În Duminica care încheie Săptămâna Luminată a Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Tântava, comuna Grădinari. Înconjurat de părinți consilieri și de părintele paroh Georgică Dragomir, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a elogiat activitatea pastorală și misiunea duhovnicească a slujitorilor acestei biserici.
Legătura istorică a satului Tântava cu Athosul
Preasfințitul Ambrozie a subliniat importanța istorică a bisericii din Tântava, ctitorită și sprijinită de arhimandritul Meletie Căscioreanu, venit din Muntele Athos. „Biserica și școala de aici au fost ajutate de către unul dintre călugării de la Muntele Athos, Meletie Căscioreanu, care a întemeiat și mănăstirea de la Căscioarele”, a amintit ierarhul.
Restaurarea bisericii și renașterea vieții parohiale
Preasfințitul a evocat transformarea radicală a bisericii datorită implicării domnului Lazăr Popescu și a regretatei sale soții, doamna Dida, subliniind cum lăcașul de cult a fost readus la frumusețea de altădată prin pictură neobizantină și icoane aduse din Athos. „Astăzi, biserica arată ca un adevărat chivot”, a spus Preasfinția Sa.
Pastorație rodnică și formare duhovnicească
În cuvântul său, ierarhul a remarcat și aportul preoților care au slujit la Tântava, în special al părintelui Georgică Dragomir și al colaboratorilor săi, precum părintele Silviu Bucșăneanu și părintele inginer Ionuț Nefliu. Activitățile cultural-educaționale și implicarea socială pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile au fost apreciate ca dovezi ale unei pastorații vii și responsabile.
Mulțumiri și felicitări adresate slujitorilor și credincioșilor
La final, Preasfințitul Ambrozie i-a felicitat pe toți preoții, consilierii episcopali, membrii coralei și credincioșii prezenți, arătând că parohia a devenit un model de comunitate ortodoxă vie, care aduce copiii și tinerii aproape de Biserică.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris cuvântul pastoral rostit de PS Ambrozie:
”Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Ne bucurăm în mod deosebit că în această duminică, care încheie Săptămâna Luminată a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din morți, ne aflăm împreună cu părinții consilieri, cu parohul dumneavoastră, părintele Dragomir Georgică, care și-a sărbătorit zilele trecute ocrotitorul numelui, în parohia de la Tântava, o biserică de care sunt foarte legat, prin faptul că biserica și școala de aici, din localitate, au fost ajutate de către unul dintre călugării care au venit de la Muntele Athos, Meletie Căscioreanu. El a ctitorit și în satul Meletie, și mai ales mănăstirea veche din veacul al X-lea, Mănăstirea Căscioarele. Acolo a venit și a stărețit, a fost stareț la Mănăstirea Cotroceni.
Dar aici, în această localitate care poartă urmele pașilor arhimandritului Meletie de la Muntele Athos, de la Mănăstirea Pantocrator, au slujit preoți vrednici. Îmi amintesc astăzi de felul în care ajunsese biserica de la Tântava datorită trecerii vremii și degradării, fiind într-o stare deplorabilă, până când domnul Lazăr Popescu a venit aici, îndemnat fiind de regretata sa soție, doamna Dida — Dumnezeu să o odihnească! — o femeie evlavioasă și credincioasă, care, atât la Zorile, cât și aici la Tântava, în comuna Grădinari, l-a îndemnat pe soțul ei să preia frâiele acestei biserici și să o restaureze.
Așa se explică felul în care arată biserica astăzi, atât de frumoasă, atât de bine împodobită, cu pictură de factură neobizantină, cum doar în bisericile din Grecia poți să vezi, cu o icoană frumoasă adusă de la Muntele Athos. De multe ori am venit și am slujit aici, pe 12 februarie, când se face pomenirea Sfântului Meletie, ierarhul Meletie, unul dintre ierarhii mari ai Bisericii, și ori de câte ori trec în pastorație către Protopopiatul Bolintinului, mă opresc și mă minunez de felul în care arată astăzi biserica, incinta și casa parohială.
Preoții vrednici care au slujit aici în sat, părintele Ștefan, pe care l-am cunoscut și care astăzi este la biserica din Ghencea. De aceea am venit astăzi și mă bucur că părintele Georgică Dragomir a reușit să aducă oamenii din nou la biserică și să facă o pastorație foarte, foarte frumoasă.
