În Duminica a 32-a după Rusalii, numită și „a lui Zaheu”, 25 ianuarie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. În predica rostită cu acest prilej, Patriarhul a arătat că întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul descoperă puterea bunătății dumnezeiești de a vindeca lăcomia, de a naște pocăință și de a transforma viața în milostenie.
Bunătatea lui Hristos vindecă sufletul pătimaș
Preafericitul Părinte Daniel a pornit de la mesajul central al Evangheliei: bunătatea Mântuitorului atinge tocmai locul rănit al inimii omului și deschide calea îndreptării. Zaheu, șef al vameșilor din Ierihon, îmbogățit prin nedreptate, ajunge să simtă că avuția nu oferă pace sufletească. Această nemulțumire lăuntrică devine începutul căutării.
Patriarhul a reamintit contextul istoric: vameșii erau colectori ai dărilor pentru imperiu, ispitiți adesea să strângă mai mult decât îngăduia legea. În acest cadru, Zaheu apare ca un om disprețuit pentru lăcomie și invidiat pentru bogăție, iar dorința lui de schimbare se leagă de conștientizarea unei lipse: fericirea nu se cumpără.
Sicomorul, semnul unei căutări
Urcarea lui Zaheu în sicomor, motivată de statura lui mică, devine, în tâlcuirea Patriarhului, imaginea unei căutări sincere. În sprijinul acestei înțelegeri, au fost evocate mărturii patristice: teologul sirian Filoxen de Mabbug arată că Zaheu dorea să-L vadă pe Iisus și nădăjduia să-I urmeze; Sfântul Chiril al Alexandriei vorbește despre „sămânța mântuirii” care încolțește în el; iar Fericitul Augustin subliniază că Hristos era deja lucrător în inima lui, înainte de a-I trece pragul casei.
De aici se desprinde un accent esențial: gestul lui Zaheu depășește curiozitatea; el exprimă o dorință de luminare și de schimbare a vieții.
„Zahee, coboară-te degrabă”: chemarea care schimbă omul
Patriarhul a arătat că Domnul Iisus Hristos îl cheamă pe Zaheu pe nume, în văzul mulțimii, și își exprimă dorința de a intra în casa lui: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Reacția oamenilor este previzibilă: mirare și murmur, deoarece opinia publică îl eticheta pe Zaheu drept „păcătos”.
În acest punct, predica a evidențiat că Mântuitorul cunoaște sufletele și vede în om posibilitatea îndreptării. Acolo unde lumea vede doar trecutul, Hristos vede începutul unei vindecări.
De la lăcomie la dărnicie: pocăința se arată în fapte
Odată intrat Hristos în casa lui, Zaheu se schimbă radical. Nu apare o mustrare aspră, iar schimbarea se naște din întâlnirea cu bunătatea nemeritată: Zaheu își mărturisește hotărârea de a dărui săracilor jumătate din avere și de a întoarce împătrit celor nedreptățiți.
Patriarhul a subliniat că pocăința nu rămâne la nivel de regret, ci devine o transformare a modului de a gândi și de a trăi, vizibilă în milostenie și îndreptare.
„De ce le merge bine celor răi”: răbdarea lui Dumnezeu și chemarea la convertire
Un punct puternic al predicii a fost explicația oferită pentru o întrebare pe care mulți o poartă în suflet: cum se face că unor oameni răi le merge bine?
Preafericitul Părinte Daniel a explicat că darurile lui Dumnezeu, răbdarea și bunătatea Sa pot lucra ca o chemare tainică spre întoarcere: Domnul așteaptă ca bunătatea, milostivirea și dărnicia Lui să-i trezească, la vremea potrivită, pe cei împietriți, spre schimbarea vieții. Mesajul are și o concluzie duhovnicească: Dumnezeu dorește mântuirea tuturor și lucrează pentru ca omul să vină liber la El, cu dor de viață veșnică, în iubirea Preasfintei Treimi.
Îndemn pentru credincioși
În final, Patriarhul a arătat că întâlnirea cu Hristos schimbă omul din interior și face posibilă o viață nouă, rodită în fapte bune. Episodul lui Zaheu rămâne un model de nădejde: oricât de adâncă ar fi căderea, bunătatea lui Dumnezeu poate aprinde în om dorința de îndreptare și poate transforma lăcomia în dărnicie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Daniel, în Duminica a 32-a după Rusalii, 25 ianuarie, numită și „a lui Zaheu”, când Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie de la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale:
”În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Astăzi Biserica noastră săvârșește Duminica a 32-a după Rusalii, iar Evanghelia după Luca ne vorbește despre Zaheu Vameșul. În esență, Evanghelia ne arată că bunătatea lui Iisus vindecă răutatea sufletului pătimaș al lui Zaheu. Sfânta Evanghelie care se citește în Duminica a 32-a după Rusalii ne arată cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, când, din om lacom, devine om milostiv, arătând în același timp stare de pocăință și fapte de milostenie izvorâte din pocăință.
