Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit, în Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), despre puterea Crucii ca mijloc de urcuș duhovnicesc, subliniind că aceasta nu este doar un semn de suferință, ci și de biruință. Predica a fost rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală.
Crucea, treaptă a învierii sufletului din păcat
Patriarhul României a explicat că lepădarea de sine, asumarea Crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții esențiale pentru a deveni creștin adevărat: „Lepădarea de sine este renunțarea la modul egoist de a trăi. Luarea Crucii este asumarea propriilor neputințe și suferințe, precum și lupta duhovnicească pentru a birui păcatul și a cultiva sfințenia. Urmarea lui Hristos înseamnă comuniune vie cu El prin rugăciune și iubire milostivă”.
Postul – o perioadă a luptei duhovnicești
Patriarhul Daniel a precizat că Duminica Sfintei Cruci marchează mijlocul Postului Mare și are rolul de a întări credincioșii în urcușul lor spre sărbătoarea Învierii. „Evanghelia acestei duminici ne arată că, urmându-L pe Hristos, Crucea devine scară spre Înviere. Crucea nu este doar semnul suferinței, ci și al biruinței asupra păcatului și morții”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Crucea și Învierea – două taine unite
Patriarhul a amintit că, spre deosebire de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, Duminica din Postul Mare are o încărcătură ascetică, de întărire duhovnicească: „Domnul ne cheamă să ne lepădăm de egoism, să ne asumăm crucea și să trăim în iubire smerită, dar cu nădejde în Înviere. În Cruce este ascunsă bucuria Învierii”.
Crucea – pomul vieții care rodește iubirea
Preafericirea Sa a evocat cuvintele Sfântului Isaac Sirul: „Pomul vieții este dragostea lui Dumnezeu, de la care a căzut Adam”. Patriarhul a subliniat că acum, în mijlocul Postului, Sfânta Cruce devine pentru creștini pomul vieții, „izvor de iubire și de putere duhovnicească”.
„Să ne ajute Dumnezeu să simțim duhovnicește că în Crucea Postului se află tainic ascunse bucuria și lumina Învierii, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră”, a încheiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci), 23 martie 2025, rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, astăzi Biserica noastră prăznuiește Duminica a treia din Postul Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia acestei duminici ne arată, în esență, că urmând lui Hristos, Crucea ne duce la Înviere.
Din Evanghelia de astăzi se desprind mai multe învățături, și anume: în primul rând, lepădarea de sine este renunțarea la modul egoist sau posesiv de a trăi. În al doilea rând, luarea Crucii este asumarea propriilor neputințe, suferințe și neîmpliniri, precum și lupta duhovnicească de a birui păcatul și a cultiva sfințenia. În al treilea rând, învățăm din Evanghelia de astăzi că urmarea lui Hristos înseamnă comuniune cu Hristos prin rugăciune și fapte ale iubirii milostive. Și în al patrulea rând, învățăm că Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare este prevestirea pătimirilor lui Hristos și a slavei Învierii lui Hristos.
Această Duminică a fost stabilită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovnicește pe credincioși în urcușul lor spiritual spre Înviere, spre Sfintele Paști. Atât textul Evangheliei, cât și însuși faptul că în această Duminică ne închinăm în mod deosebit Sfintei Cruci ne arată înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci pentru viața creștină și pentru unirea creștinilor cu Hristos spre mântuirea lor.
Domnul Iisus Hristos ne arată că oricine dorește să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-și ia Crucea sa și să-I urmeze. Așadar, lepădarea de sine, luarea sau asumarea Crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi mântuirea sau viața veșnică, adică unirea omului cu Dumnezeu, izvorul vieții veșnice.
Duminica aceasta a Sfintei Cruci are un înțeles mai mult duhovnicesc, ascetic, spre deosebire de sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci din 14 septembrie. Evanghelia de astăzi nu se referă, ca Evanghelia din 14 septembrie, la pătimirile lui Hristos pe Cruce, ci Evanghelia de astăzi vorbește despre Sfânta Cruce ca luptă duhovnicească pentru biruirea patimilor egoiste și dobândirea iubirii milostive, smerite, ca semn al învierii sufletului nostru din moartea pricinuită de păcat.
De aceea, veșmintele cu care sunt îmbrăcați preoții astăzi sunt luminoase. Ele se referă nu la Crucea pătimirii lui Hristos pe lemnul Crucii, ci la lupta duhovnicească a creștinului pentru a se uni cu Hristos. De aceea, vedem că Domnul Iisus Hristos dorește ca să ne ajute să-L urmăm pe El, să înțelegem Crucea ca un mod de viețuire și anume ca lepădare de sine.
