După săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o predică emoționantă despre puterea credinței, evocând viața și jertfa mucenicilor Hrisant și Daria, dar și a Sfântului Panarie.
„Au preferat moartea decât să renunțe la Hristos”
ÎPS Teodosie a început prin a vorbi despre sfinții pomeniți în această zi: „Astăzi cinstim sfinți foarte importanți, care s-au jertfit pentru Hristos într-un mod direct, vrând să scape de viața cea plină de dureri vremelnică și să intre în viața cea veșnică, plină de lumină și bucurie.”
Relatând viața Sfântului Hrisant, fiu de dregător și învățat în filozofia vremii sale, ierarhul a subliniat curajul acestuia de a se converti la creștinism și de a-L mărturisi pe Hristos în fața împăratului păgân Dioclețian. Împreună cu soția sa, Daria, Hrisant a fost îngropat de viu pentru credința sa, devenind mucenic.
„Lacrimile unei mame l-au readus la Hristos pe Panarie”
Arhiepiscopul Tomisului a relatat și drama Sfântului Panarie, care, deși apostatase inițial din frica împăratului, a fost readus pe calea credinței de rugăciunile și mustrările mamei și ale surorii sale.
„Panarie a înțeles că omul poate câștiga lumea întreagă, dar dacă Îl pierde pe Dumnezeu, este cel mai sărac dintre oameni”, a spus ierarhul. „A ales moartea pentru a dobândi cununa vieții veșnice, susținut de rugăciunea familiei sale.”
Credința vie se dovedește prin mărturisire
ÎPS Teodosie a concluzionat îndemnând credincioșii să își mărturisească public credința: „Să nu ne încurcăm în grijile mărunte ale timpului acestuia, ci să avem mintea și inima la cer. Să iubim mai mult veșnicia și darurile luminoase ale lui Dumnezeu.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, marți, 18 martie:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi cinstim sfinți foarte importanți, care au făcut dovada credinței și s-au jertfit pentru Hristos într-un mod atât de direct, vrând să scape de viața cea plină de dureri vremelnică și să intre în viața cea plină de lumină și bucurie, în viața cea veșnică.
Hrisant era fiu al unui egiptean, om bogat și plin de daruri, și iată, a învățat toată filozofia timpului său, apoi a învățat și Sfintele Scripturi. Venind la Roma, aici a fost ales să fie dregător al împăratului. Tatăl său a venit și el aici, căci a venit să învețe carte în capitala Imperiului, fiul său, Hrisant. Tatăl său îl voia pe el să fie dregător la împărat și l-a dat să fie lângă împărat. Dar Hrisant, cunoscând dreapta credință, iată, a găsit un mare dascăl care l-a învățat și l-a dus să fie botezat. A fost botezat, a stat într-o peșteră și, iată, după botez s-a pregătit șapte zile învățând Scripturile mai dinainte. A început să propovăduiască pe Hristos cu un curaj atât de mare.
De aceea, iată, tatăl său s-a supărat că fiul său a îmbrățișat credința creștină. A găsit o fată păgână, originară din Atena, și a gândit să-l însoare pe fiul său cu această fată, crezând că ea îl va duce din nou la credința cea păgână. Dar Daria, stând de vorbă cu Hrisant, a fost copleșită de învățătură creștină pe care Hrisant a învățat-o. Și atunci, în loc să devină Hrisant din nou păgân, a devenit Daria creștină. Și iată, erau atât de doritori să mărturisească credința pe care o aveau și au început să propovăduiască această credință.
Atunci domnea la Roma împăratul Dioclețian și acesta, pentru că l-a avut primul sfetnic al său – cum l-a dat tatăl său – s-a întristat văzând că acesta a venit la credința creștină. Și atunci a poruncit unui ighemon al său, unui comandant Claudiu, să vină să-l judece pe Hrisant pentru îndrăzneala lui de a lepăda zeii la care se închina împăratul și a se închina lui Hristos.
A venit acel Claudiu și a căutat cu cuvinte meșteșugite păgâne să-l întoarcă pe Hrisant la credința la care fusese întâi și de care i-a poruncit împărțitul. Dar Hrisant era atât de convins că Dumnezeul cel adevărat este Hristos și nu acele zeități păgâne, și a început să-i vorbească lui Claudiu cât de mare și Dumnezeul creștinilor, că este făcătorul cerului și al pământului. Și Claudiu era însoțit de ostașii săi împărătești, și iată, Claudiu a început să priceapă cuvintele lui Hrisant și a devenit și el creștin, și soldații cu care îl însoțeau, și toți au fost botezați.
S-a auzit aceasta la împărat și împăratul Dioclețian a poruncit să vină un alt ighemon păgân să pedepsească pe Claudiu și pe soldații care, în loc să respecte porunca împărătească, au respectat și au urmat credința pe care, cum îl socoteau pe el vinovat, Hrisant, care a fost sfetnicul împăratului. De aceea, iată, aceștia l-au pedepsit pe Claudiu, i-au tăiat capul și lui Claudiu și soldaților care-L mărturiseau pe Hristos.
