesc efectiv să fie neglijați.
Revenind la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, știm că el a fost un mare militar, un mare strateg. Așa a fost format, așa a fost crescut, iar pentru vredniciile sale a ajuns comandant al trupelor imperiale ale lui Dioclețian (284–305), un mare prigonitor al creștinătății.
Și când au început persecuțiile cele mai aprige, a fost pârât la împărat, la Dioclețian, că este creștin. Și, desigur, acest prigonitor nu voia să aibă în fruntea armatei sale un creștin pe care îi prigonea și îi desconsidera. Iar el i-a răspuns cu curaj și i-a spus: „Te voi sluji pe tine ca împărat în toate idealurile tale pământești, revoluționare, strategice, dar eu nu pot să mă închin altui Dumnezeu decât Celui din cer, lui Iisus Hristos.”
Și a fost supus la chinuri inimaginabile, pe care le cunoașteți din predicile preoților.
La intrarea în cetatea Giurgiului, pe partea dreaptă, se află Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, închinată, desigur, acestui sfânt. Iar pentru tineretul de ieri, poate și pentru cel de azi, și mai ales pentru cel de mâine, m-am gândit că un spațiu iconic, reprezentat într-o manieră mai accesibilă, cu chinurile prin care a trecut Sfântul Gheorghe, i-ar putea impresiona pe tinerii care mă vedeau pe la trandafiri, pe acolo, făcând curățenia mănăstirii, au zis: „Părinte, vino încoace! Ce ați pus aici?” Iar eu le-am spus: „Sunt chinurile prin care a trecut Sfântul Gheorghe.” Și au zis: „Nu știm cine au fost acela care l-au chinuit.” Le-am spus: „Aceasta este lecția. Plecăm de la ea și ajungem mai departe. Fără grabă, fără presiune pe copii. Vor învăța lecția mai târziu. Ce contează?”
Ne bucurăm de lucrurile care s-au făcut aici, în eparhie. Când oamenii spun: „Preasfințite, ați făcut acel lucru acolo”, le spun: „Nu vedeți că a fost Dumnezeu cu noi? Unde nu dă nimeni nicio șansă, Dumnezeu dă fiecărui suflet.” Dumnezeu nu este indiferent. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
Zilele trecute l-am ascultat pe Mircea Miclea, fost ministru, care a spus un lucru extraordinar: „Când voi muri, aș vrea să scrie pe mormântul meu, ca un epitaf: Aici odihnește un om care a încercat.”
Foarte important este ca și noi, asemenea Sfântului Gheorghe, să fi încercat să luptăm cu inerțiile, cu duhul acestei lumi seculare, cu ideologiile, pentru că ele au o anumită fluiditate. Degeaba spun că suntem noi răi sau că suntem împotriva neomarxiștilor, împotriva noilor construcții ideologice, utopice, pentru că, în fond, până la urmă, ele se vor prăbuși. S-a văzut întotdeauna în istorie acest lucru. Nimic din ceea ce s-a construit pe un eșafodaj fragil, fără temelie stabilă și puternică, nu a rezistat; toate aceste construcții s-au dărâmat.
Fosta Uniune Sovietică și alte asemenea construcții s-au năruit, pentru că Hristos spune să ia aminte fiecare pe ce zidește: pe piatră sau pe nisipuri mișcătoare, pe o construcție de paie.
Așadar, mesajul este valabil și pentru omul de astăzi, inclusiv pentru omul politic. Se spune că omul este o ființă a polisului, dar și o ființă deschisă dialogului. El trebuie să cunoască problemele societății, să-și adapteze discursul și să facă lucruri pentru urbe, pentru cei care l-au ales, astfel încât ceilalți să poată spune: „Este un om dintre cei care au încercat.”
Astăzi, toată lumea caută un țap ispășitor pentru dezechilibrele societății, pentru fragmentările lumii, pentru războaie sau pentru cazurile de sociopați. Până ieri, unii erau pupați pe frunte și mângâiați, decorați și primind Premiul Nobel pentru Pace, destinat unei persoane, i s-a conferit lui, iar lumea nu mai înțelege ce se întâmplă.
