Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit duminică, 9 august, despre puterea credinței, a rugăciunii și a postului, în predica rostită în Duminica a X-a după Rusalii, după Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală.
Pornind de la Evanghelia vindecării lunaticului, Patriarhul Daniel a arătat că pericopa evanghelică transmite trei învățături principale și a subliniat că rugăciunea părinților pentru copiii aflați în suferință are o importanță deosebită.
„În esență, Evanghelia ne arată acest adevăr, și anume: credința puternică, rugăciunea stăruitoare și postul deplin alungă demonii”, a afirmat Patriarhul Daniel.
Patriarhul Daniel: „Rugăciunea părinților pentru copiii bolnavi ajută la vindecarea acestora”
Preafericitul Părinte Daniel a sintetizat cele trei învățături ale Evangheliei zilei: rugăciunea părinților pentru copii, mustrarea făcută din iubire de Mântuitorul Hristos și puterea credinței, a rugăciunii și a postului în lupta cu duhurile rele.
„Prima: rugăciunea părinților, adresată Domnului Iisus pentru copiii bolnavi, ajută la vindecarea acestora. A doua învățătură: pentru că îi iubește, Domnul Iisus îi mustră pe oameni spre îndreptarea lor spirituală. Și a treia învățătură: unii demoni pot fi alungați din omul posedat numai prin credință puternică, rugăciune stăruitoare și post total”, a spus Patriarhul României.
Referindu-se la tatăl care îl aduce pe fiul său bolnav înaintea Mântuitorului, Patriarhul Daniel a evidențiat faptul că vindecarea copilului are loc în urma rugăciunii părintelui său.
„Înțelegem, așadar, cât de folositoare este rugăciunea părinților pentru copii atunci când aceștia nu se mai pot ruga sau nu știu cum să se roage pentru ei înșiși”, a explicat Preafericitul Părinte Daniel.
„Mustrarea Sa este iubire care responsabilizează”
Patriarhul Daniel a explicat și sensul cuvintelor rostite de Mântuitorul: „O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi?”, arătând că mustrarea lui Hristos nu reprezintă o lipsă a iubirii, ci urmărește îndreptarea spirituală a omului.
„Chiar și atunci când îi mustră pe oameni, Domnul Iisus Hristos îi iubește, deoarece mustrarea Sa este iubire care responsabilizează, adică îi trezește spiritual pe cei puțin credincioși”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a arătat că inclusiv încercările și necazurile pot deveni prilejuri pentru trezirea spirituală și întărirea credinței:
„Foarte adesea, dificultățile care apar în viața oamenilor, cum ar fi boala sau necazurile, sunt permise de Dumnezeu mai ales pentru a-i trezi din indiferență sau nepăsare spirituală, spre a dobândi o credință mai puternică, mai fierbinte, mai vie”, a afirmat Patriarhul României.
De ce nu au putut ucenicii să alunge demonul
O parte importantă a predicii a fost consacrată întrebării adresate de ucenici Mântuitorului după vindecarea copilului: de ce ei nu reușiseră să alunge demonul?
Patriarhul Daniel a amintit răspunsul lui Hristos – „Pentru puțina voastră credință” – și precizarea că „acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”.
„Evanghelia de astăzi ne învață că totdeauna credința trebuie cultivată, întărită și aprofundată prin rugăciune și post, astfel încât credința să nu rămână o simplă convingere intelectuală, ci să devină legătura vie a omului cu Dumnezeu Cel nevăzut, dar milostiv, Care, prin harul Său, îl ajută pe om când acesta Îi cere ajutorul”, a explicat Preafericitul Părinte Daniel.
Potrivit Patriarhului României, credința puternică, rugăciunea stăruitoare și postul presupun o dăruire reală a omului către Dumnezeu.
„Numai când omul are credință puternică, rugăciune stăruitoare și postire totală, adică dăruire de sine totală față de Dumnezeu, atunci și Dumnezeu Se dăruiește lui deplin, oferindu-i plinătatea harului dumnezeiesc de care se tem demonii”, a spus Patriarhul Daniel.
