În ziua praznicului Înălțării Domnului, sărbătorită anul acesta împreună cu pomenirea Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un amplu cuvânt de învățătură la Catedrala Patriarhală, explicând legătura duhovnicească dintre Înălțarea lui Hristos la cer și ajutorul oferit de Mântuitorul Bisericii Sale aflate în suferință.
Patriarhul României a arătat că Hristos Cel Înălțat întru slavă nu Se desparte de Biserica Sa, ci continuă să o întărească și să o călăuzească prin lucrarea Duhului Sfânt și prin oamenii pe care îi cheamă la credință.
„Domnul Iisus Hristos S-a înălțat la cer ca să pregătească ucenicilor Săi și tuturor celor care cred în El și Îl iubesc un locaș în cer”, a spus Patriarhul Daniel, subliniind că Înălțarea Domnului pregătește Pogorârea Sfântului Duh și constituirea Bisericii în lume.
Patriarhul României a explicat că, după Învierea Sa din morți, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile pentru a-i încredința de adevărul Învierii și pentru a-i pregăti pentru misiunea apostolică.
„Viața lui Hristos după Învierea din morți este viață cerească veșnică”, a afirmat Preafericirea Sa, arătând că Înălțarea Domnului reprezintă ridicarea firii omenești pe tronul slavei Preasfintei Treimi.
Legătura dintre Hristos și Biserică
Un moment central al predicii l-a constituit explicarea convertirii Sfântului Apostol Pavel și a modului în care acesta a înțeles taina Bisericii ca Trup al lui Hristos.
Patriarhul Daniel a amintit episodul de pe drumul Damascului, când Saul din Tars, prigonitor al creștinilor, a fost oprit de lumina dumnezeiască și a auzit glasul lui Hristos:
„Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”
Preafericirea Sa a explicat că, prin această descoperire, Saul a înțeles legătura vie dintre Hristos și creștinii persecutați.
„Saul îi prigonea pe creștini, iar durerea lor o simțea Hristos, Capul Bisericii”, a spus Patriarhul României.
În continuare, Patriarhul Daniel a arătat de ce Sfântul Apostol Pavel este cel care vorbește cel mai profund despre Biserică drept Trup al lui Hristos.
„Numai Sfântul Pavel spune în scrierile sale că Biserica este Trupul lui Hristos. Pentru că a simțit legătura dintre Hristos, Capul Bisericii, înălțat întru slavă, și Trupul lui Hristos, care sunt creștinii rugători de pe pământ”, a afirmat Patriarhul Daniel.
Sfântul Constantin cel Mare, „ajutat de Hristos”
În partea finală a cuvântului său, Patriarhul României a vorbit despre convertirea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și despre rolul său în încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor.
Preafericirea Sa a reamintit momentul din anul 312, când Constantin a văzut pe cer semnul Sfintei Cruci și cuvintele: „În acest semn vei învinge”.
„După victoria sa asupra lui Maxențiu, împăratul Constantin cel Mare a mărturisit că a simțit ajutorul lui Dumnezeu în dobândirea victoriei”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Patriarhul României a evidențiat și contribuția Sfinților Constantin și Elena la susținerea Bisericii, construirea de lăcașuri sfinte și promovarea unor legi inspirate de credința creștină.
„Sfinții Împărați Constantin și Elena i-au ajutat pe cei săraci, au ctitorit multe biserici în răsăritul și apusul Imperiului Roman”, a spus Patriarhul Daniel.
În încheiere, Patriarhul României a arătat că ajutorul oferit de Hristos Bisericii Sale prin Sfinții Împărați Constantin și Elena a devenit model pentru toți conducătorii și credincioșii creștini de mai târziu.
„Modul în care Domnul Hristos, Cel înălțat întru slavă la cer, a ajutat Biserica Sa prin Sfinții Împărați Constantin și Elena a devenit izvor de inspirație pentru toți împărații, regii și principii creștini evlavioși”, a concluzionat Patriarhul Daniel.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Patriarhul Daniel după Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București la Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Hristos S-a înălțat!
Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre, preacuvioși și preacucernici părinți, dragi tineri, iubiți credincioși și credincioase,
Cuvântul nostru se intitulează: „Hristos, Cel înălțat întru slavă la cer, ajută Biserica Sa aflată în suferință pe pământ. Legătura dintre sărbătoarea Înălțării Domnului și sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena”.
