La Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, prăznuită vineri, 15 august, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală, o predică în care a evidențiat semnificațiile teologice și duhovnicești ale praznicului, prezentând istoria, simbolismul și mesajul icoanei Adormirii Maicii Domnului.
Originea și răspândirea sărbătorii
Patriarhul a subliniat că Adormirea Maicii Domnului este „cea mai mare dintre cele nouă zile de pomenire în timpul anului liturgic închinate Maicii Domnului” și a precizat că „prima mențiune a acestei sărbători este în anul 460, cu prilejul sfințirii Bisericii «Adormirea Maicii Domnului» din Ghetsimani, de lângă Ierusalim”.
„Sărbătoarea s-a extins foarte mult în timpul împăratului bizantin Mauriciu (582-602), devenind cea mai importantă sărbătoare a Maicii Domnului”, a adăugat Preafericirea Sa.
Învățăturile din sinaxar și icoană
Patriarhul Daniel a prezentat izvoarele liturgice care explică praznicul: „Despre înțelesul acestei sărbători avem două izvoare liturgice principale: sinaxarul din 15 august și icoana Adormirii Maicii Domnului, reprezentată și pe prohodul Maicii Domnului”.
Relatând momentul vestirii mutării Maicii Domnului la cer, Patriarhul a citat cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Zice Fiul tău: vremea este a muta pe mama Mea la Mine”, precum și răspunsul Maicii Domnului, care „s-a bucurat cu bucurie mare” și „a urcat degrabă în Muntele Măslinilor pentru a se ruga”.
„Vedem că primul pas pe care l-a făcut, după ce a primit vestea mutării la Domnul, a fost rugăciunea de mulțumire pentru viața pământească și rugăciunea de pregătire a sufletului pentru cer”, a explicat Patriarhul.
Prezența Maicii Domnului în lume
Părintele Patriarh a subliniat că Maica Domnului rămâne mereu aproape de credincioși: „Nu faceți bucuria mea plângere”, le-a spus ea apostolilor, adăugând că va fi prezentă, prin rugăciunea ei, alături de cei care îi cer ajutorul. De aceea se spune într-o cântare că «lumea nu ai părăsit»”.
„Maica Domnului, deși a trecut prin moarte și apoi a fost mutată la cer cu trupul și cu sufletul, este prezentă în lume prin rugăciunile ei”, a afirmat Preafericirea Sa.
Sensul mutării în slavă
Patriarhul Daniel a arătat că mutarea Maicii Domnului la cer „nu este doar o simplă deplasare spațială de la pământ la cer, ci este și o schimbare existențială: o mutare la viața veșnică netrecătoare și o proslăvire harică a sufletului și a trupului Maicii Domnului”.
El a citat din Psalmul 44, versetul 11: „De-a dreapta Ta a stat Împărăteasa, îmbrăcată în haină aurită și preaînfrumusețată”, menționând că acesta prefigurează așezarea Maicii Domnului în dreapta Fiului Său.
Mesaj pentru credincioși
Patriarhul a subliniat că această sărbătoare „cheamă pe fiecare creștin ortodox la pregătirea pentru mutarea sau trecerea la viața cerească veșnică”.
„Creștinul nu se mută într-un necunoscut impersonal, nu «trece în neființă», cum se spune uneori în mod neadecvat, ci se mută la Domnul Hristos cel înviat din morți, adică adoarme în comuniune cu El, în nădejdea învierii și a vieții veșnice”, a explicat Patriarhul Daniel, citând cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, viu va fi chiar dacă va muri” (Ioan 11, 25).
Maica Domnului – ocrotitoarea tuturor
În final, Patriarhul a evidențiat rolul Maicii Domnului în viața creștinilor:
„Maica Domnului este ocrotitoarea familiilor, a copiilor, a mamelor, a părinților, a fecioarelor, a tuturor credincioșilor – bărbați și femei – și, în mod deosebit, ocrotitoarea săracilor, a văduvelor, a orfanilor și a celor pe care nu-i mai iubește nimeni. De aceea este numită «iubire cu smerenie» pentru cei pe care nu-i mai iubește nimeni. Ea este bucuria tuturor celor necăjiți, după cum se spune în Acatistul Maicii Domnului: «Bucuria celor necăjiți»”.
„Ca ocrotitoare, mamă milostivă și bună, este pururea rugătoare pentru lumea întreagă, spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria Bisericii”, a încheiat Patriarhul României.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostită la Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, 15 august 2025, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.”
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, astăzi Biserica noastră prăznuiește cea mai mare sărbătoare a Maicii Domnului, și anume Adormirea Maicii Domnului.