În vremea Domnului Iisus Hristos, în Israel, vameșii erau oamenii desemnați de regimul roman de ocupație să adune impozite pentru imperiu. Erau, deci, acești vameși strângători de dări sau colectori de taxe. Aceștia erau, în general, dornici de îmbogățire, colectând cu lăcomie de la populație mai mulți bani decât permitea legea.
Unul dintre vameși, numit Zaheu, mai-marele sau șeful vameșilor din Ierihon și împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui și invidiat pentru bogăția pe care o adunase în scurt timp, dar în mod necinstit sau nedrept, prin înșelăciune și răpire. La un moment dat însă, în viața acestui vameș lacom și nedrept, s-a trezit o dorință de schimbare. Când? Atunci când și-a dat seama că nu devenise atât de fericit pe cât sperase să fie.
Bogățiile materiale adunate de el cu lăcomie, în scurt timp, nu îl mulțumeau sufletește. Simțea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria și fericirea sufletului nu se dobândesc prin acumulare necinstită de bunuri materiale în jurul omului, dacă sufletul omului este lipsit de bunătate, de generozitate sau dărnicie. De aceea, Zaheu, om bogat, dar mic de statură, se urcă într-un sicomor, într-un pom fructifer, spre a reuși să-L vadă pe Iisus din Nazaret, despre Care auzise că a schimbat viețile multor oameni.
Teologul sirian Filoxen de Mabbug, la începutul secolului al VI-lea, în Omilia a IV-a, spune despre Zaheu că, încă înainte de a fi chemat de Iisus, acesta spera să-L vadă și să devină ucenicul Lui. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Zaheu a dorit să-L vadă pe Iisus și de aceea a urcat într-un sicomor, și astfel o sămânță a mântuirii a încolțit în el. Iar Fericitul Augustin spune despre Zaheu că ”Hristos, Care Se sălășluia deja în inima lui, este întâmpinat și primit în casa lui.”
Deci nu era o simplă curiozitate gestul lui, ci o căutare. Deși, la prima vedere, fapta lui Zaheu părea mai degrabă una inspirată de curiozitate, totuși, în adâncul său, acesta simțea și credea că Domnul Iisus Hristos, Învățătorul și Vindecătorul, poate să-l elibereze de patima lăcomiei de avere, să-i schimbe viața și să-i dăruiască o nouă lumină în viața sa.
Dovadă că Zaheu era mânat de o căutare sinceră și de o dorință de schimbare a vieții sale se vede tocmai în faptul că Domnul Iisus Hristos, Cunoscătorul sufletelor oamenilor, l-a chemat pe nume, doar pe el, dintr-o mulțime de oameni, și i-a spus că dorește să fie primit în casa lui, deși acesta era un om lacom, nedrept și asupritor al locuitorilor din ținutul Ierihonului. Iisus Hristos nu judecă pe nimeni în mod pripit, după aparențe sau după opinia publică superficială. Pentru că a venit în lume pentru mântuirea oamenilor, Domnul Iisus Hristos oferă întotdeauna celor care Îl caută o cale sau o șansă de mântuire și le răspunde acestora într-un mod direct, surprinzător sau neașteptat.
Trecând prin Ierihon, Domnul Iisus Hristos este atent nu numai la mulțimea pe care o întâlnește în cale. El îi vede, fizic și spiritual, nu doar pe cei din fața Lui, ci și pe cei de pe marginea drumului, nu doar pe cei de aproape, ci și pe cei aflați mai departe. Privind spre Zaheu, Iisus nu a văzut în el doar un om mic de statură și un curios care se urcase într-un sicomor pentru a-L vedea, ci mai ales a văzut un suflet în căutare și dornic de schimbare spirituală. De aceea Iisus i-a spus: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
Era o veste neașteptată și nemeritată, adresată unui vameș rău și lacom, spre mirarea tuturor celor care îl cunoșteau și îl urau pe Zaheu. De fapt, Domnul Iisus Hristos exprimă, în văzul și în auzul tuturor, dorința Sa de a intra în casa cuiva care nu ar fi îndrăznit niciodată să-L invite. Sfânta Evanghelie ne spune că această atitudine a Domnului Iisus față de Zaheu a provocat imediat mirare și murmur în mulțime.
