Credincioșii din Parohia Bolintin-Deal 1 au participat, duminică, la Liturghia arhierească în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. La final, ierarhul a vorbit despre importanța Bisericii în comunitate:
„Ați ridicat un centru cultural-pastoral unde puteți să faceți întâlniri cu tineretul, conferințe cu tinerii din ASCOR, din asociațiile creștin-ortodoxe, din Liga Studenților Ortodocși, ca tinerii de astăzi să se simtă că aparțin Bisericii, că aparțin unei comunități, că aparțin unei parohii. În Occident fac mile sau sute de kilometri, sau mii de kilometri, ca să ajungă la o parohie, la o mănăstire. Orice salvează familia și pe tinerii români care s-au născut în străinătate, apropo de tineret, este doar ancorarea în activitățile Bisericii: școlile de sâmbătă, de duminică, catehezele, multe purtate în mediul virtual, online, conferințele.”
În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un preot.
”Credincioșii prezenți astăzi în număr foarte mare la Sfânta Biserică s-au bucurat de cuvântul de învățătură adresat de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, iar la finalul Sfintei Slujbe au primit binecuvântări arhierești și frunze de nuc sfințite, spre mărturia pogorârii Duhului Sfânt și pentru ocrotirea caselor și a familiilor lor.”, a spus, la Trinitas TV, protopopul Emanuel Stuparu.
Parohia Bolintin-Deal îl are ocrotitor și pe Sfântul Mucenic Manoil, sărbătorit în 17 iunie.