Luni, 26 ianuarie 2026, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a rostit o predică de o rară fermitate și actualitate, la biserica Mănăstirii Găiseni, așezământ care îl are ca ocrotitor pe marele ierarh moldovean.
Cuvântul ierarhului a depășit cadrul strict comemorativ și a devenit un adevărat diagnostic duhovnicesc al societății contemporane, cu un accent deosebit pe degradarea morală a clasei politice, pe confuzia valorilor și pe riscurile pe care acestea le produc în formarea noilor generații.
Modelele adevărate de conducere: credința și smerenia
Pornind de la personalitatea Sfântului Iosif Naniescu și de la moștenirea spirituală a voievozilor români, PS Ambrozie a arătat că adevărata conducere nu se întemeiază pe putere, orgoliu sau calcule politice, ci pe credință, rugăciune și responsabilitate față de oameni.
Ierarhul a invocat în mod special „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, descriind această lucrare ca un veritabil manual de leadership creștin, inspirat din spiritualitatea isihastă și din tradiția patristică. Domnitorul era chemat să fie părinte pentru popor, să stea la masă cu oștenii, să nu-i umilească, să le insufle demnitate și curaj, să conducă prin exemplu personal și prin smerenie.
„Sunt niște cuvinte atât de înalte, încât acest manual ar putea să inspire și astăzi soluții pentru o bună chivernisire”, a subliniat episcopul.
Critică frontală la adresa liderilor de astăzi
Într-un pasaj deosebit de puternic, PS Ambrozie a făcut o comparație directă între modelul voievodal creștin și realitatea politică actuală:
„Cei care ajung efemer conducători, lideri politici și așa mai departe, aleși sau conjunctural numiți în funcții trecătoare, își pierd mințile și se cred dumnezei.”
Ierarhul a atras atenția că, în lipsa smereniei și a responsabilității morale, puterea devine o formă de rătăcire spirituală, iar decizia publică se transformă într-un instrument de abuz. A criticat explicit tendința actuală de a împovăra populația prin impozite excesive, de a afecta direct copiii și familiile, de a crea insecuritate socială și de a alimenta o stare permanentă de teamă și tensiune.
PS Ambrozie a vorbit despre o lume dominată de discursul războiului, al înarmării, al dezastrelor și al instabilității, în care oamenii trăiesc sub presiune continuă și sub nesiguranța zilei de mâine. În acest climat, liderii ar trebui să aducă stabilitate, echilibru și sens, însă, în realitate, adesea produc confuzie și dezbinare.
Criza educației și riscul unei generații fără repere
Un alt punct major al predicii a fost degradarea educației morale. Episcopul Giurgiului a avertizat că lipsa de disciplină, de responsabilitate și de repere spirituale produce o generație vulnerabilă la violență, egoism și lipsă de empatie.
Ierarhul a vorbit fără ocol despre fapte grave care zguduie societatea – violența între copii, agresiunile asupra bătrânilor, pierderea respectului pentru viață și pentru demnitatea umană – subliniind că problema nu este doar una economică, ci profund spirituală și educațională.
„Nu banii sunt problema cea mai mare, ci cum vor crește copiii”, a avertizat PS Ambrozie, insistând asupra faptului că o societate care nu mai investește în formarea caracterului ajunge să plătească un preț uriaș în plan social și moral.
Responsabilitatea Bisericii și chemarea la rugăciune
În acest context tensionat, episcopul a subliniat rolul Bisericii ca factor de echilibru și conștiință publică. Clerul, monahii și credincioșii sunt chemați să rămână ancorați în rugăciune, în responsabilitate și în solidaritate, pentru pacea lumii, pentru stabilitatea societății și pentru unitatea oamenilor.
PS Ambrozie a amintit și solidaritatea manifestată față de refugiați și de românii din zonele istorice afectate de conflicte, subliniind că ajutorul concret, nu doar discursul, este semnul autenticității creștine.
Lecția istoriei: liderii adevărați zidesc, nu distrug
În final, ierarhul a revenit la modelul voievozilor și al marilor ierarhi ai Bisericii, care au construit mănăstiri, școli, biblioteci și identitate spirituală. Ei au fost recunoscuți în epocă drept apărători ai creștinătății tocmai pentru că au știut să îmbine puterea cu responsabilitatea, credința cu inteligența, autoritatea cu slujirea.