Astăzi am spune că opinia publică a reacționat negativ la gestul neașteptat al Domnului Iisus. Poate că toți cei care cunoșteau faptele rele ale vameșului Zaheu erau, omenește vorbind, îndreptățiți să murmure, văzând că Iisus a intrat să găzduiască la un om păcătos. Însă, Domnul Iisus Hristos nu judecă pe oameni în mod pripit după opinia publică, deoarece aceasta este adesea incapabilă să cunoască imediat schimbările sau stările duhovnicești noi din sufletul omului.
Însă, cunoscând sufletul omului dornic de schimbare spirituală sau duhovnicească, Domnul Iisus Hristos, înainte de a-i judeca pe oameni, dorește să-i ajute, să-i vindece de patimi și să-i ridice din păcate, după cum El Însuși spune: „N-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea”, adică să o elibereze de păcat și de moarte. Evanghelia ne arată că bunătatea lui Hristos Cel milostiv a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu, cel lacom de averi.
După ce Iisus a intrat în casa lui Zaheu, acest vameș lacom devine un om darnic, se schimbă radical. Dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime de Iisus, ci pentru că a fost onorat cu o vizită nemeritată și neașteptată. Prezența lui Iisus în casa lui Zaheu l-a copleșit pe acesta. De ce? Pentru că i s-a acordat o onoare pe care știa că nu o merită.
Iisus l-a onorat pe un om păcătos, deși acesta era urât de concetățeni, deoarece era nedrept și rău în relațiile lui cu ei. Care au fost scopul și rezultatul vizitei lui Iisus în casa vameșului Zaheu? Nemărginita milostivire și copleșitoarea bunătate a lui Hristos au pătruns atât de puternic în sufletul lui Zaheu, dincolo de întunericul și răutatea păcatului lăcomiei care îl stăpânea pe acest om, încât a răscolit în el dramul de bunătate care mai rămăsese în adâncul sufletului său, ca un bob de jeratec sau un cărbune încă incandescent, acoperit până atunci de cenușa și zgura păcatului lăcomiei.
Când acest bob de jeratec aproape stins al chipului lui Dumnezeu în om a fost aprins de focul iubirii milostive și salvatoare a Domnului Iisus Hristos, din sufletul întunecat de lăcomie al lui Zaheu a țâșnit lumina unei vieți noi, mărturisită printr-o schimbare radicală: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.”
Tăciunele fumegând al sufletului său, întunecat de lăcomie, a devenit îndată torță înflăcărată de dărnicie, chip luminos al lui Dumnezeu Cel milostiv. Vedem aici marea înțelepciune și dumnezeiasca bunătate a Domnului Iisus Hristos, de duhovnic desăvârșit, Care vindecă și eliberează sufletele celor pătimași, transformând un om lacom într-un om darnic. Zaheu, lacomul și zgârcitul de ieri, devine astăzi milostiv și darnic, deoarece s-a întâlnit cu milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu, care l-a copleșit.
Omul înrăit și inuman, din pricina păcatului lăcomiei, a devenit bun, pentru că a fost copleșit de bunătatea lui Dumnezeu prezentă în Iisus Hristos. Omul Zaheu, cel nemilos și aspru, a devenit milostiv și prietenos față de sărac, pentru că L-a primit în casă și în suflet pe Dumnezeu Cel preamilostiv, pe Iisus Hristos.
Văzând această schimbare în viața lui Zaheu, Domnul Iisus a cuprins în această stare nouă de viață și familia acestuia, arătând astfel cum familia unui om păcătos care se pocăiește poate deveni părtașă la binecuvântarea lui Dumnezeu Cel milostiv și iertător. Și a zis către el Domnul Iisus: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam.”
De ce a mai adăugat, oare, Domnul Iisus și cuvintele: „pentru că și acesta este fiu al lui Avraam”? Nu era suficient să spună: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”? Aceste cuvinte ale Domnului Iisus Hristos ne descoperă motivația auto-invitării lui Iisus în casa lui Zaheu. Când Iisus numește pe cineva fiu al lui Avraam, aceasta înseamnă că acel om are credință în Dumnezeu.
Așadar, înțelegem că Zaheu s-a urcat într-un sicomor având credința că Iisus din Nazaret, Învățătorul și Doctorul sufletelor și al trupurilor, îl poate lumina și îi poate schimba viața. Această credință a lui Zaheu, pe care numai Iisus, Dumnezeu-Omul, o vedea în adâncul sufletului său, era, de fapt, dorința lui Zaheu de a avea o relație, o comuniune nouă cu Dumnezeu și cu semenii.