Înțelesul nu este de negare de sine sau de desființare de sine, ci în înțelesul de eliberare de un mod egoist, pătimaș, narcisist de a trăi și trecere la un mod de viețuire în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii. De la un mod posesiv, egoist de a trăi, trecere la un mod de iubire milostivă sau de iubire darnică.
Deci, această lepădare de sine este o condiție de sine. În general, omul se iubește prea mult pe sine însuși și uită de Dumnezeu și de semeni. De aceea, lepădarea de sine înseamnă o eliberare de închisoarea propriului egoism, adică de iubirea de sine ca preocupare excesivă și exclusivă de sine.
Apoi se spune că această lepădare de sine trebuie să fie urmată de luarea crucii sau asumarea crucii. Ce înseamnă luarea crucii? Luarea crucii sau asumarea crucii înseamnă a asuma neputințele, limitele, bolile, suferințele, încercările vieții și acestea să fie purtate cu gândul la Hristos. Și anume, luarea crucii înseamnă și o luptă duhovnicească între idealul propus și eșecul nerealizării idealului. După cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc”.
În același timp, această purtare a crucii, spune părintele Stăniloae, este și o luptă de a învinge păcatul și a cultiva virtuțile. Este o luptă de a învinge răul, păcatul, patimile și de a cultiva iubirea de Dumnezeu prin rugăciune și iubirea față de semeni prin fapte bune ale milosteniei. Și, prin aceasta, lepădarea de sine este însoțită de purtarea crucii sau urmată de purtarea crucii ca un fel de creștere duhovnicească.
În multe feluri, crucea este trăită ca o dificultate a vieții, o neputință, o neîmplinire sau o suferință care marchează viața omului. Când Domnul Iisus Hristos îndeamnă pe fiecare să-și ia crucea și să-I urmeze Lui, aceasta înseamnă că Hristos voiește să poarte împreună cu noi suferința noastră, ca să umple cu prezența Lui iubitoare, mântuitoare și sfințitoare neîmplinirea noastră apăsătoare. Nu a spus doar „să se lepede de sine și să-și ia crucea sa”, ci adaugă „și să-Mi urmeze Mie”, adică să rămână în comuniune cu Hristos.
Hristos voiește să ne ajute să purtăm crucea suferinței spre a dobândi bucuria slavei Învierii. El dorește ca necazul, încercarea, neputința sau suferința pe care le avem să nu ne despartă de Dumnezeu, să nu ne înstrăineze de El, ci să le folosim pe toate acestea ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
Necazul sau suferința îi poate apropia sau îi poate îndepărta pe oameni de Dumnezeu. De aceea, Evanghelia de azi ne îndeamnă să luăm crucea vieții noastre, să o asumăm, să o purtăm venind cu ea la Hristos și, cu ajutorul Lui, să facem din cruce cale sau scară spre Înviere, spre unirea omului cu Dumnezeu, izvorul vieții și al bucuriei veșnice.
Deci această înțelegere a Sfintei Cruci este o lucrare duhovnicească de sfințire a vieții, de întărire în credință și de purtare a suferinței cu gândul la Hristos, care ne ajută să purtăm crucea vieții. Părintele Dumitru Stăniloae spune că, duhovnicește vorbind, crucea este și dorința sau voința puternică de a respinge ispitele, de a lupta cu păcatul, de a fi statornic în credință și în fapte bune. Deci aceasta este crucea ca luptă pentru săvârșirea binelui și ca luptă de evitare a răului. Este suferință îndreptată spre biruință, o luptă pentru a crește în iubire smerită față de Dumnezeu și față de semeni.
Această urmare a lui Hristos ne ajută să transformăm suferința în speranță. Numai cu Hristos se poate transforma suferința în speranță și se poate transforma crucea în scară spre Înviere. Evanghelia Duminicii a Sfintei Cruci ne mai arată că jertfa Crucii și slava Învierii sunt nedespărțite.
De aceea, Mântuitorul spune la sfârșitul Evangheliei de astăzi: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.” Aceasta înseamnă că El, Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de pătimirile Sale pe Cruce, a arătat pe Muntele Taborului, cu câteva săptămâni înainte, slava Învierii Sale Sfinților Apostoli Petru, Iacov și Ioan, care era slava Învierii, dar și a celei de-a doua veniri a Sa.