Mesajul central al predicii a fost limpede: fără credință, smerenie și conștiință morală, conducerea devine abuz; fără educație și valori, societatea se destramă; fără rugăciune și solidaritate, lumea se afundă în frică și dezordine.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, luni, 26 ianuarie 2026, când Biserica Ortodoxă l-a pomenit pe Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, la biserica Mănăstirii Găiseni, ce-l are ca ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei:
”Se cade, înainte de toate, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul de a ne fi învrednicit ca, la această zi de pomenire a sfântului, să facem gândului nostru popas și să medităm asupra celor spuse de părintele nostru exarh, care păstorește peste mănăstirile din de Dumnezeu păzita Episcopie a Giurgiului, să medităm la fiecare dintre lucrurile pe care acești mari păstori ai Bisericii – unul, Mitropolitul Iosif Naniescu, care s-a ridicat de aici, din schitul acesta care se chema pe vremuri Schitul Strâmbu, s-a ridicat și a devenit, cum deja s-a spus de către părintele nostru exarh, episcop la Argeș, ulterior Mitropolit al Moldovei.
Discutam cu confrații noștri din slujire astăzi, în Sfântul Altar, în momentul împărtășirii credincioșilor, la Chinonic, despre faptul că unul dintre cei mai mari mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Iosif Naniescu, nu întâmplător a venit aici, la acest schit ctitorit în perioada de domnie a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, care a domnit între anii 1512–1521, o personalitate – și una, și cealaltă – marcante ale vieții socio-politice românești, dar și ecleziastice.
Înțelegem aceasta din una dintre cărțile de căpătâi din perioada medievală a românilor: cartea „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o carte extrem de importantă, desigur scrisă la vremea aceea de către domnitor în litera și în limba slavonă, care era limbă de cult în perioada respectivă. Această carte este, în esență, un manual despre cum trebuie să se comporte și cum trebuie să fie un lider.
Toate învățăturile din această mare carte a poporului român sunt de factură sau de inspirație isihastă. Curentul isihast, care a plecat de la Sfântul Munte Athos, a fost promovat de Sfântul Mitropolit Nifon, care a venit din Țara Sfântă după ce a fost detronat de pe scaunul patriarhal din Constantinopol. A venit în Țara Românească, adus de domnitorul Radu, predecesorul lui Neagoe Basarab, și, sigur, mitropolitul, fost patriarh al Constantinopolului, a făcut foarte multe lucruri pentru țară și a promovat acest curent isihast.
Isihasmul, de fapt, a fost o mișcare care a pornit din Sfântul Munte Athos și pe care Neagoe Basarab l-a sprijinit enorm, ca, de altfel, toate marile locuri ale creștinătății din vremea aceea: Meteorele, Patriarhia Alexandriei, Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Trebuie să înțelegem, așadar, premisele acestei mișcări isihaste și de unde a plecat.
Una dintre lucrările care m-au preocupat este legată, într-o lucrare a dumneavoastră, de Sfântul Grigorie Palama, și am încercat să arăt, în zorii Evului Mediu, cum persoane formate chiar la academiile din Constantinopol au fost influențate de curentele din Occident care puneau accent doar pe rațiune. La un moment dat, au mers atât de departe cu aceste învățături, încât au ajuns să considere că rațiunea înseamnă totul și au transformat această orientare într-o erezie.
Nu o să vă prezint acum toate conotațiile teologice. Vreau să vă spun însă că atunci s-au ridicat călugări din Sfântul Munte Athos și i-au combătut pe cărturarii care veneau din Apus – pe Varlaam de Calabria și pe Achindin –, i-au combătut prin cuvântările și scrierile lor, adevărați apologeți ai dreptei credințe. Așa s-a născut Tomul Aghioritic, despre care am învățat la școală și de care facem pomenire cu precădere în Postul Mare.
Ce era acest Tom Aghioritic? Sfântul Grigorie Palama, care, din monah la Sfântul Munte, a devenit Arhiepiscop al Tesalonicului, a adunat toate învățăturile despre rugăciune și despre cele spuse de Sfinții Părinți. De la aceste premize a plecat și a apărat Ortodoxia adevărată, contrapunând-o curentelor raționale, sau mai degrabă raționaliste, promovate de Occidentul secular și adoptate și de academiile din Bizanț.
