Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a vorbit joi, 6 august, despre semnificațiile teologice și duhovnicești ale praznicului Schimbării la Față a Domnului, în predica rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.
Patriarhul României a explicat că Schimbarea la Față de pe Muntele Tabor a avut rolul de a-i pregăti pe apostoli pentru Pătimirile, Răstignirea și Învierea Mântuitorului, arătându-le că Iisus Hristos este Domnul slavei și Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu.
Schimbarea la Față, pregătire pentru Răstignire și Înviere
Preafericirea Sa a arătat că praznicul Schimbării la Față s-a răspândit mai întâi în Răsărit, iar apoi în Apus, fiind atestat încă din primele secole creștine.
Potrivit Patriarhului Daniel, imnografii Bisericii au înțeles că evenimentul de pe Tabor a avut loc cu puțin timp înainte de Pătimirile Mântuitorului și a reprezentat o întărire a credinței ucenicilor.
„Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o pregătire a ucenicilor, pentru ca atunci când Îl vor vedea desfigurat de suferințe pe Cruce să-și aducă aminte că El este Domnul slavei”, a explicat Patriarhul României.
Preafericitul Părinte Daniel a subliniat că moartea lui Hristos nu a fost una impusă, ci asumată în mod liber pentru mântuirea oamenilor.
„Aici este esența: moartea lui Hristos a fost una asumată de El în mod liber. S-a făcut ascultător până la moarte pentru a-l vindeca pe Adam cel vechi de neascultare”, a spus Preafericirea Sa.
Taborul, descoperire a slavei dumnezeiești
Patriarhul Daniel a explicat că expresia „Schimbarea la Față” nu se referă numai la chipul Mântuitorului, ci la transfigurarea întregului Său trup, prin care s-a arătat lumina dumnezeiască necreată.
„A fost o schimbare a întregii înfățișări, nu doar a obrazului sau a feței, ci a întregului trup. Întreaga înfățișare a trupului Său, fața și trupul, au fost pline de strălucirea slavei dumnezeiești, a luminii necreate”, a precizat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a arătat că lumina de pe Tabor nu provenea dintr-o sursă exterioară, ci din dumnezeirea lui Hristos, manifestată prin umanitatea Sa.
„Nu era lumina de la soare, ci lumina din dumnezeirea Lui, care se arăta prin umanitatea Sa”, a afirmat Patriarhul Daniel.
Moise și Ilie, mărturia Legii și a prorocilor
Prezența lui Moise și a Sfântului Proroc Ilie pe Muntele Tabor arată, potrivit Patriarhului României, că în Hristos se împlinesc Legea și prorociile Vechiului Testament.
„Moise reprezenta Legea, iar Ilie, prorocii. Aceasta arată că în Iisus Hristos se împlinesc Legea și prorocii”, a explicat Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel a subliniat că Moise și Ilie, care în timpul vieții pământești nu au putut vedea fața lui Dumnezeu, au putut-o contempla pe Tabor prin chipul omenesc al lui Hristos.
„După ce S-a întrupat, S-a făcut om, Moise și Ilie pot acum vedea fața lui Dumnezeu pe Muntele Taborului, prin fața umană a lui Hristos. De aceea vorbeau acum față către față”, a spus Patriarhul României.
„Omul nu este făcut pentru mormânt, ci pentru cer”
Preafericitul Părinte Daniel a arătat că Schimbarea la Față dezvăluie destinul ultim al omului, chemat nu la stricăciune, ci la comuniune veșnică cu Dumnezeu.
„Această sărbătoare a Schimbării la Față ne arată că omul nu este făcut pentru mormânt, ci este făcut pentru cer. Nu este făcut pentru stricăciune, ci Dumnezeu l-a creat pentru a dobândi slava veșnică în Împărăția Cerurilor”, a afirmat Patriarhul Daniel.
Totodată, Preafericirea Sa a explicat că fiecare biserică ortodoxă poate fi înțeleasă simbolic drept un Tabor, un loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu.
„Fiecare biserică ortodoxă este un Tabor, un munte sfânt”, a spus Patriarhul României.
Biserica, întemeiată pe proroci și apostoli
Patriarhul Daniel a arătat că Taborul descoperă și taina Bisericii, întemeiată pe mărturia prorocilor și a apostolilor.