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Împreună cu credința, postul ne dă mai mare putere”
În sprijinul acestei învățături, Patriarhul Daniel a citat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur despre puterea postului unit cu rugăciunea:
„Împreună cu credința, postul ne dă mai mare putere. Postul sădește în sufletul omului înțelepciunea, face din om înger, doboară puterile cele netrupești. Dar nu postul singur, ci este nevoie și de rugăciune. În primul rând, de rugăciune. Cel care postește este ușor și înaripat, se roagă cu mintea trează. Postul stinge poftele cele rele, pogoară mila lui Dumnezeu în om și smerește sufletul îngâmfat”, a citat Patriarhul Daniel din Sfântul Ioan Gură de Aur.
Patriarhul Daniel: „Se schimbă situații care păreau neschimbabile”
Preafericirea Sa a arătat că omul care are o credință puternică nu se mai bazează doar pe propriile puteri, ci trăiește în comuniune cu Dumnezeu.
„Când omul are credință puternică în Dumnezeu, nu mai este singur, bazându-se doar pe propriile sale puteri, ci este împreună cu Dumnezeu, Care, prin harul Său, este prezent în om”, a afirmat Patriarhul Daniel.
În acest context, Patriarhul României a subliniat puterea lucrării harului dumnezeiesc:
„Astfel, în viața omului, cu ajutorul sau cu harul lui Dumnezeu, se schimbă situații care păreau neschimbabile și se vindecă boli care păreau incurabile”, a spus Preafericirea Sa.
Potrivit Patriarhului Daniel, rugăciunea și postul sunt legate de însăși taina Crucii și a Învierii lui Hristos.
„Rugăciunea insistentă sau intensă, sau fierbinte, unită cu postul total, poartă tainic în ea suferința Crucii și biruința Învierii lui Hristos”, a explicat Patriarhul României.
„Să nu fie spectatori, ci rugători”
Patriarhul Daniel a atras atenția și asupra modului în care oamenii se raportează la suferința semenilor lor. Credinciosul nu trebuie să fie un simplu spectator al suferinței sau al minunilor, ci să se roage și să manifeste compasiune.
„Iisus mustră necredința oamenilor și pentru că aceștia și-au pierdut simțul compasiunii și al comuniunii, așteptând adesea vindecări miraculoase, spectacole care le fascinează privirea, dar nu le schimbă trăirea. Îi fac mai curioși, dar nu mai credincioși”, a avertizat Patriarhul Daniel.
În continuare, Preafericirea Sa a arătat care trebuie să fie atitudinea creștinilor:
„Domnul Iisus cere oamenilor credință vie și milostivă, deoarece El voiește ca cei ce se află în jurul bolnavilor să nu fie spectatori, ci rugători, având credință puternică în Dumnezeu și iubire milostivă față de cei care se află în suferință și au nevoie de vindecare”, a subliniat Patriarhul României.
„Fericit este omul care are părinți, frați și prieteni credincioși și rugători”
Patriarhul Daniel a revenit asupra rolului familiei și al comunității în susținerea celui care trece printr-o încercare și nu mai poate să se roage suficient pentru sine.
„Fericit este omul care are părinți, frați și prieteni credincioși și rugători. Aceștia se vor ruga pentru el în ziua necazului său, când, bolnav fiind, el nu mai poate să se roage suficient pentru sine însuși”, a afirmat Preafericirea Sa.
Patriarhul a amintit că Biserica se roagă tocmai de aceea „pentru bolnavi, pentru cei robiți, pentru tot sufletul necăjit și întristat”.
Patriarhul Daniel, despre rugăciune și actul medical
În partea finală a predicii, Patriarhul României a vorbit despre relația dintre rugăciune și medicină, arătând că lucrarea preotului și cea a medicului nu trebuie privite în opoziție.
„Adesea, la rugăciunea Bisericii se adaugă și activitatea instituțiilor medicale, în care știința și speranța se unesc, iar rugăciunea preotului și priceperea medicilor se completează”, a explicat Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a precizat că „harul rugăciunii poate lumina, inspira și întări lucrarea medicului competent și responsabil, pentru a deveni mâna vindecătoare a lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”.
Patriarhul Daniel a amintit, în același context, că Biserica a dezvoltat de-a lungul istoriei o amplă activitate social-filantropică dedicată celor bolnavi, de la instituțiile de îngrijire existente în Imperiul Bizantin până la farmacii, cabinete medicale, centre medicale și spitale.