A se vedea încă din vremea Comnenilor: au înființat împărații bizantini universități și au adus dascăli din Occident. Influența lor, paradoxal, nu a fost una fastă pentru Ortodoxie, pentru credință, tocmai datorită faptului că se punea mai mult accent pe posibilitățile intelectuale ale omului, în general.
Am făcut acest excurs ca să înțelegeți că tot ceea ce a însemnat curentul isihast și palamismul – un alt curent, da, promovat de Sfântul Grigorie Palama – l-a ajutat pe Sfântul Nifon al Țarigradului, al Constantinopolului, detronat, retrăgându-se la Muntele Athos, la Sfânta Mănăstire Simonos Petras, de acolo să fie adus de către domnitorul Țării Românești, iată, pe scaunul Basarabilor de la Argeș.
Am făcut acest excurs doar ca să vedeți că pregătirea, învățăturile și comportamentul unui lider, întotdeauna – ne-a arătat Sfântul Neagoe Basarab – trebuie să se bazeze pe credință, pe Tetraevangheliar, da, pe cele patru Evanghelii pe care le-a tipărit la Târgoviște, în 1512, dacă bine îmi amintesc. Acolo, în prologul, în cuvântul înainte pe care l-a făcut, tocmai lucrul acesta spunea: că toate vin de la Dumnezeu și, în felul lui, a combătut teoriile promovate de Apus, de Occident, „Il Principe”, „Principele” lui Machiavelli.
Învățătura lui a fost atât de complexă, de cuprinzătoare și de factură isihastă, impregnată de rugăciune, de meditație, de conștiința că tot ceea ce facem, facem cu puterea lui Dumnezeu, preacuvioase maici, a impresionat atât de tare în epocă, încât Ivan cel Groaznic a dat poruncă unui scrib de-al său să falsifice și să schimbe numele lui Neagoe Basarab cu numele țarului Ivan, numit în popor, pentru felul în care se comporta, „cel Groaznic”.
Acest mare fals l-a descoperit unul dintre academicienii români, Ion-Dimitriu Snagov. L-a descoperit în bibliotecile Vaticanului, în 1999, dacă bine îmi amintesc. A fost un moment extraordinar, pentru că noi am redescoperit valențele universale pe care Neagoe Basarab le-a dat cărții sale.
Dacă îmi este permis să fac un apendice, vă voi spune că, prin această carte, retipărită – „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” – Teodosie i-a urmat la domnie, pentru un timp scurt, e adevărat, tatălui său, am fost cu această carte, împreună cu Arhiepiscopul de Argeș, căruia îi datorăm foarte mult punerea în valoare a Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Dumnealui este cel care a propus și a declanșat acest proces de canonizare, făcându-ne să ne aplecăm mai mult asupra domnitorilor noștri, asupra voievozilor noștri, care nu au fost doar iubitori de neam și de țară, ci au fost ctitori ai spiritualității românești, au sprijinit și au promovat spiritualitatea românească.
Lucrul acesta ne arată identitatea pe care o avem astăzi ca ortodocși, pentru că toate mănăstirile din țară au fost făcute de oameni ai credinței, de către ighemoni, cum erau numiți în epocă, de către voievozi sau, cum erau numiți de către Occident, principi ai creștinătății. Erau atât de faimoși pentru felul în care știau să guverneze fiecare țară și fiecare popor, încât primeau din partea Vaticanului, din partea regilor Ungariei și a altor conducători laude și aprecieri, fiind numiți „principi și apărători ai creștinătății”.
Așa cum se referea Papa Sixt al IV-lea la Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, un alt ctitor brav. Sigur, Neagoe Basarab, dacă ar fi să facem o analogie, nu a avut anvergura și durata de domnie a Sfântului Ștefan cel Mare, dar a știut, prin semnarea acordului de vasalitate cu Înalta Poartă, să facă lucruri importante pentru țară într-o perioadă relativ scurtă. Iar cartea aceea rămâne una dintre cele mai frumoase cărți ale lumii.