Deoarece, în anul acesta, 2026, cele două sărbători sunt celebrate în aceeași zi, pe 21 mai, vom arăta legătura duhovnicească dintre ele și semnificația acestei legături pentru viața Bisericii.
Textele biblice care prezintă sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului sunt luate din Evanghelia după Luca și din Faptele Apostolilor, scrise tot de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, iar textele care se citesc la sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena sunt din Evanghelia după Ioan și din Faptele Apostolilor.
În prima parte a predicii noastre vom explica de ce Hristos Cel Înviat S-a înălțat la cer după 40 de zile de la Înviere și cu 10 zile înainte de Pogorârea Sfântului Duh.
În a doua parte a cuvântului nostru vom vorbi despre ajutorul lui Hristos Cel înălțat întru slavă la cer, dat Bisericii Sale prin convertirea la credința creștină a prigonitorului creștinilor, numit Saul din Tarsul Ciliciei, și prin convertirea împăratului roman Constantin cel Mare.
Icoanele celor două convertiri sunt pictate în mozaic în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei: convertirea Sfântului Pavel spre Răsărit, iar spre Apus, convertirea Sfântului Constantin cel Mare.
Domnul Iisus Hristos Cel Înviat din morți S-a arătat de 11 ori ucenicilor Săi, potrivit Sfântului Apostol Pavel și Sfântului Grigore Palama. Specialiștii în Sfintele Scripturi spun că S-a arătat de 10 ori.
Dar Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie Palama spun că Iisus S-a arătat de 11 ori, pentru că 11 au mai rămas apostolii după trădarea și sinuciderea lui Iuda Iscarioteanul.
S-a arătat ucenicilor Săi și altor oameni cunoscuți pentru a-i convinge de adevărul Învierii Sale din morți, dar și pentru a arăta că viața Sa după Înviere nu este o simplă revenire la viața pământească biologică, precum, de pildă, viața lui Lazăr din Betania, care a mai trăit câteva zeci de ani și apoi a murit, cum se spune, de moarte naturală. Viața lui Hristos după Învierea din morți este viață cerească veșnică.
În cele 40 de zile de la Învierea Sa până la Înălțarea Sa la cer, Domnul Iisus i-a inițiat pe ucenicii Săi în cunoașterea tainelor Împărăției Cerurilor, după cum ne spune cartea Faptele Apostolilor, capitolul 1, versetul 8, pregătindu-i pe ucenici pentru primirea Sfântului Duh și pentru predicarea pocăinței, a iertării păcatelor, a Evangheliei mântuirii și a vieții veșnice la toate popoarele, începând de la Ierusalim.
Când Iisus S-a înălțat întru slavă la cer, de pe Muntele Eleonului sau Muntele Măslinilor, doi îngeri au vestit ucenicilor lui Iisus, ca mângâiere și încurajare, că tot astfel, întru slavă, El va reveni la a doua Sa venire.
Norul luminos pe care Domnul Iisus S-a înălțat la cer reprezintă tronul dumnezeiesc al Tatălui, după tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur, și pe Duhul Sfânt ca tron al Tatălui și al Fiului, după tâlcuirea Sfântului Ambrozie al Milanului.
Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Ilie, spune că pentru Ilie Dumnezeu a trimis un car și cai de foc, iar pentru Iisus a trimis un tron împărătesc, adică norul luminos.
Și se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur: de ce?
Pentru că acolo a fost vorba de ridicarea la cer a unui slujitor al Domnului, iar aici este vorba de Înălțarea la cer a Fiului lui Dumnezeu, a Mântuitorului Iisus Hristos. Iar Sfântul Ambrozie al Milanului, în cartea despre Duhul Sfânt, spune că tronul Tatălui și al Fiului, sau al lui Dumnezeu și al Fiului, despre care vorbește Scriptura, este Însuși Duhul Sfânt. De aceea, la Vecernia din Sâmbăta Rusaliilor se spune că Duhul Sfânt purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul. De ce? Pentru că este Duhul Tatălui, fiindcă Își are originea în Tatăl, și este Duhul Fiului, pentru că este primit de Fiul. Fiul lui Dumnezeu este receptorul sau receptacolul Duhului Sfânt.