„Să devenim cât mai mult mâinile iubirii milostive a lui Hristos”
În încheierea predicii, Patriarhul Daniel i-a îndemnat pe credincioși să transforme credința și rugăciunea în iubire concretă față de cei bolnavi, săraci și singuri.
„Și noi, creștinii, trebuie să devenim cât mai mult mâinile iubirii milostive a lui Hristos, care alină suferința celor bolnavi, săraci și singuri, arătând astfel că sănătatea este dar de la Dumnezeu”, a îndemnat Patriarhul României.
Preafericitul Părinte Daniel și-a încheiat cuvântul printr-o rugăciune pentru dobândirea credinței, a stăruinței în rugăciune și a iubirii față de cei aflați în suferință:
„Să ne rugăm, așadar, Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne dăruiască credință puternică, rugăciune stăruitoare și iubire milostivă, pentru a alina suferința bolnavilor și a le aduce în suflet pace și speranță, spre slava lui Dumnezeu și bucuria acestora”, a încheiat Patriarhul Daniel.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostită duminică, 9 august, în Duminica a X-a după Rusalii, după Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră serbează Duminica a X-a după Rusalii. În Evanghelia acestei duminici se vorbește despre vindecarea lunaticului sau a copilului epileptic.
În esență, Evanghelia ne arată acest adevăr, și anume: credința puternică, rugăciunea stăruitoare și postul deplin alungă demonii.
Trei sunt învățăturile principale ale Evangheliei de astăzi.
Prima: rugăciunea părinților, adresată Domnului Iisus pentru copiii bolnavi, ajută la vindecarea acestora.
A doua învățătură: pentru că îi iubește, Domnul Iisus îi mustră pe oameni spre îndreptarea lor spirituală.
Și a treia învățătură: unii demoni pot fi alungați din omul posedat numai prin credință puternică, rugăciune stăruitoare și post total.
Sfânta Evanghelie din Duminica a X-a după Rusalii ne prezintă vindecarea unui lunatic sau epileptic, adică a unui copil care nu-și mai putea da seama de ceea ce face, unde merge sau ce se întâmplă cu el.
Copilul lunatic adesea cade în foc și adesea în apă, se spune în Evanghelie. Multa pătimire a fiului devine îngrijorare și suferință permanentă pentru tatăl său, care, cu durere în suflet și multă smerenie, îl aduce pe fiul său bolnav la Iisus, îngenunchează înaintea Lui și Îi cere să-l vindece, întrucât ucenicii Lui n-au reușit să alunge demonul din copilul lunatic sau epileptic.
Evanghelia ne arată faptul că, deși Domnul Iisus Hristos mustră necredința poporului, totuși are multă milă sau compasiune față de copilul lunatic care se află în suferință.
În primul rând, Evanghelia ne arată că acest copil este vindecat de Iisus nu la cererea sa personală, întrucât el nu mai era în stare să-și exprime verbal suferința și nici nu era în stare să ceară ajutor pentru sine, ci tatăl lui se roagă Domnului Iisus Hristos pentru vindecarea sa.
Înțelegem, așadar, cât de folositoare este rugăciunea părinților pentru copii atunci când aceștia nu se mai pot ruga sau nu știu cum să se roage pentru ei înșiși.
În al doilea rând, Evanghelia ne spune că acest tată îndurerat, care trăia el însuși suferința fiului său bolnav, încercase deja, pe lângă ucenicii lui Iisus, să obțină vindecarea fiului său, dar a constatat cu întristare că ei nu pot să-l vindece. Prin urmare, tatăl copilului a venit la Domnul Iisus Hristos ca să-I ceară vindecarea fiului său.
După ce îl vindecă pe copil, Domnul Iisus, fiind întrebat de ucenicii Săi de ce n-au fost în stare să-l vindece, le-a răspuns că n-au reușit să-l vindece deoarece aveau credință puțină.
Sigur, ucenicii aveau o anumită credință, dar aceasta nu era suficient de puternică, nu era suficient de fierbinte, încât demonul care îl chinuia pe copilul lunatic să se teamă de cuvântul ucenicilor lui Iisus și să-l elibereze pe copilul posedat.
Din citirea Evangheliei se constată că Domnul Iisus n-a voit să-i mustre în public, direct, pe tatăl copilului și pe ucenicii Săi pentru puțina lor credință, ci i-a inclus în mulțimea prezentă acolo, care nu era suficient de credincioasă, zicând:
„O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi?”