Această sărbătoare este cea mai mare dintre cele nouă zile de pomenire în timpul anului liturgic închinate Maicii Domnului, zile care sunt înscrise fie cu cruce roșie în calendar, fie cu font de culoare neagră. Șase dintre acestea sunt înscrise ca zile de pomenire cu cruce roșie.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este fixată în ultima lună a anului bisericesc, la 15 august. Prima mențiune a acestei sărbători este în anul 460, cu prilejul sfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ghetsimani, de lângă Ierusalim. Lăcașul a fost construit de împăratul bizantin Marcian, care a domnit între anii 450-457, dar a fost sfințit doar la trei ani după moartea sa. Așadar, prima sărbătoare închinată Adormirii Maicii Domnului a fost legată de această biserică din Ghetsimani, în anul 460.
Sărbătoarea s-a extins foarte mult în timpul împăratului bizantin Mauriciu (582-602), devenind cea mai importantă sărbătoare a Maicii Domnului.
Despre înțelesul acestei sărbători avem două izvoare liturgice principale: sinaxarul din 15 august și icoana Adormirii Maicii Domnului, reprezentată și pe prohodul Maicii Domnului.
Icoana cuprinde o bogăție de înțelesuri duhovnicești care reflectă ceea ce spune sinaxarul și arată sensul adânc al acestei sărbători.
Această sărbătoare se numește atât Adormirea Maicii Domnului, cât și Mutarea la cer a Maicii Domnului.
În sinaxar se spune că, înainte de adormirea ei, Hristos Domnul a trimis pe Arhanghelul Gavriil să-i spună: „Zice Fiul tău: vremea este a muta pe mama Mea la Mine.”
Apoi Arhanghelul i-a explicat Maicii Domnului, zicând: „Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare.”
Maica Domnului s-a bucurat cu bucurie mare și, dorind să se mute la Fiul său, a urcat degrabă în Muntele Măslinilor pentru a se ruga. Vedem că primul pas pe care l-a făcut, după ce a primit vestea mutării la Domnul, a fost rugăciunea de mulțumire pentru viața pământească și rugăciunea de pregătire a sufletului pentru cer.
Această relatare din sinaxar ne arată cum s-a pregătit Maica Domnului pentru clipa trecerii din această viață: mai întâi s-a rugat, iar apoi a văzut cum, pe când mergea pe drum, arbuștii de pe munte se plecau spre ea, ca semn de cinstire.
După ce s-a întors acasă, Maica Domnului a pregătit camera și patul pentru trecerea la Domnul. A făcut curățenie și a chemat la sine cele mai apropiate vecine, mai ales câteva văduve sărace, și le-a spus ceea ce îi vestise Arhanghelul Gavriil.
Apoi a făcut milostenie, dăruind hainele sale celor două văduve mai nevoiașe. Acestea au plâns, însă ea le-a spus că nu trebuie să plângă, pentru că ea merge la Fiul ei, în cer.
Sinaxarul ne mai spune că, deodată, printr-o lucrare dumnezeiască a Sfântului Duh, au început să vină la înmormântarea ei, pe nor, prin văzduh, apostolii lui Hristos, pentru a aduce cinstire Maicii Domnului.
De aceea, în icoana Adormirii Maicii Domnului se văd, în jurul catafalcului, apostoli, iar mai sus îngeri și femeile care erau prezente, vecinele ei. Sfinții Apostoli au venit să arate cinstea lor deosebită față de Maica Domnului, dar și să se tânguiască, potrivit tradiției iudaice, atunci când cineva pleacă din lumea aceasta.
Însă ea le-a zis: „Nu faceți bucuria mea plângere”, adăugând că va fi prezentă, prin rugăciunea ei, alături de cei care îi cer ajutorul. De aceea se spune într-o cântare că „lumea nu ai părăsit”.
Prin urmare, Maica Domnului, deși a trecut prin moarte și apoi a fost mutată la cer cu trupul și cu sufletul, este prezentă în lume prin rugăciunile ei.
Această relatare din sinaxar ne arată că Maica Domnului a primit cu bucurie vestea mutării la Domnul, a adormit în pace și a fost dusă la mormânt. La trei zile după înmormântare a venit și Apostolul Toma, care, și de această dată, a întârziat. El a dorit să vadă mormântul, iar cei prezenți, deschizându-l, au găsit înăuntru doar giulgiul Maicii Domnului. Atunci au înțeles că ea a fost mutată la cer, fiind călăuzită de îngeri la porunca Domnului Iisus Hristos, Cel care a luat-o la Sine, după cum se spune și în cântările liturgice ale sărbătorii.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului poartă acest nume pentru că orice moarte fizică a trupului, în creștinism, este numită „adormire întru Domnul”. Nu este numită moarte, ci adormire.
