Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 24 mai 2026, un cuvânt de învățătură la Duminica a 7-a după Paști, dedicată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală.
În predica sa, Patriarhul României a explicat că Duminica Sfinților Părinți evidențiază legătura profundă dintre mărturisirea dreptei credințe și păstrarea unității Bisericii, într-o lume marcată de confuzie spirituală și dezbinare.
„Textul Evangheliei de astăzi ne arată, în esență, că dreapta credință și rugăciunea mențin unitatea Bisericii. Duminica a șaptea după sărbătoarea Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, este consacrată legăturii care există între mărturisirea dreptei credințe și unitatea Bisericii”, a spus Preafericirea Sa.
Sinodul de la Niceea și mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos
Patriarhul Daniel a explicat că Biserica a rânduit pomenirea Sfinților Părinți de la Niceea înaintea praznicului Pogorârii Sfântului Duh pentru a sublinia importanța dreptei credințe în viața creștină.
„În primul rând, dreapta credință înseamnă mărturisirea Dumnezeirii Domnului nostru Iisus Hristos”, a afirmat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a amintit contextul istoric al Sinodului I Ecumenic din anul 325, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în urma răspândirii ereziei lui Arie din Alexandria.
„Foarte mulți creștini s-au îndepărtat de la dreapta credință, urmându-l pe ereticul Arie din Alexandria, care învăța că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, iar Fiul este doar o făptură sau o creatură îndumnezeită”, a explicat Patriarhul Daniel.
În acest context, cei 318 Sfinți Părinți reuniți la Niceea au formulat primele șapte articole ale Crezului Ortodox și au mărturisit că Iisus Hristos este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl”.
„Nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii”
În continuare, Patriarhul României a vorbit despre Rugăciunea Arhierească a Mântuitorului, rostită înainte de pătimirile Sale, subliniind că unitatea Bisericii trebuie susținută prin rugăciune și comuniune.
„Domnul Iisus Hristos Se roagă pentru ca ucenicii Săi să fie una, după cum El și Tatăl sunt una”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel a avertizat asupra pericolului dezbinărilor provocate de păcat și de lucrarea diavolului.
„El știe că, din cauza păcatului, există primejdia multor neînțelegeri și dezbinări între cei ce cred în El, deoarece diavolul, sau dezbinătorul, caută să îi învrăjbească pe oameni și să-i separe”, a afirmat Patriarhul României.
Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că simpla afirmare verbală a unității nu este suficientă.
„Nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii, ci trebuie să ne și rugăm pentru ea. Trebuie să ne rugăm ca să putem păstra și mărturisi dreapta credință creștină și să putem păstra și cultiva împreună dreapta viețuire creștină”, a arătat Patriarhul Daniel.
Îndemn la păstrarea Crezului ortodox
În partea finală a predicii, Patriarhul României a insistat asupra importanței cunoașterii și mărturisirii Crezului ortodox, mai ales în contextul provocărilor contemporane.
„Această Duminică a șaptea după Sfintele Paști ne cheamă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai confuză din punct de vedere spiritual”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel i-a îndemnat pe credincioși să cunoască și să transmită mai departe credința ortodoxă.
„Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox, așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți”, a afirmat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a subliniat și necesitatea educației religioase în familie, în biserică și în școală.
„Dreapta credință ne cheamă și la o dreaptă lucrare misionară, aceea de a transmite Evanghelia iubirii Domnului Iisus Hristos și dreapta credință prin cuvânt și fapte generației viitoare, copiilor și tinerilor”, a spus Patriarhul Daniel.
În încheiere, Patriarhul României a arătat că păstrarea dreptei credințe reprezintă cel mai mare dar spiritual al vieții.
„Să ne ajute milostivul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și ale tuturor sfinților, să păstrăm dreapta credință ca fiind cel mai mare dar spiritual al vieții”, a încheiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 24 mai 2026, Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Astăzi, Biserica noastră serbează Duminica a șaptea după Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic.
Textul Evangheliei de astăzi ne arată, în esență, că dreapta credință și rugăciunea mențin unitatea Bisericii. Duminica a șaptea după sărbătoarea Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, este consacrată legăturii care există între mărturisirea dreptei credințe și unitatea Bisericii.
În primul rând, dreapta credință înseamnă mărturisirea Dumnezeirii Domnului nostru Iisus Hristos.
Când Biserica a întocmit calendarul, a stabilit ca această Duminică a șaptea după Paști, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Sfântului Duh și care urmează după Înălțarea Domnului Iisus Hristos, să fie o Duminică de pomenire a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.