Nu știu dacă liderii și domnitorii de astăzi s-au aplecat măcar puțin asupra conținutului acestei cărți, ca să vadă cum trebuie să fie, cu adevărat, un lider.
El le recomanda ca liderul, conducătorul oștii, să stea la masă cu oștenii, să nu-i jignească, să-i facă să se simtă demni, să fie motivați. Sunt niște cuvinte atât de înalte, încât acest manual ar putea să inspire și să găsească soluții și astăzi pentru o bună chivernisire.
Pentru că, vedeți dumneavoastră, cei care ajung efemer conducători, lideri politici și așa mai departe, aleși sau conjunctural numiți în funcții trecătoare, își pierd mințile și se cred dumnezei. Smerenia i-a făcut pe voievozi și pe domnitori să fie ceea ce au fost și să rămână în istorie. Matei Basarab, 1632-1654, și el așteaptă la porțile deschise spre canonizare.
Dar nu o să vorbim astăzi numai de voievozi, numai de Iosif Naniescu, care, venind aici ca un om de carte, un om de cultură, cel care a fondat și a pus bazele, practic, Bibliotecii Academiei Române – spuneam părintelui inspector Nicolae Dumitrescu, părintele slujitor aici, la Mănăstirea Găiseni – despre faptul că ministrul Nicolae Noica, nepotul de frate al ilustrului Constantin Noica, a tipărit câteva volume sub egida Academiei Române, în care arată că Biblioteca Academiei a fost fondată de către Iosif Naniescu, prin donații de carte de peste 10.000 de volume.
Cartea, la vremea aceea, era foarte scumpă: costa cât o casă, cât o pereche de boi. Cărțile erau foarte rare, iar multe dintre volumele achiziționate de mitropolit din stipendiile sale au ajuns astăzi la Academie.
Prin volumele deja amintite, editate de domnul ministru Nicolae Noica – un apărător al mănăstirilor în perioada în care a fost ministru, care a făcut drumurile către Pasărea, către Țigănești, care a ajutat Biserica –, un om de mare credință, un om care a apărat proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului cu argumente tehnice, logice, raționale, arătând că o catedrală națională costă mult mai puțin decât un stadion. Și iată că ați fost și sunteți martori împlinirii acestui ideal: s-a ridicat o Catedrală Națională.
Așadar, temeliile și zidirile trebuie să fie însoțite și de educație. Spuneam că nu întâmplător aici a păstorit Iosif Naniescu, care s-a ridicat pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei ecleziastice, pentru că și maica Benedicta este un om de cultură, un om de carte, foarte bine pregătită, cu mai multe licențe, cu studii academice doctorale, iar ceea ce face dumneaei este un lucru extraordinar.
Sigur, această mănăstire, păstorită cândva ca enorie de părintele Stănescu, a început un amplu proiect de restaurare; s-au făcut foarte multe lucruri, dar munca cea mai grea a fost făcută de maica stavroforă Cecilia Moldovan. Dânsa a venit aici cu câteva călugărițe, au stat inițial în clopotniță, au obișnuit satul și le-au arătat oamenilor ce înseamnă să ai o obște monahală: călugărițe care iubesc oamenii, iubesc copiii, iubesc florile. Restaurarea acestui monument de primă clasă – monument de tip A în Nomenclatorul monumentelor istorice – s-a transformat într-o lucrare de referință, iar maica a ostenit foarte mult.
Vă transmite regretul Preacuvioșiei sale de a nu putea fi prezentă astăzi; este într-o delegație în Occident, plecată în Italia. Noi am văzut cum renaște această mănăstire, Schitul Strâmbu, din propria cenușă, asemenea păsării legendare Phoenix. Am văzut-o pe maică plângând, am văzut-o pe schelă, am văzut-o alături de persoane cu înaltă autoritate și putere de decizie.
Maica Cecilia s-a ostenit enorm aici și a acceptat invitația noastră de a veni la o nouă mănăstire, ca să o temeluiească. Iată că a adunat acolo peste zece monahii de înaltă ținută monahală, cu pregătire solidă, persoane care au avut un rol important în societate și care astăzi slujesc la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale. Mă bucur să le văd aici. Mă bucur să o văd și pe noua stareță de la Conacul Drugănescu din Florești-Stoenești, pe maica Nicolaida, care este și pictor bisericesc.