Deci aici vedem că acest nor luminos are o importanță deosebită. Astfel s-a arătat iubirea Preasfintei Treimi, prezentă în lucrarea Domnului Iisus Hristos după botezul Său în Iordan, unde, în loc de nor luminos, S-a arătat Duhul Sfânt în chip de porumbel.
Apoi, la Schimbarea Sa la Față pe Muntele Taborului și la Înălțarea Sa la cer de pe Muntele Măslinilor, avem iarăși un nor luminos din care se aude glasul: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”.
Domnul Iisus Hristos S-a înălțat la cer ca să pregătească ucenicilor Săi și tuturor celor care cred în El și Îl iubesc un locaș în cer, zicând: „Acolo unde sunt Eu, să fiți și voi împreună cu Mine”.
Și a mai spus că: „Dacă Eu nu merg la cer, nu va veni Duhul Mângâietorul”, adică Duhul Sfânt, Care, spune Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Ioan, „dintru ale Mele va lua și vă va da vouă și vă va conduce pe voi la tot adevărul”. Și apoi adaugă: „El va fi cu voi și în voi”.
Duhul Sfânt nu mai este un „vis-a-vis” al ucenicilor, ci Duhul Sfânt va locui înăuntrul sufletului și al inimii celor care cred în Hristos, fiindcă Duhul Sfânt nu Îl concurează pe Fiul, ci Îl confirmă și Îl comunică.
Deci aici vedem taina cea mare a Înălțării Domnului: aceea de a face cale Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenici, la zece zile după Înălțare, la Cincizecime.
Unde pregătește Domnul un loc în cer pentru cei care cred în Iisus și Îl iubesc pe El și împlinesc voia Lui? În viața lor, în lumina, pacea, bucuria și iubirea Preasfintei Treimi.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălțarea Domnului Hristos la cer înseamnă împăcarea lui Dumnezeu cu omenirea, deoarece firea umană a lui Hristos, sfințită prin Cruce și Înviere, a fost atunci înălțată pe tronul Sfintei Treimi.
Domnul Iisus Hristos S-a înălțat întru slavă la cer cu zece zile înainte de Pogorârea Sfântului Duh, pentru că timp de nouă zile a trecut pe la fiecare ceată îngerească din cele nouă cete, iar în a zecea zi a ridicat firea Sa omenească îndumnezeită deasupra tuturor cetelor îngerești și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, după cum ne spune Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, capitolul 16, versetul 19. Un singur verset găsim la Sfântul Evanghelist Marcu despre Înălțarea Domnului, dar el precizează: „și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu”, adică în cinstea, în onoarea și în slava Tatălui și în slava Preasfintei Treimi.
Apoi, împreună cu Tatăl, Domnul Iisus Cel înălțat la cer L-a trimis pe Duhul Sfânt ucenicilor Săi pentru a constitui Biserica Sa. Biserica, într-un anumit înțeles, a fost instituită prin jertfa de pe Cruce, ca urmare a ascultării până la moarte a Noului Adam, Iisus Hristos, când din coasta Sa dreaptă au curs sânge și apă. Apă și sânge, adică Taina Botezului și a Euharistiei. Iar în partea dreaptă a Mântuitorului Iisus răstignit pe Cruce se afla Maica Domnului, icoana Bisericii, „figura Ecclesiae”, cum spun părinții latini. Deci acolo este instituită Biserica, în calitate de natură umană complet desăvârșită prin ascultare și aflată în comuniune cu Dumnezeu. Aceea este instituirea Bisericii.
Pogorârea Duhului Sfânt este constituirea Bisericii lui Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor și prin botezul a peste trei mii de oameni. Aceasta este constituirea unei comunități divino-umane în lume. De aceea, Cincizecimea este ziua constituirii Bisericii. Dar pentru aceasta a fost nevoie ca firea umană sfințită prin Cruce și Înviere a lui Hristos să fie așezată pe tronul Sfintei Treimi. De ce? Pentru ca, prin aceasta, firea umană sfințită și îndumnezeită a lui Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat la cer să transmită prin Duhul Sfânt Bisericii viața lui Hristos. De aceea, viața creștină este viață în Hristos și viață în Duhul Sfânt, pentru că este comunicată sau împărtășită prin Duhul Sfânt.