Aici Sfinții Părinți, ca Sfântul Ciprian al Cartaginei, de pildă, spun că el a devenit, mai ales prin milostenie, fiu al lui Avraam, pentru că Avraam nu era doar credincios, ci era și primitor de străini și milostiv. Deci, când acesta, care credea că Iisus îi poate schimba viața, a devenit și milostiv, oferind săracilor jumătate din averea sa și celor nedreptățiți întorcând împătrit ceea ce el furase de la oamenii pe care i-a înșelat sau i-a asuprit, atunci el a devenit și mai mult fiu al lui Avraam, nu numai prin credință, ci și prin milostenie.
Deci această dorință tainică a lui Zaheu a atras atenția Domnului Hristos. De fapt, mai întâi harul dumnezeiesc intrase în sufletul lui Zaheu, când acesta Îl căuta pe Iisus, iar apoi Iisus a intrat în mod vizibil și în casa lui Zaheu, pentru a dărui și a proclama mântuirea, adică vindecarea sufletului acestuia de patima egoistă a lăcomiei de avere.
În Evanghelia de astăzi vedem că Dumnezeu dorește să schimbe inimile și viețile oamenilor nu atât prin pedepse, boală, necazuri sau mustrări, cât mai ales prin copleșitoarea Sa bunătate, care se arată oamenilor păcătoși, ca ei să-L caute pe Dumnezeu Cel bun și milostiv, pentru a deveni și ei buni și milostivi asemenea Lui.
Însă, bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoși, nu doar pentru convertirea acestora, ci și ca un îndemn la milostenie adresat tuturor oamenilor, pentru ca toți să caute asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv, după cum spune Mântuitorul: „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este.” Așa ne spune Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 6, versetul 36.
Pe de altă parte, pocăința care se arată în schimbarea sau convertirea spirituală a lui Zaheu Vameșul nu este o stare de pocăință a sufletului care se manifestă doar ca regret pentru faptele rele săvârșite de el, ci această pocăință este și schimbarea în bine a modului de a gândi, de a trăi și de a făptui, adică săvârșirea faptelor bune, a faptelor de milostenie.
Întrucât Hristos Domnul nu l-a mustrat pe Zaheu, ci l-a onorat cu o vizită în casa lui, acesta, fiind copleșit de iubirea milostivă a lui Iisus, a trecut direct la faptele de milostenie izvorâte din pocăință și din îndreptare, adică a trecut de la lăcomie la dărnicie.
Din episodul întâlnirii Domnului Iisus Hristos cu Vameșul Zaheu învățăm și noi că putem să ne schimbăm viața în bine, din propria inițiativă, nu așteptând să fim pedepsiți sau certați cu boală, cu suferință sau cu mustrări, ci gândind la multa bunătate a lui Dumnezeu și la dorința Lui de a intra în casa sufletului nostru cu iubirea Lui milostivă, pentru a ne ajuta să fim și noi buni și milostivi.
Evanghelia de astăzi este plină de învățături duhovnicești, iar concluzia exprimată prin cuvintele Domnului Iisus: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” este un motiv de nădejde și încurajare pentru noi toți.
Tradiția Bisericii spune că Vameșul Zaheu a devenit ucenic al lui Iisus și a fost hirotonit de Sfântul Apostol Petru episcop al Cezareei Palestinei. El este pomenit ca apostol în Sinaxar la 20 aprilie.
Sfânta Evanghelie ne învață cum convertirea unui om păcătos s-a produs pentru că i s-au arătat acestuia o bunătate și o cinste pe care nu le merita. Ea ne ajută să înțelegem că multa blândețe, multa răbdare și multa bunătate ale lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăință pentru păcate, la schimbarea vieții prin săvârșirea faptelor bune.
Mulți oameni, deși sunt mai păcătoși decât alții, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deși sunt răi, totul le merge bine. Iar alții se întreabă de ce le merge bine acestor oameni atât de răi sau atât de lacomi. Răspunsul poate fi acesta: Domnul Iisus Hristos așteaptă ca bunătatea, milostivirea și dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoși sau răi să-și schimbe viața, să se convertească, nu din teamă de pedeapsă, ci urmând bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, Care iubește pe toți oamenii și dorește ca nimeni să nu piară, ci toți să se mântuiască, adică să vină la El în mod liber, cu dorință de mântuire, de a dobândi viața veșnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi.
Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să devenim buni și să săvârșim fapte bune, ca roade ale bunătății Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.
Amin.”