De ce? Pentru că, în vremea acestor Sfinți Părinți, foarte mulți creștini s-au îndepărtat de la dreapta credință, urmându-l pe ereticul Arie din Alexandria, care învăța că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, iar Fiul este doar o făptură sau o creatură îndumnezeită. Atunci, potrivit tradiției, 318 Sfinți Părinți, adunați la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, care s-a deschis în data de 20 mai 325 și s-a încheiat în 25 august 325, fiind convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, au mărturisit Dumnezeirea lui Iisus Hristos și au formulat primele șapte articole din Crezul Ortodox.
Ei au mărturisit că Iisus Hristos este, cităm: „Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a coborât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om; și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; și a înviat a treia zi, după Scripturi; și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; și iarăși va să vină cu slavă să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.”
Mărturisirea Dumnezeirii Domnului Iisus Hristos înseamnă că Iisus Hristos, Cel ce S-a înălțat întru slavă la ceruri, este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut și S-a înălțat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut în trupul Său omenesc.
A coborât pe pământ Dumnezeu Fiul Cel veșnic și S-a făcut om pentru ca să dăruiască oamenilor muritori harul dumnezeiesc de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har și de a dobândi viața veșnică.
Prin urmare, Sfinții Părinți de la Niceea, care au mărturisit Dumnezeirea lui Iisus Hristos, sunt pomeniți special în această Duminică, îndată după sărbătoarea Înălțării întru slavă a Domnului Iisus Hristos Cel înviat din morți, pentru a înțelege mai bine că, prin mărturisirea dreptei credințe în Iisus Hristos, omul dobândește slava vieții veșnice cerești.
În același timp, Duminica aceasta, închinată pomenirii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, este și o pregătire pentru sărbătoarea următoare a Pogorârii Sfântului Duh, care ne prezintă constituirea Bisericii Domnului Iisus Hristos prin venirea Duhului Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli.
De ce? Pentru a aduna laolaltă, în iubirea Preasfintei Treimi, persoane diferite, din neamuri sau popoare diferite și din locuri diferite, unite între ele prin credința lor comună în Iisus Hristos și prin harul Sfântului Botez.
Așadar, Înălțarea Domnului Iisus Hristos întru slavă la cer este o pregătire pentru Pogorârea Sfântului Duh întru smerenie, ca pe cei smeriți să-i înalțe întru slava Preasfintei Treimi, descoperită lumii de Hristos Domnul.
Însă, Înălțarea la ceruri a Domnului Iisus Hristos nu înseamnă despărțirea Lui de cei care cred în El, ci începutul unui alt mod al prezenței Lui în lume: nu una fizică, văzută, ci o prezență duhovnicească, în Duhul Sfânt.
De aceea, înainte de a Se înălța la cer, Domnul Iisus Hristos a făgăduit ucenicilor sau discipolilor Săi: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20).
În acest sens, Biserica mărturisește prin toate slujbele ei această prezență nevăzută, însă reală, a lui Iisus Hristos în viața ei, dar mai ales prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie euharistică, în timpul căreia avem salutul euharistic: „Hristos în mijlocul nostru!” — „Este și va fi!”
Evanghelia de astăzi ne arată că, înainte de pătimirea, moartea, învierea și înălțarea Sa la cer, Domnul Iisus Hristos S-a rugat pentru ucenicii și apostolii Săi și pentru cei care vor crede în El ca urmare a propovăduirii Evangheliei Sale de către aceștia. El S-a rugat ca Dumnezeu Tatăl să îi păzească în lume, după ce El, prin moarte și înviere, va trece din lumea pământească la viața cerească. Această rugăciune este numită și Rugăciunea Arhierească a Domnului Iisus Hristos, rostită înainte de pătimirile Sale.
Vedem, așadar, că înainte de a trece prin suferința Crucii, Domnul Iisus Hristos Se roagă pentru ca ucenicii Săi să fie una, după cum El și Tatăl sunt una, iar apoi El Se roagă pentru cei care cred în El, ca și ei să fie una, și anume să trăiască în comuniune, după cum Tatăl și Fiul sunt una, adică trăiesc în comuniune desăvârșită, în dăruire reciprocă de iubire sfântă.
Domnul Iisus Hristos afirmă comuniunea și egalitatea sau deoființimea Sa cu Tatăl și Se roagă pentru unitatea ucenicilor Săi și a Bisericii Sale. El știe că, din cauza păcatului, există primejdia multor neînțelegeri și dezbinări între cei ce cred în El, deoarece diavolul, sau dezbinătorul, caută să îi învrăjbească pe oameni și să-i separe.
Despre aceste dezbinări vorbește și Apostolul de astăzi, în Cartea Faptele Apostolilor 20, 28-30.
