Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit, duminică, 2 noiembrie 2025, un amplu cuvânt de învățătură la Duminica a XXII-a după Rusalii, cunoscută și sub denumirea „Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr”, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală.
În predica sa, Patriarhul României a vorbit despre judecata sufletului după moarte, despre dreptatea lui Dumnezeu și despre responsabilitatea iubirii milostive, arătând că iadul și raiul sunt mai întâi stări sufletești pe care omul le pregătește încă din viața pământească.
„Raiul este bucuria comuniunii de iubire a oamenilor smeriți și milostivi cu Dumnezeu Cel smerit și milostiv, iar iadul este suferința omului egoist, fără iubire milostivă. Iadul este durerea vidului spiritual din sufletul omului nemilostiv, pentru că nu a răspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu cât a trăit pe pământ”, a subliniat Patriarhul Daniel.
„Focul iadului este mustrarea conștiinței și suferința sufletului nemilostiv”
Preafericirea Sa a explicat, în detaliu, semnificația duhovnicească a parabolei evanghelice, amintind că bogatul nemilostiv nu a fost condamnat pentru bogăție, ci pentru egoismul și nepăsarea care i-au împietrit inima.
„Evanghelia nu ne spune că bogăția ar fi rea în sine, ci că lipsa milostivirii duce la pierderea mântuirii. Focul sau văpaia în care se află sufletul bogatului nemilostiv înseamnă mustrarea conștiinței, suferința sufletului pentru binele pe care putea să-l facă, dar nu l-a făcut”, a arătat Patriarhul României.
Patriarhul a subliniat că „iadul nematerial” nu este o pedeapsă impusă din afară, ci un gol interior, un vid al iubirii:
„Focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual din sufletul omului nemilostiv, insensibil și inuman în relațiile cu semenii săi.”
„Bogatul și-a îngropat sufletul în trup. Lazăr și-a îmbogățit sufletul în suferință”
Patriarhul Daniel a explicat contrastul dintre cele două personaje ale Evangheliei: bogatul care trăia doar trupește și Lazăr care, deși sărac, trăia duhovnicește.
„Bogatul devenise cu totul trupesc, trăind numai biologic, nu și duhovnicește. De multă vreme el își îngropase sufletul în trup, iar sufletul său, în loc să înduhovnicească trupul, a devenit cu totul material. Săracul Lazăr, deși disprețuit și bolnav, și-a îmbogățit sufletul prin răbdare, smerenie și nădejde în Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.
„Câinii au fost mai omenoși decât bogatul, pentru că îi lingeau rănile săracului, arătând o compasiune pe care omul bogat o pierduse”, a adăugat Patriarhul, arătând că milostivirea este trăsătura care desparte omenirea de cruzime.
„Fericirea veșnică nu depinde de faptele exterioare, ci de starea inimii”
Patriarhul a subliniat că judecata lui Dumnezeu nu se face doar după numărul faptelor bune, ci mai ales după curăția sufletului și iubirea smerită.
„În fața lui Dumnezeu nu contează doar mulțimea faptelor bune, ci bunătatea sufletului smerit. Bogatul nemilostiv a fost osândit nu atât pentru faptele lui rele, cât pentru binele pe care putea să-l facă și nu l-a făcut”, a spus Preafericitul Părinte Daniel.
El a explicat, citând din Sfântul Ioan Gură de Aur, că milostenia este cheia comuniunii cu Dumnezeu:
„Avraam a fost văzut în rai pentru că era milostiv. Chema trecătorii în casa lui și le arăta ospitalitate și iubire smerită. Pe când bogatul nemilostiv, deși Lazăr era aproape de casa lui, îl privea ca pe un străin.”
„Din Evanghelia iubirii milostive se inspiră lucrarea socială a Bisericii”
Patriarhul României a arătat că Evanghelia iubirii milostive este temelia tuturor faptelor filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române.
„Din această Evanghelie a iubirii milostive a lui Hristos se inspiră Biserica noastră atunci când organizează cantine pentru bătrâni, cămine pentru copii orfani, așezăminte pentru săraci, bolnițe, farmacii, cabinete medicale și spitale”, a precizat Patriarhul.
„De modul în care trăim taina iubirii milostive, aici pe pământ, depinde fericirea sau nefericirea noastră veșnică. Viața aceasta este pregătirea pentru viața de dincolo”, a mai adăugat Preafericirea Sa.