Această comunitate divino-umană în lume adună în ea persoane și popoare diferite, unite prin aceeași dreaptă credință, același har și aceeași viață sfântă în iubirea Sfintei Treimi.
Sfânta Evanghelie a sărbătorii Înălțării Domnului ne spune că Domnul Iisus S-a înălțat întru slavă la cer pe când îi binecuvânta pe ucenicii Săi, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24, versetul 51. „Pe când îi binecuvânta”, S-a înălțat. Aceasta este ultima vedere a Lui: binecuvântând. Pe cine binecuvânta? În iconografia ortodoxă nu sunt reprezentați doar ucenicii prezenți, ci și Maica Domnului, icoana Bisericii. Deci îi binecuvânta pe Maica Domnului și pe ucenicii Săi, care reprezentau împreună Biserica lui Hristos.
Prin urmare, înțelegem că Biserica lui Hristos de pe pământ este orientată spre slava cerului și trăiește din și prin binecuvântarea lui Hristos, Capul ei, și în iubirea Sfintei Treimi. Această binecuvântare aduce Bisericii și tuturor creștinilor smeriți și rugători pace și bucurie sfântă, după cum ne spune Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă sobornicească, capitolul 1, versetul 8: „Voi credeți în Iisus, deși nu L-ați văzut, și Îl iubiți, deși nu Îl vedeți, și primiți o bucurie sfântă, negrăită și preaslăvită, și mântuirea, care este plata sufletelor voastre.”
Deci nu L-ați văzut și credeți în El, Îl iubiți, deși nu Îl vedeți, și simțiți o bucurie negrăită și preaslăvită, adică inexprimabilă, mai presus de înțelegere, și preaslăvită, adică una cerească, nu pământească. Acesta este rodul binecuvântării lui Hristos în sufletele celor care cred în El și Îl iubesc pe El. Iar în vreme de încercare și suferință, binecuvântarea lui Hristos Cel înălțat întru slavă la cer aduce ajutor, mângâiere și încurajare. Și partea ultimă a cuvântului nostru privește ajutorul dăruit de Iisus Cel înălțat întru slavă la cer Bisericii Sale persecutate sau prigonite.
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena ne vorbește, în textul Apostolului, din Faptele Apostolilor, capitolul 26, versetele 12-20, despre convertirea Sfântului Apostol Pavel, iar în troparul zilei despre Constantin cel Mare, ca fiind „cel între împărați apostolul Tău, Doamne”.
Domnul Iisus Cel înălțat întru slavă la cer, văzând că evreul Saul din Tarsul Ciliciei urma să-i persecute pe creștinii din Damasc, la amiaza mare l-a copleșit cu o lumină puternică și orbitoare pe el și pe cei care îl însoțeau și i-a doborât la pământ pe toți.
Și din lumină s-a auzit un glas:
„Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”
Iar Saul a întrebat:
„Cine ești, Doamne?”
Iar răspunsul a fost:
„Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești.”
Astfel, în pulberea drumului din fața porților Damascului, prigonitorul Saul din Tars a înțeles legătura vie dintre Iisus Hristos, Capul Bisericii, și creștinii prigoniți, care sunt trupul tainic al lui Hristos. Saul îi prigonea pe creștini, iar durerea lor o simțea Hristos, Capul Bisericii.
De aceea, după convertirea sa, prigonitorul Bisericii, Saul din Tars, devine Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, cel mai mare misionar al lui Hristos, singurul apostol care numește Biserica lui Hristos drept Trupul lui Hristos, în Epistola către Efeseni, capitolul 5, versetul 23, și care a murit martir pentru Hristos la Roma, în 29 iunie anul 67, în timpul persecuției împăratului roman păgân Nero, în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru.
Deci aici vedem de ce numai Sfântul Pavel spune în scrierile sale, în câteva dintre epistole, că Biserica este Trupul lui Hristos. Pentru că a simțit legătura dintre Hristos, Capul Bisericii, înălțat întru slavă, și Trupul lui Hristos, care sunt creștinii rugători de pe pământ și când erau persecutați creștinii, trupul tainic al lui Hristos, durerea o simțea Capul Bisericii.