Prin rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi și pentru cei care vor crede în El, Domnul Iisus Hristos ne arată că nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii, ci trebuie să ne și rugăm pentru ea. Trebuie să ne rugăm ca să putem păstra și mărturisi dreapta credință creștină și să putem păstra și cultiva împreună dreapta viețuire creștină, afirmând astfel sfânta unitate a Bisericii, a celor care cred în Sfânta Treime ca fiind singurul Dumnezeu adevărat, izvorul vieții, al iubirii și al bucuriei veșnice.
Domnul Iisus Hristos știe că Tatăl ascultă rugăciunea Fiului, pentru că Fiul a păzit, ca Păstor al ucenicilor Săi, pe cei încredințați Lui de către Tatăl. De aceea, Domnul Iisus spune Tatălui din ceruri: „I-am păzit și le-am făcut lor cunoscut numele Tău”, adică numele de Tată al Unui Fiu veșnic, „Și n-a pierit niciunul dintre ei decât fiul pierzării”, adică Iuda Iscarioteanul, „ca să se împlinească Scriptura”. Și aici Sfinții Părinți au identificat Psalmul 108, sau 109 în versiunea latină, în care se vorbește despre cel ce s-a ridicat împotriva lui Iisus și, în locul iubirii Lui, I-a răspuns cu viclenie și răutate.
Cu alte cuvinte, Iuda s-a pierdut, adică s-a despărțit de Hristos și de ucenicii Săi, și nu pentru că Iisus l-ar fi umilit sau l-ar fi alungat, ci pentru că el, de bunăvoie, s-a despărțit de Hristos.
De ce? Deoarece Iuda Iscarioteanul a iubit banii și lumea pământească mai mult decât pe Hristos Domnul, pe Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului și Mântuitorul lumii.
În Evanghelia de astăzi vedem și grija Sfântului Arhiereu, a Marelui Preot sau a Păstorului Celui Bun, Iisus Hristos, pentru ucenicii sau discipolii Săi, adică pentru oamenii încredințați Lui de Dumnezeu Tatăl spre păstorire. Ce înseamnă păstorire? Mai precis, pentru a fi hrăniți și adăpați spiritual cu adevărul Evangheliei și cu darurile Duhului Sfânt.
De aceea, această Rugăciune Arhierească a Domnului Iisus Hristos devine lumină vie pentru grija părintească a păstorilor duhovnicești față de cei pe care îi păstoresc pe calea mântuirii. Devine lumină vie pentru responsabilitatea pastorală a arhiereilor care conduc eparhii, adică păstoresc cler și popor creștin.
Iată încă un motiv pentru care Biserica a rânduit ca această Duminică a VII-a după Sfintele Paști, care precede Duminica Pogorârii Sfântului Duh, să fie consacrată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și să fie citită Evanghelia care conține rugăciunea lui Iisus pentru unitatea Bisericii.
Acești Sfinți Părinți, mai precis mitropoliții, nu au fost toți episcopii la Sinod, ci mitropoliții care se aflau în fruntea provinciilor. Ceilalți episcopi obișnuiți și corepiscopi au rămas acasă pentru nevoile spirituale ale credincioșilor și ale eparhiilor.
Acești Sfinți Părinți ierarhi sau mitropoliți, adunați la Niceea în anul 325, adică arhipăstori ai preoților, diaconilor și credincioșilor din mitropoliile lor, aveau datoria de a păzi dreapta credință și unitatea Bisericii în fața ereziilor și a schismelor sau dezbinărilor.
Această Duminică a șaptea după Sfintele Paști ne cheamă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai confuză din punct de vedere spiritual.
Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox, așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, prin primele șapte articole, și Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, când s-a diortosit textul de la Niceea și s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, ultimele cinci articole, pe care noi le rostim la botez și la fiecare Sfântă Liturghie, pentru că reprezintă credința creștină ortodoxă în formă concentrată.
Această credință apostolică, formulată și proclamată solemn de Sfinții Părinți ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, este baza unității Bisericii, lumina vieții creștine și temelia mântuirii sau a dobândirii vieții veșnice.
Prin urmare, pentru a păstra dreapta credință a Bisericii Ortodoxe, trebuie să cunoaștem bine Crezul ortodox, să-l învățăm pe de rost noi și copiii noștri.
De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea de învățătură de credință ortodoxă sau Catehismul ortodox, care se tipărește mai des tocmai pentru a cunoaște mai bine credința noastră ortodoxă și modul de a trăi duhovnicește în Biserică și în societate.