„Dar din dar se face Rai”
În încheiere, Patriarhul Daniel a îndemnat credincioșii la rugăciune, milostenie și comuniune în iubire, amintind cuvântul popular luminat de Evanghelie:
„Dar din dar se face Rai.
Dăruind altora din darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu și le-am cultivat prin rugăciune și muncă, dobândim Raiul – adică fericirea vieții veșnice – spre slava lui Dumnezeu, bucuria îngerilor și mântuirea noastră.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr), 2 noiembrie 2025, rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră prăznuiește Duminica a XXII-a după Rusalii. În Evanghelia sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne vorbește despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr.
În esență, Evanghelia ne spune că bogatul își pierde mântuirea nu pentru că este bogat, ci pentru că este nemilostiv.
Această pericopă evanghelică ne arată trei mari învățături:
În primul rând, ne arată că sufletul nemuritor al omului, după despărțirea sa de trup, ajunge fie în bucuria drepților, fie în întristarea păcătoșilor nepocăiți – adică fie în starea fericită din Rai, fie în starea tristă și chinuitoare din iad.
În al doilea rând, înțelegem din Evanghelia de astăzi că sufletul omului despărțit de trup este activ, are conștiința luminată și poate comunica spiritual cu alte suflete.
În al treilea rând, învățăm că sufletele oamenilor, după despărțirea lor de trupuri, sunt conștiente de starea proprie în care se află și de deosebirea care există între Rai și iad, între comuniunea fericită și singurătatea nefericită sau chinuitoare.
Focul sau văpaia în care se află sufletul bogatului nemilostiv, după interpretarea Sfinților Părinți ai Bisericii, înseamnă mustrarea conștiinței, un regret, o suferință a sufletului pentru faptele rele săvârșite sau pentru binele pe care omul putea să-l facă pe pământ, dar nu l-a făcut.
Altfel spus, focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual din sufletul omului nemilostiv – adică insensibil și inuman în relațiile cu semenii săi.
Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr reprezintă două persoane diferite, două stări sociale diferite și două stări spirituale diferite.
Fericitul Augustin spune că Mântuitorul Iisus Hristos îl numește pe sărac, rostindu-i numele – Lazăr, care în limba ebraică înseamnă „Cel ajutat”.
Numele bogatului însă nu este pronunțat de Mântuitorul Iisus Hristos.
Fericitul Augustin interpretează această diferență zicând că Lazăr este pomenit pe nume fiindcă numele lui este înscris în ceruri, iar bogatul nu este pomenit pe nume fiindcă nu este înscris în Cartea Mântuirii.
Evanghelia ne spune că bogatul trăia „veselindu-se în toate zilele în chip strălucit”. Era îmbrăcat în porfiră și vison, adică în haine scumpe, și petrecea toată ziua în ospețe luxoase.
Pe când săracul Lazăr era bolnav și singur, plin de bube și flămând. El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre câini, pentru că numai câinii erau aproape de el și îi lingeau rănile, oferindu-i astfel un oarecare pansament.
Câinii din jurul săracului Lazăr deveniseră mai omenoși decât bogatul nemilostiv, care îl privea pe Lazăr ca pe un viețuitor între animale, nu ca pe un om.
Vedem, așadar, două stări de viață umană total diferite: una trăită în lux, ospăț și veselie, și alta trăită în sărăcie, suferință și singurătate.
Această prezentare a două stări sociale opuse, trăite de doi oameni diferiți, ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului de a-și trăi viața pe pământ în mod diferit.
Despre moartea săracului Lazăr, Evanghelia spune că sufletul acestuia a fost dus de îngeri în ceruri, sânul lui Avraam, adică în fericita comuniune a drepților, care în timpul vieții lor pământești au împlinit voia lui Dumnezeu, rugându-se Lui și răbdând cu smerenie toate încercările, necazurile și suferințele, cerând neîncetat ajutorul Său.
Însă, după ce viața pământească a bogatului s-a sfârșit, acesta a fost înmormântat, spune Evanghelia, iar sufletul său a ajuns în iad.