„Pe Tabor se vede taina Bisericii, și anume că Biserica lui Hristos este alcătuită din Biserica Sfinților Proroci și a Sfinților Apostoli”, a explicat Preafericirea Sa.
Patriarhul României a adăugat că, prin Schimbarea la Față, Hristos îi unește în Împărăția Cerurilor pe drepții Vechiului Testament, pe apostoli și pe toți oamenii care cred în El.
Tradiția isihastă și lumina necreată
În continuarea predicii, Preafericitul Părinte Daniel a vorbit despre legătura dintre sărbătoarea Schimbării la Față și tradiția isihastă, dezvoltată mai ales în secolul al XIV-lea în Sfântul Munte Athos, în Bulgaria, Serbia și Țările Române.
„Scopul vieții creștine este curățirea inimii și vederea harului lui Dumnezeu, a luminii celei nevăzute cu ochiul obișnuit, a slavei din Împărăția Cerurilor”, a spus Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a amintit că numeroase mănăstiri și schituri cu hramul Schimbării la Față au fost ridicate în zone montane, muntele simbolizând înălțarea spirituală și apropierea de Dumnezeu.
„Muntele cheamă la elevație, la înălțare, la unirea cu Dumnezeu, Creatorul”, a arătat Patriarhul României.
Muntele Ceahlău, „munte al Schimbării la Față”
Patriarhul Daniel a evocat și tradiția monahală de pe Muntele Ceahlău, amintind că, în perioada în care a fost Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a fost zidită pe munte o biserică având hramurile „Schimbarea la Față” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.
„Unii dintre monahii români care au viețuit la Athos s-au întors apoi în țară și au făcut din Muntele Ceahlău un adevărat munte al Schimbării la Față”, a precizat Preafericirea Sa.
Patriarhul României a amintit și denumirile vârfurilor Panaghia și Toaca, pe care le-a prezentat ca expresii ale tradiției monahale și ale chemării la rugăciune.
Îndemn la schimbarea și luminarea vieții
În încheierea cuvântului de învățătură, Patriarhul Daniel a arătat că praznicul Schimbării la Față este o chemare concretă adresată fiecărui creștin de a-și transforma viața prin Scriptură, rugăciune și fapte bune.
„Avem, așadar, o tradiție isihastă foarte bogată și de aceea această sărbătoare ne cheamă să ne schimbăm viața, să o luminăm pornind de la luminarea minții prin citirea Sfintei Scripturi, luminarea inimii prin rugăciunea inimii și luminarea vieții prin faptele bune și prin viețuire sfântă, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire”, a încheiat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, joi, 6 august, la sărbătoarea „Schimbării la Față a Domnului” în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală:
„În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră serbează praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos.
Această sărbătoare este una mai nouă decât celelalte sărbători împărătești, iar sărbătoarea Schimbării la Față a fost mai întâi răspândită în Răsărit și apoi în Apus.
Data sfințirii unei biserici cu hramul Schimbarea la Față se pare că a fost 6 august, în secolul al IV-lea, la o biserică pe care a zidit-o Sfânta Împărăteasă Elena, în amintirea Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Tabor.
Este posibil ca data sărbătorii să fi fost chiar data sfințirii bisericii cu hramul Schimbării la Față.
Aceasta s-a întâmplat în secolul al IV-lea, iar în secolul al V-lea, în Răsărit, s-a răspândit această sărbătoare, astfel încât avem documente din prima jumătate a secolului al V-lea care o menționează. Până în secolul al VIII-lea, sărbătoarea s-a generalizat în întreg Răsăritul.
Sfinții Ioan Damaschin și Cosma de Maiuma au compus imnurile pentru slujba acestei zile. Foarte interesant este faptul că, în secolul al VIII-lea, când Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Cosma de Maiuma au alcătuit aceste imnuri, care constituie slujba sărbătorii Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, ei și-au dat seama că Schimbarea la Față nu a avut loc în luna august, ci cu puțin timp înainte de pătimirile, răstignirea, moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
De aceea, din cântările slujbei Schimbării la Față a Domnului se constată că acești imnografi au fost conștienți de faptul că Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o pregătire a ucenicilor, pentru ca atunci când Îl vor vedea desfigurat de suferințe pe Cruce să-și aducă aminte că El este Domnul slavei, fapt care s-a și întâmplat.