Deci, Duminica a șaptea după Paști ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, să-i creștem pe copii și pe tineri în dreapta credință, să nu ne lăsăm amăgiți de alte credințe sau grupări religioase, care caută să-i rupă pe creștinii ortodocși de Biserica Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și să-i atragă la gruparea sau comunitatea lor neortodoxă, despărțită de credința dată sfinților odată pentru totdeauna.
Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic ne învață că dreapta credință sau credința ortodoxă nu se păstrează de unul singur, în izolare sau dezbinare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire și de viețuire cu Biserica, după cum Sfinții Părinți adunați în Sinod la Niceea au mărturisit împreună dreapta credință și au respins rătăcirea sau erezia preotului Arie din Alexandria.
Cu alte cuvinte, dreapta credință se păstrează în Biserică și de către Biserică, iar Sfântul Sinod Ecumenic este glasul Bisericii luminat de Duhul Sfânt pentru a mărturisi dreapta credință și a păstra astfel unitatea Bisericii și comuniunea vie cu Preasfânta Treime, izvorul mântuirii și al vieții veșnice. Așa cum cântăm spre sfârșitul Liturghiei, când spunem că preamărim pe Sfânta Treime pentru că Aceasta ne-a mântuit pe noi. Deci, Sfânta Treime este izvorul mântuirii și al vieții veșnice.
Dacă ne rupem de Sfânta Biserică Ortodoxă, nu mai suntem creștini dreptcredincioși și dreptmăritori, deoarece numai în comuniunea sfinților Bisericii Ortodoxe din toate timpurile se păstrează dreapta credință mântuitoare și sfințitoare.
De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de un singur episcop, ci de cel puțin trei episcopi, care au confirmat mărturisirea lui de credință ortodoxă, pentru a arăta astfel legătura acestui nou episcop cu întreg episcopatul ortodox din lume, cu Biserica Ortodoxă întreagă.
De asemenea, oricât am fi de inteligenți sau de învățați, niciodată nu trebuie să interpretăm de unii singuri Sfânta Scriptură, ci împreună cu Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe din toate veacurile și din toate locurile, adică împreună cu toți păstorii sufletești, ierarhii și preoții ortodocși care păstoresc sau îndrumă comunitățile creștine pe calea mântuirii.
De ce? Pentru că dreapta credință înseamnă temelia mântuirii omului, a dobândirii vieții și a fericirii veșnice. Însă, dacă pierdem dreapta credință sau credința ortodoxă, pierdem darul vieții veșnice, deoarece pierdem adevărata sau dreapta legătură cu Dumnezeu Cel adevărat, Care este izvorul vieții veșnice.
Sfântul Atanasie cel Mare, de pildă, spunea că, dacă Hristos este doar o făptură și nu este Dumnezeu adevărat, El nu poate să-mi dăruiască mie viața veșnică. Nu o are în Sine, dacă nu este Dumnezeu adevărat și nici nu mă poate îndumnezei. Deci dreapta credință nu este un simplu exercițiu intelectual, ci este o adevărată atitudine sau relație în raport cu Dumnezeu.
Dacă Hristos nu este Dumnezeu adevărat, atunci legătura noastră nu este o legătură cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice, ci cu un oarecare învățat, cu un om care are o anumită notorietate sau celebritate.
Totodată, dreapta credință ne cheamă la dreapta viețuire întru sfințenie, adică ne cheamă la pocăință pentru păcate și la ridicarea din păcate, la viață curată și la fapte bune de milostenie sau de ajutorare a semenilor noștri.
Dreapta credință ne cheamă și la o dreaptă lucrare misionară, aceea de a transmite Evanghelia iubirii Domnului Iisus Hristos și dreapta credință prin cuvânt și fapte generației viitoare, copiilor și tinerilor, prin educație religioasă în familie, în biserică și în școală.
Astfel mărturisim din neam în neam sau din generație în generație pe Hristos Cel milostiv și iubitor de oameni, Capul Bisericii și Mântuitorul lumii, Cel ce ieri și astăzi și în veci este Același, după cum se spune în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei.
Să ne ajute milostivul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și ale tuturor sfinților, să păstrăm dreapta credință ca fiind cel mai mare dar spiritual al vieții. Să creștem în dreapta credință și în sfințenia pe care ne-o dăruiește ea, pentru a dobândi bucuria despre care vorbește Domnul Iisus Hristos în Evanghelia Sa, zicând: „Ca bucuria Mea să fie deplină în ei” – Ioan, capitolul 17, versetul 13, din Evanghelia de astăzi.
Adică bucuria de a fi ortodox, care înseamnă dreptcredincios, dreptmăritor creștin, precum și bucuria de a trăi în lume cu nădejdea dobândirii mântuirii și a vieții veșnice. Amin.”