Și l-au luat pe Hrisant și l-au judecat aspru și iată, judecându-l, el a spus: ”Eu nu pot să mă întorc la credința păgână pe care am avut-o mai întâi. De aceea am venit la Hristos, cunoscând adevărul. Când nu eram cu Hristos, eram în întuneric.”
Lângă Hrisant a venit și Daria, soția sa, și amândoi au fost îngropați de vii într-o groapă adâncă. Așa s-au sfârșit cei doi mucenici, iar pe timpul Sfântului Împărat Constantin s-a desfăcut groapa și trupurile lor au fost găsite neputrezite, frumos mirositoare și dătătoare de vindecări celor bolnavi.
Iată, noi astăzi mai prăznuim un alt mucenic. Acesta fusese creștin și a venit la împărat. Era un om foarte frumos la chip și împăratul l-a plăcut și a voit să-l facă sfetnic al său. De aceea, iată, împăratul, deși era păgân, i-a cerut să treacă la credința lui și a trecut la credința păgână. A auzit de aceasta mama lui si sora lui si i-au scris o scrisoare: „Cum ai putut să faci această nenorocire, să te lepezi de Dumnezeul tău?”
Și Panarie, pentru că mama lui i-a scris cât de păcat este să te lepezi de Dumnezeu, căci omul poate să dobândească lumea întreagă, dar dacă-L pierde pe Dumnezeul său, înseamnă că este cel mai sărac. Și i-a adus aminte și de moarte și de Judecata cea din urmă, de care el știa, că fusese creștin. Acestea l-au făcut să fie într-o tristețe mare și a fost chemat de împărat, și l-a întrebat: „Ce tristețe ai de plângi?”, că a venit plângând la împărat.
Și i-a spus împăratului: „Eu am fost creștin, am ascultat de porunca ta, Împărate, și am lepădat zestrea sufletului meu și simt că fără Dumnezeu nu mai am niciun rost al vieții. De aceea, acum mă lepăd de zeii păgâni pe care i-am acceptat pentru dragostea ta, împărate. Dar mai mult trebuie să-L iubesc pe Împăratul cel ceresc, făcătorul cerului și al pământului, Hristos, de care am fost legat atât de mult.”
Și atunci împăratul s-a întristat și a dat poruncă să fie dus mai departe: „Ce să facem cu el?”. El a spus: ”Este o rușine pentru mine să-l pedepsesc înaintea mea pe acest om care mi-a fost sfetnic”. Și păgânii și sfatul lui care-l ascultau au zis: „Duceți-l, trimiteți-l în piață, acolo să fie batjocorit de toți cei care care cinstesc pe zei.”
Și l-au dus în piață, dar el nu s-a lepădat, oricât de batjocorit a fost. Și atunci împăratul a dat poruncă să fie dus la Nicomidia și guvernatorul Nicomidiei să-l pedepsească pe Panarie. Și venind aici, guvernatorul Nicomidiei a poruncit să i se dea multe bătăi și multă suferință să aibă, și el mărturisea pe Hristos, și cei ce au ascultat cuvintele mulți dintre cei care au început să creadă și ei.
De aceea, s-a dat poruncă de guvernatorul Nicomidiei să fie tăiat capul lui cu sabia. Și așa s-a sfârșit.
Iată, vedem cât de grea este lepădarea de credință, câtă durere aduce. Dar ce înseamnă grija mamei pentru fiul care s-a rătăcit! Mama și sora lui i-au scris scrisoare și i-au spus: „Întoarce-te!
Și iată, a ales moartea care să-l ducă la Hristos, având și rugăciunea mamei și a sorei și mijlocirea lor în rugăciune, și Panarie a dobândit cununa vieții cele veșnice.
De aceea, iată, orice păcat, cât de greu ar fi, lacrimile, căința și jertfa pot răscumpăra orice păcat. Că mare păcat este lepădarea de credință, dar și plânsul, și jertfa, și moartea mucenicească, acestea au copleșit păcatul și iată, Panarie sa mântuit.
Să-i rugăm pe Sfinții Hrisant și Daria, de asemenea pe Ilaria, și pe acest Panarie și pe comandantul care care, cu soldații săi, au primit credința din cuvintele lui Hrisant, să fie mijlocitori pentru noi în ceruri la Dumnezeu, ca și noi să nu ne încurcăm în grijile mărunte ale timpului acestuia, să avem mintea și inima la cer, să iubim mai mult veșnicia și darurile lui Dumnezeu pline de lumină și de bucurie din viața viitoare care să ne îndreptăm cu toții și să avem parte de bucuria vie veșnice cu toții. Amin!”