De fapt, Evanghelia vorbește mai întâi despre trupul bogatului înmormântat, fiindcă bogatul devenise cu totul trupesc, adică trăia doar biologic. De multă vreme el își îngropase sufletul în trup, trăind numai trupește, nu și duhovnicește. Sufletul său, în loc să înduhovnicească trupul, a devenit cu totul trupesc și, de aceea, a ajuns în iadul singurătății și al suferinței.
În partea a doua a Evangheliei de astăzi vedem cum, după moartea trupului, se schimbă starea sufletului bogatului și starea sufletului săracului.
Săracul Lazăr, cel care a trăit în suferință, în sărăcie și singurătate, fiind desconsiderat de oameni, se află acum în sânul lui Avraam, adică în comuniunea și bucuria drepților, care și-au pus nădejdea numai în ajutorul lui Dumnezeu. Iar bogatul nemilostiv, cel care pe pământ a trăit numai în plăceri materiale – în lux, în confort, în haine frumoase și mâncăruri gustoase – acum se chinuiește în văpaia și suferința iadului.
Ne putem întreba ce fapte a făcut unul sau altul dintre acești doi oameni pe care ni-i prezintă Evanghelia? În general, se spune că fiecare om va fi judecat după faptele sale bune sau rele. Însă, în cazul de față, nu cunoaștem nici faptele rele ale bogatului nemilostiv, nici faptele bune ale săracului Lazăr — Evanghelia nu le pomenește.
Nu se spune pentru care fapte rele a fost trimis bogatul nemilostiv în iad, nici pentru care fapte bune a fost primit săracul Lazăr în rai.
Se spune doar că se cuvenea ca acela care a trăit în fericire trecătoare pe pământ să fie acum trist și nefericit, iar cel care a suferit pe pământ să se bucure acum în ceruri.
La o primă lectură, Evanghelia lasă să se înțeleagă că există o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensației, a echității: cei care s-au bucurat prea mult de cele materiale în lumea aceasta, fără a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile primite și fără a fi milostivi cu cei mai săraci decât ei, nu se vor mai bucura de fericire în viața de dincolo de mormânt.
Dacă citim însă mai atent, observăm că bogatul nemilostiv și săracul Lazăr nu au fost judecați în primul rând după faptele lor, ci după starea duhovnicească a vieții lor.
Bogatul nemilostiv a trăit o viață plină de egoism, nepăsare și insensibilitate. El nici nu mulțumea lui Dumnezeu, Care i-a dat bogăție, sănătate și viață fără tulburare, nici nu avea milă de cei săraci. Prin urmare, nerecunoștința față de Dumnezeu și nemilostivirea față de aproapele l-au coborât pe bogatul nemilostiv în iadul izolării, pentru că el devenise deja inuman, sau subuman.
El a ajuns în starea de singurătate a iadului, fiindcă nu a adunat în sufletul său niciun dram de iubire smerită și milostivă — singura care l-ar fi putut apropia de Dumnezeu, Cel milostiv și sfânt.
Sufletul bogatului nemilostiv coboară în starea de nefericire a iadului spre care el însuși s-a îndreptat în mod liber, prin neomenie, nepăsare față de suferința omului sărac și bolnav. Întrucât bogatul trăia într-o totală stare de egoism, de mulțumire de sine, de autosuficiență și de preocupare exclusivă de sine, el nu se mai gândea nici la Dumnezeu — Dătătorul vieții și al fericirii —, nici la săracii și bolnavii nefericiți care aveau nevoie de ajutorul lui.
Prin urmare, putem înțelege mai bine că bogatul nemilostiv a fost osândit nu atât pentru faptele sale rele, cât pentru binele pe care putea să-l facă și nu l-a făcut, și pentru că a confundat libertatea cu lenevia și cu insensibilitatea, c nepăsarea spirituală față de cei aflați în suferință.
Pe de altă parte, vedem că săracul Lazăr este dus de îngeri în rai nu pentru că ar fi avut multe fapte bune, ci pentru starea îmbunătățită a sufletului său — smerit, răbdător și plin de nădejde în Dumnezeu.