Dar, revenind la sărbătoarea de astăzi de la schit, la Mănăstirea Găiseni și la personalitatea maicii starețe Benedicta, vreau să vă spun că atât eu, cât și părintele Mihail, călugării și preoții din împrejurimi avem o admirație aparte față de maica stareță. Dânsa are o distincție aparte, are o curăție care se vede în atitudine, în cuvânt și mai ales în implicarea în educarea copiilor. Foarte multe dintre activitățile sale au fost apreciate și de către Părintele Patriarh, la sărbătoarea Sfinților Împărați.
Ne bucurăm că are această dragoste și această deschidere de a promova ceea ce înaintașii, atât la mănăstire, cât și ctitorii voievozi, au făcut odinioară. De aceea am venit cu câteva daruri și am considerat potrivit ca maica să fie prezentată obștii, satului și părinților din vecinătate, oficial, ca stareță canonic aleasă și canonic instalată, după toate rânduielile vechi.
Am văzut ieri că la fel s-a procedat și în Arhiepiscopia Râmnicului, unde o altă maică stareță vrednică, maica Ambrozia, a fost instalată după ani grei de restaurare și de muncă. Lucrul acesta m-a impresionat și ne-am gândit că și noi trebuie să o prezentăm pe maica noastră stareță obștii și satului și să o încurajăm, arătându-i că, indiferent dacă suntem sau nu prezenți, putem lua parte la activitățile și conferințele pe care le organizează.
Maica a și tipărit, a editat conferințele pe care le-a ținut, care sunt de o mare anvergură și deschidere. Ne bucurăm foarte mult că dânsa provine dintr-o familie de clerici, cu o aleasă educație, și a acceptat să vină aici, în această frumoasă mănăstire. Îi oferim astăzi albumul „Reședința Patriarhală”, care conține foarte multe informații ce, cu siguranță, vă vor ajuta în activitățile dumneavoastră, precum și o carte de omilii și predici, legată de Sfântul Grigorie Palama, care să vă fie de folos în conferințele pe care le veți susține.
Vom pregăti și alte materiale, pentru ca să chemăm preotesele și doamnele care participă la întâlniri și ședințe, nu doar pentru a promova Conacul Drugănescu, unde maica Nicolaida a desfășurat deja multe activități, ci și pentru a valorifica potențialul extraordinar pe care îl aveți aici.
Părintelui nostru Isaac îi oferim un manual de greacă veche; dânsul a studiat în Țara Sfântă, la Ierusalim. Iar părintelui nostru duhovnic, părintele Nicolae Dumitrescu, îi oferim o bederniță cu Sfântul Arsenie Boca. Să o purtați cu folos.
Mulțumim pentru dragostea pe care o arătați, maicilor, împreună cu doamna preoteasă. Vă felicităm din toată inima, maică stareță. Suntem foarte mândri de dumneavoastră și de activitatea pe care o desfășurați. Doamnele care vă cunosc, profesoarele care vin aici, ne spun cât de mult vă prețuiesc și cât de mult vă iubesc. Aveți această harismă de a apropia copiii, de a le deschide noi orizonturi, de a-i face demni, de a-i duce în vizite la mănăstiri și în diferite locuri. Știu că i-ați dus și la Mironești și îi învățați despre istoria noastră.
Iubiți credincioși și credincioase, preacucernici părinți, astfel de persoane de aleasă vocație – cum sunt maicile și părinții – înseamnă foarte mult pentru o societate secularizată. Înseamnă mult să vedem că încă mai sunt oameni cărora le pasă de copii și de comunitate.
Noi încercăm să transmitem mesajele noastre și autorităților locale, dar trebuie să mărturisesc că suntem adesea dezamăgiți de lipsa de receptivitate față de ceea ce Biserica spune și astăzi și a spus întotdeauna: îndeamnă, mustră, sprijină, ajută. Tot ceea ce facem – călugării în mănăstiri și preoții în parohii – facem pentru binele comunității. Încercăm să fim modele pentru copiii și nepoții dumneavoastră, care, sperăm, vor ajunge mâine în poziții de conducere și vor avea nu doar putere de decizie, ci și dragoste față de oameni și față de semeni.