Această mustrare arată nemulțumirea Domnului Iisus Hristos privind necredința oamenilor sau puțina lor credință, mai ales atunci când ei trec prin situații dificile.
Foarte adesea, dificultățile care apar în viața oamenilor, cum ar fi boala sau necazurile, sunt permise de Dumnezeu mai ales pentru a-i trezi din indiferență sau nepăsare spirituală, spre a dobândi o credință mai puternică, mai fierbinte, mai vie.
Deci, chiar și atunci când îi mustră pe oameni, Domnul Iisus Hristos îi iubește, deoarece mustrarea Sa este iubire care responsabilizează, adică îi trezește spiritual pe cei puțin credincioși.
Deși este supărat pe oamenii necredincioși sau puțin credincioși, totuși Domnul Iisus îl vindecă pe copilul suferind.
De aceea, cunoscând suferința copilului lunatic, El zice:
„Aduceți-l aici la Mine.”
Apoi Iisus a certat demonul care se afla în copilul lunatic, iar demonul a ieșit îndată din copil și acesta s-a vindecat.
Evanghelia ne relatează că sărmanul copil lunatic s-a vindecat din ceasul acela, adică în clipa în care Domnul Iisus Hristos a certat demonul și l-a alungat din copil.
Ucenicii lui Iisus, văzând această vindecare minunată pe care El a săvârșit-o, după ce ei n-au putut s-o facă, L-au întrebat, zicând:
„De ce noi n-am putut scoate demonul acesta din copilul lunatic?”
Iar Iisus a răspuns:
„Pentru puțina voastră credință.”
Dar El a mai adăugat ceva. A adăugat precizarea că acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.
Deși primiseră de la Iisus puterea să vindece bolnavii, să învieze morții și să scoată demonii, cum se spune în Evanghelia după Matei, capitolul 10, versetul 8, totuși ucenicii lui Iisus aveau puțină credință, pentru că nu primiseră încă plinătatea Duhului Sfânt.
La Cincizecime însă, Duhul Sfânt Se pogoară peste ei, iar ei devin plini de harul lui Dumnezeu. Astfel, prin vindecările săvârșite de ei mai târziu, ucenicii lui Iisus arată că s-au întărit mult în credință după ce au primit din plin harul sau puterea Duhului Sfânt, singura putere care alungă duhurile rele.
Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne învață că totdeauna credința trebuie cultivată, întărită și aprofundată prin rugăciune și post, astfel încât credința să nu rămână o simplă convingere intelectuală, ci să devină legătura vie a omului cu Dumnezeu Cel nevăzut, dar milostiv, Care, prin harul Său, îl ajută pe om când acesta Îi cere ajutorul.
De ce oare Domnul Iisus face precizarea că, pentru vindecarea oamenilor posedați de demoni violenți, este nevoie de credință puternică, rugăciune și post?
Pentru că numai când omul are credință puternică, rugăciune stăruitoare și postire totală, adică dăruire de sine totală față de Dumnezeu, atunci și Dumnezeu Se dăruiește lui deplin, oferindu-i plinătatea harului dumnezeiesc de care se tem demonii.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune, și cităm acum:
„Împreună cu credința, postul ne dă mai mare putere. Postul sădește în sufletul omului înțelepciunea, face din om înger, doboară puterile cele netrupești. Dar nu postul singur, ci este nevoie și de rugăciune. În primul rând, de rugăciune. Cel care postește este ușor și înaripat, se roagă cu mintea trează. Postul stinge poftele cele rele, pogoară mila lui Dumnezeu în om și smerește sufletul îngâmfat.”
Acestea sunt cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur despre importanța rugăciunii unite cu postul.
Deci, după ce a coborât de pe Muntele Taborului, Iisus constată, pe de o parte, puțina credință în mulțimea de oameni care-L aștepta, iar, pe de altă parte, vede multă suferință în cei bolnavi aduși la El.
Totuși, multa suferință a omului scade când crește credința lui în Dumnezeu și speranța de a primi vindecare de la El.
Prin urmare, când omul are credință puternică în Dumnezeu, nu mai este singur, bazându-se doar pe propriile sale puteri, ci este împreună cu Dumnezeu, Care, prin harul Său, este prezent în om. Iar harul lui Dumnezeu prezent în om lucrează mult prin credință puternică, prin rugăciune stăruitoare și prin postire totală.