Binele pe care l-a săvârșit săracul Lazăr constă în curățirea, luminarea și îmbogățirea sufletului său prin virtutea răbdării cu nădejde în Dumnezeu, fără răzvrătire și fără osândirea aproapelui – a bogatului nemilostiv –, prin tăcerea sa smerită și pașnică. Deși sărac din punct de vedere material, totuși Lazăr și-a îmbogățit sufletul cu multe virtuți, și anume: smerenia, răbdarea, nădejdea în Dumnezeu, neosândirea aproapelui. Deși viețuitor cu trupul în lume, el a trăit sufletește în singurătate, ca un sihastru care îmblânzește animalele și pacifică patimile egoiste prin smerenia sufletului său.
Evanghelia de astăzi ne arată că săracul Lazăr este răsplătit cu bucurie veșnică pentru starea sfântă a sufletului său, pentru că a avut pe pământ, înainte de moartea trupului, un suflet bun, smerit și răbdător.
El se bucură în ceruri de fericire și slavă netrecătoare, pentru că nu a cârtit, ci, în tăcere pașnică și răbdare, și-a întărit, luminat și modelat sufletul întru îmbunătățire.
Evanghelia de azi ne descoperă, așadar, un adevăr fundamental: în fața lui Dumnezeu nu contează doar mulțimea faptelor bune, ci bunătatea și curăția sufletului smerit. Evanghelia ne arată că sufletul bogatului nemilostiv poate comunica sau vedea spiritual, dar nu poate avea comuniune de bucurie cu cei milostivi, cu Avraam și cu drepții din Rai, nici nu-și poate schimba singur starea existențială în care se află, pentru că nu a cultivat comuniunea iubirii milostive cât timp a trăit pe pământ.
Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: „De ce bogatul a văzut alături de sărac pe Avraam?”
Și tot el răspunde: „Pentru că Avraam era milostiv. Avraam chema trecătorii de pe drum la el în casă și le arăta ospitalitate, iubire smerită și milostivă. Pe când bogatul nemilostiv, deși Lazăr era la casa lui sau aproape de casa lui, îl privea ca pe un străin.”
Vedem, așadar, cum Evanghelia ne descoperă starea sufletească a bogatului, care pierde fericirea pentru nemilostivirea sa, și starea duhovnicească a săracului Lazăr, smerit și răbdător, care primește bucuria comuniunii drepților.
Evanghelia mai spune că bogatul a cerut lui Avraam să-i permită lui Lazăr să-i ușureze suferința, aducându-i să guste puțină apă. Iar Avraam i-a răspuns că nu se poate, întrucât este o prăpastie mare între cei milostivi și cei nemilostivi. În cele din urmă, bogatul l-a rugat pe Avraam să-l trimită pe Lazăr la cei cinci frați ai săi, ca să se pocăiască, spunând: „Dacă l-ar vedea pe Lazăr înviat din morți, poate s-ar îndrepta.”
Iar Avraam i-a zis: „Dacă n-au ascultat de Moise și de prooroci, nu vor asculta nici de cel care înviază din morți.”
Evanghelia de astăzi, așadar, ne arată că Raiul este bucuria comuniunii de iubire a oamenilor smeriți și milostivi cu Dumnezeu Cel smerit și milostiv, iar iadul este suferința omului egoist, fără iubire milostivă.
Iadul este durerea vidului spiritual din sufletul omului nemilostiv, pentru că nu a răspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu cât a trăit pe pământ.
Din această Evanghelie a iubirii milostive a lui Hristos se inspiră Biserica noastră atunci când organizează cantine pentru bătrâni, cămine pentru copii orfani, așezăminte pentru săraci, bolnițe, farmacii, cabinete medicale și spitale.
Evanghelia de astăzi ne învață că de modul în care trăim taina iubirii milostive, în mod liber, aici pe pământ, depinde fericirea sau nefericirea noastră veșnică, dincolo de mormânt.
Să ne rugăm, așadar, lui Dumnezeu să ne ajute să înțelegem cât de prețioasă este viața pe pământ, ca pregătire pentru viața veșnică și fericită din ceruri.
Prin cuvântul bun, prin rugăciunea pentru alții, prin ajutorarea săracilor și cercetarea bolnavilor, împlinim ceea ce spune poporul nostru luminat de Sfânta Evanghelie: „Dar din dar se face Rai.”
Dăruind altora din darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu și le-am cultivat prin rugăciune și muncă, dobândim Raiul – adică fericirea vieții veșnice – spre slava lui Dumnezeu, bucuria îngerilor și mântuirea noastră.
Amin.”