De aceea, Sfântul Petru, unul dintre cei trei apostoli care au participat la urcarea pe Muntele Tabor și la vederea slavei lui Hristos la Schimbarea la Față, a spus mai târziu, în predica sa de la Pogorârea Duhului Sfânt, adresându-se evreilor: „Voi L-ați răstignit pe Domnul slavei.”
Din experiența personală trăită la Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, el a înțeles că Cel care a fost răstignit pe Cruce pentru mântuirea oamenilor și Care a acceptat de bunăvoie această răstignire a fost Domnul slavei, Care are o slavă cerească veșnică, arătată la Schimbarea la Față.
Primul adevăr subliniat de imnografii care au alcătuit slujba Schimbării la Față a Domnului este că această Schimbare la Față, petrecută cu câteva săptămâni înainte – unii consideră că cel mult cu 40 de zile înainte – de răstignirea, moartea pe Cruce și Învierea Mântuitorului, a avut ca scop pregătirea apostolilor, a ucenicilor Domnului, pentru a înțelege că El, Cel răstignit, a acceptat de bunăvoie moartea pe Cruce.
Aici este esența: moartea lui Hristos a fost una asumată de El în mod liber. S-a făcut ascultător până la moarte pentru a-l vindeca pe Adam cel vechi de neascultare, și de aceea Dumnezeu I-a dat un nume mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor din cer, de pe pământ și de sub pământ, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni.
Schimbarea la Față a avut un scop pedagogic, acela de a întări credința ucenicilor înainte de momentul în care El avea să fie răstignit pe Cruce.
Însă, faptul că această sărbătoare era celebrată în Biserică, în ziua de 6 august, i-a făcut pe imnografii care au alcătuit această slujbă să spună că slava lui Hristos de pe Muntele Taborului este nu doar slava răstignirii, a Învierii și a Înălțării Sale la ceruri, ci și slava celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos.
Pentru că luna august este ultima lună a anului bisericesc, avem aici Schimbarea la Față, la 6 august, Adormirea Maicii Domnului, la 15 august, iar la 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Aceste trei sărbători din ultima lună a anului bisericesc formează un triptic, trei icoane la un loc. În iconografie, acesta este numit Deisis, adică icoana Judecății de Apoi, a mijlocirii pe care o vor face Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, dascălul pocăinței, pe lângă Dreptul Judecător, ca să fie iertate păcatele celor care s-au pocăit, dar nu au mai trăit ca să arate și faptele pocăinței, așa cum a fost tâlharul de pe cruce, de pildă.
Deci, Schimbarea la Față, unind evenimentul răstignirii, Învierii și Înălțării Domnului, pe de o parte, și slava celei de-a doua veniri a Mântuitorului, la sfârșitul veacurilor, pentru a judeca viii și morții, este foarte cuprinzătoare.
În toate acestea, Îl arată pe Hristos ca fiind Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor.
Este foarte important de reținut, mai ales anul acesta, că în Apus praznicul sau sărbătoarea Schimbării la Față s-a răspândit mult mai târziu, prin hotărârea luată de Papa Calixt al III-lea de a consacra definitiv această sărbătoare. Aici este foarte important să fim atenți: această hotărâre a fost luată ca mulțumire pentru biruința armatelor creștine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456. Foarte interesant!
În forma sa definitivă, această sărbătoare a fost consacrată de către Papa Calixt al III-lea după biruința voievodului Transilvaniei și guvernatorului Ungariei, Iancu de Hunedoara.
Avem aici o interesantă coincidență: biruința de la Belgrad împotriva lui Mehmed al II-lea Cuceritorul a fost realizată de către Iancu de Hunedoara, care era un voievod de origine valahă, iar pe blazonul său avea un corb purtând în cioc un inel.
Acest voievod al Transilvaniei era și guvernatorul Ungariei și comandantul Ligii Creștine antiotomane.
El a fost mentorul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și al domnitorului Țării Românești, Vlad Țepeș, care a fost educat la Castelul Huniazilor.
Acești doi domnitori au fost pregătiți, unul pentru Țara Românească și unul pentru Moldova, de către Iancu de Hunedoara, numit uneori și Ioan de Hunedoara, pentru a lupta împotriva invaziei tot mai amenințătoare a otomanilor în Europa.