Astfel, în viața omului, cu ajutorul sau cu harul lui Dumnezeu, se schimbă situații care păreau neschimbabile și se vindecă boli care păreau incurabile.
Evanghelia ne arată că numai prin credință puternică, rugăciune stăruitoare și post deplin pot fi alungați demonii din om, deoarece ei se tem numai de prezența harului lui Dumnezeu în om. De ce? Pentru că iubirea milostivă și smerită a lui Dumnezeu contrastează mult cu răutatea și mândria demonilor.
Rugăciunea insistentă sau intensă, sau fierbinte, unită cu postul total, poartă tainic în ea suferința Crucii și biruința Învierii lui Hristos, deoarece postul deplin al credinciosului este o dăruire de sine liberă lui Dumnezeu, o jertfă sau o ofrandă duhovnicească adusă Lui, după cum se spune în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani:
„Înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu.”
La rândul Său, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ascultă atent și Se dăruiește deplin credincioșilor rugători și postitori, adică le răspunde rugăciunii lor cu iubirea Lui milostivă, pentru că El S-a făcut om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor.
Iisus mustră necredința oamenilor și pentru că aceștia și-au pierdut simțul compasiunii și al comuniunii, așteptând adesea vindecări miraculoase, spectacole care le fascinează privirea, dar nu le schimbă trăirea. Îi fac mai curioși, dar nu mai credincioși.
Domnul Iisus cere oamenilor credință vie și milostivă, deoarece El voiește ca cei ce se află în jurul bolnavilor să nu fie spectatori, ci rugători, având credință puternică în Dumnezeu și iubire milostivă față de cei care se află în suferință și au nevoie de vindecare.
Chiar și în timpul nostru sunt unii oameni posedați de duhuri rele sau necurate, oameni care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Prin urmare, este nevoie ca părinții acestora și cei din jurul lor să fie credincioși și rugători, milostivi și ajutători.
În acest sens, fericit este omul care are părinți, frați și prieteni credincioși și rugători. Aceștia se vor ruga pentru el în ziua necazului său, când, bolnav fiind, el nu mai poate să se roage suficient pentru sine însuși.
Foarte adesea există oameni care au nevoie și de rugăciunea altora pentru ei. De aceea, Biserica se roagă pentru bolnavi, pentru cei robiți, pentru tot sufletul necăjit și întristat.
Adesea, la rugăciunea Bisericii se adaugă și activitatea instituțiilor medicale, în care știința și speranța se unesc, iar rugăciunea preotului și priceperea medicilor se completează, pentru că harul rugăciunii poate lumina, inspira și întări lucrarea medicului competent și responsabil, pentru a deveni mâna vindecătoare a lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, alinând suferința bolnavului care cere ajutorul lui Dumnezeu.
De aceea, pe lângă lucrarea liturgică pentru bolnavi, săvârșită prin Taina Sfântului Maslu și prin alte rugăciuni pentru cei suferinzi, Biserica a dezvoltat și o lucrare social-filantropică pentru bolnavi, înființând instituții pentru îngrijirea medicală a acestora.
Astfel, Biserica a organizat încă din timpul Imperiului Bizantin case pentru îngrijirea bolnavilor, iar în timpurile mai noi, farmacii, cabinete medicale, centre medicale și spitale proprii, pentru ca puterea vindecătoare a Domnului Iisus Hristos să se arate ca lucrare a iubirii Sale milostive în Biserică și în societate.
Cu toate că i-a mustrat pe mulți dintre contemporanii Săi pentru necredința lor, Domnul Iisus Hristos nu a diminuat însă cu nimic iubirea Lui milostivă față de cei bolnavi.
De aceea, și noi, creștinii, trebuie să devenim cât mai mult mâinile iubirii milostive a lui Hristos, care alină suferința celor bolnavi, săraci și singuri, arătând astfel că sănătatea este dar de la Dumnezeu. Și acest dar trebuie cultivat și păstrat sau recuperat, dacă l-am pierdut.
Să ne rugăm, așadar, Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne dăruiască credință puternică, rugăciune stăruitoare și iubire milostivă, pentru a alina suferința bolnavilor și a le aduce în suflet pace și speranță, spre slava lui Dumnezeu și bucuria acestora.
Amin.”