Au existat, însă, lideri adevărați. Nu vreau să intru acum în detalii istorice, dar știm că Carol cel Mare, care a creat un imperiu, nu știa să scrie sau să citească.
Și au fost vremuri îndelungate până când statele europene s-au consolidat, s-au încreștinat și au devenit ceea ce sunt astăzi – în Marea Britanie, în Scoția, în Irlanda, în Islanda și în alte țări, în Franța catolică și în multe alte spații europene toate aste pline de maghrebieni care le-au cucerit fără războaie și așa mai departe.
Cred că statul nostru actual are în continuare, așa cum foarte frumos a spus domnul Petcu și mulți dintre liderii județului nostru, în discursurile lor frumoase și pline de empatie, această dimensiune: suntem un popor credincios, un popor religios. Faptul că mergem la biserică îi surprinde pe străini, chiar și dincolo de Dunăre, acolo unde și-au ales lideri.
Dacă noi treceam altădată, în vremea primilor voievozi, în țaratul româno-bulgar pentru ajutor, pentru hirotonii, de aceea și Sfânta Filofteia de la Argeș a venit la noi, acum noi îi ajutăm pe ei. Le-am construit mănăstirea de la Basarabov. Pe 6 mai se vor duce preoții noștri stareți acolo la ei. Instituțiile-cheie, Consiliul Județean, au legături de prietenie, de frățietate, promovăm proiecte transfrontaliere și așa mai departe. Adică suntem un popor deschis, comunicativ.
Dar nu merită acest popor să fie pus pe coji de nucă pentru păcate pe care nu le-a făcut. Pentru eroii și mărturisitorii noștri, pentru oamenii de cultură care, la vremea respectivă, au fost și oameni politici, prim-miniștri, care au condus guverne, cum a fost, desigur, Octavian Goga, fiu de preot. Astăzi, uneori, o asociație sau alta cere înlăturarea bustului lui, și toți se supun smeriți, ca niște fii ascultători.
Sunt vremuri grele în care, uneori, scapă lucruri care nu ar trebui spuse, dar să știți că ne pasă de fiii noștri duhovnicești. Am acceptat proiectul domnului președinte Toma Petcu, transmis de multe ori personal, în întâlnirile noastre, prin domnul Silviu Dumitrescu, administratorul județului, de a prelua un cămin dezafectat sub oblăduirea Mănăstirii Comana. Avem acolo doi preoți foarte bine pregătiți, care au slujit și la Paști. Lumea se bucură acolo și se schimbă, iubiților. Și noi nu putem rămâne indiferenți.
Preoții noștri, din biserici și din episcopie, sunt preoții lui Hristos. Au lucrări frumoase: seminarul teologic, stareții de la mănăstiri, parohiile, protopopiatele, secretariatele. Noi vrem și mai bine, dar lucrurile se fac de jos, de la bază, până ajung în vârf.
Iar Bartolomeu Anania spunea: „Cu cât ești mai sus, cu atât căderea poate fi mai periculoasă.”
Domnilor președinți, domnule director, am pregătit aici și palimpsestul meu. Aveți atâtea documente și proiecte de care mă bucur și eu când văd că se realizează pentru județ și dorim să vă oferim și noi acest palimpsest și câte o icoană. Să fiți sănătoși! Doamne ajută și vă mulțumim pentru prezență.
Ca președinte, cu atâta experiență, continuați să faceți lucruri importante și să promovați județul nostru, chiar dacă uneori aflăm mai târziu despre ele, prin intermediul presei.
Vă mulțumim pentru tot. Și eu, ca și dumneavoastră, aud ecourile din satele și comunitățile pe care le administrați. Vă mulțumim!
La mulți ani tuturor de Sfântul Gheorghe! Vă doresc multă sănătate, o vară frumoasă și să aveți grijă de sănătate. Să rămânem aproape de Biserică – este foarte important.
În numele clerului pe care îl păstoresc, doresc tuturor concitadinilor noștri, giurgiuvenilor, mulți ani și sănătate.
La mulți ani tuturor de Sfântul Gheorghe! Să fiți sănătoși! Doamne ajută!”