Deci, sărbătoarea Schimbării la Față, în Occident, s-a definitivat prin hotărârea Papei Calixt al III-lea.
Ce a mai făcut acest papă?
Ca moartea lui Iancu de Hunedoara, care a fost înmormântat la Alba Iulia și despre care s-a spus că a fost „lumina lumii”, papa a hotărât ca, în amintirea lui, în toate bisericile din Europa Occidentală să fie trase clopotele la ora 12, în fiecare zi.
Închidem această paranteză privind definitivarea sărbătorii Schimbării la Față, sau Transfiguratio, în limba latină, a Mântuitorului Iisus Hristos în Biserica Apuseană sau Latină.
Această sărbătoare a Schimbării la Față are o mulțime de înțelesuri duhovnicești.
Evangheliile după Matei, Marcu și Luca ne arată că ucenicii Petru, Iacob și Ioan, care au fost luați de Iisus să urce pe Muntele Tabor pentru a vedea slava Lui, au fost foarte bucuroși când L-au văzut pe Iisus, a Cărui față strălucea ca soarele, iar hainele Lui, nu veșmintele cum s-a tradus greșit, erau albe ca lumina.
El n-a avut veșminte. Nu S-a dus cu omofor, cu sacos, cu veșminte, ci cu hainele obișnuite. Două haine avea. Avea o cămașă lungă, cum se purta în Orient, iar peste ea avea o haină, cum i-am spune astăzi la preoți, o suprareverendă, sau rasă, la călugări. Deci acestea erau hainele Lui, nu veșminte liturgice.
Și, din punctul de vedere al acestei slave, când Iisus S-a transfigurat, adică nu S-a schimbat numai fața Lui – expresia românească „Schimbarea la Față” este aproximativă, căci nu s-a schimbat numai fața, ci întregul trup, din care venea slava dumnezeiască și care strălucea prin hainele Lui. De aceea se spune că fața strălucea ca soarele, iar hainele erau albe ca lumina. A fost, așadar, o schimbare a întregii înfățișări, nu doar a obrazului sau a feței, ci a întregului trup, dar sub influența slavă, noi spunem doar Schimbarea la Față, dar ea, în limba latină, se numește Transfiguratio, adică întreaga înfățișare a trupului Său, fața și trupul, au fost pline de strălucirea slavei dumnezeiești, a luminii necreate. Nu era lumina de la soare, ci lumina din dumnezeirea Lui, care se arăta prin umanitatea Sa.
Această Schimbare la Față a fost însoțită și de o convorbire, spun ucenicii care au fost de față, între Iisus, Moise și Ilie. Ceea ce înseamnă că Schimbarea la Față a fost o vedere a Împărăției cerurilor.
Moise și Ilie au fost prezenți la Schimbarea la Față pe Muntele Tabor pentru că Moise reprezenta Legea, iar Ilie, prorocii. Prin faptul că vorbeau cu Iisus… Despre ce vorbeau? Despre cele ce aveau să se întâmple cu El la Ierusalim, adică despre moartea și Învierea Lui.
Aceasta arată că în Iisus Hristos se împlinesc Legea și prorocii, că ceea ce Moise a spus despre Mesia Care va veni și ceea ce Ilie a vestit prin lucrările sale profetice, prin gesturile și faptele sale, toate au fost în conformitate și în armonie cu ceea ce Iisus avea să împlinească drept Mântuitor, Uns al lui Dumnezeu, Mesia, Fiul Cel Unul-Născut al Tatălui Ceresc, Cel veșnic și viu.
Aici vedem cum Schimbarea la Față confirmă adevărul că Legea și prorocii au avut un scop: erau îndreptate spre Cineva, spre El, spre Fiul lui Dumnezeu, Care avea să devină om pentru mântuirea oamenilor.
Este foarte important să reținem și faptul că atât Moise, cât și Ilie, în timpul vieții lor pământești, au dorit să vadă fața lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu i-a spus lui Moise că nimeni nu poate vedea fața Lui și apoi să mai trăiască.
„Vei vedea mâna Mea și spatele Meu”, adică dosul trupului.