De aceea, Sfântul Apostol Petru a putut spune că evreii L-au răstignit pe Domnul slavei, fiindcă El arăta slava Sa la Schimbarea la Față, care a avut loc înainte de pătimirile Sale și de moartea Sa pe Cruce, ca atunci când Îl vor vedea pe Hristos desfigurat de suferință pe Cruce, ucenicii să-și aducă aminte de Hristos cel transfigurat pe Muntele Taborului, plin de slavă, arătând că Cel care moare pe Cruce este Domnul slavei, care, din iubire smerită și milostivă, S-a făcut om și S-a făcut ascultător până la moarte, ca să vindece neascultarea protopărinților Adam și Eva și să ne dăruiască viața veșnică.
Deci Evanghelia din Duminica a Sfintei Cruci ne arată că Hristos cel milostiv, cel răstignit și înviat, trebuie să devină centrul vieții noastre, iar prezența iubirii Lui milostive în viața noastră transformă suferința în speranță și boala în vindecare.
Deci, în această Duminică a treia din Postul Mare, învățăm că taina Sfintei Cruci este izvor de înnoire, adică de răstignirea păcatului sau egoismului din noi pentru a cultiva iubirea milostivă și smerită, care ne pregătește să primim bucuria și lumina Învierii.
Așadar, este foarte semnificativ faptul că Domnul Iisus Hristos vorbește în același timp de luarea sau asumarea crucii și de pregătirea, pregustarea slavei Împărăției lui Dumnezeu sau de puterea Învierii. Astfel, Evanghelia de astăzi leagă taina Crucii de taina Învierii. Cel ce poartă crucea sa personală, urmând lui Hristos, merge spre Înviere. Lumina harului Împărăției lui Dumnezeu pătrunde tainic în sufletul omului credincios și în viața sa, iar el simte bucuria chemării lui Hristos și a prezenței lui Hristos cel răstignit și înviat, care tainic participă la suferința omului credincios și rugător, pentru a-i dărui acestuia bucuria Învierii Sale.
În această Duminică, învățăm că Sfinții Părinți ne reamintesc: așa după cum în mijlocul Raiului era pomul vieții, așa acum, în mijlocul Postului, a fost rânduită sărbătoarea lemnului Sfintei Cruci, căci Hristos, prin suferința Sa pe Cruce, a biruit păcatul neascultării și, prin Cruce, a ajuns la Înviere și a dăruit lumii viața veșnică. De aceea, Hristos Domnul vindecă păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva, care n-au ajuns să mănânce din pomul vieții pentru că au încălcat porunca lui Dumnezeu și, prin neascultare și nepostire, au gustat din pomul cunoașterii binelui și răului. Și deci, ei au păcătuit prin neascultare, nepostire și nepocăință, fiindcă nu și-au cerut iertare după ce au greșit, ci Adam a dat vina pe femeie și femeia pe șarpe.
Dar Hristos, Noul Adam, prin ascultare desăvârșită față de Dumnezeu, ne-a dăruit viața veșnică. Iar pomul vieții, spune Sfântul Isaac Sirul, este însăși iubirea lui Dumnezeu. Zice el: „Pomul vieții este dragostea lui Dumnezeu, de la care a căzut Adam și nu s-a mai întâlnit cu bucuria. Dar cel ce viețuiește în dragoste rodește viață din Dumnezeu și respiră în lumea aceasta aerul Învierii din cele de aici. În acest văzduh se vor bucura drepții după Înviere.” Am încheiat citatul din Sfântul Isaac Sirul.
Deci pomul vieții acum este Hristos Însuși, iubirea lui Dumnezeu arătată în Sfânta Euharistie. De aceea, în perioada aceasta a Postului, ne spovedim mai des și ne împărtășim mai des, ca să simțim iubirea sfântă, milostivă, smerită, ascultătoare a lui Hristos în noi și astfel să ne pregătim pentru Înviere și să simțim bucuria Învierii lui Hristos.
Pomul Sfintei Cruci celei de viață făcătoare este cinstit în mod deosebit în mijlocul Postului, pentru că este și steagul de biruință al lui Hristos, care îi încurajează pe creștini să meargă în lupta lor duhovnicească a postului, a rugăciunii, a împărtășirii mai dese după spovedanie și a milosteniei spre Înviere, spre Sfintele Paști.
Sfânta Cruce este, în același timp, simbolul răstignirii și al Învierii lui Hristos. De aceea, în noaptea de Paști, preotul ridică crucea, adaugă lumânarea Învierii la ea și spune: „Hristos a înviat!”, și credincioșii răspund: „Adevărat a înviat!”.
Deci Crucea este deodată simbolul suferinței, dar și al biruinței lui Hristos asupra păcatului și asupra morții.
Să ne ajute Dumnezeu să simțim duhovnicește că în Crucea Postului se află tainic ascunsă bucuria Învierii, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!”