Maica Domnului a trecut prin moarte, ca toți oamenii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni, zice: ”După cum toți mor în Adam, toți vor învia în Hristos.”. Deci, Maica Domnului moare prin despărțirea sufletului de trup, dar în cazul ei nu se mai așteaptă învierea de obște. De ce? Pentru că Domnul Iisus Hristos, Fiul ei, Cel ce S-a zămislit și S-a născut din trupul ei, nu a voit să lase trupul Maicii Sale pradă stricăciunii, ci a luat-o la Sine, în cer.
Cu alte cuvinte, a mutat-o la cer, după cum i-a spus: „Vremea este a muta pe mama Mea la Mine.” Această mutare nu este doar o simplă deplasare spațială de la pământ la cer, ci este și o schimbare existențială: o mutare la viața veșnică netrecătoare și o proslăvire harică a sufletului și a trupului Maicii Domnului, o mutare în slava împărăției cerurilor, în pacea, bucuria și iubirea Preasfintei Treimi.
Nu trebuie uitat că această mutare în slavă a Maicii Domnului, rar subliniată în predici, este descrisă în cartea Apocalipsei, ca o stare în care ea se află împreună cu taina Bisericii, pentru că este icoana vie a Bisericii lui Hristos, cea care L-a purtat pe Hristos în pântece și simbolizează umanitatea hristoforă sau purtătoare de Hristos.
În Apocalipsa, capitolul 12, se spune că Maica Domnului are deasupra capului soarele – Hristos, Soarele dreptății; la picioare, Luna – lumea schimbătoare, care crește și descrește; iar în jur 12 stele – cei doisprezece apostoli, pe temelia mărturisirii cărora se zidește Biserica lui Hristos, El fiind Capul Bisericii.
Această icoană a Maicii Domnului în slavă este o descriere a stării ei în ceruri. Așadar, mutarea Maicii Domnului la cer nu este doar o deplasare spațială, ci intrarea într-un alt mod de existență, în dreapta lui Hristos și această așezare a Maicii Domnului în dreapta Fiului său a fost prevestită în Psalmul 44, versetul 11: „De-a dreapta Ta a stat Împărăteasa, îmbrăcată în haină aurită și preaînfrumusețată.” Acest verset este citat la Proscomidia ortodoxă, la pregătirea darurilor pentru Sfânta Liturghie.
Așadar, înțelegem că mutarea aceasta întru slava lui Hristos a Maicii Domnului este cinstirea supremă acordată ei de către Fiul Său, Cel care a dorit ca mama Sa, care L-a născut ca om, să fie alături de El, de Împăratul veacurilor, Cel preaslăvit.
Din acest motiv, Biserica Ortodoxă a numit această sărbătoare cu două denumiri: Adormirea Maicii Domnului, pentru a arăta că moartea ei, înțeleasă ca despărțirea sufletului de trup, a fost reală. Al doilea nume este Mutarea Maicii Domnului la cer, alături de Fiul ei, prin voința Lui.
De aceea, această sărbătoare nu este numită nici „Învierea Maicii Domnului”, nici „Înălțarea Maicii Domnului”, cum greșit spun unii, uneori din neștiință, deoarece ea nu s-a înălțat la cer cu putere proprie, așa cum S-a înălțat Hristos, ci a fost luată și mutată la cer de către Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care a dorit ca mama Sa să fie alături de El în slava împărăției cerurilor.
Sărbătoarea este numită, în mod corect, Adormire (chimisis în limba greacă) și Mutare (metástasis în limba greacă). Nu se numește nici „Înviere”, nici „Înălțare”, nici „Ridicare”, ci, conform tradiției ortodoxe, „Adormire” și „Mutare”. De aceea trebuie folosiți termenii corecți, așa cum se regăsesc în limba greacă.
Adormirea Maicii Domnului este prezentată în icoana ei ca început al mutării întru slava cerească. Icoana o înfățișează pe Maica Domnului așezată pe catafalc, iar în jurul Mântuitorului se văd îngerii din ceruri, semn al slavei cerești.
În icoana Adormirii, sufletul Maicii Domnului este reprezentat ca un copil mic, îmbrăcat în veșmânt alb, aflat în mâinile lui Hristos, aproape de inima Sa, în partea stângă, așa cum se vede și în tradiția iconografică. Acest copil îmbrăcat în alb simbolizează sufletul ei.
Așa cum Maica Domnului L-a purtat pe Fiul său pe brațul stâng, aproape de inimă, și L-a arătat lumii cu mâna dreaptă, spunând la Nunta din Cana Galileii: „Faceți tot ce vă va spune El”, tot astfel, acum Fiul poartă sufletul Maicii Sale pe mâinile Sale și îl arată îngerilor din cer.