O altă mare lucrare a Sfântului Domnului Iisus Hristos, înălțat întru slavă la cer pentru a ajuta Biserica Sa persecutată pe pământ, a fost convertirea cezarului roman Constantin, fiul cezarului Constanțiu Clor.
La un moment dat erau patru împărați: doi împărați deplini și doi adjuncți în Imperiul Roman. Împăratul adjunct se numea cezar, deci era un ajutor al împăratului. Astfel, era un împărat la Roma și un cezar, ajutor al împăratului de la Roma pentru Europa Occidentală, care, în general, avea reședința la York, în Anglia. Așa a fost tatăl Sfântului Constantin, Constanțiu Clor, soțul Sfintei Elena, mama Sfântului Constantin. După moartea lui Constanțiu Clor, în anul 306, armata l-a ales ca cezar la York, în Anglia, pe Sfântul Constantin cel Mare.
În 28 octombrie anul 312, Constantin, fiul lui Constanțiu Clor, a văzut ziua, pe cer, semnul Sfintei Cruci și inscripția: „În acest semn vei învinge”. Iar în timpul nopții I S-a arătat în vis Domnul Iisus Hristos și i-a poruncit să pună semnul Sfintei Cruci pe stindardul oștirii sale pentru a-l învinge lângă Roma pe adversarul său, împăratul Maxențiu, care avea o armată mult mai numeroasă. După victoria sa asupra lui Maxențiu, împăratul Constantin cel Mare a mărturisit că a simțit ajutorul lui Dumnezeu în dobândirea victoriei, numind acest ajutor „instinctus divinitatis” sau „instinctus divinus”, adică îndemn divin. Iar mai târziu, în anul 313, a dat edictul de toleranță sau de libertate religioasă pentru toți locuitorii Imperiului Roman, Edictul de la Mediolanum, care a oprit persecutarea creștinilor.
În anul 324 l-a învins pe adversarul său Licinius, împăratul din partea de răsărit a Imperiului Roman, care, deși semnase Edictul de libertate din 313 împreună cu Constantin cel Mare, totuși a continuat să-i persecute pe creștinii din teritoriul pe care îl domina în răsăritul Imperiului.
În anul 325, Sfântul Constantin a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea pentru a combate erezia lui Arie din Alexandria, care nega dumnezeirea lui Hristos.
Iar în anul următor, 326, a trimis-o pe mama sa, Elena, în Țara Sfântă, unde a descoperit îngropată în pământ Crucea pe care a fost răstignit Domnul Hristos.
Apoi a început zidirea Bisericii Sfântului Mormânt și a Învierii Domnului din Ierusalim, biserică sfințită în 13 septembrie anul 335, iar în 14 septembrie, din nou, a fost arătată Crucea și de atunci avem sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Împreună cu mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena, Sfântul Constantin cel Mare a susținut construirea mai multor biserici în Țara Sfântă, la Betleem, Nazaret și Ierusalim, inclusiv Biserica Înălțării Domnului de pe Muntele Eleon, numită Eleona.
Sfinții Împărați Constantin și Elena i-au ajutat pe cei săraci, au ctitorit multe biserici în răsăritul și apusul Imperiului Roman, iar Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat legi noi inspirate de credința creștină, ca de pildă abolirea torturii, interzicerea adulterului și a pruncuciderii.
Sfânta Împărăteasă Elena a trecut la Domnul la vârsta de 80 de ani, în anul 329 sau 330, iar Sfântul Împărat Constantin cel Mare a trecut la Domnul în ziua de 21 mai a anului 337, după 31 de ani de domnie, fiind înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, noua capitală a Imperiului Roman, oraș inaugurat în 11 mai 330, numit și Noua Romă.
În concluzie, modul în care Domnul Hristos, Cel înălțat întru slavă la cer, a ajutat Biserica Sa prin Sfinții Împărați Constantin și Elena a devenit izvor de inspirație pentru toți împărații, regii și principii creștini evlavioși de mai târziu, dar și pentru toți creștinii harnici și darnici din toate timpurile și din toate popoarele.
Spre slava Preasfintei Treimi și bucuria Bisericii. Amin.”