Să nu facă precum fac cei de astăzi, care măresc impozitele, care iau bursele copiilor, cum ați văzut, și atâtea nedreptăți: impozite peste impozite, de parcă nici în vremea în care eram sub diferite stăpâniri – otomană, imperială și așa mai departe – nu erau atâtea biruri și greutăți. Trăim într-o lume fluidă, cumva, și vedem atâta nebunie și atâtea decizii; se vorbește doar despre război, doar despre înarmare, doar despre drone, doar despre nenorociri și dezastre, încât este foarte greu să mai trăiești sub această presiune, sub această amenințare, în nesiguranța zilei de astăzi, a celei de mâine și a celor care vor urma și, mai ales, este grija pentru copiii care astăzi nu mai sunt educați așa cum am fost noi educați altădată, de către mamă, cu coada măturii, sau de către părinți, cu cureaua, cum a fost educat și Sergiu Celibidache de către tatăl său – există un film celebru pe tema aceasta, pe care vi-l recomandăm, „Cravata galbenă”.
Grija noastră cea mai mare nu este pentru taxe și impozite, care ne-au răvășit pe toți. Repet: nu banii sunt principala problemă astăzi, deși unora le este greu să trăiască în aceste condiții, ci grija pentru cum vor crește copiii: dacă vor ajunge să lovească cu toporul un copil de 13 ani, ca să ucidă, cum ați văzut că s-a întâmplat; dacă vor viola, vor omorî și vor sugruma bătrâni ca să le ia banii; dacă nu vor avea milă și empatie când vor ajunge în poziții de răspundere în societate – primari și așa mai departe.
De aceea este important ca, împreună – noi, călugării, preoții, persoanele consacrate, împreună cu cei care încă mai mergeți la biserică – să ne rugăm pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor. Să nu fie război.
În Ucraina am ajutat foarte mult ucrainenii și acum s-a spus că românii din zona Cernăuților, unde sunt foarte mulți – pentru că Bucovina de Nord a fost a românilor –, Carol I mergea acolo, la Cernăuți. Universitatea de acolo a fost ridicată de un mitropolit român condamnat la moarte, Vasile Puiu, și este atâta istorie. Am ajutat, i-am primit în școli, i-am primit în casele noastre; preoți de-ai noștri, de la Săbăreni, au luat familii și așa mai departe. Fiecare preot a ajutat cum a putut.
Vedeți că lumea aceasta este strâmbă, este nedreaptă și că cei care conduc lumea de astăzi nu mai au atitudine creștină. S-a terminat. Cum să le spunem să deschidă cartea aceasta mare ca să învețe de acolo cum se fac lucrurile?
Așa încât, chiar dacă aceste texte au fost scrise în slavonă sau în medio-bulgară, ele au fost retipărite. Profesori, părintele Mihail, doctoratul de la Târgoviște, profesorul Diaconescu, profesorul Vergatti – un mare român – au arătat câtă istorie este pe aceste meleaguri vlăscene și ne-au încurajat întotdeauna să facem cercetare, să cercetăm arhivele.
Mă bucur foarte mult de praznicul de astăzi și vă mulțumim, maică stareță, că ne-ați invitat. Nici nu mă așteptam să întâlnesc un asemenea sobor de clerici și mai ales atâtea măicuțe. Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani, maică stareță! Să aveți o obște numeroasă. La mulți ani, oameni buni! Să ne dea Dumnezeu mântuire, credință și statornicie.
Conchid și închei: aveți una dintre cele mai frumoase biserici din episcopie. Toate sunt frumoase, toate strălucesc, dar mănăstirea aceasta are un aer de isihie și de liniște aparte. Aici este sentimentul pe care l-a avut Moise când a ajuns pe Muntele Sinai și a auzit glasul: „Scoate încălțămintea din picioarele tale, că locul acesta este sfânt”.
Sfinții Părinți, precum Sfântul Grigorie de Nazianz, interpretează acest cuvânt arătând că scoaterea încălțărilor simbolizează lepădarea cugetului lumesc, a modului de a fi lumesc, a comportamentului grosolan și nedemn.
Să fiți sănătoși.”