Aceasta este cea mai concentrată predică a ei. Și acum vedem că, în momentul adormirii sale, sufletul Maicii Domnului este luat pe mâini de Hristos și este arătat îngerilor din cer. Foarte bine a surprins această legătură dintre Fiul și Maica Sa iconograful care a realizat icoana, arătând cât de mult prețuiește și cinstește Mântuitorul Iisus Hristos pe Mama Sa.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este plină de înțelesuri duhovnicești, mai ales pentru că este prăznuită la mijlocul ultimei luni din anul bisericesc, luna august, care ne amintește de timpurile de pe urmă ale vieții fiecărui om și ale sfârșitului istoriei.
Icoana Adormirii Maicii Domnului este adesea așezată deasupra ușilor unei biserici, în pronaos, pentru ca, atunci când credincioșii ies din lăcaș, să se gândească la ultimele zile ale viețuirii lor pe pământ. În ce stare spirituală îi va găsi moartea – ca despărțire a sufletului de trup – în aceea vor fi judecați sau, cum spunem mai blând astăzi, evaluați spiritual. Această evaluare a viețuirii cuprinde gândurile, cuvintele și faptele fiecărui om, trăite pe pământ.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este și hramul multor biserici care au devenit locuri de înmormântare pentru împărați, regi și domnitori. Astfel, hramul Adormirii Maicii Domnului îl găsim la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț, unde este înmormântat domnitorul Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Putna, unde odihnește Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, sau la Mănăstirea Hurezi, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, care a dorit să fie îngropat aici. Însă, în momentul aducerii osemintelor sale în țară, zona era sub ocupație străină și a fost înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa.
Această sărbătoare cheamă pe fiecare creștin ortodox la pregătirea pentru mutarea sau trecerea la viața cerească veșnică. De aceea și decesul unui creștin ortodox este numit „trecere la Domnul” sau „mutare la veșnicele lăcașuri”. Este vorba de mutarea la un alt mod de existență: de la viața trecătoare pământească la viața cerească netrecătoare, în așteptarea învierii morților și a vieții veșnice și pentru trup.
Astfel, creștinul trece cu sufletul la viața netrecătoare, dar așteaptă și învierea de obște, pentru ca și trupul să participe la viața veșnică. Creștinul nu se mută într-un necunoscut impersonal și nu „trece în neființă”, cum se spune uneori în mod neadecvat, ci se mută la Domnul Hristos cel înviat din morți, adică adoarme în comuniune cu El, în nădejdea învierii și a vieții veșnice, potrivit făgăduinței Mântuitorului, care i-a spus Martei, sora lui Lazăr, pe care l-a înviat din morți: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, viu va fi chiar dacă va muri” (Ioan 11, 25) – cel ce moare cu trupul va fi viu cu sufletul. Iar despre Euharistie, Iisus spune: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de Apoi.”
Înțelegem, așadar, că sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este o mare lumină pentru sfârșitul creștinesc al credincioșilor ortodocși.
Maica Domnului, deși a fost mutată la cer prin iubirea și puterea dumnezeiască a Fiului său, rămâne prezentă în lume prin rugăciunile ei, pentru că, prin acestea, izbăvește din moarte sufletele celor care i se roagă.
De aceea, ea este chemată în ceasul morții și în ziua Judecății. Maica Domnului este mijlocitoare, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, în ziua Judecății Universale, pentru cei care s-au pocăit, dar nu au mai avut timp să împlinească faptele pocăinței, asemenea tâlharului de pe cruce.
Maica Domnului nu părăsește lumea, pentru că aceasta este lumea pe care Fiul Său a creat-o, a iubit-o și în care a venit, născându-Se din Fecioara Maria, pentru a deveni Mântuitorul lumii, dăruind iertare de păcate și viață veșnică. Fiul ei dorește ca lumea să se mântuiască, iar Maica Domnului dorește ca toți oamenii să se bucure de fericirea veșnică din împărăția Preasfintei Treimi.
În încheiere, spunem că Maica Domnului este ocrotitoarea familiilor, a copiilor, a mamelor, a părinților, a fecioarelor, a tuturor credincioșilor – bărbați și femei – și, în mod deosebit, ocrotitoarea săracilor, a văduvelor, a orfanilor și a celor pe care nu-i mai iubește nimeni. De aceea este numită „iubire cu smerenie” pentru cei pe care nu-i mai iubește nimeni.
Ea este bucuria tuturor celor necăjiți, după cum se spune în Acatistul Maicii Domnului: „Bucuria celor necăjiți”. Ca ocrotitoare, mamă milostivă și bună, este pururea rugătoare pentru lumea întreagă, spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria Bisericii. Amin.”