Aici am adus, rând pe rând, preoți foarte pregătiți, cum este părintele Silviu Bucșăneanu, care este la școala academică doctorală și care, în curând — ieri am vorbit cu el, alaltăieri la Conacul Drugănescu, la Centrul Pastoral — va susține lucrarea de doctorat și va obține titlul academic de doctor în teologie.
După plecarea părintelui Silviu Bucșăneanu, aici a venit părintele inginer Ionuț Nefliu, care a continuat toate aceste activități, alături de părintele paroh Georgică Dragomir: activități cultural-educaționale, dar și de ocrotire, la centrul unde sunt internate persoanele cu probleme psihice.
Aveți, așadar, dragilor, aici o biserică foarte frumoasă, un adevărat chivot, și mă bucur că preoții dumneavoastră au reușit să vă aducă nu doar pe dumneavoastră, cei cu experiență de viață, ci și copiii și tinerii la biserică. Asta este cea mai mare bucurie: faptul că aducem copiii la biserică, că îi învățăm, că le oferim catehisme, Biblii, cărți de rugăciune. Cred că este cea mai mare realizare de la Tântava.
Viața acestei parohii s-a schimbat foarte, foarte mult și a căpătat o dinamică aparte, așa cum se cade în acest mileniu.
Mă bucur foarte mult de faptul că doi dintre consilierii episcopiei noastre, foarte dragi inimii noastre, părintele Eduard Dumitrache, care este preot la Puțu Greci, un om cu o pregătire extraordinară, nu doar teologică, ci și economică și financiară, a ales să păstorească într-o parohie săracă și cu banii pe care îi câștigă din serviciu ajută copiii: îi îmbracă, îi încalță, îi educă, face activități cu ei împreună cu preoteasa Ștefania Dumitrache, ducându-i să vadă locuri frumoase din țară, ținându-i la școală și sprijinindu-i.
La Izvorul Tămăduirii, la mănăstirea cu același nume din Florești-Stoenești, i-am hirotonit pe părinții Adrian Iordache, Valentin Iamandi și Dimitrie, o mare bucurie pentru comunitate.
Sunt impresionat și de părintele Sorin Dumitrescu, consilier, teolog cu dublă specializare, care este ctitor în multe dintre bisericile și mănăstirile noastre, alături de preoteasa Camelia și de cei doi copii ai lor, Sofia și Teodor, care sunt prezenți astăzi, îmbrăcați foarte frumos.
Ei s-au atașat de familia tânărului preot Ionuț Nefliu și a doamnei preotese, cu cele două fetițe. Sunt preoți deosebiți, de o aleasă vocație, de reală cultură, și cu familii extraordinar de frumoase. Ei înșiși, cu familiile lor, sunt exemplu pentru comunitate.
Vă felicit, părinte Eduard Dumitrache, că ați venit astăzi; îl felicit în mod deosebit pe părintele protopop Stuparu, care poartă grijă de preoții din Protoieria Bolintinului, pe părintele Georgică Dragomir și, cu totul special, pe părintele Sorin Dumitrescu și pe doamna preoteasă Camelia cu cei doi copii.
Vă felicit pe toți, în mod deosebit pe membrii coralei care au venit astăzi și, încă o dată, ne-au făcut să ne simțim, deși într-o biserică mică, ca într-una dintre catedralele mari ale Bisericii Ortodoxe Române, în anul acesta al centenarului.
Mă bucur să o văd pe fetița cea mare a părintelui Nefliu, pe care am botezat-o, Anastasia, care este foarte frumoasă și foarte delicată.
Noi, cu măicuța, v-am adus cadouri, dulciuri și ouă de Paște.
Și acum, încă o dată, pentru că părintele Eduard are fetițe, părintele Sorin are fetiță, părintele Nefliu are două fetițe, sperăm ca, încet-încet, până când nu veți albi ca noi, să aveți și un băiat. Deși sunteți privilegiați cei care aveți fetițe, pentru că fetițele sunt mai afectuoase, mai drăgăstoase și, cred eu, mai cuminți. Dacă ești de acord, Sofia, nu-i așa? Fetițele au confirmat.
Vă mulțumesc tuturor, vă felicit pe toți laolaltă și pe fiecare în parte, și vă spun: Hristos a înviat!”