Cu alte cuvinte, vei vedea lucrarea lui Dumnezeu în istorie, Cel Care, cu mână tare și braț înalt, a scos poporul ales din Egipt și a făcut o mulțime de minuni. Vei vedea lucrarea lui Dumnezeu în istorie – mâna Lui – și urmele Sale în creație. Din făpturi se poate deduce lucrarea Făcătorului cerului și al pământului.
Și astfel Moise a adormit în Domnul fără să vadă fața lui Dumnezeu.
De asemenea, Ilie, pe Muntele Horeb, s-a întâlnit cu Dumnezeu, dar nu I-a văzut fața. Dumnezeu era prezent doar într-o adiere de vânt, într-un zefir, ca simbol al prezenței Duhului Sfânt, Care Îl face prezent pe Dumnezeu în lume și în viața oamenilor. Ilie a fost ridicat la cer cu carul de foc, dar nici el nu a văzut fața lui Dumnezeu cât a trăit pe pământ. Și acum iată că îmi vine întrebarea: de ce nu au văzut-o?
Fiindcă, încă în timpul viețuirii lor pe pământ, Dumnezeu nu luase chip sau față omenească. Dar, după ce S-a întrupat, S-a făcut om, Moise și Ilie pot acum vedea fața lui Dumnezeu pe Muntele Taborului, prin fața umană a lui Hristos. De aceea vorbeau acum față către față.
Aceasta arată că taina Întrupării, prevestită și prezisă de Moise și de proroci, se împlinește în arătarea slavei lui Hristos pe Muntele Taborului.
Aici, desigur, Evanghelia ne mai spune că atât de bine s-au simțit pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, cei trei apostoli – Petru, Iacob și Ioan –, încât Petru, neștiind ce spune, cuprins de bucurie, a zis:
„Doamne, dacă voiești, poruncește să facem aici trei colibe, sau trei corturi: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.”
Părinții tâlcuitori ai Bisericii au spus că, din prea multă bucurie, Petru a vorbit cu imprudență. Dar Iisus nu a răspuns acestei propuneri de a face trei colibe, pentru că El nu dorește să locuiască într-o colibă pe munte, ci în sufletele oamenilor, să fie prezent în viața lor.
Și, pe când se bucurau ei de această fericire deosebită, o bucurie cerească din Împărăția Cerurilor, o pace nemaiauzită și negrăită, deodată un nor luminos i-a acoperit, iar din nor s-a auzit un glas puternic care a zis:
„Acesta este Fiul Meu Cel iubit; pe Acesta să-L ascultați.”
La acest glas puternic, care era glasul Tatălui, iar norul luminos reprezenta prezența Duhului Sfânt, cei trei ucenici – Petru, Iacob și Ioan – deodată s-au minunat și s-au închinat lui Hristos. Evanghelia spune că s-au înspăimântat și au căzut cu fața la pământ.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că deodată s-au minunat și s-au închinat Lui.
În limba engleză este folosit cuvântul adoration, adică L-au adorat ca fiind Dumnezeu, nu ca pe un simplu om. Nu este vorba despre o simplă cinstire sau venerație, ci despre adorare, despre închinarea cuvenită lui Dumnezeu.
Atunci Iisus S-a apropiat de ei, i-a atins și le-a spus:
„Sculați-vă și nu vă temeți!”
Și, ridicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.
Iar El le-a poruncit:
„Să nu spuneți nimănui cele ce ați văzut, până când Fiul Omului va învia din morți.”
Aceasta arată că Schimbarea la Față a fost făcută de Mântuitorul Iisus Hristos pentru ucenici, ca, după ce Îl vor vedea desfigurat și răstignit pe Cruce, să nu cadă în deznădejde și să nu le slăbească credința, ci să aștepte Învierea Lui din morți, prin care Se arată din nou dumnezeirea Lui.
Această sărbătoare a Schimbării la Față ne arată că omul nu este făcut pentru mormânt, ci este făcut pentru cer. Nu este făcut pentru stricăciune, ci Dumnezeu l-a creat pentru a dobândi slava veșnică în Împărăția Cerurilor.
De asemenea, Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos este o icoană profetică a Bisericii Sale. Fiecare biserică ortodoxă este un Tabor, un munte sfânt.
