Preotul Vasile Ioana a vorbit, într-un interviu emoționant acordat podcastului „Armonia lu’ Mina”, realizat de Mina Cristiana, despre arhidiaconul Mihail Bucă și contribuția sa unică la promovarea muzicii psaltice. Prin dedicarea sa, Mihail Bucă a transformat concertele de muzică bizantină în momente de rugăciune profundă, ajungând să inspire sute de mii de oameni.
În relatarea sa, preotul Vasile Ioana a subliniat cum Mihail Bucă a ajuns să fie implicat activ în viața Bisericii Ortodoxe. El a amintit și de sprijinul oferit de Patriarhul Teoctist în acea perioadă de formare și a evidențiat, prin mărturiile sale, că muzica psaltică nu este doar o artă, ci și un mijloc puternic de a aduce oamenii mai aproape de Dumnezeu. Mihail Bucă rămâne un exemplu viu al felului în care dedicarea și talentul pot transforma viețile celor din jur.
Arhidiaconul Mihail Bucă, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic ”Tronos” al Patriarhiei Române, protopsaltul Catedralei Patriarhale din București din 1997, este considerat cel mai bun psalt din istoria Bisericii Ortodoxe Române și apreciat la nivelul ortodoxiei mondiale pentru vocea și carisma sa.
”Odată cu ei au fost aduși Mihail Bucă, care era un copilaș, un copil tânăr și timid, și Traian Diaconu. Traian mi-a devenit ulterior fin și astăzi este preot la Biserica „Regina Maria”. A fost diaconul a doi patriarhi: arhidiaconul Patriarhului Teoctist și arhidiaconul Patriarhului Daniel. El m-a urmat pe mine, fratele nostru drag, părintele Traian, astăzi preot, iar ieri-alaltăieri arhidiacon. După ce am plecat eu din postul de arhidiacon, el a rămas în locul meu.
Părintele Patriarh m-a lăsat să plec, spunând: „Dar, păi, pe cine lași în loc?” Și i l-am prezentat pe Traian. Deci, cei doi au venit atunci, în anii ’90, la Catedrala Patriarhală. Mihail Bucă, iată, din frageda lui copilărie, de la Seminarul Teologic de la Cernica, a ajuns la Catedrala Patriarhală de pe Deal. Eu am devenit diacon, iar părintele Patriarh mi-a făcut o surpriză și m-a hirotonit. Mihail și Traian au rămas protopsalți, iar fiecare a crescut în Catedrala Patriarhală lângă Patriarhul Teoctist, față de care am o imensă dragoste și respect, pentru că m-a ajutat enorm.
Deci, marii părinți din viața mea au fost Traian, bunicul meu, părintele Cleopa, pe care l-am ascultat și l-am cunoscut, apoi Patriarhul Teoctist. Din brațele Patriarhului Teoctist am ajuns, cu ajutorul bunului Dumnezeu, la Biserica dintr-o zi.
Mihail era un copil căruia îi plăcea fotbalul, la fel ca mie. Da, fotbalul era așa, ca un hobby. Însă, Mihail a fost dăruit de tatăl său. Cânta foarte frumos și era un om deosebit. Vezi, ce contează paternitatea. Din copilărie l-a dus la strană, unde a crescut. Avea aceste melisme specifice, de la tată lui le are. Îl iubea mult pe tată lui. Taică-su era un om care te ungea la rană. Îmi amintesc cu emoție de tatăl lui, care era mai mic de statură decât Mihail, era foarte deștept și inteligent. I-a oferit copilului său această dragoste pentru psaltică și melismele pe care Mihail le-a moștenit.
Ce mi-a plăcut la Mihail? Mi-a plăcut că avea curiozitatea să exploreze. La începuturi: primele cărți, primele traduceri, primele drumuri pe Muntele Athos, primele drumuri în Grecia. Ne-am bucurat împreună pentru prima dată de întâlnirea cu muzica psaltică din Grecia. A fost o permanentă cunoaștere. Cunoașterea este infinită. Cu cât urci mai mult, cu atât ținta urcă mai sus. Desăvârșirea este un urcuș permanent, care nu are final.
În primul rând, muzica psaltică este o știință. Monodia trebuie cunoscută foarte bine. Trebuie să cunoști gramatica muzicii psaltice și să fii dăruit de Dumnezeu cu voce. Mulți cunosc psaltica, dar nu au voce. Este un fel de examen eliminatoriu: trebuie să ai voce pentru a pune în operă cunoașterea.
La Mihail Bucă, aceste lucruri s-au întrepătruns: darul primit de la Dumnezeu, darul sfânt pe care Dumnezeu îl dă fiecărui om, și sănătatea trupească. Era un om sănătos și este un om sănătos, care are toate organele care funcționează bine, este foarte important să ai starea asta de sănătate trupească și sufletească ca să oferi Bisericii tot ceea ce ai tu mai bun. Așa frumos a rânduit Dumnezeu ca în Biserica Ortodoxă să existe muzica psaltică și muzica corală. Monodia și melodia se întrepătrund și, poate cel mai armonios, la Catedrala Patriarhală.
Catedrala Patriarhală ilustrează această întâlnire între psaltichia veche, moștenită din Bizanț, și muzica corală, apărută în secolul al XIX-lea. Muzica corală de sorginte slavă, dusă la desăvârșire de corul Madrigal, și creșterea psaltică prin rugăciune și trăire personală se întâlnesc. Acum, media ajută enorm. Avem microfoane care captează fantastic vocile.
De departe, ”Madrigalul muzicii psaltice” este corul „Tronos”. Mihail Bucă, prin pionieratul său, a adus frumusețile psaltice în fața publicului, de pe marile scene. Asta este extraordinar, e un pionierat pe care părintele Patriarh Daniel l-a binecuvântat. Patriarhul însuși a dat acest nume ”Tronos”, gândindu-se la ”Tronuri”. E cea mai fericită ecuație în care ai binecuvântarea chiriarhului tău și tu prezinți lumii frumusețile muzicii psaltice.
Muzica psaltică nu este un scop în sine, ci este un mijloc prin care omul trebuie să ajungă la trăirea duhovnicească. De aceea, atunci când vine Mihail pe o scenă și se prezintă, el nu se prezintă pe sine acolo. El prezintă măreția muzicii psaltice, muzicii bizantine, și toate aceste prezențe deosebite de pe scene marile scene, începând de la Sala Palatului, până diaspora și peste tot, reprezintă dorința lor vie ca să aducă în fața publicului întâi trăirea pe care o aduce psaltica. Știu oameni mulți care stăteau în Sala Palatului, la concertele lui Mihail, și spuneau că s-au rugat toată seara. Și, atunci, i-am spus lui Mihail: ”Mihail, așa împlinești tu vocația muzicii psaltice, pentru că muzica psaltică este un cadru, un mijloc, prin care omul să se roage în timpul slujbelor și cultului public.”, a spus părintele Vasile Ioana.