De aceea avem în bisericile noastre trei încăperi: Sfântul Altar, naosul și pronaosul. Aceste trei încăperi arată, într-un mod simbolic, cele trei colibe despre care vorbea Petru și simbolizează înaintarea poporului ales spre Hristos, mai întâi prin Legea lui Moise, iar apoi prin proroci. Dar scopul este simbolizat, în mod iconic, prin spațiul Sfântului Altar, de unde primim Dumnezeieștile, Sfintele, de viață făcătoarele și nemuritoarele Taine ale lui Hristos.
Deci această Schimbare la Față ne arată că noi suntem chemați să căutăm Împărăția lui Dumnezeu, care nu este mâncare și nici băutură, cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, capitolul 14, versetul 17, ci Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Această bucurie în Duhul Sfânt au simțit-o cei trei apostoli – Petru, Iacob și Ioan – pe Muntele Taborului.
Desigur, Domnul S-a arătat înaintea celor trei apostoli, Petru, Iacob și Ioan, iar ei i-au văzut și pe Moise și pe Ilie vorbind cu Iisus. Aceasta ne arată din nou taina Bisericii.
Pe Tabor se vede taina Bisericii, și anume că Biserica lui Hristos este alcătuită din Biserica Sfinților Proroci și a Sfinților Apostoli, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni, capitolul 2, versetul 20, că Biserica este zidită pe temelia Sfinților Proroci și a Sfinților Apostoli. Moise reprezenta Legea, iar Ilie reprezenta Prorocii.
Avem aici o mare taină care se luminează: Iisus, prin Schimbarea la Față, îi unește în Împărăția Cerurilor pe Moise și pe Ilie, pe proroci și pe toți drepții Vechiului Testament, pe apostoli, dar și pe toți oamenii care cred în Iisus Hristos, din toate popoarele și din toate generațiile.
Această Schimbare la Față, sărbătoarea care a devenit foarte populară mai ales în secolul al XIV-lea, la noi, în Răsărit, prin mișcarea isihastă, arată că scopul vieții creștine este curățirea inimii și vederea harului lui Dumnezeu, a luminii celei nevăzute cu ochiul obișnuit, a slavei din Împărăția Cerurilor.
Mișcarea isihastă s-a dezvoltat, în general, în sihăstrii și în locuri retrase. La Muntele Athos ea a cunoscut o mare înflorire în secolul al XIV-lea, iar apoi s-a răspândit în diferite țări: în Bulgaria, în Serbia și în Țările Române.
La noi, majoritatea mănăstirilor și schiturilor cu hramul Schimbarea la Față au fost întemeiate în zone montane, pentru că spune și troparul:
„Schimbatu-Te-ai la Față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta pe cât li se putea.”
Muntele cheamă la elevație, la înălțare, la unirea cu Dumnezeu, Creatorul. De aceea, mănăstirile și schiturile cu hramul Schimbării la Față au avut o semnificație și o importanță deosebită în evlavia monahilor și monahiilor, iar apoi această evlavie s-a extins și în rândul credincioșilor.
Pe vârful Muntelui Athos se numește Athonul există un paraclis cu hramul Schimbarea la Față, iar unii dintre monahii români care au viețuit la Athos s-au întors apoi în țară și au făcut din Muntele Ceahlău un adevărat munte al Schimbării la Față.
De aceea și noi, când eram Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, aflând – așa cum spune Dimitrie Cantemir încă din secolul al XVIII-lea – că în jurul Muntelui Ceahlău „foșneau pădurile de mulțimea sihaștrilor”, adică a isihaștilor, am zidit, cu ajutorul elicopterului, o biserică cu hramul Schimbarea la Față, pe Muntele Ceahlău, căreia i s-a adăugat și hramul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Mai târziu am construit și o casă pentru monahi, pe care am numit-o Panaghia, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că există și un vârf al Muntelui Ceahlău care poartă acest nume, iar celălalt se numește Toaca. Ceea ce arată că sunt nume călugărești. Panaghia și Toaca simbolizează chemarea la rugăciune.
Avem, așadar, o tradiție isihastă foarte bogată și de aceea această sărbătoare ne cheamă să ne schimbăm viața, să o luminăm pornind de la luminarea minții prin citirea Sfintei Scripturi, luminarea inimii prin rugăciunea inimii și luminarea vieții prin faptele bune și prin viețuire sfântă, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.
Amin!”
